Decizia nr. 37 din 23 februarie 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 885/1/2025 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Carmen Popoiag, preşedintele Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Marina Daniela Ungureanu, magistrat-asistent-şef la Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în temeiul art. 84 alin. (2) din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.037/118/2020.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că: la termenul anterior a fost amânată judecata cauzei în vederea întocmirii unui supliment la raport cu privire la chestiunea ce face obiectul celei de-a doua întrebări a prezentei sesizări; judecătorul-raportor a depus suplimentul la raport, care a fost comunicat părţilor, iar acestea au depus puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 25 martie 2025, în Dosarul nr. 2.037/118/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept, care vizează interpretarea art. 21 alin. (6) şi a art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, în sensul de a stabili: ” 1. Dacă art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, introdus prin Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, se aplică şi în cadrul judecării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de compensare. 2. În situaţia în care apelul formulat de titularul dreptului la despăgubire are ca obiect aplicarea grilei valabile pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel sau, în orice caz, a unei grile valabile pentru un an ulterior celui anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă, îndeosebi în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă grila notarială aplicabilă de către instanţa de apel este: – cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă; sau – cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel ori, cel puţin, în limitele învestirii, pentru un an ulterior celui anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă. 3. În cazul în care răspunsul la întrebarea nr. 2 este în sensul că grila notarială aplicabilă este cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel ori, în limitele învestirii, pentru un an ulterior celui anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă, atunci când soluţionarea apelului are loc în alt an decât cel în care cauza a fost soluţionată în primă instanţă, dacă apelantul (titular al dreptului la despăgubire): – îşi poate actualiza pretenţiile pe parcursul judecăţii cauzei în apel, indicând grila aplicabilă în raport cu anul în care se soluţionează apelul; sau – se aplică doar grila notarială valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărâri judecătoreşti din apel, astfel cum a fost indicată prin cererea de apel, sau, cel puţin, imediat după intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, pe parcursul judecăţii cauzei în apel. 4. Dacă, răspunzând la întrebările nr. 2 şi nr. 3, respectarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, impune aplicarea grilei valabile chiar pentru anul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în locul celei valabile pentru anul anterior acesteia. 5. Dacă exigenţa convenţională de stabilire a unei despăgubiri, aflate într-un raport rezonabil de proporţionalitate cu valoarea de piaţă a terenurilor preluate abuziv, impune deducerea suprafeţelor de teren anterior restituite pe alt amplasament în temeiul legilor fondului funciar: – din suprafeţele de teren preluate abuziv care prezintă caracteristicile tehnice cele mai apropiate faţă de cele restituite anterior pe alt amplasament, precum terenurile intravilane din cele intravilane, iar terenurile extravilane din cele extravilane; sau – în mod proporţional, în raport cu ponderea suprafeţelor de teren restituite anterior din totalul suprafeţelor de teren preluate abuziv situate în localitatea respectivă, indiferent de categoria de folosinţă a acestora; sau – în mod proporţional, în raport cu ponderea suprafeţelor de teren restituite anterior din totalul suprafeţelor de teren preluate abuziv, indiferent de categoria de folosinţă şi de localitatea situării acestora. 6. În ipoteza primei variante de răspuns la întrebarea nr. 5, dacă stabilirea categoriei de folosinţă a terenului restituit anterior pe un alt amplasament, în vederea deducerii suprafeţei acestuia din suprafaţa totală a terenului preluat abuziv, trebuie să se realizeze prin raportare la momentul reconstituirii dreptului de proprietate asupra acestuia sau, dimpotrivă, la momentul emiterii deciziei de compensare prin puncte, în situaţia în care de la momentul reconstituirii şi până la cel al compensării prin puncte a intervenit o modificare în privinţa categoriei de folosinţă a terenului preluat abuziv, din extravilan în intravilan, cu implicaţii însemnate sub aspectul întinderii dreptului la reparaţie.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 aprilie 2025, cu nr. 885/1/2025. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 165/2013) Art. 21 alin. (6) – „Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu.” Art. 35 alin. (1) teza a doua – „În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă la data de 14 aprilie 2020 cu nr. 2.037/118/2020, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea deciziei de compensare şi acordarea de despăgubiri, astfel: în principal pentru valoarea de 7.281.660 euro reţinută prin hotărâre judecătorească irevocabilă; în subsidiarul nr. 1 pentru valoarea de piaţă actuală stabilită pe baza unei expertize tehnice de evaluare; în subsidiarul nr. 2 pentru valoarea de 4.309.000 euro comunicată pârâtelor la cererea acestora de Uniunea Naţională a Notarilor Publici, respectiv Camera Notarilor Publici Constanţa; în subsidiarul nr. 3 pentru valoarea rezultată din aplicarea grilei notariale cuprinse în Raportul de evaluare globală adoptat de Camera Notarilor Publici Constanţa, la data emiterii deciziei. De asemenea, subsecvent oricăreia dintre pretenţiile de mai sus, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii punctelor stabilite prin hotărâre sau prin decizia atacată, integral şi de îndată, iar în situaţia în care capetele de cerere de mai sus ar fi respinse, obligarea pârâtelor la plata contravalorii punctelor stabilite prin decizia atacată, integral şi de îndată, precum şi, în toate cazurile, obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 9 noiembrie 2020, reclamanţii au depus precizări sub aspectul capătului nr. 1 de cerere, în sensul că acesta se referă la valoarea de 7.281.660 euro, reţinută prin hotărâre judecătorească irevocabilă, sau la orice altă valoare de piaţă superioară acesteia.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.420 din 27 noiembrie 2023, Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă: a admis excepţia prematurităţii formulării cererii în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a respins, ca prematur introdusă, cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu această pârâtă şi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, solicitând anularea acesteia şi evocarea fondului, prezentând şi critici de fond prin care se tinde la admiterea acţiunii.

