ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2155/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 02.08.2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, admiterea plângerii în modalitatea în care a fost formulată și motivată, iar pe cale de consecință: anularea Hotărârii Colegiului de Conducere a Curții de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021, revocarea în parte a Deciziei nr. 208/20 aprilie 2021, emisă de către Președintele Curții de Apel Cluj, cu privire la perioada recunoscută pentru plata diferențelor dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Cluj și a instanțelor din circumscripția acesteia - art. 1 - 3 din decizie, obligarea Curții de Apel Cluj la emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună: încadrarea reclamanților în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Cluj, (mai precis Judecătoria Gherla) și a instanțelor din circumscripția acesteia prin stabilirea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente/salariului de încadrare brut lunar raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător, precum și plata către reclamanți a diferenței între remunerația care include VRS de 605.225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare și remunerați, efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective și includerea în salariul de bază a VRS 605,225 RON conform deciziei civile nr. 396/22.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 2313 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea acesteia la plata drepturilor salariale și a respins acest capăt de cerere ca fiind formulat față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q. și R. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Cluj, ca neîntemeiate.

Recursul exercitat în cauză

Recurenții-reclamanți D., H., L., P., C., G., K., O., B., F., J., N., R., A., E., I., M. și Q. au declarat recurs împotriva sentinței nr. 2313 din 12 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj se arată că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj, soluție ce contravine dispozițiilor legale. Curtea de Apel Cluj este emitentul actului contestat - Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 41/22.06.2021 - și, totodată, are calitatea de ordonator secundar de credite.

Potrivit art. 20 și 21 din Legea nr. 500/2002 și art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, ordonatorii secundari de credite răspund de gestionarea resurselor financiare și de plata drepturilor salariale ale personalului. Regulamentul de ordine interioară al instanțelor (HCSM nr. 1375/2015) confirmă competența curților de apel în materia salarizării.

Prin urmare, Curtea de Apel Cluj are o legătură directă cu raportul juridic dedus judecății, iar admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive este nelegală.

Cu privire la aplicarea valorii de referință sectorială (VRS) 605,225 RON

Prin actul administrativ contestat s-a stabilit aplicarea VRS de 605,225 RON doar de la data de 20.04.2018. Această soluție este nelegală, întrucât diferențele salariale trebuiau calculate începând cu 01.08.2016.

La nivel național, prin hotărâri judecătorești definitive și acte administrative emise de ÎCCJ și CSM s-a recunoscut aplicarea aceleiași valori de la 01.08.2016.

Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 a statuat că egalizarea salariilor trebuie realizată la nivel maxim în întreaga familie ocupațională "Justiție", iar Înalta Curte, prin deciziile nr. 36/2018 și nr. 8/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a confirmat includerea majorărilor obținute prin hotărâri judecătorești în nivelul maxim de salarizare.

Curtea Constituțională a amintit că, prin respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Cu privire la prescripția dreptului material la acțiune

Curtea de Apel Cluj a reținut greșit că reclamanții ar fi decăzuți din dreptul de a solicita diferențele salariale mai vechi de 3 ani, aplicând art. 171 din Codul muncii.

Dispoziția menționată se aplică exclusiv acțiunilor directe pentru plata salariilor restante. În prezenta cauză, reclamanții au contestat un act administrativ emis de ordonatorul de credite, situație în care prescripția de 3 ani nu este aplicabilă.

Mai mult, dreptul pretins a devenit cunoscut reclamanților doar ulterior, odată cu apariția jurisprudenței favorabile (Sentința nr. 1668/2019 a Tribunalului Caraș-Severin, definitivă prin Decizia CA Timișoara nr. 286/2020). În consecință, termenul de prescripție nu putea curge anterior acestui moment.

De altfel, în cauze similare soluționate de ÎCCJ, CSM sau alte curți de apel, drepturile au fost recunoscute fără invocarea prescripției, ceea ce demonstrează lipsa temeiului juridic al acestei apărări.

Având în vedere cele arătate, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj, admiterea acțiunii, cu consecința recunoașterii dreptului reclamanților la salarizare prin raportare la VRS de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și obligării pârâților la plata diferențelor salariale aferente, actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală până la achitarea integrală.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Curții de Apel Cluj, instanța de fond a reținut în mod corect că plata drepturilor salariale pentru personalul auxiliar din cadrul Judecătoriei Gherla intră în competența Tribunalului Cluj, în calitate de ordonator terțiar de credite, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 și art. 44 dinLegeanr. 304/2004.

