ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5734/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2021, sub nr. x/2021 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Apel Cluj anularea Hotărârii Colegiului de Conducere a Curții de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021, iar ca o consecință să se dispună:

- revocarea în parte a Deciziei nr. 208/20 aprilie 2021, emisă de către Președintele Curții de Apel Cluj, cu privire la perioada recunoscută pentru plata diferențelor dintre drepturile salariate încasate și cele cuvenite personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Cluj și a instanțelor din circumscripția acesteia - art. 1 - 3 din decizie și

- obligarea Curții de Apel Cluj la emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună:

· încadrarea reclamantelor în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Cluj și a instanțelor din circumscripția acesteia prin stabilirea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente salariului de încadrare brut lunar raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 și în continuare, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător

· Să se dispună plata către reclamante a diferenței între remunerația care include VRS de 605.225 RON începând cu data de 01.08.2016 și în continuare și remunerația efectiv plătită, actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar, până la data plății efective;

· Includerea în salariul de bază a VRS 605,225 RON conform deciziei civile nr. 396/22.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2020, începând cu data de 01.08.2016.

Prin sentința civilă nr. 1971 pronunțată la 17 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în privința capătului de cerere referitor la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, a respins capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins în rest acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. Și S., în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE APEL CLUJ, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civilă nr. 1971, pronunțată la 17 decembrie 2021 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost motivată.

În cuprinsul motivelor de recurs au criticat sentința sub următoarele aspecte:

- Excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj trebuia respinsă, întrucât această pârâtă, pe de-o parte, are calitate de ordonator secundar de credite (după Ministerul Justiției care este ordonator principal de credite), iar pe de altă parte, personalul auxiliar este numit și salarizat de președintele curții de apel în a cărei rază teritorială îsi defăsoară activitatea (art. 7 alin. (1) lit. o) din H.G. nr. 1375/2015). Mai mult, aceasta are calitatea de plătitor de salarii, fiind astfel implicată în procesul de salarizare, iar prevederile art. 267 lit. d) Codul muncii îi conferă o dată în plus calitatea de pârâtă

Consideră că în mod nelegal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj și astfel s-a ajuns să fie respinsă în mod eronat acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- Cu privire la reținerea incidenței termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, recurentele consideră că acesta NU este aplicabil, având în vedere că reglementarea din art. 171 Codul muncii vizează prescripția dreptului la acțiune a drepturilor salariale, adică a dreptului celui interesat de a se adresa instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată pentru plata drepturilor salariale restante, nicidecum nu vizează situația în care se află reclamantele de a se adresa ordonatorului de credite care stabilește și plătește salariile.

Este de observat faptul că, deși Curtea de Apel Cluj se raportează și invocă atât în Decizia nr. 208/20.04.2021, emisă de Președintele Curții de Apel Cluj, cât și în Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021, existența unor acte administrative ce recunosc aplicarea VRS 605,22 RON de la data de 01.08.2016 (Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dispoziția nr. 102/02.04.2021 emisă de Secretariatul General al Consiliului Superior al Magistraturii, Decizia nr. 273/30.12.2020 a Președintelui Curții de Apel Constanța, Decizia nr. 76/DE/26.02.2021 a Președintelui Curții de Apel Tg. Mureș), nu observă că raportat la data emiterii acestor acte administrative, instituțiile emițătoare nu rețin incidența vreunui termen de prescripție, dar care, însă, pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Cluj există și se aplică.

Apreciază că instituția prescripției sancționează pasivitatea debitorului, ÎNSĂ recurentele nu au stat în pasivitate, neavând practic posibilitatea de a li se admite o astfel de cerere având în vedere că nici chiar destinatarii textului de lege, respectiv art. III din O.U.G. nr. 20/2016, în concret consilierii de probațiune, nu au beneficiat de recalcularea și plata indemnizației de încadrare cu luarea indemnizației de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON decât ulterior admiterii primei hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 1668/12.11.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia nr. 286/24.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, stabilindu-se dreptul reclamanților de a beneficia de VRS 605 începând cu data de 08.08.2016.

Deosebit de important este faptul că, în cazul consilierilor de probațiune, nu a fost recunoscut acest drept de către angajator. Acest drept a fost recunoscut doar prin intermediul cererilor de chemare în judecată formulată de reclamantele consilieri de probațiune, motiv pentru care nu se poate aplica VRS 605,225 RON cu respectarea termenului general de prescripție.

Recurentele consideră că, anterior pronunțării primei hotărâri prin care este recunoscut altor salariații din cadrul familiei ocupaționale Justiție dreptul de a beneficia de plata indemnizației cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, nu au avut absolut nicio posibilitate reală și efectivă de a li se admite o astfel de cerere. Or, accesul la justiție doar pentru a le fi respinsă o astfel de cerere, încalcă dispozițiile art. 6 CEDO.