Astfel, apelanţii-reclamanţi au susţinut stabilirea despăgubirilor la nivelul valorii de circulaţie actuale, criticând sentinţa apelată din perspectiva neaplicării cu prioritate a Hotărârii din 8 noiembrie 2022 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României.

Potrivit apelanţilor-reclamanţi, deşi prima instanţă a reţinut că orice compensaţie trebuie să fie rezonabil corelată cu valoarea acestuia, nu există nicio rezonabilitate între valoarea reţinută prin decizia de compensare atacată şi valoarea de circulaţie actuală, rezultând, din concluziile experţilor, un procent de 3,9% (1.187.125: 30.277.604), care în niciun caz nu este unul rezonabil.

De asemenea, au apreciat că, potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se ţină cont şi de dezvoltările urbanistice survenite între timp.

Invocând deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 80 din 12 noiembrie 2018, nr. 46 din 7 iunie 2021 şi nr. 57 din 3 octombrie 2022, precum şi art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, apelanţii-reclamanţi au mai arătat că instanţa de apel, procedând la o nouă judecată asupra fondului, va trebui să aplice grila notarială din 2023 sau pe cea din 2024, după caz, soluţia echitabilă fiind identificarea şi aplicarea celei mai bune valori minime care s-ar înscrie în marja naţională de apreciere recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, apelanţii-reclamanţi au apreciat că este corect să se procedeze astfel, întrucât, dacă terenul de 76,40 ha ar fi cuprins un lot unic, care ar fi avut o valoare unică, atunci suprafaţa de 9,70 ha s-ar fi scăzut din acesta.

În opinia apelanţilor-reclamanţi, scăderea trebuie să fie proporţională întrucât loturile, fiind situate în zone diferite, atrag încadrări diferite în grilele notariale.

În cursul judecăţii în apel, apelanţii-reclamanţi au invocat Hotărârea din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, iar la termenul din 25 martie 2025 au precizat că grila notarială de care se prevalează în privinţa stabilirii despăgubirilor este cea valabilă pentru anul 2025.

Prin Încheierea din data de 25 martie 2025, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la cele şase întrebări anterior redate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, apreciind că de răspunsurile instanţei supreme la cele şase întrebări depinde soluţionarea pe fond a cauzei, că problemele de drept supuse analizei sunt dificile, iar întrebările privesc chestiuni de drept cu caracter de noutate, asupra cărora instanţa supremă nu s-a mai pronunţat şi cu privire la care nu există o jurisprudenţă consacrată a instanţelor judecătoreşti care să cuprindă rezolvarea acestora. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Completul de judecată, învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 2.037/118/2020, a reţinut că sesizarea priveşte interpretarea art. 21 alin. (6) şi a art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, raportate la art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, exprimându-şi punctul de vedere cu privire la aspectele supuse analizei.

