ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 105/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.310/1/2024, a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.290/107/2022*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părților, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimații-reclamanți au depus, în termen legal, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanțele naționale hotărâri judecătorești și opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 9 octombrie 2024, în Dosarul nr. 2.290/107/2022*, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dreptul la diurnă în cuantum de 2% din indemnizația brută de încadrare lunară, prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006), prin raportare la art. 11 alin. (4) din același act normativ, de care beneficiază ofițerii detașați în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție pe perioada detașării: - se cuvine și în situația în care detașarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcția Națională Anticorupție, iar ulterior acestui moment nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfășurare a activității; - în caz afirmativ, să se stabilească dacă acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (mandate a câte 6 ani, care reprezintă aproximativ 5.225 lei/lună/polițist); sau - dacă acest drept se acordă doar pentru activitatea desfășurată de ofițerii de poliție judiciară în cadrul echipelor mixte de personal - procurori, polițiști, agenți de poliție, specialiști - care se deleagă/se detașează pentru soluționarea dosarelor penale care implică deplasarea în diverse locații pentru perioade mai mari de 12 ore.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2024 cu nr. 2.310/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit inițial la 3 martie 2025 și preschimbat pentru 31 martie 2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare " Art. 11. - (...) (4) Ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art.

(...) Art. 13. - (1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi: a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare; (...)". III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 11. Prin Cererea înregistrată la data de 17 iunie 2022 pe rolul Tribunalului Alba - Secția I civilă inițial cu nr. 2.290/107/2022, reclamanții A și B, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la plata sumelor reprezentând diurna în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut de lege pentru personalul din unitățile bugetare, începând cu data de 23 decembrie 2020 inclusiv și în continuare pe toată durata detașării în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare de la data la care fiecare sumă este datorată până la plata efectivă. 12. În motivare, au arătat că sunt ofițeri de poliție judiciară în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și, în baza unor ordine ale ministrului afacerilor interne, au fost detașați pentru o perioadă de 6 ani în cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Menționează faptul că domiciliază în Sibiu și în toată perioada detașării au efectuat zilnic deplasarea de la domiciliul din localitatea Sibiu la locul de muncă din Alba Iulia. 13. Prin Sentința civilă nr. 460 din 16 februarie 2023 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Secției a II-a civile, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, unde dosarul a fost înregistrat cu nr. 2.290/107/2022*.

Prin Sentința civilă nr. 527 din 3 noiembrie 2023, Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

În motivare, în esență, s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 2.321 din 22 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.558/107/2020, rămasă definitivă prin Decizia nr. 267 din 10 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la plata către reclamantul A a acestui drept salarial pentru perioada 17 decembrie 2016-31 octombrie 2019 și 5 decembrie 2019-22 decembrie 2020, iar pentru reclamanta B pentru perioada 17 decembrie 2016-22 decembrie 2020, fiind incidentă autoritatea de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea cererii formulate.

Pe parcursul soluționării recursului, recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat cerere de suspendare și sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu următoarea chestiune de drept: - diurna de 2% din indemnizația brută de încadrare lunară prevăzută de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 se acordă ofițerilor de poliție judiciară pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (mandate a câte 6 ani, care reprezintă aprox. 5.225 lei/lună/polițist)?; sau - diurna de 2% prevăzută de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 a fost prevăzută de legiuitor în sensul acordării pentru activitatea desfășurată de ofițerii de poliție judiciară în cadrul echipelor mixte de personal - procurori, polițiști, agenți de poliție, specialiști - care se deleagă/se detașează pentru soluționarea dosarelor penale care implică deplasarea în diverse locații pentru perioade mai mari de 12 ore?

Intimații-reclamanți au depus note de ședință prin care au arătat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv nu este îndeplinită condiția noutății chestiunii de drept și nici nu există premisele dezvoltării unei practici neunitare, întrucât se solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate.

În subsidiar, au solicitat ca, în situația în care instanța decide sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta să fie făcută asupra următoarei chestiuni de drept: dacă, în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului 27/2006, ofițerii de poliție judiciară detașați în cadrul Direcției Naționale Anticorupție beneficiază de drepturile prevăzute la art. 13 din acest act normativ, în situația în care au fost detașați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în altă localitate decât cea de domiciliu.

La termenul din 9 octombrie 2024, instanța de trimitere a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemei de drept menționate la paragraful 8 din prezenta decizie, precum și suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a reținut că, deși dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, față de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum și față de modalitatea de reglementare, diferă condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept întemeiate pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 față de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Analizând îndeplinirea cumulativă în cauză a acestor condiții, Curtea a constatat că obiectul învestirii instanței este reprezentat de solicitarea reclamanților de acordare a sumelor reprezentând diurna în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut de lege pentru personalul din unitățile bugetare. Prin urmare, prezentul litigiu face parte din categoria proceselor la care fac referire dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 - stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.

