ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 13/2021

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, prin Încheierea din 21 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 2.337/62/2019, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. 28, 29, 30 și 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se preciza dacă sporurile de 3%, 6% și 9%, prevăzute de art. 108 din lege, se includ în cuantumul pensiei ce nu poate depăși 85% sau se adaugă în cuantumul pensiei ce nu poate depăși 85% din soldă."

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, înregistrată la Tribunalul Brașov - Secția I civilă cu nr. 2.337/62/2019, contestatorul, persoană fizică, în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale (Casa de Pensii Sectorială) și Comisia de contestații din cadrul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale (Comisia de contestații), a solicitat: obligarea Casei de Pensii Sectoriale la revizuirea deciziilor de recalculare/actualizare a pensiei, respectiv Decizia de recalculare din 27 ianuarie 2017, Decizia de actualizare din 4 aprilie 2018 și Decizia de actualizare din 12 august 2019, emise de Casa de Pensii Sectorială; anularea răspunsurilor din 22 martie 2019 și 10 mai 2019 și a Hotărârii din 15 octombrie 2019 a Comisiei de contestații; emiterea unor noi decizii de recalculare/actualizare, prin care cuantumul pensiei de serviciu să fie stabilit conform prevederilor art. 28-30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), iar, la baza de calcul stabilită conform art. 28, să se aplice sporul de 9%, conform art. 108 din lege, precum și la acordarea retroactivă a tuturor drepturilor bănești care nu au depășit termenul de prescripție.

Prin Sentința nr. 1.037/MAS din 20 decembrie 2019, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a respins contestația, ca inadmisibilă, în ce privește Decizia din 27 ianuarie 2017 și, ca nefondată, în ce privește Hotărârea din 15 octombrie 2019 a Comisiei de contestații și Decizia de actualizare din 12 august 2019 emisă de Casa de Pensii Sectorială.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: (i) împotriva Deciziei din 27 ianuarie 2017 nu a fost formulată contestație administrativă în termen de 30 de zile de la comunicare, astfel că, potrivit procedurii reglementate de art. 97 alin. (1)-(3) și art. 99 alin. (1)-(3) din Legea nr. 223/2015, decizia atacată a devenit definitivă; (ii) prin Decizia din 12 august 2019 s-a procedat la actualizarea cuantumului pensiei militare de stat, fiind stabilite: un cuantum al pensiei de 5.249 lei; o bază de calcul actualizată de 5.134 lei; o vechime efectiv realizată de 30 ani 12 zile și o vechime cumulată conform art. 25 din Legea nr. 223/2015 de 43 ani, cu aplicarea procentului de 9% pentru vechimea contribuției la Fondul pentru pensia suplimentară, procentul de calcul al pensiei fiind de 85%; la cuantumul de 5.019 lei s-a adăugat suma de 230 lei, reprezentând indexare pe anul 2016, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscalbugetare; (iii) contestația administrativă formulată împotriva deciziei a fost respinsă prin Hotărârea Comisiei de contestații din 15 octombrie 2019; (iv) Casa de Pensii Sectorială a aplicat corect un procent de 65%, la care se adaugă câte 1% pentru fiecare an suplimentar, precum și procentul de 9% pentru o vechime a contribuției de 25%, rezultând un total de 92%, care a fost plafonat la 85%, conform art. 30 din Legea nr. 223/2015; (v) în privința procentului de 9% pentru contribuția la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget, în mod corect acesta a fost inclus în calculul pensiei de bază, conform art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/1998 privind unificarea fondurilor componente ale bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și a celor pentru plata pensiilor cuvenite asiguraților din unitățile cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, aprobată prin Legea nr. 128/1999; (vi) indiferent de cuantumul pensiei rezultat din aplicarea procentelor suplimentare, acesta nu poate depăși procentul de 85% din baza de calcul determinată conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 223/2015.