În concluzie data când titularul dreptului, în speță reclamantele, au cunoscut sau după împrejurări trebuiau să cunoască nașterea dreptului (art. 2523 C. civ.) sau data nașterii dreptului la acțiune (art. 268 alin. (1) lit. C) din Codul Muncii) este reprezentată de data pronunțării primei hotărâri judecătorești prin care a fost recunoscut dreptul de a beneficia de plata indemnizației prin raportare la VRS 605,225 RON, în favoarea altor salariați din cadrul familiei ocupaționale Justiție respectiv sentința civilă numărul 1668/12.11.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2019 definitivă prin decizia civilă nr. 286/24.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În consecință, chiar și în ipoteza admiterii prin absurd a aplicării art. 2523 din C. civ. și/sau art. 268 alin. (1) lit. C) din Codul Muncii, iar nu a dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 137 din 2000, termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani nu se aplică, recurentele neavând nicio posibilitate reală și efectivă de a formula o astfel de cerere anterior momentului 01.08.2016, neputându-li-se imputa pasivitatea care să atragă ca și sancțiune prescripția datorită faptului că, așa cum a arătat, nici chiar destinatarii textului de lege, respectiv art. III din O.U.G. nr. 20/2016, în concret consilierii de probațiune, nu au beneficiat de recalcularea și plata indemnizației de încadrare cu luarea indemnizației de încadrare prin raportare la VRS 605,225 RON decât ulterior admiterii primei hotărâri judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 1668/2019 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin.

În mod cert acesta a fost și motivul pentru care la nivelul ICCJ, CSM, Curții de Apel Constanța și Curții de Apel Târgu Mureș s-au emis acte administrative care recunosc personalului din aceste instituții VRS 605,225 începând cu data de 01.08.2016, neputându-se reține o eventuală pasivitate a personalului auxiliar de specialitate și conex și impunându-se sancționarea acestora prin invocarea prescripției.

Nu se poate reține motivarea uzitată de către prima instanță - vezi pag. 14 alin. (4) din sentință - atunci când reține faptul că "Aceste dispoziții legale (cele ale art. 171 alin. (1) Codul muncii) nu pot fi interpretate în sensul invocate de reclamanți, respectiv că ar fi aplicabile doar în cazul prescripției dreptului la acțiune a drepturilor salariale, adică a dreptului celui interesat de a se adresa instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată pentru plata drepturilor salariale restante", aceasta deoarece aceste prevederi reglementează prescripția dreptului material la acțiune, adică a dreptului de a se adresa cu o cerere de chemare în judecată instanței de judecată, nicidecum situația emiterii unei decizii administrative, două lucruri total diferite.

Apreciază că sunt în situația în care, prin Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021 li s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 208/20 aprilie 2021, emisă de către Președintele Curții de Apel Cluj, în lipsa unei analize efective a solicitărilor lor, probate cu hotărâri judecătorești, cu prevederi legale, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale, decizii administrative.

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Controlul judiciar declanșat de recurentele-reclamanți are ca obiect Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel Cluj nr. 41/22 iunie 2021 și Decizia nr. 208/20 aprilie 2021, emisă de către Președintele Curții de Apel Cluj, cu privire la perioada recunoscută pentru plata diferențelor dintre drepturile salariate încasate și cele cuvenite personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Cluj și a instanțelor din circumscripția acesteia - art. 1 - 3 din decizie.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că, instanța de fond a omis a analiza fondul cauzei și nu a răspuns în întregime motivelor de nelegalitate expuse prin cererea de chemare în judecată, respectiv existența unor ordine emise de alți ordonatori de credite începând cu data de 1 august 2016, decizia CCR nr. 794/2016, existența unei hotărâri judecătorești favorabile pentru o parte dintre reclamanți.

Astfel, judecătorul fondului a procedat la respingerea acțiunii ca nefondată, fără a răspunde tuturor criticilor aduse de reclamanți, ci doar a constatat că "susținerile reclamanților, care au invocat situația existentă în alte cazuri, potrivit înscrisurilor anexate la cererea de chemare în judecată, nu pot să conducă la concluzia anulării, respectiv revocării în parte, a actelor contestate, din moment ce pentru intervalul de timp care se situează în afara termenului de prescripție de 3 ani, există doar posibilitatea, iar nu obligația de a recunoaște și plăti drepturile salariale respective".

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a motivat corespunzător soluția adoptată.

Având în vedere că instanța de fond nu a expus motivele pentru care a apreciat că este nefondată acțiunea într-un mod care să corespundă prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici menționate de către recurente, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., împotriva sentinței civile nr. 1971 pronunțate la 17 decembrie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023.