ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 203/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 563/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 494/84/2024 și nr. 344/100/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, însă acestea nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizărilor în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus, prin încheierile din 13 decembrie 2024, în dosarele nr. 494/84/2024 și nr. 344/100/2023, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele întrebări: În cazul drepturilor salariale neacordate personalului prevăzut de anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, termenul de prescripție începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea dreptului său potrivit art. 2.523 din Codul civil sau de la data când acestea trebuiau plătite, potrivit art. 62 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017? În cazul drepturilor salariale neacordate funcționarilor publici, termenul de prescripție începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea dreptului său potrivit art. 2.523 din Codul civil sau de la data când acestea trebuiau plătite, potrivit art. 171 din Codul muncii?

Sesizările au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu nr. 563/1/2025 și nr. 564/1/2025, după care au fost conexate în temeiul art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, ca urmare a existenței unei strânse legături între obiectele acestor sesizări. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Codul civil " Art. 2.523. - Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui."

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii) " Art. 171. - (1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și securitate națională" Capitolul II Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională " Art. 62. - Drepturile neachitate personalului militar, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu." III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept A. Dosarul nr. 494/84/2024 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj cu nr. 494/84/2024, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj la recalcularea elementului salarial prevăzut de art. 15 din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, acordat reclamantului în perioada iulie 2018-decembrie 2018, prin raportare la salariul de funcție încasat lunar, actualizat prin aplicarea art. 38 alin. (4) din aceeași lege, precum și la acordarea diferențelor salariale cuvenite.

Prin Sentința civilă nr. 625 din 12 iulie 2024, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a respins acțiunea, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În motivare, recurentul a susținut că art. 2.523 din Codul civil stabilește începutul termenului de prescripție de 3 ani, care se aplică inclusiv în cazurile reglementate de art. 62 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 171 alin. (1) din Codul muncii. B. Dosarul nr. 344/100/2023 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș cu nr. 344/100/2023, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj la calcularea și plata diferenței dintre salariul de bază achitat și cel cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare aflate în plată în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și în alte instituții aflate în subordinea ANAF, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, începând cu 1 februarie 2020.

Prin Sentința civilă nr. 550 din 21 mai 2024, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca prescrisă, pentru pretențiile aferente perioadei 4 februarie 2017-16 februarie 2020 și, ca neîntemeiată, pentru restul pretențiilor.

Împotriva acestei sentințe reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii.

În motivare, recurenții au susținut că nu poate fi exclus de la aplicare art. 2.523 din Codul civil, care reprezintă o normă adoptată ulterior celei de la art. 171 din Codul muncii, astfel încât începutul termenului de prescripție trebuie calculat de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a menționat că procesele se află în curs de soluționare în calea de atac a recursului și au ca obiect recalcularea elementului salarial prevăzut de art. 15 din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și acordarea salariului de funcție actualizat prin aplicarea art. 38 alin. (4) din aceeași lege, respectiv calcularea și plata diferenței dintre salariul de bază achitat și cel cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

De interpretarea dispozițiilor incidente depinde modul de soluționare a recursurilor exercitate împotriva soluțiilor de admitere a excepției prescripției extinctive.

A mai arătat că instanța supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate și că aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile au exprimat puncte de vedere conforme cu susținerile și apărările formulate în cauzele deduse judecății. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a apreciat, pe de o parte, că dispozițiile art. 2.523 din Codul civil ar putea fi interpretate în sensul că, pentru personalul care pretinde drepturi salariale recunoscute și calculate prin ordine nepublicate în Monitorul Oficial al României, termenul de prescripție începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Pe de altă parte, aceste dispoziții pot fi interpretate și în sensul că termenul de prescripție începe să curgă de la data când drepturile salariale trebuiau plătite, independent de recunoașterea și reglementarea modalității de calcul al acestor drepturi prin ordine nepublicate în Monitorul Oficial al României. VII. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebărilor adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate. IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță pentru soluționarea sesizărilor conexate.

Astfel, prin Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 22 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis sesizarea și, în consecință, a stabilit că data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea acțiunii în despăgubire reprezintă momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei, nefiind legat în mod direct și aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal și nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

Prin Decizia nr. 18 din 29 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 21 mai 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2.523 din Codul civil, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 582/2015 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar determină momentul obiectiv de la care reclamantul ar fi trebuit să cunoască existența drepturilor reclamate având ca obiect drepturi bănești reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Prin Decizia nr. 10 din 21 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a respins, ca inadmisibilă, sesizarea privind dezlegarea următoarei probleme de drept: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2.523 din Codul civil, trebuia beneficiarul să cunoască drepturile financiare cuvenite, cu consecința curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune împotriva sa, în condițiile în care acesta nu a efectuat demersuri în vederea aflării conținutului Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, act normativ ce are caracter militar, nepublicat în Monitorul Oficial al României și necomunicat pe nicio altă cale beneficiarilor drepturilor, dar la a cărui existență s-a făcut trimitere în anumite acte legislative publicate în Monitorul Oficial, fără ca în cuprinsul acestor acte legislative să se fi prevăzut conținutul hotărârii de guvern nepublicate."

Prin Decizia nr. 107 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 4 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept referitoare la: acordarea drepturilor bănești prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008; modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripției cu privire la aceste drepturi; dacă, în contextul în care drepturile pretinse prin aceste acțiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, dispozițiile art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă se raportează doar la un moment obiectiv, reprezentat de data nașterii dreptului de creanță, sau au în componența lor și un element subiectiv care presupune determinarea momentului la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului reclamat, similar cu reglementarea art. 2.523 din Codul civil. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizărilor conexate este reprezentat de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia conflictelor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în primă instanță, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță.