Împotriva sentinței menționate la pct. 4 a formulat apel contestatorul, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov - Secția civilă cu nr. 2.337/62/2019.

La termenul de judecată din 21 septembrie 2020, instanța de apel a pus în discuția părților solicitarea apelantului privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată la pct. 1.

Dispozițiile legale supuse interpretării sunt cele ale art. 28, 29, 30 și 108 din Legea nr. 223/2015:

Apelantul a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind necesară lămurirea chestiunii de drept.

Intimatele au apreciat că nu este oportună sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, susținând că textul de lege nu generează dificultăți de interpretare, norma juridică fiind cât se poate de clară, în sensul că respectivul spor procentual, acordat pentru vechimea contribuției la Fondul pentru pensia suplimentară, este inclus în modalitatea de stabilire, recalculare sau actualizare a pensiei militare, conform art. 29-30 din Legea nr. 223/2015.

Cu privire la admisibilitatea sesizării, instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru declanșarea acestei proceduri, fără a proceda la analiza acestor condiții și fără a menționa motivele pentru care a ajuns la concluzia admisibilității, conform art. 520 din același cod.

Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, instanța de trimitere a opinat că art. 30 din Legea nr. 223/2015 are în vedere cuantumul final al pensiei militare de care un pensionar poate beneficia, după aplicarea tuturor sporurilor la care acesta era îndreptățit, și că sporul de vechime trebuie inclus în procentul de 85%, prevăzut de textul legal amintit.

În acest sens s-a arătat că legiuitorul a intenționat să limiteze cuantumul pensiei stabilite, recalculate și actualizate, în condițiile Legii nr. 223/2015, indiferent de sporurile sau majorările determinate prin recalcularea pensiei, voința acestuia fiind în sensul de a indica un cuantum maxim al pensiei ce se cuvine potrivit acestui act normativ cu caracter special.

În sprijinul acestei interpretări, instanța de trimitere a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 652 din 30 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015 și Decizia Curții Constituționale nr. 783 din 29 noiembrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 lit. f) și i), art. 25 alin. (1), art. 28 alin. (1), art. 29 alin. (1) lit. b), art. 30, art. 60 alin. (1), art. 77, art. 108, art. 109 alin. (1) și (6) din Legea nr. 223/2015, precum și Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Au fost atașate sesizării Decizia civilă nr. 515 din 16 mai 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, Sentința civilă nr. 110 din 19 februarie 2019 a Tribunalului Hunedoara, depuse de apelant, precum și Decizia civilă nr. 191 din 15 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, Decizia civilă nr. 1.164 din 25 septembrie 2018 a Curții de Apel Cluj și Decizia civilă nr. 1.228 din 21 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, depuse de intimate.

Prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat asupra dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, după cum urmează:

Prin Decizia nr. 5 din 8 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 2.970/1/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția I civilă în Dosarul nr. 2.317/110/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretat și aplicat în sensul că sintagma «pensia netă» din cuprinsul acestuia se referă la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat exclusiv din aplicarea art. 28, art. 29 alin. (1) lit. a) și b), art. 30 și art. 108 din aceeași lege sau la cuantumul net al pensiei de serviciu rezultat atât din aplicarea dispozițiilor mai sus-menționate, cât și din aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare?"

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele au comunicat puncte de vedere și hotărâri judecătorești cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, din care rezultă că deja există o jurisprudență bogată și unitară în materie, în sensul că art. 30 din Legea nr. 223/2015 plafonează pensia militară la 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28 din aceeași lege, aceasta fiind limita maximă stabilită de legiuitor, și că, oricare ar fi ele, sporurile care se adaugă fac parte din pensia militară stabilită (după caz, recalculată ori actualizată).

