Decizia nr. 109 din 31 martie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.379/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 32.167/3/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 octombrie 2024, în Dosarul nr. 32.167/3/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă sporul de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă medicilor specialişti angajaţi ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât era vacant la momentul efectuării expertizei la nivelul unităţii angajatoare. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul II Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale ” Art. 14. – (1) În unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare, în raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiţii deosebit de periculoase, personalul care îşi desfăşoară activitatea în centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică/alte centre rezidenţiale pentru persoane cu afecţiuni neuropsihiatrice, în module de reabilitare comportamentală, precum şi personalul din unităţile de asistenţă socială în care sunt îngrijiţi bolnavii cu TBC, SIDA sau cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologic, un spor de până la 75% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective; (…) (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. (…)”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018): Anexa nr. 9 – Mărimea sporului pentru personalul din unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără cazare acordat în baza prevederilor art. 14 de la cap. II din anexa nr. II la Legeacadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare ” Articol unic. – Personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică, cu sau fără cazare, beneficiază de sporul prevăzut la art. 14 din cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează: I. Locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporurilor pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, conform prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) de la cap. II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare A. Spor de la 50% până la 75% din salariul de bază acordat personalului din: 1. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu cazare/fără cazare, care acordă servicii persoanelor (adulţi şi copii) cu handicap psihic sau mintal; 2. unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate exclusiv persoanelor infectate cu HIV/bolnave de SIDA, TBC; 3. modulele de reabilitare comportamentală şi unităţile de asistenţă socială/centre cu sau fără personalitate juridică/serviciile sociale, cu cazare/fără cazare, destinate persoanelor cu nevoi de recuperare neuromotorie, neuropsihomotorie, neuromusculară şi neurologică. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin Sentinţa civilă nr. 3.178 din 23 mai 2023, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat pe pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti să calculeze/stabilească pentru reclamantă sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 50% din salariul de bază pentru activitatea desfăşurată în cadrul Centrului de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Stejărel” şi Centrului de Abilitare şi Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Milcov” în perioada 21.12.2020-31.10.2021, corespunzător timpului efectiv lucrat, şi să plătească acesteia diferenţa dintre sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 50% cuvenit şi sporul pentru condiţii deosebite de 15% din salariul de bază plătit pentru perioada 21.12.2020-31.10.2021, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi la care se va plăti dobânda legală calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial până la data plăţii efective.

În considerentele acestei sentinţe tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta a fost angajata pârâtei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti din data de 7 iulie 2014, ocupând funcţia de tip contractual de execuţie de medic specialist.

Începând cu 21 decembrie 2020, reclamanta şi-a desfăşurat activitatea parţial în condiţii deosebit de periculoase într-un centru de abilitare şi reabilitare a persoanelor cu handicap mintal, fizic şi asociat, iar începând cu data de 15 februarie 2021 şi-a desfăşurat integral activitatea în condiţii deosebit de periculoase, în două centre de abilitare şi reabilitare a persoanelor cu handicap mintal, fizic şi asociat, beneficiind de un spor de condiţii deosebite în procent de 15%, calculat asupra cuantumului salariului de bază.

Prima instanţă a reţinut că activitatea desfăşurată de reclamantă în perioada dedusă judecăţii se încadrează în dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. a) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a beneficiat de un spor de 50% în cadrul centrelor de abilitare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi „Stejărel” şi „Milcov”, începând cu luna noiembrie 2021, plătit efectiv acesteia, la fel ca celorlalte cadre medicale aflate în aceeaşi situaţie şi condiţii de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel principal pârâta, invocând în apărare dispoziţiile art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 şi arătând că, pentru a putea aplica sporul cerut, activitatea salariaţilor din cele două centre de abilitare şi reabilitare trebuia evaluată de către un expert pentru a se constata căror riscuri sunt expuşi salariaţii acestor centre, întrucât nu toţi salariaţii care prestează munca acolo sunt expuşi condiţiilor deosebit de periculoase, iar, în urma expertizei, angajatorul emite dispoziţie de acordare a sporului respectiv.

În speţă, s-au efectuat două astfel de determinări: în anul 2018 şi în anul 2021. La prima determinare (expertizare), postul de medic era vacant, iar la expertizare au participat în concret doar angajaţii centrului, doar faţă de aceştia condiţiile de muncă fiind constatate ca fiind deosebit de periculoase. Postul de medic fiind vacant, nu s-a putut stabili, determina, expertiza în ce măsură angajatul într-un astfel de post este afectat de condiţiile de muncă. Abia în anul 2021, când postul a fost ocupat, s-au putut efectua determinările prevăzute de lege, iar ulterior acestor determinări intimata-reclamantă a primit sporul de 50% aferent condiţiilor de muncă deosebit de periculoase.