În ceea ce priveşte întrebarea nr. 1, instanţa de trimitere a apreciat că art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Legea nr. 223/2024), se aplică şi în cadrul judecării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de compensare.

Referitor la întrebarea nr. 2, opinia exprimată de titularul sesizării este în sensul că art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 se referă şi la hotărârea instanţei de apel, în materia aflată în discuţie, sentinţa prin care prima instanţă se pronunţă asupra despăgubirilor nefiind executorie de drept, iar apelul provoacă, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o nouă judecată în fond. S-a reţinut că, stabilirea despăgubirii fiind un factum pendens, o situaţie juridică în curs de desfăşurare, instanţa de apel ar urma să ţină cont de evoluţia situaţiei de fapt şi a dreptului aplicabil, până în momentul pronunţării hotărârii.

S-a apreciat că această soluţie poate fi adoptată, întrucât reflectă cel mai bine exigenţele din Hotărârea din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României.

Totodată, s-a arătat că se poate admite, concomitent, şi că, în acele situaţii de excepţie în care apelul nu cuprinde critici veritabile de nelegalitate sau de netemeinicie, ci a fost formulat numai pentru a obţine aplicarea unei grile notariale ulterioare celei corect aplicate de prima instanţă la data pronunţării sentinţei apelate, instanţa de apel ar urma să constate un abuz de drept şi, în consecinţă, să îl sancţioneze prin respingerea apelului, adică prin refuzul de a acorda beneficiul solicitat abuziv.

Punctul de vedere al curţii de apel cu privire la întrebarea nr. 3 este că aplicarea Hotărârii din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României a Curţii Europene a Drepturilor Omului impune, în privinţa indicării grilei notariale aplicabile pentru stabilirea despăgubirilor, precum şi a formulării criticilor concrete prin raportare la prevederile noii grile, identificate potrivit art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, derogarea de la exigenţele procedurale ale art. 477 alin. (1) şi ale art. 478 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

În consecinţă, s-a considerat că respectivele critici referitoare la aplicarea grilei notariale şi a noilor prevederi ale grilelor noi ar urma să poată fi formulate, atât în primă instanţă, cât şi în apel, pe tot parcursul soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte întrebarea nr. 4, curtea de apel şi-a exprimat opinia în sensul că respectarea art. 20 alin. (2) din Constituţia României şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în lumina Hotărârii din 7 ianuarie 2025 a Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, vizând reparaţia echitabilă, impune aplicarea grilei valabile chiar pentru anul pronunţării hotărârii judecătoreşti, în locul celei valabile pentru anul anterior acesteia.

Opinia instanţei de apel cu referire la chestiunea supusă analizei prin întrebarea nr. 5 este că deducerea terenurilor restituite pe alte amplasamente din terenurile iniţiale ar putea să se realizeze, cu titlu de principiu, cu un rezultat potenţial echitabil, la nivel valoric: să se evalueze integral terenurile iniţiale şi, separat, cele restituite pe alte amplasamente şi să se acorde diferenţa dintre cele două valori.

Punctul de vedere al curţii de apel cu referire la întrebarea nr. 6 este că se poate lua în considerare momentul restituirii pe alte amplasamente, în considerarea faptului că atunci s-a produs efectul deducerii, adică diminuarea suprafeţelor iniţiale cu cele restituite, din acel moment, terenurile supuse compensării devenind mai mici decât înainte de restituirea parţială pe alte amplasamente. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Apelanţii-reclamanţi şi-au exprimat acordul cu privire la formularea întrebărilor nr. 1-4 din sesizare, apreciind că nu se impune o reformulare a acestora.

În plus, cu privire la prima întrebare, apelanţii-reclamanţi au susţinut că aceasta are un răspuns în Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că este necesar să se utilizeze aceeaşi modalitate de stabilire a cuantumului măsurilor compensatorii prin puncte, independent de soluţionarea sau nesoluţionarea dosarului administrativ de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

De asemenea, cu privire la aplicarea unei legi noi în litigiile aflate în curs de soluţionare au arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018.

Ca atare, au susţinut că, ori de câte ori intră în vigoare o lege nouă care modifică normele de drept substanţial din Legea nr. 165/2013, referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, acele dispoziţii modificate/nou-introduse se aplică tuturor cererilor nesoluţionate definitiv, indiferent dacă a fost sau nu a fost emisă decizie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi indiferent de natura acelei decizii, astfel că art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 se aplică şi prezentului litigiu.