În jurisprudența menționată s-a reținut că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 223/2015 impun ca pensia stabilită, recalculată și actualizată, în condițiile acestei legi, să nu poată fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută de art. 28 din lege. Așadar, după adăugarea sporului prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015, pensia se plafonează, neputând depăși 85% din baza de calcul prevăzută de art. 28 din lege. S-a considerat că aplicarea sporului are ca obiect majorarea cuantumului pensiei brute, însă acest venit nu este un drept distinct de pensia brută, neavând o existență de sine stătătoare, ci reprezintă o componentă a acesteia. S-a apreciat că pensiile militare se calculează după un alt algoritm ce nu are la bază principiul contributivității, motiv pentru care legiuitorul este în drept să impună limitări ale cuantumului pensiei și că acest principiu al plafonării a fost confirmat și prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu referire la posibilitatea diminuării bazei de calcul alese.

Totodată, s-a statuat că sporul aferent pensiei suplimentare se include în cuantumul pensiei militare, ce nu poate depăși 85% din soldă, întrucât cele două interdicții/plafonări stabilite prin dispozițiile art. 30, respectiv art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 au caracter general, în sensul că se aplică tuturor pensiilor stabilite, recalculate sau actualizate, adică tuturor acelor situații în care procentul concret obținut de pensionar după acordarea procentelor de majorare ar putea depăși cele două plafoane stabilite succesiv de lege. Adăugarea sporului aferent pensiei suplimentare la pensia netă ar conduce la înlăturarea normelor de plafonare mai sus citate, cu încălcarea intenției legiuitorului care a avut în vedere plafonarea tuturor pensiilor militare, fără distincție în ceea ce privește majorările/sporurile incidente.

Dispozițiile legale supuse interpretării au făcut obiectul analizei instanței de contencios constituțional, în repetate rânduri, fiind pronunțate mai multe decizii în acest sens, relevante fiind cele expuse în continuare.

Prin considerentele de la pct. 19 și 20 din Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019, în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

Prin considerentele de la pct. 64 din Decizia nr. 810 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 2 martie 2020, Curtea Constituțională a reținut următoarele: "Referitor la critica privind încălcarea art. 139 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia «Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora», autorul excepției din Dosarul Curții Constituționale nr. 373D/2018 susține că dreptul la pensia suplimentară, o pensie contributivă, este un drept patrimonial (rezultat din obligația legală de contributivitate individuală) care dă naștere obligației corelative din partea statului de a plăti pensia suplimentară, potrivit destinației acesteia, adică în afara pensiei militare de stat, sens în care afirmă că pensia suplimentară trebuie adăugată, iar nu introdusă în pensia militară, ceea ce este consfințit și de prevederile Legii nr. 6/1967 și ale Legii nr. 80/1995. Cu privire la aceste susțineri, se constată că, potrivit art. 108 din Legea nr. 223/2015, pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de 3%, 6% sau 9%, în funcție de vechimea contribuției. Asupra criticii potrivit căreia, prin aplicarea plafonului pensiei de serviciu de 85% din baza de calcul, se ajunge la diminuarea acestui spor pentru pensia suplimentară, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, stabilind constituționalitatea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015 care instituie plafonul pensiei de serviciu de 85% din baza de calcul."

Prin considerentele de la pct. 109 din Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, Curtea Constituțională a reținut următoarele: "Cu referire la critica potrivit căreia prevederile art. 108 din Legea nr. 223/2015 sunt contrare art. 44 din Constituție, deoarece, deși statul s-a angajat să plătească pensie suplimentară celor care au contribuit la Fondul pentru pensia suplimentară și în ciuda caracterului de depozit al acestor contribuții nu și-a achitat această obligație și îi discriminează pe militari față de alte categorii de persoane, de exemplu, avocați, cărora le este recunoscut «procentul stabilit al pensiei suplimentare», Curtea reține relevanța considerentelor de la paragraful 64 al Deciziei nr. 810 din 5 decembrie 2019, prin care a constatat constituționalitatea art. 30 din Legea nr. 223/2015 care instituie plafonul pensiei de serviciu de 85% din baza de calcul."

