Decizia nr. 9/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 877/108/2020 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: în interpretarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.825/1/2021 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Laura-Mihaela Ivanovici, președintele Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 11.553/3/2019, și de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă, în Dosarul nr. 877/108/2020.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, ce a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; după comunicarea raportului, părțile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii și obiectul sesizărilor

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus, prin Încheierea din 2 noiembrie 2021, în Dosarul nr. 11.553/3/2019, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: în interpretarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), în situația unei contestații împotriva unei decizii emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 noiembrie 2021, cu nr. 2.825/1/2021, termenul de judecată fiind stabilit la 21 februarie 2022.

La data de 24 noiembrie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrat Dosarul nr. 2.927/1/2021, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă, prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, în Dosarul nr. 877/108/2020. Prin această sesizare s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: care este grila notarială aplicabilă pentru evaluarea imobilelor care nu pot fi restituite în natură, în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conțină numărul de puncte stabilit prin expertiza dispusă în cauză, ipoteza vizată fiind aceea în care Comisia nu a soluționat dosarul până la data introducerii acțiunii de către reclamant și nici ulterior, situație care nu este acoperită de textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare după modificarea dispusă prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii (Legea nr. 193/2021)?

Considerându-se că există identitate de obiect între cele două sesizări, prin rezoluția președintelui Secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2.927/1/2021 la Dosarul nr. 2.825/1/2021, urmând ca sesizările conexate să fie soluționate de același complet de judecată. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare Art. 21. - " (...) (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. (...)" III. Expunerea succintă a proceselor A. Dosarul nr. 11.553/3/2019 al Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Procesul a început la data de 16 aprilie 2019.

Prin decizia de validare parțială nr. xxxxx din 11 martie 2019, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a dispus: validarea parțială a dispoziției primarului municipiului Craiova pentru cota de 1/2 din imobilul construcție, situat în municipiul Craiova, județul Dolj, și emiterea deciziei de compensare prin 31.068 puncte în favoarea domnului X, cu precizarea că numărul de puncte menționat reprezintă valoarea imobilului sus-amintit, stabilită în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, din care a fost dedusă cota de 1/2 din valoarea despăgubirilor în cuantum de 74.427,20 lei, încasate la data de 10 august 1990, actualizată cu indicele de inflație; invalidarea parțială a dispoziției primarului municipiului Craiova pentru cota de 1/2 din imobilul-construcție, situat în municipiul Craiova, județul Dolj.

Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a formulat contestație reclamantul inițial, X, arătând că nu i s-au solicitat niciodată înscrisuri cu privire la calitatea de moștenitor al soției sale Y, astfel că în mod greșit intimata a procedat la invalidarea dispoziției primarului municipiului Craiova pentru cota de 1/2, și, în ceea ce privește terenul aferent construcției, că figurează, împreună cu soția sa, în procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării imobilului. În consecință, a solicitat anularea deciziei contestate și obligarea intimatei să emită decizia de compensare prin puncte în favoarea sa pentru cota de 1/1 din construcție și terenul aferent.

Prin Sentința civilă nr. 2.988 din 13 decembrie 2019, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a admis cererea, a anulat decizia de validare parțială emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită în favoarea reclamantului decizie de compensare prin puncte, pentru construcția și terenul aferent construcției în suprafață de 1.150 mp, imobile situate în municipiul Craiova, județul Dolj, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care a susținut netemeinicia hotărârii atacate, întrucât secretariatul său a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului pentru cota de 1/2 din construcție, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. xxxx din 27 septembrie 1982, fiind proprietar devălmaș împreună cu soția sa, Y (decedată în anul 2004); reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor al soției sale, deși secretariatul i-a trimis o adresă în acest sens în anul 2017; terenul în suprafață de 1.150 mp a trecut în proprietatea statului conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale (Legea nr. 58/1974). În consecință, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și rejudecarea procesului în fond, urmând ca instanța să dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 31 august 2021 a decedat intimatul-reclamant X, astfel că la termenul din 2 noiembrie 2021 au fost introduse în cauză moștenitoarele acestuia, A și B.