Au subliniat că, în orice caz, chestiunea de drept a fost deja soluţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României.

Cu privire la întrebările nr. 5 şi 6, apelanţii-reclamanţi au apreciat că lipseşte caracterul general, iar instanţa de apel se pronunţă anticipat cu privire la fondul cauzei şi la primul motiv de apel care vizează desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, precum şi la motivul de apel care vizează autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri.

Totodată, apelanţii-reclamanţi au formulat propuneri de reformulare a întrebărilor prealabile, care au fost comunicate părţilor în proiect, pentru a surprinde în mod fidel situaţia de drept care aspiră la o dezlegare, propuneri de care instanţa de apel a ţinut cont la redactarea formei finale a întrebărilor, şi au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu încă 5 întrebări prealabile, cerere care a fost respinsă.

Intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a susţinut că instanţa nu trebuie să treacă peste legislaţia aplicabilă cu privire la grila notarială, urmând să aplice Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în susţinerea căreia vine Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la sesizarea instanţei supreme. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Instanţele naţionale au fost consultate cu privire la orientarea/orientările conturate în practica judiciară asupra chestiunii de drept ce formează obiectul întrebării nr. 2 a sesizării.

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate şi din hotărârile judecătoreşti înaintate de acestea au rezultat, în principal, două orientări cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul acestei întrebări.

Într-o primă orientare s-a apreciat că în procedura judecătorească cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că: a) Legea nr. 165/2013 cuprinde şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite, astfel că, în privinţa acestora din urmă, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate până la rămânerea definitivă a deciziei administrative. Decizia autorităţii administrative implicate în procesul de acordare a măsurii reparatorii reglementate de Legea nr. 165/2013 fiind supusă controlului jurisdicţional, ca urmare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de compensare, dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil, astfel că situaţia juridică se află în curs de constituire şi urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite. Cu alte cuvinte, dat fiind că situaţia juridică se află în curs de constituire, norma de drept substanţial referitoare la modalitatea de evaluare a imobilului, prevăzută în textul normativ modificat, este aplicabilă situaţiei juridice aflate în curs de desfăşurare, fiind impusă de principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, actul normativ menţionat îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii; b) în acest sens sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 43 din 18 februarie 2025 (paragrafele 36-37); c) prin dispoziţiile art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, modificat prin Legea nr. 223/2024, s-a urmărit alinierea nivelului despăgubirii cât mai rezonabil valorii reale a imobilului în raport cu data plăţii efective a sumei; d) jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Văleanu şi alţii contra României, privind reparaţia echitabilă, reliefează necesitatea determinării despăgubirii într-un raport rezonabil cu valoarea de piaţă a bunului la momentul plăţii efective a întregii sume sau, dacă este cazul, a primei rate a sumei integrale; e) este relevant paragraful 116 din Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 ianuarie 2025 din Cauza Văleanu şi alţii contra României, prin care s-a statuat că: „Pentru a aprecia ceea ce ar constitui o reparaţie echitabilă pentru reclamanţii din prezenta cauză în ceea ce priveşte prejudiciul material, Curtea ar avea, în esenţă, ca punct principal de referinţă evaluarea stabilită de camera notarilor pentru anul 2024, an în care este pronunţată prezenta hotărâre, în cazul în care această evaluare este disponibilă, şi ar acorda prioritate stării actuale a imobilului respectiv, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile în dosarul cauzei, mai degrabă decât stării imobilului la momentul exproprierii”.

În cea de-a doua orientare s-a arătat că grila notarială aplicabilă de către instanţa de apel este cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din primă instanţă.

