Decizia nr. 354 din 6 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 374/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-şef la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.454/103/2023.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 27 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 2.454/103/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 17 iulie 2024, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti?

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 februarie 2025, cu nr. 374/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la 6 octombrie 2025. II. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013) ” Art. 35. – (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ cu nr. 2.454/103/2023 din 23 noiembrie 2023, contestatorii, în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat: modificarea Deciziei de compensare nr. 58.306 din 26 septembrie 2023, emisă în Dosarul de despăgubiri nr. 14.503/CC din 26 mai 2006, în ceea ce priveşte numărul de puncte; obligarea intimatei să emită, în Dosarul nr. 14.503/CC din 26 mai 2006, decizie de compensare la valoarea ce se va stabili în prezenta cauză, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 668 din 4 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.454/103/2023, Tribunalul Neamţ – Secţia civilă şi de contencios administrativ a admis în parte contestaţia, a anulat în parte Decizia de compensare nr. 58.306 din 26 septembrie 2023, emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cu privire la numărul de puncte stabilit în favoarea persoanelor beneficiare, a obligat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de validare a dispoziţiei primarului, în sensul acordării de măsuri compensatorii sub formă de 328.241,90 puncte (în loc de 277.052 puncte) pentru imobilul în discuţie, şi a obligat-o pe intimată să plătească contestatorilor suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată.

În esenţă, pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi a reţinut că, potrivit grilei notariale din anul 2022, valoarea imobilului compus din teren în suprafaţă de 191,40 mp şi construcţii în suprafaţă totală de 127,24 mp este de 73.024,37 euro/363.347,46 lei, valoare care a fost solicitată de contestatori prin concluziile scrise depuse la dosar. Însă instanţa a arătat că din valoarea menţionată va fi scăzută valoarea despăgubirilor încasate de autorii contestatorilor în anul 1981, stabilită de expertă la suma de 35.105,46 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât contestatorii, cât şi intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Prin apelul formulat, apelanţii-contestatori au susţinut că în mod netemeinic şi nelegal prima instanţă a reţinut că s-au încasat despăgubiri în anul 1981 şi a dedus suma de 35.105,46 lei, în contextul în care la dosarul administrativ nu exista niciun înscris care să ateste plata şi/sau încasarea efectivă a despăgubirilor, în anul 1981, de către autorii acestora.

Totodată, apelanţii-contestatori au criticat sentinţa apelată, afirmând că numărul de puncte stabilit nu a avut în vedere Legea nr. 165/2013, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 17 iulie 2024 (Legea nr. 223/2024).

Au arătat că decizia de compensare a fost emisă la data de 26 septembrie 2023, moment la care dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 prevedeau faptul că evaluarea imobilelor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei, adică pentru anul 2022, iar, la data de 20 iulie 2024, Legea nr. 165/2013 a suferit o modificare, legiuitorul stabilind, la art. 35 alin. (1) din acest act normativ, faptul că, în procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În esenţă, în opinia apelanţilor-contestatori, valoarea imobilului se impune a fi stabilită în raport cu grila notarială valabilă pentru anul 2024, având în vedere modificarea suferită de Legea nr. 165/2013, precum şi faptul că dosarul nu va fi soluţionat în mod definitiv în anul 2024 pentru a se avea în vedere, eventual, valoarea din grila notarială valabilă pentru anul 2023.

Prin apelul formulat, apelanta-intimată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a susţinut că în mod netemeinic şi nelegal a fost obligată să anuleze în parte Decizia de compensare nr. 58.306 din 26 septembrie 2023 şi să emită o nouă decizie pentru imobilul în discuţie, arătând că decizia de compensare contestată a fost emisă în mod corect pentru cuantumul de 277.052 puncte, imobilul fiind evaluat potrivit grilei notarilor publici valabile la data supunerii dosarului atenţiei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în şedinţă, respectiv celei pentru anul 2022.