În ședința publică din 2 noiembrie 2021, Curtea, din oficiu, a invocat necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior expusă.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, instanța a dispus sesizarea instanței supreme și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a suspendat judecata. B. Dosarul nr. 877/108/2020 al Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - Secția I civilă, la data de 19 mai 2020, reclamanții C și D au solicitat, în principal, obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare pentru imobilele naționalizate și nerestituite în natură, situate în municipiul Arad, prin acordarea despăgubirilor solicitate conform valorii de piață de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantumul ce va fi stabilit în urma administrării probei cu expertiză, într-un termen rezonabil de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare pentru imobilele indicate, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, la plata echivalentului sumei de 5.000 euro în moneda națională la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat datorită nereparării prejudiciului material produs în urma exproprierii abuzive, și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că antecesorii lor au fost expropriați în perioada regimului comunist și lipsiți de proprietatea bunurilor situate în municipiul Arad, prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare. Prin notificarea formulată în anul 2001 au solicitat instituțiilor statului român restituirea proprietăților sau acordarea de despăgubiri la valoarea de circulație.

Prin hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat naționalizarea abuzivă a imobilului și calitatea de persoană îndreptățită a antecesorului X. Ulterior, primarul municipiului Arad a emis dispoziție prin care a constatat exproprierea abuzivă, calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, dar și faptul că unele apartamente din imobil sunt libere, iar unele au fost înstrăinate unor terți în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 112/1995).

Dispoziția a fost atacată de reclamanți în instanță, însă pretențiile lor au fost respinse. În continuare, Primăria Municipiului Arad a transmis actul, împreună cu întreaga documentație aferentă, instituției prefectului care, la rândul său, le-a transmis pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, unde a rămas în nelucrare timp de 6 ani de la înregistrare, respectiv 19 ani de la formularea notificării, fără ca în tot acest timp reclamanții să primească din partea statului român niciun fel de despăgubiri cu titlu de daune materiale ori morale.

Referitor la acordarea despăgubirilor prin raportare la dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost aceasta modificată prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și pentru completarea articolului 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (Legea nr. 22/2020), reclamanții au apreciat că această modificare nu reprezintă punerea legislației interne în acord cu rațiunea, scopul și incidența art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), deoarece valorile orientative și minimale din grilele notariale nu reprezintă nici pe departe valoarea reală a proprietăților.

Referitor la calculul numărului de puncte pe care le solicită, conform grilei notariale aplicabile municipiului Arad, aferentă anului introducerii acțiunii - 2020, reclamanții au înțeles să conteste valorile aplicate, față de zona situării imobilelor imposibil de restituit în natură, de suprafețele avute în vedere și de prețurile stabilite prin grilă.

Pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A arătat că din înscrisurile depuse la dosar nu reiese în mod clar categoria de folosință a întregii suprafețe de teren la momentul preluării abuzive, motiv pentru care nu poate fi aplicată grila notarială. În situația în care nu se poate stabili destinația/categoria de folosință, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, astfel cum prevede art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, sau se aplică prezumțiile relative instituite prin art. 15 1 alin. (1) din același act normativ.

Prin Sentința civilă nr. 56 din 24 martie 2021, Tribunalul Arad - Secția I civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanților decizia de compensare pentru imobilele naționalizate nerestituite în natură, în valoare de 2.554.018 puncte (lei), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a anulat ca netimbrat petitul privind acordarea daunelor morale în cuantum de 5.000 euro și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 13.550 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare de evaluare a apartamentelor în discuție și a terenului aferent.