Verificând îndeplinirea condițiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea inițială are ca obiect recalcularea elementului salarial prevăzut de art. 15 din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 și acordarea salariului de funcție actualizat prin aplicarea art. 38 alin. (4) din aceeași lege.

Totodată, procesul în care a fost formulată sesizarea conexată are ca obiect calcularea și plata diferenței dintre salariul de bază achitat și cel cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești definitive.

Astfel, obiectul dedus judecății în cele două procese privește stabilirea/plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, reclamanții fiind salariați în baza Legii-cadru nr. 153/2017.

Cauzele în care au fost formulate sesizările conexate se află în calea de atac a recursului, pe rolul aceluiași complet de judecată din cadrul Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Ca atare, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța supremă reține că această cerință instituie o dublă condiționare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept veritabilă și, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.

Pentru a se reține îndeplinirea cerinței privind existența unei veritabile chestiuni de drept este necesar a se verifica premisele acesteia.

Pe de o parte, trebuie identificată existența unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu, deoarece nelămuririle care vizează aplicarea legii sau care reprezintă aspecte de fapt nu pot primi o dezlegare de principiu în cadrul acestui mecanism.

Pe de altă parte, chestiunea de drept pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, serioasă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate.

Așadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege și a caracterului lor dual și complex.

De asemenea, în cadrul acestei proceduri, instanța supremă nu poate fi învestită cu identificarea normelor de drept aplicabile în scopul soluționării cauzei în care a fost formulată sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite, acela de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, se constată că instanța de trimitere solicită a se stabili dacă în cazul drepturilor salariale neacordate funcționarilor publici termenul de prescripție începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea dreptului său potrivit art. 2.523 din Codul civil sau de la data când acestea trebuiau plătite, potrivit art. 171 din Codul muncii.

Examenul deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare relevă că stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripție nu reprezintă o chestiune de drept aptă a primi o dezlegare în procedura reglementată de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ci o chestiune circumscrisă aspectelor factuale ale cauzei.

În acest sens poate fi evocată Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut în considerente că: în sistemul actualului Cod civil, momentul începutului prescripției extinctive, în lipsa unei reguli speciale, trebuie determinat de instanța de judecată numai pe baza unui probatoriu complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data nașterii dreptului la acțiune, ci și dacă titularul lui avea cunoștință ori trebuia să cunoască acest fapt (paragraful 89).

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat Decizia nr. 18 din 29 martie 2021, prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea ce a vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2.523 din Codul civil, reținând că: din conținutul regulii generale consacrate cu valoare de principiu în art. 2.523 din Codul civil trebuie desprinsă concluzia că, pentru stabilirea momentului obiectiv care marchează începutul termenului de prescripție, se impune verificarea unor aspecte de fapt ale litigiului în care se ivește o atare problemă (paragraful 82).

În același sens sunt considerentele de la paragraful 57 din Decizia nr. 10 din 21 martie 2022, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut că: analiza jurisprudenței anexate relevă preocuparea unanimă a instanțelor în legătură cu determinarea momentului de început al prescripției extinctive, în aplicarea art. 2.523 din Codul civil, și de a aplica noua regulă generală privind începutul prescripției extinctive care prezintă caracteristica stabilirii - alternativ - a celor două momente de la care prescripția începe să curgă, respectiv determinarea momentului subiectiv, principal, constând în data cunoașterii nașterii dreptului la acțiune, și a momentului obiectiv, subsidiar, constând în data când, după împrejurări, trebuia cunoscută nașterea acestui drept, apreciere realizată în funcție de particularitățile fiecărui litigiu, soluțiile diferite fiind influențate exclusiv de aprecierea probatoriului, iar nu de o interpretare diferită a dispozițiilor art. 2.523 din Codul civil.

De asemenea, prin Decizia nr. 107 din 9 decembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea ce viza chestiunea referitoare la modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripției cu privire la drepturile bănești prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 și Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, reținând că: dincolo de faptul că doar instanța sesizată cu litigiul dedus judecății are competența de a identifica norma de drept aplicabilă în soluționarea fondului ori a unei excepții invocate în fața sa, operațiune pe care nu o poate delega instanței supreme în cadrul mecanismului de unificare a jurisprudenței pe calea întrebării prealabile, începutul curgerii termenului de prescripție reprezintă un element de fapt a cărui stabilire este tot în căderea instanței învestite cu soluționarea litigiului, acest element de fapt urmând a fi stabilit în raport cu conținutul raportului juridic dedus judecății, cu data la care dreptul afirmat a devenit actual, cu momentul în care obligația corelativă a devenit exigibilă și celelalte reguli ce reglementează momentul nașterii dreptului material la acțiune, prin raportare și la legea aplicabilă raportului juridic din punct de vedere temporal (paragraful 129).

Deciziile evocate anterior explicitează soluția inadmisibilității sesizărilor și au caracter obligatoriu conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, respectiv art. 521 alin. (3) din același cod.

Prin raportare la considerentele care au fundamentat soluțiile de respingere, ca inadmisibile, a altor sesizări similare, instanța supremă reține că întrebările formulate de instanța de trimitere ce vizează determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru valorificarea drepturilor salariale pretinse antamează o chestiune de fapt a cărei rezolvare intră în atribuția exclusivă a instanței învestite cu soluționarea proceselor.

Nefiind vorba de sesizări care să privească dezlegarea unei probleme de drept, rezultă că nu este întrunită cerința existenței unui chestiuni de drept veritabile apte a forma obiectul unei rezolvări de principiu pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare reprezentat de hotărârea prealabilă.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,