Este adevărat că Președintele Curții de Apel Cluj, în calitate de ordonator secundar de credite, emite acte administrative cu caracter general în materia salarizării personalului instanțelor arondate, însă aceste acte nu îl transformă pe ordonatorul secundar în debitor al obligațiilor bănești pretinse de personalul din subordinea instanțelor inferioare.

Plata efectivă a drepturilor salariale revine ordonatorului terțiar, respectiv Tribunalului Cluj, care are raporturi juridice directe cu reclamanții. În consecință, critica referitoare la calitatea procesuală pasivă a Curții de Apel Cluj este nefondată.

Cu privire la aplicarea prescripției extinctive, reclamanții au susținut că prescripția nu ar putea fi opusă pentru perioada anterioară datei de 20.04.2018, invocând faptul că alți ordonatori de credite au aplicat VRS de 605,225 RON de la 01.08.2016, fără a invoca prescripția.

Înalta Curte constată însă că, potrivit art. 171 din Codul muncii, "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate". Norma este de ordine publică și se aplică tuturor raporturilor de muncă, indiferent de categoria de personal.

În acest sens, Decizia nr. 203/26 mai 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că termenul de prescripție a drepturilor salariale începe să curgă de la data la care fiecare drept era exigibil, iar caracterul de ordine publică al normei exclude posibilitatea înlăturării acesteia prin interpretare sau prin invocarea unor principii generale.

În speță, organele de conducere ale Curții de Apel Cluj au recunoscut aplicarea valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu 20.04.2018, moment de la care nu mai era incidentă prescripția, și au refuzat să acorde diferențe salariale pentru perioada anterioară, apreciind că acestea sunt prescrise.

Această conduită se circumscrie în limitele legii, întrucât autoritatea avea obligația să respecte termenul de prescripție de 3 ani, iar refuzul acordării unor drepturi stinse prin prescripție este justificat.

Faptul că alte instanțe sau ordonatori de credite au ales să adopte o altă conduită nu are relevanță juridică asupra cauzei, întrucât nu există obligația unei uniformizări pe cale administrativă a aplicării prescripției, iar soluția unitară poate fi realizată doar pe cale legislativă sau prin jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți.

Cu privire la principiul egalității și nediscriminării, reclamanții au invocat aplicabilitatea art. 39 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, susținând că trebuia să beneficieze de VRS 605,225 RON de la 01.08.2016.

Înalta Curte reține însă că drepturile salariale sunt supuse termenului general de prescripție, iar principiul egalității nu poate înlătura aplicarea regulilor imperative privind prescripția extinctivă.

Decizia CCR nr. 794/2016 a consacrat principiul egalizării salariale pentru personalul care desfășoară activități similare, însă Curtea Constituțională nu a înlăturat aplicarea termenului de prescripție extinctivă reglementat de Codul muncii. Prin urmare, chiar dacă pe fond există o diferență de tratament, aceasta nu mai poate fi valorificată în justiție odată ce termenul legal de 3 ani a expirat.

În plus, prin Decizia RIL nr. 9/2025, Înalta Curte a subliniat că uniformizarea interpretării și aplicării dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 se realizează exclusiv pe calea recursului în interesul legii, iar nu prin soluții divergente adoptate de ordonatorii de credite. Prin urmare, invocarea unor practici administrative diferite nu poate fundamenta pretențiile reclamanților.

Întrucât diferențele salariale pretinse pentru perioada 01.08.2016 - 20.04.2018 erau deja prescrise la momentul formulării cererii, acestea nu mai puteau fi valorificate pe cale judiciară, chiar dacă alte instanțe au adoptat o interpretare diferită.

Având în vedere considerentele expuse, precum și jurisprudența obligatorie recentă a Înaltei Curți (Decizia nr. 203/2025 privind momentul de începere a prescripției și Decizia RIL nr. 9/2025 privind aplicarea unitară a normelor de salarizare), se constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile recurente nu pot fi primite.

În temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții D., H., L., P., C., G., K., O., B., F., J., N., R., A., E., I., M. și Q. împotriva sentinței nr. 2313 din 12 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 11 aprilie 2024.