Conform raportului de expertiză, necontestat de părți, valoarea apartamentelor expertizate și a terenului aferent este de 893.202 euro, echivalent 4.348.643 lei, conform expertizei notariale aferente anului 2020, respectiv de 1.104.400 euro, echivalent 5.376.882 lei, potrivit valorii de piață. Raportat la numărul de puncte ce trebuie stabilite conform art. 21 din Legea nr. 165/2013 și la cota cuvenită reclamanților, de 19/40, acestea sunt 2.065.605 puncte (lei), potrivit expertizei notariale aferente anului 2020, respectiv 2.554.018 puncte (lei), potrivit valorii de piață.

Față de concluziile expertizei și de diferența semnificativă între cele două valori, se pune problema dacă valoarea ce trebuie stabilită este cea rezultată din prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, conform grilei notariale, sau valoarea de piață, cum au solicitat reclamanții, având în vedere deciziile relevante din practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Față de prevederile de principiu din art. 1 din Legea nr. 165/2013, ținând cont de împrejurarea că recent, prin Decizia Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021 (Decizia nr. 189 din 18 martie 2021), s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 și că, pe de altă parte, în situații de speță similare, hotărârile în cauzele Ana Ionescu și alții contra României, Konya și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că despăgubirea ce trebuie plătită de stat trebuie să fie corespunzătoare cu valoarea actuală a proprietăților [interpretare ce se impune, conform art. 20 alin. (2) din Constituția României, legislației interne contrare], tribunalul a constatat că despăgubirile la care sunt îndreptățiți reclamanții trebuie raportate la valoarea actuală, de piață, a imobilelor, pentru a se afla într-o situație similară cu cazul în care restituirea în natură a proprietăților ar fi fost posibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a susținut că hotărârea atacată este, în parte, netemeinică și nelegală, sub aspectul nedezbaterii categoriei de folosință a imobilului-teren. De asemenea, a înțeles să critice sentința și din perspectiva faptului că evaluarea imobilului se face în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, potrivit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, iar din dosar nu rezultă ce categorie de folosință avea întreaga suprafață de teren, în prezent aflându-se în imposibilitatea obiectivă de a aplica grila notarială. De aceea, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, astfel cum se arată la art. 21 alin. (6 1 ) din Legea nr. 165/2013, sau se aplică prezumțiile relative instituite la art. 15 1 alin. (1) din același act normativ.

Apelanta-pârâtă a solicitat, de asemenea, modificarea sentinței sub aspectul evaluării realizate de instanța de judecată prin raportare la normele cuprinse în grila Camerei Notarilor Publici din 2020, apreciind că o asemenea evaluare conduce spre o soluție aflată în afara cadrului legal, contrară efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 189 din 18 martie 2021, care au incidență asupra stării actului normativ declarat neconstituțional.

Apelanta-pârâtă a înțeles să critice sentința atacată și sub aspectul reținerii eronate a valorii de piață a imobilului notificat, cu încălcarea dispozițiilor art. 50 lit. b) și art. 21 alin. (6) și (7) din Legea nr. 165/2013. Evaluarea imobilului notificat, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, trebuie să urmărească valorile din grila notarilor publici, și nu pe cele de piață, acest tratament putând conduce la inegalități între titularii drepturilor.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant B, în nume personal și în calitate de unic moștenitor al reclamantei C, a solicitat respingerea apelului declarat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

La termenul din 12 octombrie 2021, Curtea, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a pus în discuție necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru dezlegarea chestiunii de drept enunțate la paragraful 9 din prezenta decizie.

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2021, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii prealabile. IV. Motivele reținute de titularii sesizărilor, referitoare la admisibilitatea procedurii

Instanțele de trimitere, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanșarea procedurii pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au apreciat că acestea sunt întrunite cumulativ, pentru considerentele ce vor fi redate.

Astfel, cauzele se află în etapa procesuală a apelului, singura cale de atac de reformare prevăzută în materia cererilor întemeiate pe Legea nr. 165/2013, conform art. 35 alin. (4) din acest act normativ special, iar completele de judecată ale celor două curți de apel au fost învestite cu soluționarea apelurilor declarate de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. De asemenea, problemele de drept nu au făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cât privește cerința ca soluționarea pe fond a cauzelor să depindă de lămurirea chestiunii de drept în discuție, ambele instanțe au apreciat că este îndeplinită.