Reclamanta a formulat apel incident şi întâmpinare la apelul principal, susţinând că postul de medic specialist era similar posturilor ocupate şi expertizate, pentru că presupunea acelaşi mediu de lucru, precum şi interacţiunea constantă cu persoane având handicap mintal. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat, prin raportare la obiectul acţiunii deduse judecăţii, că domeniul de aplicare se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, obiectul cererii de chemare în judecată constând în acordarea unor drepturi de natură salarială a personalului bugetar (funcţia de tip contractual de execuţie de medic specialist, în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului).

Problema de drept a cărei dezlegare se solicită reprezintă temeiul juridic al acţiunii reclamantei.

În etapa procesuală a apelului, prin cererea de apel principal, se invocă chiar lipsa expertizării locului de muncă efectiv ocupat de reclamantă prin raportare la normele de drept ce se impune a fi interpretate, iar în cuprinsul apelului incident sunt reiterate aceste dispoziţii legale, fiind expuse argumente în sensul temeiniciei acţiunii chiar şi în raport cu apărările pârâtei care se bazează pe lipsa expertizei.

Pe cale de consecinţă, soluţionarea pricinii în etapa apelului, reţinându-se şi caracterul devolutiv al acestei căi de atac, depinde de interpretarea dispoziţiilor legale antamate de părţi, respectiv de lămurirea chestiunii de drept sesizate.

Instanţa de sesizare a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, subliniind şi faptul că asupra problemei de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a considerat că se impune sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în raport cu prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie, apreciind, în esenţă, că sporul de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, dacă ordonatorul de credite, după consultarea organizaţiilor sindicale sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, a stabilit în acest sens.

Apelanta-pârâtă nu a exprimat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că, în raport cu actele administrative emise chiar de apelanta-pârâtă, reţinându-se că s-au făcut expertizări ulterior ocupării postului de către reclamanta din cauză, care au confirmat expunerea acesteia la factori nocivi care justifică acordarea sporului dedus judecăţii, problema de drept trebuie interpretă în sensul că sporul de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat, conform Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, fiind vacant la momentul expertizării, dar este similar unui post ocupat, care a fost supus expertizării şi în raport cu care respectivul spor este cuvenit, potrivit dispoziţiilor legale anterior amintite. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat că majoritatea instanţelor nu au identificat practică judiciară, nefiind învestite cu soluţionarea unor astfel de cauze, astfel că nu au fost în măsură să formuleze nici puncte de vedere teoretice.

A fost identificată o singură decizie cu titlu de practică judiciară, prin care a fost admisă acţiunea reclamantului vizând acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare începând cu data angajării, reţinându-se în speţa respectivă că la momentul angajării locul de muncă era expertizat şi că expertizarea are în vedere locul de muncă, iar nu persoana/postul ocupat la un anumit moment în acel loc de muncă.

Majoritatea punctelor de vedere teoretice formulate de judecători au fost în sensul opiniei exprimate de completul de judecată al instanţei de sesizare, şi anume că sporul în discuţie se acordă şi în ipoteza locului de muncă vacant la momentul expertizării, similar unui post ocupat, care a fost supus expertizării.

A fost exprimată la nivel teoretic şi o opinie contrară, singulară, în sensul că sporul în discuţie nu se acordă de plano, fiind necesară expertiza locului de muncă şi, ulterior, acordarea sporului este condiţionată de îndeplinirea criteriilor de acordare prevăzute de lege.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost identificate următoarele decizii relevante pentru chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări: – Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 13 ianuarie 2025; – Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2025. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind întrunite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare al acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2), ordonanţa de urgenţă aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), iar, potrivit art. 1 alin. (3), ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor menţionate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iniţierea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiţii: a) existenţa unei cauze în stare de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se observă că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării şi că, în această procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

În acelaşi timp însă, având în vedere art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (), precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”, completului de judecată care sesizează instanţa supremă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 îi revine obligaţia respectării dispoziţiilor cu caracter general cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care, „Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

În cazul prezentei sesizări, examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 pune în evidenţă faptul că ultimele două cerinţe legale mai sus enunţate nu sunt îndeplinite.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat acordarea unor drepturi de natură salarială a personalului bugetar (funcţia de tip contractual de execuţie de medic specialist, în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului). Prin urmare, obiectul acţiunii se circumscrie litigiilor privind plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În primul rând, se relevă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie, respectiv existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.

În ceea ce priveşte cerinţa menţionată se constată că aceasta presupune o dublă condiţionare: să existe o chestiune de drept, pe de o parte, şi să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond, pe de altă parte.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, pe care noul act normativ a preluat-o întocmai, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a subliniat în mod constant că, pentru a se putea vorbi despre existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 14 ianuarie 2025).

Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmăreşte interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită drept incidentă în cauză de către instanţa de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanţa supremă a elementelor care conturează raţionamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanţa de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecăţii, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanţa supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea şi aplicarea legii la circumstanţele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competenţă exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluţionarea procesului (a se vedea Decizia nr. 62 din 28 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1277 din 18 decembrie 2024).

Legiuitorul nu şi-a propus o partajare de competenţe între instanţa de trimitere şi instanţa supremă, instanţele de trimitere având în continuare obligaţia de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarităţii şi a sensului său lămurit de către părţile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăţi în înţelegerea şi aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv (a se vedea Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, paragraful 215).

Astfel, întrebarea care formează obiectul sesizării de faţă nu vizează o problemă de interpretare a legii, ci de aplicare a acesteia prin raportare la elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii.

Premisa de la care instanţa de trimitere porneşte îşi găseşte izvorul în starea de fapt particulară în care se află reclamanta şi care are legătură cu specificul încadrării dispuse de angajator printr-un act administrativ. În realitate, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să interpreteze prevederile cuprinse în Dispoziţia nr. xxxxx/19.12.2018 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti, sub aspectul stabilirii împrejurării dacă postul de medic vacant poate fi considerat ca fiind expertizat, în accepţiunea Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în condiţiile în care acest post nu este menţionat în mod expres în actul administrativ, dar au fost expertizate posturi similare cu cel menţionat.

Or, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, este atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, această competenţă neputând fi delegată instanţei supreme, întrucât ar fi afectată independenţa judecătorului fondului cauzei. În plus, instanţa de trimitere solicită, în realitate, ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să interpreteze prevederile legale existente în cuprinsul unui act administrativ infralegal, cu ignorarea propriei sale competenţe.

Întrebarea prealabilă vizează chiar rezolvarea raportului juridic dedus în concret judecăţii şi pronunţarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, prin verificarea modului de interpretare şi aplicare a actului administrativ infralegal la circumstanţele de fapt particulare ale cauzei, prerogative care sunt şi rămân în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind înglobate funcţiei jurisdicţionale, pe care acesta o are de îndeplinit şi la care nu îi este permis să renunţe sau să o delege.

Ceea ce se pune în discuţie este determinarea, în concret, raportat la datele litigiului, dacă locul de muncă a fost expertizat. Acest raţionament juridic îi incumbă instanţei de trimitere, care trebuie să stabilească situaţia factuală dedusă judecăţii şi să aplice norma juridică incidentă în cauză, respectiv art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, aşa cum a fost interpretată prin mecanismele de unificare a practicii judiciare, sub aspectul obligativităţii expertizării locurilor de muncă de către angajator, iar nu a posturilor specifice unui anumit loc de muncă.

Concluzionând, noţiunii de „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se poate solicita instanţei supreme dezlegarea sa în cadrul procedurii întrebării prealabile, întrucât, în acest caz, „dezlegarea” ar semnifica chiar „soluţionarea fondului”, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

Aşadar, devine evident că sesizarea prezentă nu se referă la o chestiune de drept care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii neunitare.

În al doilea rând, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că nu este îndeplinită cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii, având acest obiect al sesizării.

Cerinţa nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se referă la inexistenţa unor dezlegări de principiu ale aceleiaşi chestiuni de drept sau ale unei chestiuni similare date de instanţa supremă în cadrul competenţei specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop, hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, respectiv, recursul în interesul legii.

Aşa cum s-a menţionat anterior (paragraful 32) prin Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost admise, în parte, sesizările conexate formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, statuându-se că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale articolului unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Personalul care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase, prevăzut la articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, are dreptul la acordarea sporului pentru condiţii deosebit de periculoase de la 50% până la 75% din salariul de bază, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legeacadru nr. 153/2017 şi Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, obligaţia stabilirii cuantumului concret al sporului pentru condiţii deosebit de periculoase revenind ordonatorului de credite.”

În considerentele acestei decizii, s-au reţinut următoarele: ” 126. În ceea ce priveşte problema de drept privind acordarea sporului în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, sau independent de existenţa acestora, aceasta este generată de faptul că acestea nu sunt menţionate în articolul unic pct. I lit. A din anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, care prevede locurile de desfăşurare a activităţii şi limitele sporului pentru condiţii deosebit de periculoase. 127. Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, sporurile pentru condiţii de muncă, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. (…) 129. Expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, potrivit alin. (11) din art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, iar de la data intrării în vigoare a acestuia, conform art. 16, ordonatorii de credite au obligaţia să solicite autorităţilor abilitate eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, aceste autorităţi au obligaţia de a le elibera în termen de maximum 90 de zile de la data solicitării, iar până la eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, rămân în vigoare buletinele existente. 130. Este prevăzută, de asemenea, la art. 5 alin. (2) din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, perioada de referinţă în funcţie de care se face evaluarea criteriilor nominalizate la alin. (1), de 10 ani [cu excepţia unităţilor nou-înfiinţate pentru care evaluarea criteriilor se face de la momentul înfiinţării, prevăzută la alin. (3)]. Buletinele de determinare sau, după caz, expertizare sunt valabile atât timp cât nu intervin modificări în condiţiile de muncă iniţial expertizate, fără a depăşi un interval de maximum 3 ani, potrivit art. 5 alin. (9) din regulamentul-cadru [cu excepţiile privind perioada nedeterminată pentru acele locuri de muncă unde riscurile nu pot fi înlăturate, respectiv boli infecţioase, TBC, SIDA, anatomie patologică, medicină legală, psihiatrie, neuromotorie, neuropsihomotorie etc., prevăzute la alin. (10)]. 131. Având în vedere cele prezentate, rezultă concluzia că, deşi în anexa nr. 9 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, în articolul unic pct. I lit. A, privind sporul de la 50% până la 75% pentru condiţii deosebit de periculoase, nu se menţionează buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens, condiţia referitoare la stabilirea sporului în baza acestora rezultă atât din dispoziţiile art. 14 alin. (2) capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, cât şi din cele ale art. 5, 7 şi 16 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, potrivit cărora sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, condiţii periculoase şi condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă în baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă, expertizarea locurilor de muncă este obligatorie la nivelul fiecărui ordonator de credite, de la data intrării în vigoare a regulamentului-cadru ordonatorii de credite având obligaţia să solicite autorităţilor abilitate în acest sens eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă.”

Ulterior, prin Decizia nr. 84 din 18 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Tribunalul Mehedinţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept: ” 1. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 23 şi 7 din capitolul II din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5, 12 şi 13 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea sporului pentru condiţii deosebite prevăzut de articolul unic lit. A pct. 3 din anexa nr. 8 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 este condiţionată de parcurgerea procedurii prevăzute de acest act normativ, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens. 2. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (3) din capitolul I lit. B din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, acordarea sporului prevăzut de aceste dispoziţii legale este condiţionată de parcurgerea procedurii prevăzute de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 având la bază buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.”

În considerentele acestei decizii, la paragraful 88, s-a reţinut că: „Nu în ultimul rând, un alt argument de inadmisibilitate decurge din Decizia nr. 76 din 18 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ().”

Prin urmare, au existat două sesizări pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dintre care una a fost admisă, fiind dezlegată problema de drept incidentă în cauză, neavând nicio relevanţă împrejurarea că hotărârile menţionate au fost pronunţate ulterior formulării sesizării de către instanţa de trimitere.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu privire la interpretarea normei juridice invocate, expunându-şi raţionamentul juridic cu privire la modalitatea şi procedura care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestui spor, inclusiv asupra obligativităţii expertizării locurilor de muncă de către angajator, iar nu a posturilor specifice anumitor locuri de muncă, aşa cum se menţionează în mod expres în cuprinsul Regulamentuluicadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018.

Aşadar, instanţa de trimitere are obligaţia de a decela reperele existente în cuprinsul hotărârii pronunţate în procedura de unificare a practicii judiciare şi, implicit, îndatorirea de a verifica posibilitatea ca locul de muncă să fie deja inclus între cele expertizate, prin reţinerea caracterului de centru specializat şi dedicat în integralitatea sa unui anumit tip de beneficiari, aspect ce poate rezulta din chiar numele unităţii.

Rolul şi funcţia mecanismelor de unificare a practicii judiciare nu vor fi mai energic asigurate prin pronunţarea repetată în interpretarea şi aplicarea aceloraşi texte de lege, dar care conţin, de fapt, una şi aceeaşi problemă de drept, întrucât existenţa unei hotărâri prealabile sau a unei decizii de recurs în interesul legii trebuie văzută atât ca un argument de forţă obligatorie, cu care sunt înzestrate dezlegările acestora prin efectul art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât şi mai ales ca o sursă ori ca un instrument util instanţelor de judecată în procesul de aplicare a legii, prin soluţiile pe care le oferă unei probleme de drept punctuale.

Concluzionând, devine evident că prezenta sesizare nu se referă la o chestiune de drept nouă, care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită şi care să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale de principiu pentru preîntâmpinarea generalizării practicii judiciare neunitare, nefiind îndeplinită, pe cale de consecinţă, nici condiţia distinctă negativă a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra problemei de drept.

Pentru aceste considerente, se reţine neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel că se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.