Totodată, a criticat sentinţa apelată în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, afirmând că onorariul în cuantum de 1.500 lei, pretins în circumstanţele cauzei de faţă, este vădit disproporţionat în raport cu criteriile enunţate la art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

La termenul de judecată din 27 ianuarie 2025, Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, reţinând şi că o atare solicitare a fost formulată de către apelanţii-contestatori. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită a reţinut că aceasta este nouă, nu a făcut şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii şi de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Totodată, a arătat că judecă în ultimă instanţă, decizia ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

Completul de judecată care a formulat sesizarea, în raport cu dezlegările date prin Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 5 decembrie 2024 (paragrafele 58-77), şi cu completările aduse art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prin art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2024 – acest text legal fiind apreciat ca incident speţei, în contextul în care a intrat în vigoare înainte de pronunţarea sentinţei apelate -, a reţinut că instanţa aplică grila valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti numai în ipoteza unei decizii de invalidare, caz în care stabileşte atât existenţa dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă, iar, în prezentul litigiu, instanţa este sesizată într-o cauză în care s-a dat o decizie de compensare, contestatorii fiind nemulţumiţi doar de numărul de puncte acordat. Ca atare, a considerat că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Prin cererea de apel, apelanţii-contestatori au precizat că, în măsura în care instanţa va aprecia necesar, înţeleg să formuleze cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2024.

În susţinerea acestei poziţii, au arătat că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 231 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 14 iulie 2014, instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 se aplică atât timp cât hotărârile judecătoreşti nu sunt definitive şi irevocabile, deci dispoziţiile legale intrate în vigoare se aplică proceselor în curs.

Au menţionat şi faptul că, prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, instanţa supremă a analizat regimul juridic al aplicării Legii nr. 165/2013 în raport cu modificările aduse ulterior.

Apelanţii-contestatori au susţinut că relevante prezentei cauze sunt considerentele deciziei, respectiv paragrafele 63-66, din acestea rezultând faptul că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei contestaţii împotriva unei decizii de compensare urmează a analiza raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, în raport cu Legea nr. 165/2013, astfel cum este aceasta în vigoare la data judecării litigiului.

Totodată, au arătat că, potrivit considerentelor aceleiaşi decizii, instanţa de judecată este singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite, modalitatea de evaluare a imobilului fiind cea prevăzută în textul normativ modificat, adică evaluarea imobilului trebuie să se facă în raport cu Legea nr. 165/2013 şi avându-se în vedere modificările art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, aduse prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii (Legea nr. 193/2021).

Apelanţii-contestatori au menţionat şi că, prin Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, s-a stabilit că evaluarea imobilelor se va efectua prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 165/2013, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 193/2021.

Totodată, au apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de lege pentru ca sesizarea să fie admisibilă, având în vedere că suntem în prezenţa unei cauze aflate în curs de judecată, ce se soluţionează în ultimă instanţă de un complet al curţii de apel, fiind ivită o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, chestiune de drept ce prezintă caracter de noutate, asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii.

Apelanta-intimată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a formulat punct de vedere cu privire la sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Într-o primă orientare s-a considerat că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2024, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

În esenţă, această orientare s-a fundamentat pe argumentele comune cuprinse în Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, în Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, precum şi în Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.223 din 5 decembrie 2024.

S-a arătat că este vorba despre situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia), întrucât dreptul la acţiune pentru a obţine reparaţia prevăzută de lege este supus evaluării jurisdicţionale (fie din perspectiva legalităţii şi temeiniciei deciziei de invalidare, fie din perspectiva verificării întinderii despăgubirii din decizia de compensare).

Totodată, s-a reţinut că dreptul la măsuri compensatorii este un drept stabilit de lege, care este supus unei evaluări administrative şi/sau, după caz, jurisdicţionale pentru a fi valorificat, astfel că situaţia juridică creată de valorificarea dreptului este una de natură legală, iar nu una voluntară. Numai pentru cele de natură voluntară, referitoare la drepturi juridice subiective, principiul este că rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar şi după intrarea în vigoare a legii noi, dar, şi în cazul acestora, doar dacă respectivele situaţii sunt supuse unor norme juridice supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică de interes general.