Curtea de Apel București - Secția a III-a pentru cauze cu minori și de familie a argumentat că, în ipoteza în care s-ar constata întemeiată una dintre critici, și anume aceea că prin decizia de validare parțială a fost recunoscută calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri compensatorii pentru cota de 1/2 din construcție, și în același timp s-ar constata nefondate una sau ambele susțineri privind calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri compensatorii pentru cealaltă cotă de 1/2 din construcție, precum și pentru teren, soluția pronunțată cu privire la apel ar putea fi diferită după cum acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive.

Astfel, în primul caz, s-ar putea impune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul anulării doar în parte a deciziei de validare parțială, respectiv a art. 2, prin care s-a invalidat dispoziția entității învestite cu privire la o cotă de 1/2 din construcție și la întregul teren, precum și a tezei a doua din art. 1, prin care s-a stabilit un număr de puncte, implicit fiind păstrată partea din decizie prin care prin teza întâi din art. 1 a fost validată dispoziția entității învestite cu privire la o cotă de 1/2 din construcție în vederea emiterii deciziei de compensare corespunzătoare (astfel încât acordarea despăgubirilor pentru cota de 1/2 din construcție, drept recunoscut deja chiar de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se facă prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei propriu-zise către aceasta) și obligării pârâtei să emită o nouă decizie numai pentru cealaltă cotă de 1/2 din construcție și pentru teren (astfel încât numai acordarea despăgubirilor pentru aceste drepturi, recunoscute abia de către instanță în cadrul soluționării contestației, să se facă prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii definitive a deciziei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor).

În cel de-al doilea caz, soluția ar putea fi respingerea apelului (astfel încât acordarea despăgubirilor și pentru cota de 1/2 din construcție, drept recunoscut deja de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să se facă prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii definitive a deciziei acestui organism).

Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a apreciat că între problema de drept ce face obiectul sesizării și soluționarea pe fond a cauzei există un raport de dependență, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept o va pronunța în procedura mecanismului judiciar de unificare a practicii produce un efect concret asupra soluției din procesul pendinte. Sesizarea de față pune în discuție o chestiune de drept de a cărei lămurire poate depinde soluționarea fondului cauzei, deoarece soluționarea apelului și, implicit, a acțiunii introductive este indisolubil legată de determinarea sferei de incidență a dispozițiilor art. 35 alin. (3) și art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.

În concret, dispozițiile Legii nr. 193/2021 sunt în sensul că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia.

Obiectul acțiunii are ca petit principal obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare pentru imobilele naționalizate și nerestituite în natură situate în municipiul Arad, prin acordarea despăgubirilor solicitate conform valorii de piață actuale de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, în cuantumul ce va fi stabilit în urma administrării probei cu expertiză, într-un termen rezonabil de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Hotărârea de primă instanță care este supusă controlului jurisdicțional în prezentul apel a admis petitul respectiv, acordând reclamantului-intimat dreptul la despăgubiri calculate la valoarea de piață a imobilului preluat în mod abuziv în perioada comunistă, iar în acest sens a procedat la efectuarea unei expertize tehnice de evaluare, care a avut ca obiectiv și stabilirea valorii despăgubirilor prin raportare la grila notarială aferentă anului 2020. În speță nu s-a emis o decizie de către pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, deși reclamantul-intimat este beneficiarul unei dispoziții care prevede dreptul la despăgubiri pentru partea de imobil care nu poate fi restituită în natură, dispoziție emisă în baza unei hotărâri judecătorești definitive.