În argumentare s-au reţinut următoarele: a) în ceea ce priveşte contestaţia împotriva deciziei de compensare sau a celei de compensare parţială: (i) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe; (ii) dacă nu prima instanţă, ci instanţa de apel a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării deciziei din apel; (iii) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, iar împotriva hotărârii primei instanţe a fost declarat apel prin care se critică modalitatea de reevaluare a despăgubirilor de către prima instanţă, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, întrucât prin intermediul căii de atac se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe; la soluţionarea apelului, instanţa va ţine seama, desigur, de regulile aplicabile acestei căi de atac, inclusiv de aceea prevăzută de art. 481 din Codul de procedură civilă vizând neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac; b) caracterul devolutiv al apelului nu permite schimbarea momentului evaluării; c) apelul reanalizează cauza în limitele învestirii, dar nu modifică momentul juridic al naşterii raportului, respectiv momentul la care indicatorii de evaluare devin aplicabili; d) momentul evaluării dreptului la măsură reparatorie este cel al soluţiei primei instanţe; e) raţiunea Legii nr. 223/2024, prin care a fost modificat art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a avut în vedere plafonarea şi predictibilitatea valorii cuantumului despăgubirilor; în caz contrar apelul ar permite aplicarea unei grile mai noi, ceea ce ar conduce la formularea unor apeluri „pur economice”, nesincere, doar pentru majorarea valorii, ar submina principiul securităţii juridice şi ar crea diferenţe între cauze identice în funcţie de durata apelului; f) interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013 în sensul că grila notarială aplicabilă este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti din apel ar supune întreaga procedură arbitrarului, stabilirea cuantumului despăgubirilor depinzând, în această interpretare, de simpla manifestare de voinţă a părţii interesate de a declara apel, de volumul de activitate al curţilor de apel sau de durata efectuării unei expertize evaluatorii (la prima instanţă sau în apel); g) aplicarea grilei notariale valabile în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti în apel ar provoca, de facto, o nouă judecată în prima instanţă cu privire la cuantumul despăgubirilor, în ipoteza în care apelul s-ar judeca în anul următor, lipsind părţile de o cale de atac efectivă; h) exigenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului ca grila notarială să fie cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii nu poate conduce la o interpretare a legii care ar cauza o lipsă de previzibilitate şi o inechitate între persoanele îndreptăţite aflate în aceeaşi situaţie, dar care ar primi un cuantum al despăgubirilor diferit, în funcţie de momentul soluţionării cauzei în primă instanţă sau de durata procesului în ansamblu; i) grila notarială anterioară pronunţării hotărârii judecătoreşti în apel reprezintă un fapt viitor şi incert în cadrul judecăţii contestaţiei în primă instanţă; j) interpretând în mod diferit, s-ar putea ajunge în situaţia în care pretenţia de a se aplica o nouă grilă notarială, mai recentă, să implice pretenţii noi într-un sens substanţial, nu doar formal – o altă încadrare în zonă, alte criterii de aplicare a corecţiilor -, ceea ce se poate considera, implicit, formularea unor pretenţii noi ori rămânerea fără obiect a unor pretenţii anterior formulate, deci o modificare, uneori substanţială, a pretenţiilor iniţiale.

Au fost exprimate opinii teoretice şi în sensul că problema de drept ce face obiectul analizei suscită observaţii nuanţate, impunându-se o distincţie între situaţia în care apelul cuprinde critici veritabile de nelegalitate sau de netemeinicie şi ipoteza în care singurul motiv de apel vizează obţinerea unei grile notariale mai recente, deşi hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, pe de o parte, s-a apreciat că s-ar putea reţine că, în cadrul judecăţii în apel, atunci când instanţa de control judiciar procedează la o nouă judecată în fond, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar stabilirea despăgubirii constituie un factum pendens, grila notarială aplicabilă ar trebui să fie cea valabilă pentru anul anterior pronunţării hotărârii din apel – această interpretare corespunde exigenţelor convenţionale subliniate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 7 ianuarie 2025, în Cauza Văleanu şi alţii contra României, potrivit cărora despăgubirea trebuie calculată astfel încât să rămână într-un raport rezonabil cu valoarea de piaţă a imobilului la momentul plăţii efective.

Pe de altă parte, s-a reţinut că o asemenea interpretare necondiţionată ar putea conduce la consecinţe susceptibile de a afecta buna administrare a justiţiei. Astfel, dacă s-ar admite că simpla formulare a unui apel – chiar în lipsa unor critici veritabile de nelegalitate sau de netemeinicie – ar fi suficientă pentru a obţine aplicarea unei grile notariale mai recente, s-ar crea premisele pentru: a) lipsirea de eficienţă a procedurii administrative de emitere a deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor; b) golirea de conţinut a primului grad de jurisdicţie, câtă vreme titularul dreptului la despăgubire ar putea contesta în mod sistematic utilizarea legală a grilei anterioare pronunţării hotărârii de primă instanţă, exclusiv în scopul obţinerii unui calcul mai favorabil în raport cu o grilă ulterioară; c) prelungirea nejustificată a litigiilor, cu consecinţe asupra celerităţii procedurilor de restituire.