S-a subliniat că Legea nr. 165/2013 a suferit multiple modificări, a fost supusă multor excepţii de neconstituţionalitate şi a făcut obiectul a numeroase hotărâri prealabile pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, prin Decizia nr. 231 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 14 iulie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 se aplică atât timp cât hotărârile judecătoreşti nu sunt definitive şi irevocabile, deci dispoziţiile legale intrate în vigoare se aplică proceselor în curs.

Totodată, s-a apreciat că această interpretare a dispoziţiilor legale supuse analizei este valabilă atât în ipoteza contestaţiei formulate împotriva deciziei de invalidare, cât şi în cea în care contestaţia este îndreptată împotriva deciziei de compensare sau a celei de compensare parţială, câtă vreme finalitatea urmărită de legiuitor este ca persoanele îndreptăţite la obţinerea de măsuri compensatorii să beneficieze de stabilirea unor despăgubiri compensatorii care să fie evaluate în funcţie de grilele cele mai apropiate de momentul primirii efective a acestora.

În plus, s-a arătat că o atare interpretare este de natură a asigura un cadru normativ clar şi previzibil.

Cea de-a doua orientare, ce se desprinde din punctele de vedere comunicate de către instanţele de judecată, este în sensul că, în situaţia în care a fost emisă o decizie de compensare prin puncte de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, valoarea despăgubirilor se stabileşte în funcţie de grila notarială din anul anterior pronunţării hotărârii de primă instanţă, în toate cazurile, indiferent dacă s-a exercitat calea de atac a apelului şi indiferent de motivele de apel invocate.

În susţinerea acestei orientări s-a arătat că Legea nr. 165/2013 a fost completată prin Legea nr. 223/2024, în sensul instituirii unui nou reper de evaluare în cazul procedurilor judiciare, şi anume grila notarială din anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, iar prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile doar în procedura administrativă desfăşurată în faţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

S-a apreciat că, dată fiind situaţia juridică aflată în curs de constituire, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare în prezent.

Astfel, chiar dacă a fost emisă o decizie de compensare, s-a reţinut că momentul pronunţării de către prima instanţă a hotărârii judecătoreşti de stabilire a numărului de puncte constituie reperul ce se impune a fi avut în vedere la determinarea grilei notariale aplicabile pentru stabilirea despăgubirilor în cazul unui litigiu.

Prin cea de-a treia orientare identificată s-a considerat că evaluarea imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 165/2013 urmează a se face în mod distinct, în funcţie de situaţia premisă: dacă instanţa este învestită cu o contestaţie împotriva unei decizii de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, respectiv evaluarea se va face prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare, iar, dacă instanţa este învestită cu o contestaţie împotriva unei decizii de invalidare sau este sesizată pentru omisiunea emiterii unei decizii de compensare, sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, de imediată aplicare şi în litigiile pendinte, care prevăd că evaluarea se face prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Astfel, s-a arătat că obiectul controlului judecătoresc într-o contestaţie îndreptată împotriva unei decizii de compensare îl constituie verificarea conformităţii cu legea a deciziei administrative de compensare, şi anume modul în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a aplicat prevederile legale incidente în dosarul administrativ, inclusiv maniera de aplicare a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, reanalizarea valorii imobilului în raport cu o altă grilă notarială fiind de natură a sustrage o parte esenţială din obiectul controlului jurisdicţional. În plus, aplicarea criteriului grilei notariale valabile în anul anterior emiterii deciziei de compensare respectă şi cerinţele clarităţii, previzibilităţii şi obiectivităţii impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea Constituţională, aşa cum s-a reţinut în paragraful 108 şi următoarele din Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022.