Prin apelul declarat, pârâta invocă nelegala înlăturare a dispozițiilor speciale ale Legii nr. 165/2013, care stabilesc grila notarială drept reper în evaluarea imobilelor, iar nu valoarea de piață, dar faptul neemiterii unei decizii de către entitatea competentă ridică întrebări cu privire la modalitatea de evaluare. Situația de fapt din speță nu este acoperită de dispozițiile legii speciale aflate în discuție, cât timp grila notarială aplicabilă este aceea din anul anterior emiterii deciziei.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind îndeplinită condiția noutății chestiunii de drept, fiind generată de un act normativ recent, respectiv Legea nr. 193/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 9 iulie 2021, și se ridică în toate contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, deci într-un număr considerabil de litigii, existând diferențe notabile între valorile imobilelor stabilite prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei propriu-zise către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și cele stabilite prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii definitive a acesteia, astfel încât apare necesar a fi tranșată cu valoare de principiu.

Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă a apreciat și că problema de drept pusă în discuție prezintă gradul de dificultate necesar pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile, deoarece rezolvarea de principiu a acesteia nu se poate deduce cu ușurință din interpretarea coroborată a prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și art. 6 paragraful 1 din Convenție.

Interpretarea normelor legale menționate pune în discuție două rezolvări diametral opuse ale chestiunii de drept, una rezultată prin aplicarea dreptului comun, adică evaluarea are loc prin raportare la grila notarială de la momentul realizării evaluării, iar cealaltă întemeiată pe grila notarială din anul anterior evaluării, pentru a se asigura o interpretare cât mai apropriată de voința legiuitorului, exprimată prin Legea nr. 193/2021, iar data emiterii hotărârii judecătorești în astfel de cauze nu este cunoscută la momentul când se dispune evaluarea. V. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin notele scrise depuse la dosarul Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă, intimatul-reclamant B, în nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantei C, a susținut că sesizarea instanței supreme este inadmisibilă, neîndeplinind condiția noutății, a nepronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a complexității și a dependenței soluționării fondului cauzei de dezlegarea chestiunii de drept.

Invocând dezlegările instanței supreme din Decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007 (Decizia nr. XX din 19 martie 2007), intimatul-reclamant a apreciat că acestea se impun, mutatis mutandis, și în privința situației în care entitatea învestită cu soluționarea cererii - în cazul de față, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - nu a respectat termenul de 60 de luni reglementat de art. 34 din Legea nr. 165/2013, iar persoana care se consideră îndreptățită a învestit instanța cu soluționarea cererii în interiorul termenului de 6 luni reglementat de art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Considerentele Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 au fost reluate prin Decizia nr. 45 din 14 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 934 din 20 noiembrie 2019 (Decizia nr. 45 din 14 octombrie 2019), ele fiind aplicabile și cauzei pendinte.

În același sens invocă și Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021 (Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021.

Pentru toate aceste argumente, apreciază că aplicarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 trebuie făcută printr-o interpretare teleologică coroborată cu art. 35, astfel cum a fost interpretat obligatoriu de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 45 din 14 octombrie 2019, în sensul că atunci când instanța se substituie Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, fiind învestită cu soluționarea pe fond a dosarului administrativ, textul "prin aplicarea grilei notariale din anul anterior emiterii deciziei" se înlocuiește logic cu "prin aplicarea grilei notariale din anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești".

După comunicarea raportului întocmit de judecătorul-raportor, în condițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părțile nu au exprimat un punct de vedere asupra problemei de drept. VI. Punctul de vedere al completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Completul de judecată al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestit cu soluționarea apelului în dosarul nr. 11.553/3/2019, a arătat că, pentru situațiile în care nu a fost emisă o decizie de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor [art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013], acordarea despăgubirilor nu se poate face decât prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent pronunțării hotărârii judecătorești. Textul nu poate fi interpretat decât în sensul că hotărârea judecătorească, ce ține de fapt loc deciziei ce ar fi trebuit emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, este necesar a fi asimilată acesteia, din perspectiva în discuție, constituind un act echivalent. Cu alte cuvinte, se impune interpretarea extensivă în fața interpretării literale.