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, specialiști din cadrul Școlii doctorale a Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara și-au exprimat opinia cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, în sensul următor: (i) Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, s-a pronunțat cu privire la dispozițiile art. 28 din Legea nr. 223/2015; (ii) prin Decizia nr. 652 din 30 octombrie 2018, Curtea Constituțională a constatat că sunt constituționale dispozițiile art. 30 din Legea nr. 223/2015; (iii) în cazul în care legiuitorul ar fi dorit o derogare de la prevederile art. 30 din Legea nr. 223/2015, ar fi trebuit, potrivit art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, să emită un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază; (iv) însă, o asemenea derogare nu este prevăzută în cuprinsul Legii nr. 223/2015 sau într-un alt act normativ; (v) prevederile legale supuse interpretării nu se abat de la dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție, în virtutea cărora dreptul la pensie este un drept fundamental prevăzut de lege și exercitarea acestuia nu poate depăși limitele reglementării legale.

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din același cod, pentru declanșarea mecanismului privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, propunându-se soluția respingerii sesizării.

Examinând sesizarea formulată, întrebarea ce face obiectul acesteia și raportul întocmit de judecătorii-raportori, constată următoarele:

Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie să fie îndeplinite cumulativ: (i) existența unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit să soluționeze cauza; (iii) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind titularul sesizării, stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost formulată și relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului. Astfel, Curtea de Apel Brașov este legal învestită cu soluționarea unui apel împotriva unei hotărâri pronunțate de tribunal într-un litigiu în materia pensiilor militare de stat și asigurărilor sociale.

În legătură cu chestiunea de drept care face obiectul sesizării este de observat că autorul contestației a solicitat, în esență, să se dispună ca sporul de 9% prevăzut de art. 108 din Legea nr. 223/2015 să se calculeze prin adăugarea acestuia ca beneficiu distinct la cuantumul pensiei de serviciu plafonat la 85%, rezultat în urma aplicării prevederilor art. 28-30 din aceeași lege. Tribunalul a respins contestația. Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal contestatorul a formulat apel. Competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță aparține tribunalului, conform art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015. Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului, conform art. 103 din Legea nr. 223/2015 coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, iar Curtea de apel Brașov este competentă să soluționeze apelul în temeiul art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Așadar, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a realizat de un complet din cadrul Curții de Apel Brașov, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, hotărârea ce urmează a se pronunța fiind una definitivă prin raportare la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Totodată, instanța de trimitere, prezentând în încheiere împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, a justificat aptitudinea problemei de drept invocate de a conduce la rezolvarea litigiului. În acest sens se arată că obiectul contestației vizează aplicarea dispozițiilor art. 108 din Legea nr. 223/2015 prin coroborare cu dispozițiile art. 28-30 din aceeași lege, demonstrându-se existența legăturii dintre chestiunea de drept pusă în discuție și modul în care soluția dată căii de atac poate fi fundamentată pe dispozițiile legale precizate.

În ceea ce privește analiza condiției noutății chestiunii de drept deduse judecății prin raportare la criteriul dificultății și a potențialului acesteia de a genera pentru viitor jurisprudență neunitară, se constată că această condiție nu este îndeplinită.

Potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esențiale și controversate, cu caracter de noutate.

În lipsa unei definiții a "noutății" și a unor criterii de determinare a acesteia în conținutul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a sesizării revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017; Decizia nr. 58 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 30 octombrie 2018).

S-a apreciat în acest sens că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată, procedura sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile având semnificația unui remediu a priori care urmărește să preîntâmpine practica judiciară neunitară.

Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014).