Totodată, s-a reţinut că, prin Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 5 decembrie 2024, s-a asimilat situaţia în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu emite decizie de compensare cu situaţia în care decizia atacată este una de invalidare, statuându-se că instanţa care soluţionează favorabil contestaţia persoanei care se consideră îndreptăţită, stabilind, aşadar, pentru prima dată, dreptul acesteia la măsuri reparatorii, trebuie să se raporteze la grila notarială valabilă în anul precedent hotărârii judecătoreşti.

Fiecare dintre orientările teoretice anterior evidenţiate îşi găseşte corespondent în hotărârile judecătoreşti transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din 5 decembrie 2024, instanţa supremă a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) raportat la art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, grila notarială incidentă, în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite, este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.”

Prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, s-a stabilit că: ” 1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2017, stabileşte că: evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile. 2. Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.”

Prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021, s-a statuat: „Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.”

Prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022, au fost respinse ca inadmisibile sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarele probleme de drept: – „în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia unei contestaţii împotriva unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive?”; – „care este grila notarială aplicabilă pentru evaluarea imobilelor care nu pot fi restituite în natură, în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte stabilit prin expertiza dispusă în cauză, ipoteza vizată fiind aceea în care Comisia nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii de către reclamant şi nici ulterior, situaţie care nu este acoperită de textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare după modificarea dispusă prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii?”.

Prin Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, s-a stabilit că: „într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestaţiei judiciare”.

Prin Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea problemă de drept: „În cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când aceasta nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, valoarea despăgubirilor exprimată în numărul de puncte se stabileşte în funcţie de valoarea actuală de piaţă a imobilului, valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului anterior sesizării instanţei sau pronunţării hotărârii în primă instanţă ori valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului 2013?”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 614 din 24 noiembrie 2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 11 aprilie 2023, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: ” 30. (…) De altfel, un drept cu caracter civil este considerat «determinat» (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 48, nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, paragraful 40, sau Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30). 31. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, paragraful 64). De asemenea, prin aceeaşi decizie, paragraful 66, instanţa supremă a mai reţinut, în legătură cu procedura de restituire a imobilelor în temeiul Legii nr. 165/2013, că este vorba de o situaţie juridică aflată în curs de constituire, impunându-se principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii.”