Modificând art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, care stabilește criteriul de evaluare a imobilelor în faza administrativă, legiuitorul a omis să modifice și art. 35 din același act normativ, prin indicarea criteriului de evaluare în faza judiciară. Reglementarea unui criteriu distinct în această fază nici nu necesita o dispoziție specială în forma inițială a legii, referirea la anul 2013 fiind suficientă până la momentul stabilirii definitive a despăgubirilor.

În continuare, odată admisă în situația prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, interpretarea că art. 21 alin. (6) se referă nu numai strict la decizia emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ci și la un act echivalent (hotărârea judecătorească) înseamnă că această interpretare trebuie dată aceluiași text de lege și în alte situații în care se pronunță o hotărâre judecătorească, cum este cea în care a fost emisă o decizie administrativă, însă ea a fost contestată în instanță, adică cea reglementată de art. 35 alin. (1). Așadar, lacuna legislativă se observă cu mai mare ușurință în legătură cu situațiile prevăzute de art. 35 alin. (2), cele în care nu au fost emise decizii de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, însă există în ambele cazuri.

Atunci când se emit/pronunță atât o decizie administrativă, cât și o hotărâre judecătorească, în absența unei opțiuni exprese a legiuitorului cu privire la care din cele două acte juridice este cel în funcție de care se determină anul de referință, textul de lege este susceptibil de două înțelesuri.

În favoarea primei concluzii posibile, instanța de trimitere constată că faptul pronunțării unei hotărâri judecătorești la finalul procedurii nu poate conduce automat la concluzia că evaluarea se face prin aplicarea grilelor notariale valabile în anul anterior pronunțării sale. Nu este exclus, de principiu, ca legiuitorul să prefere evaluarea în funcție de grilele notariale valabile în anul precedent emiterii deciziei, așa cum în forma inițială alesese un an fără nicio legătură cu emiterea/pronunțarea actelor juridice respective, și anume 2013. Indicarea unui an de referință fix, indiferent de durata procedurii, poate fi considerată ca prezentând o serie de avantaje. Astfel, atunci când procedura durează mai mult de un an, se evită refacerea expertizelor și/sau a calculelor cel puțin o dată pe parcursul soluționării contestației. De asemenea, cuantumul despăgubirilor nu depinde de durata procedurii, care variază în funcție de multe elemente (durata efectuării expertizelor și/sau a administrării altor probe, încărcătura mai mică sau mai mare a ședințelor care permite ori nu amânarea cauzei la un termen în același an, formularea de către părți a unor cereri de amânare) și îi atribuie astfel un anumit caracter aleatoriu. În schimb, soluționarea dosarelor administrative de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor se face într-o anumită ordine, în principiu cea a înregistrării (art. 34), ceea ce lasă mai puțin loc arbitrarului.

Tot astfel, nici împrejurarea că hotărârea judecătorească desființează (atunci când contestația este admisă) decizia administrativă nu poate conduce, prin sine însăși, la concluzia că nu poate fi avut în vedere decât anul precedent pronunțării hotărârii judecătorești definitive. Riguros vorbind, nu se desființează sau n-ar trebui să se desființeze decât partea din decizie care privește stabilirea numărului de puncte, iar nu și cea referitoare la validarea dispoziției emise de entitatea învestită cu soluționarea notificării. În plus, chiar dacă s-ar considera că decizia (indiferent de tipul ei) nu mai este în vigoare, opțiunea pentru un anumit an cu referire la aceasta poate să supraviețuiască, nefiind un efect al său juridic. Este adevărat și că atunci când instanța nu stabilește ea însăși valoarea despăgubirilor în același timp cu desființarea deciziei administrative, ci retrimite dosarul în faza administrativă, ceea ce implică emiterea unei noi decizii, prima fiind și de această dată desființată, este poate mai greu de admis ca evaluarea imobilului să se facă în funcție de grilele valabile în anul precedent emiterii celei dintâi. În fond problema este însă aceeași, durata mai mare de timp între desființarea (ce ar trebui considerată parțială) deciziei administrative și stabilirea unui alt număr de puncte (printr-o a doua decizie, respectiv chiar prin hotărârea judecătorească) nefiind o diferență de substanță.