Totodată, s-a considerat că se impune a fi avute în vedere şi punctele de vedere exprimate în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel dedicate aspectelor de practică judiciară neunitară în materie civilă, din 13-14 octombrie 2025 de la Bucureşti, din care pot fi conturate următoarele ipoteze în funcţie de tipul contestaţiei: a) în ipoteza în care obiectul litigiului îl constituie contestaţia împotriva deciziei de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor – situaţie în care aceasta nu a acordat despăgubiri, iar instanţa, admiţând contestaţia, stabileşte ea însăşi pentru prima dată cuantumul despăgubirilor – se disting următoarele situaţii: (i) dacă prima instanţă a procedat la stabilirea despăgubirilor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe; (ii) dacă nu prima instanţă, ci instanţa de apel a procedat la stabilirea despăgubirilor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării deciziei din apel; (iii) dacă prima instanţă a procedat la stabilirea despăgubirilor, iar împotriva hotărârii primei instanţe a fost declarat apel prin care se critică modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către prima instanţă, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, întrucât prin intermediul căii de atac se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe; b) în ipoteza în care obiectul litigiului îl constituie contestaţia împotriva deciziei de compensare sau de compensare parţială emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor – situaţie în care au fost stabilite deja despăgubirile, iar instanţa procedează la reevaluarea acestora – se disting următoarele situaţii: (i) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe; (ii) dacă nu prima instanţă, ci instanţa de apel a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, grila notarială aplicabilă este aceea valabilă în anul anterior pronunţării deciziei din apel; (iii) dacă prima instanţă a procedat la reevaluarea despăgubirilor stabilite de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, iar împotriva hotărârii primei instanţe a fost declarat apel prin care se critică modalitatea de reevaluare a despăgubirilor de către prima instanţă, grila notarială aplicabilă este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii primei instanţe, întrucât prin intermediul căii de atac se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe.

În ceea ce priveşte practica judiciară anterioară Deciziei nr. 57 din 3 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, relevantă pentru chestiunea în discuţie, se constată că, într-o primă orientare, s-a apreciat că în situaţia în care a fost emisă o decizie de compensare prin puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este aplicabilă grila notarială din anul precedent emiterii deciziei de compensare de către aceasta, indiferent de momentul soluţionării cauzei, în fond sau în apel, şi indiferent de soluţia pronunţată în primă instanţă.

Într-o a doua orientare s-a reţinut că, în ipoteza în care instanţa de apel va proceda la admiterea apelului, la schimbarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de către prima instanţă şi la recalcularea punctelor de compensare, în temeiul motivelor de apel vizând modificarea grilei notariale aplicabile (an distinct) sau greşita aplicare a acesteia de către prima instanţă, grila notarială în raport cu care se va evalua imobilul este grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării deciziei civile de către instanţa de apel. În ipoteza în care instanţa de apel este învestită cu o cerere de apel prin intermediul căreia nu se critică modificarea grilei notariale aplicabile (an distinct) sau greşita aplicare a acesteia de către prima instanţă, caz în care instanţa de apel nu va proceda la o reevaluare a imobilului, grila notarială în raport cu care a fost evaluat imobilul, respectiv grila notarială valabilă pentru anul precedent pronunţării sentinţei civile de către prima instanţă, va rămâne neschimbată.

Într-o a treia orientare, evaluarea imobilului urma a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior pronunţării sentinţei prin care a fost anulată decizia de compensare şi a fost obligată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o nouă decizie de compensare, conform punctelor de compensare stabilite de prima instanţă.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul de recursuri în interesul legii a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

În cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat hotărâri care prezintă relevanţă pentru dezlegarea chestiunilor de drept ce fac obiectul prezentei sesizări, după cum urmează:

Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1223 din data de 5 decembrie 2024, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) raportat la art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, grila notarială incidentă, în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite, este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.”

Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, explicitarea pretenţiilor implicite în apel nu are semnificaţia modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecăţii şi a derogării de la dispoziţiile alin. (1) şi (3) ale aceluiaşi articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţă.”

Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022, prin care au fost respinse ca inadmisibile sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia unei contestaţii împotriva unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive?” şi „care este grila notarială aplicabilă pentru evaluarea imobilelor care nu pot fi restituite în natură, în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte stabilit prin expertiza dispusă în cauză, ipoteza vizată fiind aceea în care Comisia nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii de către reclamant şi nici ulterior, situaţie care nu este acoperită de textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare după modificarea dispusă prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii?”.

Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, prin care, în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, a stabilit că, „într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestaţiei judiciare”.

Decizia nr. 354 din data de 6 octombrie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1130 din 8 decembrie 2025, prin care, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, în forma modificată prin Legea nr. 223/2024, s-a stabilit că „Evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 614 din data de 24 noiembrie 2022 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua şi ale art. 15 din Legea nr. 165/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din data de 11 aprilie 2023, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: ” 30. (…) De altfel, un drept cu caracter civil este considerat «determinat» (pentru a beneficia de protecţia art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) abia în momentul în care cuantumul i-a fost precizat, în condiţiile în care dreptul intern prevede o procedură ce cuprinde două faze: prima, în care o jurisdicţie statuează cu privire la existenţa dreptului şi o alta în care se fixează cuantumul (a se vedea, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 48, nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, paragraful 40, sau Hotărârea din 23 martie 1994, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Silva Pontes împotriva Portugaliei, paragraful 30). 31. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dreptul de creanţă de care beneficiază persoana îndreptăţită la măsura reparatorie nu este un drept cert şi exigibil şi, de aceea, situaţia juridică se află în curs de constituire, deoarece urmează a se stabili, în faza jurisdicţională, valoarea concretă a despăgubirilor sub forma acordării de puncte în raport cu evaluarea imobilului care face obiectul deciziei de compensare, instanţa de judecată fiind singura în măsură a stabili, în concret şi definitiv, întinderea despăgubirii cuvenite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, paragraful 64). De asemenea, prin aceeaşi decizie, paragraful 66, instanţa supremă a mai reţinut, în legătură cu procedura de restituire a imobilelor în temeiul Legii nr. 165/2013, că este vorba de o situaţie juridică aflată în curs de constituire, impunându-se principiul aplicării imediate a legii civile noi, pe care, de altfel, Legea nr. 165/2013 îl consacră prin dispoziţiile art. 4, fiind, în consecinţă, aplicabilă legea în forma în vigoare de la data judecării litigiului, şi nu cea de la data introducerii acţiunii.”

În considerentele Deciziei nr. 43 din 18 februarie 2025, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată prin Legea nr. 111/2017 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 27 iunie 2025, Curtea Constituţională a statuat că: ” 36. Totodată, Curtea europeană a precizat, o dată în plus, la paragraful 115, că, pentru a se asigura că persoanelor îndreptăţite li se plăteşte o despăgubire adecvată, aceasta trebuie calculată astfel încât să rămână în mod rezonabil în raport cu valoarea de piaţă a proprietăţii la momentul plăţii efective a sumei integrale sau, după caz, a primei tranşe din suma integrală. 37. Ca atare, pentru a stabili valoarea justei satisfacţii acordate prin Hotărârea din 7 ianuarie 2025, Curtea de la Strasbourg a arătat (paragraful 116) că, în aprecierea a ceea ce ar constitui o satisfacţie echitabilă pentru reclamanţii din cauză în ceea ce priveşte prejudiciul material, Curtea a avut, în esenţă, ca punct de referinţă principal, evaluările stabilite de camera notarilor pentru anul 2024, acordând prioritate stării actuale a proprietăţii în cauză, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile la dosarul cauzei, iar nu stării imobilului de la momentul privării de proprietate.” X. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Este de menţionat Hotărârea din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu şi alţii contra României (Cererea nr. 59.012/17 şi alte 29 de cereri), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 22 iunie 2023, prin care s-au reţinut următoarele: ” 232. Pentru început, Curtea trebuie să reamintească faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garantează dreptul la o despăgubire integrală în toate circumstanţele. Statul are dreptul să exproprieze un imobil – incluzând orice drept compensatoriu acordat prin lege – şi să reducă nivelul despăgubirii în temeiul unor scheme legislative. În general, ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despăgubirii acordate pentru o proprietate preluată de stat să fie „raportată rezonabil” la valoarea sa. Lipsa totală a unei despăgubiri poate fi considerată ju