Prin Decizia nr. 231 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 14 iulie 2014, Curtea Constituţională a respins, „ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie invocată din oficiu de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 368/64/2012*”. X. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Este de menţionat Hotărârea din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României (Cererea nr. 59.012/17 şi alte 29 de cereri), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 22 iunie 2023, prin care s-au reţinut următoarele: ” 232. Pentru început, Curtea trebuie să reamintească faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul la o despăgubire integrală în toate circumstanţele. Statul are dreptul să exproprieze un imobil – incluzând orice drept compensatoriu acordat prin lege – şi să reducă nivelul despăgubirii în temeiul unor scheme legislative. În general, ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o proprietate preluată de stat să fie «raportată rezonabil» la valoarea sa. Lipsa totală a unei despăgubiri poate fi considerată justificată în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai în mod excepţional (a se vedea, mutatis mutandis, Maria Atanasiu şi alţii, citată anterior, pct. 174-175). 233. Pe baza acestor principii şi a scopului legii, stabilind termene clare pentru plata despăgubirilor, care trebuiau calculate în raport cu valoarea de piaţă a imobilului astfel cum a fost stabilită în grilele notariale din 2013, acesta fiind anul în care legea a intrat în vigoare, Curtea a constatat, în 2014, că mecanismul de compensare oferea suficiente garanţii care erau clare, previzibile şi accesibile şi, prin urmare, în conformitate cu Convenţia (a se vedea, mutatis mutandis, Preda şi alţii, citată anterior, pct. 120-121, 125 şi 129). 234. Cu toate acestea, Curtea a constatat deja în speţă că mecanismul nu a furnizat reclamanţilor garanţiile adecvate cu privire la executarea hotărârilor în cauză, pronunţate în favoarea lor într-un termen rezonabil (supra, pct. 229). În plus, astfel cum au recunoscut deja autorităţile interne şi a confirmat Comitetul de Miniştri, întârzierile persistente în evaluarea cererilor de despăgubire au redus valoarea despăgubirilor, stabilită prin lege să fie evaluată în raport cu valoarea de tranzacţie a imobilului la 20 mai 2013 (supra, pct. 180). 235. În această privinţă, Curtea arată că principiul care stă la baza legii, astfel cum a fost adoptat ca răspuns la hotărâreapilot Maria Atanasiu şi alţii, a fost cel al restitutio in natura în cazul tuturor imobilelor (supra, pct. 140; şi, a contrario, Å imaitienÄ-, citată anterior, pct. 53). Dacă acest lucru nu este posibil, trebuia găsită o soluţie subsidiară, fie prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui imobil echivalent, fie prin acordarea unei despăgubiri, calculată în conformitate cu legea (supra, pct. 140). Legiuitorul a ales astfel o soluţie care excludea stabilirea unui plafon direct al despăgubirilor, întrucât despăgubirea trebuia calculată în conformitate cu valoarea minimă de piaţă a imobilului, astfel cum era stabilită în grilele notariale din 2013, şi plătită în tranşe. Această alegere a fost considerată de Curte conformă cu Convenţia (a se vedea Preda şi alţii, citată anterior, pct. 120). 236. Cu toate acestea, în 2017, respectiv după adoptarea Hotărârii Preda şi alţii, legiuitorul a adăugat la criteriile de evaluare, pe lângă data intrării în vigoare a legii ca fiind cea relevantă pentru evaluare, amplasamentul şi caracteristicile tehnice ale imobilului, astfel cum erau la momentul exproprierii (supra, pct. 149). Aceste criterii, împreună cu întârzierile îndelungate din partea autorităţilor în a finaliza cererile de despăgubire, pot face ca nivelul despăgubirii să nu mai fie aliniat în mod rezonabil la valoarea reală a imobilului în absenţa altor elemente capabile să compenseze, cel puţin parţial, perioada lungă în care reclamanţii au fost privaţi de imobilele lor [a se vedea, mutatis mutandis, Guiso-Gallisay împotriva Italiei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 58858/00, pct. 103, 22 decembrie 2009], însă, mai întâi şi înainte de toate, perioada lungă în care au încercat să îşi recupereze imobilele de la intrarea în vigoare a legilor privind retrocedarea (a se vedea, în special, supra, pct. 5). 237. În această privinţă, Curtea ia act de decizia legiuitorului naţional de a garanta că nivelul despăgubirilor rămâne legat în mod rezonabil – chiar dacă la un nivel minim – de valoarea de piaţă a proprietăţii la momentul emiterii deciziei de despăgubire. În conformitate cu actuala versiune a dispoziţiei relevante, despăgubirile se calculează în funcţie de evaluările stabilite de camera notarilor relevantă în anul anterior deciziei de despăgubire, dar totuşi având în vedere amplasamentul şi caracteristicile tehnice ale proprietăţii relevante la momentul exproprierii. 