Prezenta cauză este în curs de judecată în calea de atac a recursului la Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, care judecă în ultimă instanță.

Soluționarea recursului depinde de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) prin raportare la art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

În concluzie, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile și-au expus punctul de vedere cu privire la problema de drept în discuție prin cererile redate.

După comunicarea raportului întocmit de judecătoriiraportori, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimații-reclamanți au formulat un punct de vedere, prin care au apreciat că sesizarea este admisibilă. Pe fond, au opinat că dreptul solicitat ia naștere la numirea inițială în cadrul unui serviciu teritorial al cărui sediu se află în altă localitate decât cea de domiciliu, imediat după momentul detașării lor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei a reținut că reclamanții au fost numiți ofițeri de poliție judiciară la Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Alba Iulia prin ordin al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a detașării acestora prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Ulterior numirii în calitatea de ofițeri de poliție judiciară la Direcția Națională Anticorupție - Structura Teritorială Alba Iulia nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfășurare a activității.

Instanța de trimitere a apreciat că prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 vizează situația în care ofițerii și agenții de poliție judiciară vor fi, pe viitor, delegați sau detașați la un alt serviciu teritorial sau la structurile de la nivelul central din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar nu situația din prezentul dosar.

Raportat la cererea de sesizare formulată de către recurent, instanța a apreciat că acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar nu proporțional cu activitatea desfășurată, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut expres acordarea acestuia raportat la timpul de lucru, așa cum a făcut în cazul altor drepturi salariale. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Din răspunsurile comunicate de instanțele naționale a rezultat existența a două opinii.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că dreptul la diurnă în cuantum de 2% din indemnizația brută de încadrare lunară se cuvine și în cazul în care detașarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcția Națională Anticorupție, pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

În acest sens s-a atașat Sentința civilă nr. 527 din 3 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, cauza fiind suspendată în faza recursului, la Curtea de Apel Alba Iulia, și s-au exprimat opinii teoretice de către Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Ploiești și Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Teleorman.

Referitor la cea de-a doua întrebare, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că diurna se acordă indiferent de perioada efectivă pentru care s-a dispus delegarea sau detașarea, esențial fiind ca la acordarea diurnei să se aibă în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare, potrivit celor stabilite prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022 (Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022).

Într-o a doua opinie, teoretică, înaintată de Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București și Tribunalul Ilfov, s-a opinat în sensul că dreptul la diurnă prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, prin raportare la art. 11 alin. (4) din același act normativ, de care beneficiază ofițerii detașați în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pe perioada detașării nu se cuvine și în situația în care detașarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcția Națională Anticorupție, dacă ulterior acestui moment nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfășurare a activității, deoarece ipoteza de lucru este aceea în care se emite ordin al ministrului afacerilor interne de detașare a ofițerului de poliție judiciară în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Ulterior acestui moment, când ofițerul de poliție judiciară devine ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, survine ordinul procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție de numire a ofițerului de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție în cadrul unui serviciu teritorial al acesteia.

Aceasta fiind ipoteza de lucru, s-a conchis în sensul că ulterior momentului la care subiectul de drept a dobândit calitatea de ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, cea în virtutea căreia beneficiază de dreptul prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, conform art. 11 alin. (4) din același act normativ, nu există în discuție un alt ordin de detașare în altă localitate decât cea de domiciliu pentru a deveni incident art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006.

Referitor la cea de-a doua întrebare, au considerat că acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar nu proporțional cu activitatea desfășurată, din moment ce legiuitorul nu a prevăzut expres acordarea acestuia raportat la timpul de lucru, așa cum a făcut în cazul altor drepturi salariale.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară și nici nu au formulat opinii teoretice asupra acestei probleme de drept.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022, s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiază judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt delegați sau detașați în altă localitate decât cea de domiciliu, se va avea în vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intră în calculul perioadei de delegare sau detașare, după caz."

Prin Decizia nr. 80 din 17 martie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, s-a statuat că: " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la diurnă este recunoscut în cazul detașării sau delegării angajatului cu domiciliul într-o altă localitate decât cea în care se află locul de muncă unde a fost detașat sau delegat, chiar dacă detașarea sau delegarea operează de la un loc de muncă permanent situat în aceeași localitate cu locul de muncă unde are loc detașarea sau delegarea. Acest drept nu există în cazul magistraților delegați în funcții de conducere, în condițiile în care au ocupat anterior funcții de execuție sau de conducere în cadrul aceleași unități." IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Pe rolul Curții Constituționale este înregistrat Dosarul nr. 256D/2024, aflat în faza de raport, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu este îndeplinită condiția ca problema de drept în discuție să nu fi făcut și să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție; pentru cea de-a doua întrebare nu este îndeplinită cerința existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Art. 519 din Codul de procedură civilă dispune în sensul că "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sesizarea instanței de trimitere, din perspectiva întrunirii condițiilor de admisibilitate enunțate supra, se constată că primele trei condiții, impuse de prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, sunt îndeplinite, în ceea ce privește prima întrebare.

Astfel, litigiul se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, deoarece are ca obiect stabilirea și plata unor drepturi de natură salarială, pretinse în considerarea calității reclamanților de personal plătit din fonduri publice.

De asemenea, se constată că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus de către Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal, respectiv de completul învestit cu soluționarea litigiului dedus judecății în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, a existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că instanța de trimitere intenționează să uzeze de dezlegarea ce urmează a se da normelor de drept supuse interpretării, deși tribunalul a soluționat cauza, reținând incidența autorității de lucru judecat.

În această ipoteză, întrucât nu se poate specula asupra soluției posibile, se reține că ar fi îndeplinită cerința legăturii cu cauza.

De asemenea, se apreciază că este vorba despre o chestiune de drept veritabilă, aspect care rezultă din punctele de vedere diferite prezentate la capitolul VIII, de natură a constitui izvor al unei jurisprudențe neunitare.

În schimb, se va reține că nu este îndeplinită cerința existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei pentru cea de-a doua întrebare asupra căreia se solicită intervenția din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție - să se stabilească dacă acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (mandate a câte 6 ani, care reprezintă aproximativ 5.225 lei/lună/polițist) sau dacă acest drept se acordă doar pentru activitatea desfășurată de ofițerii de poliție judiciară în cadrul echipelor mixte de personal - procurori, polițiști, agenți de poliție, specialiști - care se deleagă/se detașează pentru soluționarea dosarelor penale care implică deplasarea în diverse locații pentru perioade mai mari de 12 ore.

Aceasta deoarece, în dosarul ce a ocazionat sesizarea, pe de o parte, această chestiune nu a fost pusă în discuție nici în primă instanță, nici în calea de atac, după cum însăși instanța de trimitere a arătat că art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 este suficient de clar, dispunând în sensul că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, pe toata durata delegării sau detașării, de diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare, fără distincția realizată de autoritatea pârâtă care a formulat cererea de sesizare.

De asemenea, instanța dispune de o interpretare a textului art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, realizată prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, enunțată la paragraful 42 din prezenta decizie.

Or, problema de drept susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 36).

De asemenea, se constată că nu este îndeplinită ultima condiție dintre cele enunțate la paragraful 50, respectiv chestiunea de drept în discuție să nu fi făcut și să nu facă obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În jurisprudența sa anterioară instanța supremă a subliniat că rolul și funcția mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunțarea repetată în interpretarea și aplicarea unor texte de lege diferite, dar care conțin, de fapt, una și aceeași problemă de drept, întrucât existența unei hotărâri prealabile sau a unei hotărâri în interesul legii trebuie văzută mai puțin ca un argument de forță obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările sale prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanțelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluțiile pe care le oferă atât unei probleme de drept punctuale, cât și altora identice ori similare, chiar încorporate în alte texte de lege decât cele care au constituit obiectul sesizării (Decizia nr. 106 din 9 decembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2025).

Doar în măsura în care nu există dezlegări cu privire la chestiunile de drept incidente în soluționarea cauzelor, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, devine admisibilă (Decizia nr. 96 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 16 ianuarie 2025; Decizia nr. 82 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 28 ianuarie 2025).

Însă problema de drept ce face obiectul primei întrebări a primit o dezlegare din partea Înaltei Curți de Casație de Justiție, și anume prin Decizia nr. 80 din 17 martie 2025, anterior menționată (paragraful 43), astfel încât instanța de trimitere are posibilitatea ca, valorificând această decizie, prin raportare la circumstanțele speței, să decidă dacă, în concret, în ce privește situația reclamanților, aceștia sunt îndreptățiți sau nu la a beneficia de dreptul la diurnă instituit de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006, diferită fiind numai unitatea în cadrul căreia reclamanții au fost detașați - Direcția Națională Anticorupție, în loc de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în orice caz ambele instituții figurând în ipoteza textului art. 11 alin. (4) din actul normativ menționat, după cum și cea de-a doua întrebare a primit o dezlegare prin Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, astfel cum s-a arătat și anterior.

Pentru toate aceste considerente,