Totuși, în favoarea celei de-a doua concluzii posibile, se constată că pentru a determina care a fost voința legiuitorului în situațiile prevăzute de art. 35 alin. (1) trebuie pornit în primul rând de la expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și pentru completarea art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (Legea nr. 22/2020), primul act normativ prin care s-a urmărit modificarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013: "Legea a intrat în vigoare la data de 16.05.2013, ca urmare, toate deciziile se emit ținând cont de grilele notariale din anul 2013, astfel cei îndreptățiți, toți cei care beneficiază de prevederile acestei legi (atât persoane fizice, cât și persoane juridice) sunt prejudiciați raportat la faptul că grila notarială este actualizată anual de către Comisia Națională. Actul normativ a intrat în vigoare acum 6 ani, valorile de piață ale imobilelor au suferit modificări și în grilele notariale, precum și inflația anuală duce la o pierdere a valorii despăgubirilor (se pot verifica grilele notariale aplicabile în cazul localităților din anul 2013 și anii următori, inclusiv cea în vigoare din anul 2018) - în majoritatea cazurilor se pot observa creșteri de circa 30%".

Așadar, se poate deduce că legiuitorul a urmărit ca persoanele îndreptățite la obținerea de măsuri compensatorii să beneficieze de creșterea valorilor din grilele notariale, prin stabilirea despăgubirilor cu luarea în considerare a acestei evoluții favorabile, atingerea acestui deziderat implicând evaluarea imobilelor în funcție de grilele cele mai apropiate de momentul primirii efective a reparațiilor.

În al doilea rând, trebuie avut în vedere principiul expus de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 din 20 decembrie 2018 (Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018): "64. Decizia autorității administrative implicate în procesul de acordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 a fost supusă controlului jurisdicțional, astfel încât dreptul de creanță, de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie, nu este un drept cert și exigibil și, de aceea, situația juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicțională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite."

În sfârșit, se poate susține că în acest fel s-ar realiza și un echilibru mai just între interesele părților și cel al statului, pentru că emiterea unei decizii legale și temeinice de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor ar face ca aceasta să rămână în vigoare și în urma soluționării contestației și/sau a apelului (principal), fiind mai greu de acceptat că acestea ar putea fi admise doar pe considerentul aplicării unei alte grile, adică fără săvârșirea vreunei greșeli de fapt sau de drept de către autoritatea administrativă sau de către prima instanță. În schimb, atunci când decizia conține asemenea erori, care impun intervenția instanței, este mai rezonabil să nu se repercuteze asupra situației patrimoniale a persoanei îndreptățite faptul că a fost pusă în situația de a solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești, ceea ce a implicat întârzierea plății efective a despăgubirilor care au fost calculate pornind de la o valoare a imobilului de la o dată anterioară. În mod asemănător s-ar pune problema în cazul declarării căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță, fiind mai greu de admis că un apel (cu excepția celui incident) ar putea fi admis doar pe considerentul aplicării grilei noi, în absența unei erori a instanței.

Curtea de Apel Timișoara - Secția I civilă nu și-a expus punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au comunicat hotărâri judecătorești și opinii teoretice ale judecătorilor, din a căror analiză se conturează două orientări jurisprudențiale.

Astfel, într-o primă orientare, s-a apreciat că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia.

S-a apreciat că prevederile art. 21 alin. (6), astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, sunt redactate cu suficientă claritate și precizie, nu au un caracter lacunar sau îndoielnic, pentru a ridica dificultăți reale de interpretare. Utilizând metoda primordială de interpretare a unei norme juridice, aceea gramaticală, se poate ajunge cu ușurință la o interpretare declarativă, impusă de concluzia că între formularea literală a normei și conținutul său real există o concordanță deplină.

Cât privește modul de interpretare și aplicare a considerentelor Deciziei nr. 80 din 12 noiembrie 2018 trebuie avut în vedere că acestea privesc modalitatea în care Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit cadrul legislativ, imprevizibil și într-o perpetuă modificare, aplicabil raportului juridic dedus judecății. Edificatoare în acest sens sunt considerentele introductive ale raționamentului juridic, relativ la faptul că "59. (...) nu se ridică un aspect care să vizeze retroactivitatea legii civile, din moment ce continuitatea reglementării este aceeași, context ce determină ca textul modificat să se aplice și deciziilor anterioare, emise însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013".

Ele reprezintă fundamentul pentru care instanța de judecată, învestită cu un litigiu având ca obiect o contestație îndreptată împotriva deciziei de compensare, face aplicarea prevederilor legale în vigoare la data soluționării litigiului și nu a dispozițiilor legale avute în vedere de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la momentul finalizării procedurii administrative.

O asemenea interpretare rezultă și din cuprinsul Deciziei nr. 46 din 7 iunie 2021, în sensul că "94. (...) modificarea legislativă a intervenit în litigiul de față în apel, după stabilirea limitelor devoluției prin criticile formulate prin memoriile de apel și fiind deja pronunțată o sentință ce a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor în raport cu grilele notariale aferente anului 2013, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data soluționării cauzei în primă instanță".

În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent pronunțării deciziei în apel.

Argumentul principal al soluției are în vedere considerentele exprimate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, în sensul în care "64. (...) dreptul de creanță, de care beneficiază persoana îndreptățită la măsura reparatorie, nu este un drept cert și exigibil, (...) instanța de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret și definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite". Apreciindu-se că raportul juridic de drept substanțial nu a fost finalizat la momentul modificării cadrului legislativ, modalitatea de evaluare a despăgubirilor nu poate fi realizată decât prin grila anterioară pronunțării deciziei.

Invocându-se expunerea de motive ce a stat la baza adoptării Legii nr. 22/2020, s-a concluzionat că legiuitorul a urmărit ca persoanele îndreptățite la obținerea de măsuri compensatorii să beneficieze de creșterea valorilor din grilele notariale, prin stabilirea despăgubirilor cu luarea în considerare a acestei evoluții favorabile, atingerea acestui deziderat implicând evaluarea imobilelor în funcție de grilele cele mai apropiate de momentul primirii efective a reparațiilor.

De altfel, și Curtea Constituțională s-a referit, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014 (Decizia nr. 269 din 7 mai 2014), la simpla expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, dreptul devenind efectiv, așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea sus-menționată prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, la rămânerea definitivă a deciziei administrative. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în numeroase cazuri asupra conformității prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 cu imperativele cuprinse în Constituția României.

Spre exemplu, prin Decizia nr. 164 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018, Curtea Constituțională a reținut că: " 20. (...) prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 (...), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Având în vedere că soluția legislativă este, în esență, aceeași cu cea existentă înaintea modificării, Curtea reține, în prezenta cauză, aplicabilitatea jurisprudenței sale anterioare, pronunțate în legătură cu acest text de lege. 21. Astfel, în privința constituționalității dispozițiilor din Legea nr. 165/2013, care instituie, pentru evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei de compensare, metoda aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituțională s-a pronunțat, între alte prevederi din actul normativ criticat, și asupra prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 21 alin. (6) și art. 50 lit. b), analizând argumente de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Prin decizia menționată, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, cu motivarea că prevederile legale criticate constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, în acord cu cele reținute în jurisprudența sa (...), Curtea a statuat că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care, la paragraful 232, a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menționată a fost lăsată, însă, statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere. Invocând jurisprudența sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reținut că modul de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (paragrafele 42 și 45). 22. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român și garanțiile instituite prin Legea nr. 165/2013, și anume regulile de procedură clare și previzibile, însoțite de termene constrângătoare și de un control judecătoresc efectiv - că legea menționată oferă, în principiu, un cadru accesibil și efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apă