Prin formularea celor două ipoteze alternative din conținutul întrebării prealabile, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă sporul aferent contribuției plătite la Fondul pentru pensia suplimentară se include în baza de calcul folosită pentru stabilirea, recalcularea, actualizarea pensiei la care se aplică plafonarea de 85% instituită prin art. 30 din Legea nr. 223/2015 sau se adaugă la cuantumul pensiei stabilite în condițiile art. 28, 29 și 30 din lege, ceea ce semnifică posibilitatea ca sporul în discuție să depășească plafonul maxim de 85% la care se referă art. 30 din lege.

În cauză, completul care a admis sesizarea nu a prezentat niciun raționament care să evidențieze caracterul dificil al problemei de drept cu care se confruntă. În acest context, este de subliniat că, pentru caracterizarea dificultății chestiunii de drept, în doctrină a fost exprimată opinia că sesizarea trebuie să privească o normă de drept redactată într-o manieră susceptibilă de interpretări diferite și care odată aplicată în cauze concrete ar genera o practică neunitară.

În expunerea punctului de vedere, instanța de trimitere nu a relevat nicio controversă cu privire la aplicarea prevederilor legale care fac obiectul întrebării prealabile și nici iminența apariției unei practici judiciare neunitare.

Prin opinia exprimată, instanța de trimitere, plecând de la datele cauzei, arată fără echivoc că prevederile art. 30 din Legea nr. 223/2015 determină cuantumul final al pensiei militare de care un pensionar poate beneficia după aplicarea tuturor sporurilor la care acesta este îndreptățit și că sporul de vechime trebuie inclus în procedura de determinare a bazei de calcul pentru stabilirea pensiei, care nu poate depăși procentul de 85%, prevăzut de textul legal amintit. În sprijinul punctului de vedere exprimat a adus argumente desprinse din considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 652 din 30 octombrie 2018 și nr. 783 din 29 noiembrie 2018 și a invocat Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și considerente care au fundamentat adoptarea acestei decizii.

Nu s-a prezentat niciun argument legal care să susțină varianta alternativă din teza finală a întrebării, referitoare la adăugarea sporului în discuție la cuantumul pensiei stabilite în condițiile art. 28, 29, 30 din Legea nr. 223/2015 cu posibilitatea depășirii plafonului maxim de 85% din baza de calcul a pensiei.

Practica judiciară consistentă, comunicată de curțile de apel în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul întrebării prealabile, ilustrează orientarea clară și unitară în materie, în sensul că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 108 din Legea nr. 223/2015 cu cele ale art. 28-30 din aceeași lege rezultă că sporurile de 3%, 6% și 9%, prevăzute de art. 108 din lege, se includ în cuantumul pensiei militare stabilite (după caz, recalculate sau actualizate), ce nu poate depăși 85%.

Se reține că identificarea a trei hotărâri în sens contrar jurisprudenței majoritare, dintre care două pronunțate în primă instanță de Tribunalul Hunedoara și Tribunalul Covasna, definitive prin neapelare, și a treia pronunțată în 2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, nu este relevantă în evaluarea unui risc de jurisprudență neunitară, având în vedere că jurisprudența ulterioară a Curții de Apel Alba Iulia, dar și jurisprudența Curții de Apel Brașov, instanța superioară Tribunalului Covasna, sunt constante în a statua în sensul arătat mai sus. Așadar, se poate considera că opinia contrară a fost înregistrată cu totul excepțional și izolat, neavând caracter actual la nivelul curților de apel care pronunță decizii definitive în această materie.

Față de cele arătate, rezultă nu numai faptul că problema de drept, pe măsură ce a primit o dezlegare din partea instanțelor, și-a pierdut caracterul de noutate, ci și împrejurarea că aceasta nu este una reală, dificilă, atâta vreme cât nu a generat interpretări diferite, contradictorii și, pe cale de consecință, nici practică judiciară neunitară.

Ca atare, funcția de prevenție a mecanismului de interpretare instituit de art. 519 din Codul de procedură civilă, de rezolvare de principiu a chestiunii de drept, nu își găsește utilitatea în cauză, în condițiile expuse.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 alin. (1) din același cod,