238. Cu toate acestea, noul sistem de evaluare (supra, pct. 149), care se bazează, în parte, pe date care erau pertinente în urmă cu peste 50 de ani, prin urmare, la un moment în care statul pârât nu era obligat prin Convenţie (supra, pct. 211), poate ridica probleme dificile şi controversate în practică, din cauza informaţiilor uneori insuficient de relevante cu privire la descrierea exactă a imobilului în momentul exproprierii, din cauza, inter alia, evoluţiilor urbane inerente care au avut loc între timp, care trebuie să fi avut un impact cel puţin asupra categoriei de utilizare a terenurilor. 239. În plus, Curtea ia act de constatarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia legea urmărea să acorde reclamanţilor echivalentul în bani a ceea ce ar fi primit dacă ar fi fost posibilă restituirea în natură (supra, pct. 172 in fine), considerând implicit că orice altă metodă de evaluare decât cea care lua în considerare caracteristicile tehnice ale imobilului, astfel cum era în momentul exproprierii, ar fi nedreaptă şi inechitabilă. Cu toate acestea, Curtea nu poate să piardă din vedere faptul că, dacă restituirea în natură ar fi fost posibilă, reclamanţii ar fi primit posesia asupra unui imobil care ar fi inclus cel puţin o parte din dezvoltările care ar fi avut loc în timp, fie cu caracter general (politica de planificare urbană), fie cu caracter special (de exemplu, redezvoltări sau renovări); rezultă că, pentru ca despăgubirea acordată să rămână echivalentă cu valoarea imobilului în natură, aceasta nu poate ignora astfel de evoluţii. 240. În lumina celor de mai sus, Curtea îşi îndreaptă atenţia asupra prezentei cauze şi verifică dacă caracterul rezonabil menţionat (supra, pct. 236-237) a fost respectat, observând că despăgubirile acordate reclamanţilor au fost fixate pe baza versiunilor anterioare ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum erau în vigoare la momentul respectiv (supra, pct. 148-149). 241. În această privinţă, Curtea ia act de diferenţele semnificative dintre ceea ce reclamanţii susţineau că trebuiau să primească drept despăgubiri, pe baza rapoartelor prezentate de experţii în evaluare (supra, pct. 107 şi 109), şi de ceea ce autorităţile naţionale le-au acordat efectiv în aplicarea dreptului relevant (supra, pct. s 114, 115 şi 117). 242. Mai precis, în prezenta cauză, reclamanţii au primit despăgubiri de multe ori mai mici decât valoarea de piaţă a imobilului respectiv, potrivit rapoartelor de evaluare prezentate de aceştia. 243. Ţinând seama de natura procedurii în discuţie, prin intermediul căreia reclamanţii şi/sau antecesorii lor solicită de peste 20 de ani (supra, pct. 107, 112 şi 117) măsuri compensatorii pentru imobilele lor, ţinând seama în acelaşi timp de marja de apreciere a statului în aceste chestiuni, Curtea consideră, pe baza probelor la dispoziţia sa, că există elemente convingătoare care demonstrează în mod suficient că sumele care le-au fost acordate cu titlu de despăgubire nu erau în mod rezonabil legate de valoarea imobilului, în sensul jurisprudenţei Curţii [a se vedea mutatis mutandis, VistiÅ 6 s şi Perepjolkins împotriva Letoniei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 71.243/01, pct. 35-36, CEDO 2014]. 244. În lumina acestei constatări referitoare la valoarea despăgubirilor, care trebuie apreciată în raport cu contextul care stă la baza unor întârzieri semnificativ de lungi ca timp în procesul de restituire (supra, pct. 243, şi, a contrario, Simaitiene, citată anterior, pct. 54), Curtea nu poate decât să concluzioneze că reclamanţii din cererile nr. 59.012/17, 47.070/18 şi 21.500/19 au fost obligaţi să suporte o sarcină individuală excesivă, cu încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.”

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 23 iulie 2025, a fost publicată Hotărârea din 7 ianuarie 2025, pronunţată în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României (Cererea nr. 59.012/17 şi alte 27) de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărâre ce prezintă, de asemenea, relevanţă în analiza chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări. XI. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, în interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările realizate prin Legea nr. 223/2024, s-a apreciat că, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor, evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XII.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, prin Încheierea din 27 ianuarie 2025, în Dosarul nr. 2.454/103/2023, instanţă fiind învestită cu soluţionarea apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 668 din 4 septembrie 2024, pronunţate în Dosarul nr. 2.454/103/2023 de Tribunalul Neamţ – Secţia civilă şi de contencios administrativ.

Curtea de apel judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 şi ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, astfel încât decizia pronunţată de curtea de apel este definitivă, în aplicarea art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

În ceea ce priveşte condiţiile referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naştere unor interpretări diferite şi de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată,