ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 10/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.164/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov - Secția civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: "posibilitatea restituirii către contribuabili a sumelor reținute cu titlu de contribuție la pensia suplimentară reglementată inițial prin Decretul nr. 141 din 28 februarie 1967 privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară, în ipoteza în care, la stabilirea pensiei în baza dispozițiilor din Legea nr. 223/2015, actualizată, s-a aplicat plafonul de 85% prevăzut de art. 30 din această lege".

Magistratul-asistent învederează că la dosarul cauzei au fost depuse raportul întocmit și punctul de vedere al reclamantului.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Ilfov - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 19 septembrie 2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la 3 octombrie 2024, cu nr. 2.164/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 20 ianuarie 2025. II. Normele legale incidente

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 223/2015 " Art. 29. - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel: a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28; b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28. (2) De pensie de serviciu beneficiază și militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în condițiile legii, cu o vechime cumulată de până la 25 de ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipsește din această vechime. (3) Cuantumul pensiilor militare de stat stabilite în baza prevederilor art. 19 și 26 se determină proporțional cu numărul anilor de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute la art. 24, în raport cu vechimea prevăzută la alin. (2). Art. 30. - Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28. ( ) Art. 108. - Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de: a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani; c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani." III. Expunerea procesului

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu nr. 44.162/3/2017, reclamantul, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, în raport cu primul pârât, scoaterea din calculul "pensiei militare de stat" (pensie de serviciu) a elementului "pensie suplimentară" și adăugarea ei la cuantumul "pensiei militare de stat", așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 223/2015 (forma inițială), și în raport cu cel de-al doilea pârât, în subsidiar, în măsura în care, din orice motive, ar fi respins primul capăt de cerere, obligarea la restituirea întregii sume reprezentând contribuția sa la fondul pentru pensia suplimentară (pilonul II de pensie), sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală până la data plății efective.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 2.276 din 14 martie 2018 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Tribunalul Ilfov, prin Încheierea din 5 octombrie 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin Sentința civilă nr. 1.868/2020 din 24 iulie 2020 a respins cererea formulată în contradictoriu cu statul român prin Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

În motivare, cu privire la excepție, s-a arătat că statul român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost emitentul deciziei de pensionare, iar pe fondul cauzei s-a apreciat că stabilirea drepturilor de pensie s-a realizat cu respectarea art. 29, 30 și 108 din Legea nr. 223/2015, nemulțumirea reclamantului existând în privința modului de includere a procentului vizând pensia suplimentară în calculul drepturilor de pensie.

Forma art. 108 din Legea nr. 223/2015, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, a făcut obiectul sesizării Curții Constituționale, la solicitarea reclamantului, instanța de contencios constituțional menținând jurisprudența anterioară referitoare la constituționalitatea textului legal indicat.

Împotriva acestor hotărâri reclamantul a declarat apel, iar prin Decizia nr. 412/2022 din 27 ianuarie 2022, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, a admis apelul declarat de reclamant împotriva Încheierii din 5 octombrie 2018 și a Sentinței civile nr. 1.868 din 24 iulie 2020, a anulat în parte încheierea și sentința civilă apelate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului statul român prin Ministerul Finanțelor Publice și de respingere, în consecință, a cererii formulate în contradictoriu cu acesta și a trimis primei instanțe spre rejudecare cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul statul român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivare s-a apreciat ca fiind fondate criticile apelantului privind Încheierea pronunțată din 5 octombrie 2018, prima instanță soluționând în mod eronat procesul fără a intra în judecarea fondului pretențiilor deduse judecății în contradictoriu cu intimatul pârât statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia; totodată, motivarea sumară, potrivit căreia "deliberând, tribunalul admite excepția lipsei calității procesual pasive a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta nefiind emitentul deciziei de pensionare", nu satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă.

Astfel, obiectul pretențiilor deduse judecății în contradictoriu cu intimatul pârât nu a constat într-o contestație formulată împotriva unei anumite decizii de pensii. Potrivit acțiunii introductive, apelantul reclamant a solicitat, în raport cu intimatul pârât statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, în subsidiar, în măsura în care ar fi respins primul capăt de cerere, obligarea acestuia la restituirea întregii sume reprezentând contribuția sa la fondul pentru pensia suplimentară (pilonul II de pensie), sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și dobânda legală până la data plății efective.

Prin urmare, motivarea instanței în sensul că pârâtul intimat nu este emitentul deciziei de pensie este netemeinică, față de obiectul acțiunii în contradictoriu cu acesta.

În aplicarea principiului disponibilității, prima instanță era obligată să soluționeze cererea astfel cum a fost dedusă judecății de către reclamant, inclusiv sub aspectul fundamentului juridic al pretențiilor deduse judecății, astfel încât s-au anulat hotărârile apelate în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce privește interpretarea eronată de către prima instanță a legislației incidente în materia pensiei suplimentare (în cuantum de 9% din pensia de serviciu) și a algoritmului de calcul ce ar fi trebuit să stea la baza calculării drepturilor de pensie, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, întrucât, raportat la prevederile art. 28-30 și 108 din Legea nr. 223/2015, sporul aferent pensiei suplimentare nu reprezintă un drept distinct de pensie brută, cu o existență de sine stătătoare, ci o componentă a acesteia, care se include în cuantumul pensiei militare, ce nu poate depăși plafonul de 85% din baza de calcul prevăzut de art. 28 din lege, relevantă, sub acest aspect, fiind jurisprudența Curții Constituționale, anume considerentele de la pct. 19 și 20 din Decizia nr. 652 din data de 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 13 februarie 2019, și cele de la pct. 109 din Decizia nr. 863 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 22 iulie 2020, precum și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 13 din 15 martie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din data de 27 aprilie 2021.

În rejudecare, în cadrul Dosarului nr. 44.162/3/2017*, Tribunalul Ilfov a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării

Reclamantul din prezenta cauză are calitatea de pensionar, pensia acestuia fiind stabilită conform dispozițiilor din Legea nr. 223/2015. Pe când se afla în activitate, reclamantului i-au fost reținute din salariu sume de bani cu titlu de contribuție la pensia suplimentară reglementată inițial prin Decretul nr. 141 din 28 februarie 1967 privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Decretul nr. 141/1967.

Obiectul acțiunii de față constă în restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuție la pensia suplimentară, în condițiile în care, la stabilirea pensiei reclamantului, s-a aplicat plafonul de 85% prevăzut de art. 30 din Legea nr. 223/2015.

Din interpretarea art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a reținut că este obligatorie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dosarele având ca obiect drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, chiar dacă ele sunt aflate în primă instanță, trebuind îndeplinite următoarele condiții cumulative: - obiectul cererii de chemare în judecată să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1); - Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective; - chestiunea de drept care formează obiectul judecății să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a prezentei cauze privește posibilitatea restituirii către contribuabili a sumelor reținute cu titlu de contribuție la pensia suplimentară reglementată inițial prin Decretul nr. 141/1967, în ipoteza în care, la stabilirea pensiei în baza dispozițiilor din Legea nr. 223/2015, s-a aplicat plafonul de 85% prevăzut de art. 30 din această lege.

Asupra acestei chestiuni de drept și de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a prezentei cauze, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Fiind întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări. V. Punctul de vedere al titularului sesizării

Tribunalul Ilfov nu a formulat niciun punct de vedere. VI. Punctul de vedere al părților

Apelantul-reclamant a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu are legătură cu prezenta cauză, față de obiectul cererii de chemare în judecată, anume restituirea unei sume de bani, și față de temeiul juridic, respectiv îmbogățirea fără justă cauză.

Intimații-pârâți nu au formulat niciun punct de vedere. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În opinie majoritară, instanțele judecătorești au arătat că, în raport cu prevederile art. 28, 30 și 108 din Legea nr. 223/2015 și cu dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, pensiile militare de stat sunt pensii de serviciu care nu sunt stabilite în virtutea principiului contributivității, astfel cum se întâmplă în cazul pensiilor de asigurări sociale în sistemul public de pensii. Totodată, contribuțiile la pensia suplimentară sunt reținute în temeiul legii, respectiv art. 108 din Legea nr. 223/2015, astfel că o eventuală cerere de restituire nu are niciun temei legal. Legiuitorul este în drept să stabilească conținutul dreptului la pensie și condițiile acordării acestuia, precum și să le modifice în funcție de resursele financiare existente la un anumit moment. Extinderea incidenței acestui principiu și asupra sporului acordat pentru contribuția la fondul de pensie suplimentară, ca efect al prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, nu poate fi privită nici ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferențiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor, relevante fiind și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 656 din 30 octombrie 2018. În raport cu opțiunea legiuitorului și cu constituționalitatea normelor legale incidente în cauză, statuată în mod constant de Curtea Constituțională, cererea de restituire urmează a fi respinsă ca neîntemeiată. În opinia unei singure instanțe, punctul de vedere exprimat a fost în sensul că, în ipoteza în care reclamantul, în calitate de pensionar în baza Legii nr. 223/2015, în perioada activității a avut reținute sume de bani cu titlu de contribuție la pensia suplimentară reglementată prin Decretul nr. 141/1967, iar obiectul demersului judiciar al acestuia este pretenția de restituire a sumelor de bani reținute cu titlu de contribuție la pensia suplimentară, în condițiile în care, la stabilirea pensiei s-a aplicat plafonul de 85% prevăzut de art. 30 din Legea nr. 223/2015, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea sumelor anterior menționate.

Ministerul Public a comunicat că la nivelul Secției judiciare nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale

La nivelul instanței supreme prezintă relevanță Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021 a Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 14 octombrie 2021, precum și următoarele decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: - Decizia nr. 13 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 27 aprilie 2021; - Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020; - Decizia nr. 5 din 8 februarie 2021, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021.

Curtea Constituțională s-a pronunțat, în repetate rânduri, asupra constituționalității dispozițiilor art. 29, 30 și 108 din Legea nr. 223/2015, în sensul respingerii excepțiilor invocate (deciziile nr. 783/2018, nr. 652/2018, nr. 322/2019, nr. 497/2019, nr. 552/2019, nr. 553/2019, nr. 838/2019, nr. 849/2019, nr. 48/2020, nr. 256/2021, nr. 616/2021, nr. 668/2021, nr. 898/2021, nr. 283/2022, nr. 415/2023 și nr. 89/2024). IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casație și Justiție Admisibilitatea sesizării

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519-520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate.

Astfel, Tribunalul Ilfov a fost învestit în urma declinării de competență cu soluționarea unei acțiuni în materia asigurărilor sociale prin care i s-a solicitat, în principal, ca în raport cu Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să dispună scoaterea din calculul pensiei militare de stat a pensiei suplimentare pentru a fi adăugată celei dintâi (pensiei militare de stat), iar, în subsidiar, în măsura în care din orice motive ar fi respinsă cererea principală, să se dispună în raport cu statul român prin Ministerul Finanțelor Publice restituirea întregii sume reprezentând contribuția sa la fondul pentru pensie suplimentară ce a fost plătită în baza art. 57 din Decretul nr. 141/1967, în valoare actualizată, și cu plata dobânzii legale până la data achitării sumei.

Capătul de cerere principal a fost respins în mod definitiv, în timp ce capătul de cerere subsidiar - în privința căruia se adoptase inițial o soluție de respingere pentru lipsa calității procesuale pasive a statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, infirmată în calea de atac a apelului - a fost trimis spre rejudecare în urma anulării parțiale a încheierii de ședință și a sentinței tribunalului, în privința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerii, pe cale de consecință, a pretenției subsidiare.

Deși în urma controlului judiciar din apel prima instanță a rămas învestită în rejudecare doar cu pretenția formulată în subsidiar, aceea de obligare a statului român la restituirea în favoarea reclamantului a sumei reprezentând contribuția sa la fondul pentru pensia suplimentară plătită în temeiul art. 57 din Decretul nr. 141/1967, litigiul își păstrează apartenența la domeniul de aplicare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, făcând parte din rândul celor menționate în art. 1 alin. (2), respectiv "procese privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie", prin obiectul său fiind în mod cert unul generat de contribuțiile sociale la fondul de pensii sau aflat în strânsă legătură cu aceste obligații.

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a realizat, deci, de tribunal, care judecă litigiul în primă instanță și în al doilea ciclu procesual, în virtutea competenței sale legale date de dispozițiile art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015 raportate la cele ale art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate în rândul celor anterior enunțate, ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", aceasta nu este îndeplinită.

Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. O interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și de "preluare" apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței sale sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă. Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neunitare, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

Ceea ce deja s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în legătură cu mecanismul prevăzut de art. 519-520 din Codul de procedură civilă, ar trebui să fie deopotrivă valabil și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, anume că legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv.

Or, cât privește sesizarea de față, se observă - în primul rând - că nici măcar nu identifică textul/textele normativ(e) care intră în discuție ori care trebuie supus(e) analizei pentru a tranșa problema de drept sesizată.

Instanța de trimitere nu oferă niciun indiciu sub acest aspect, neindicând nicio normă sau instituție juridică în raport cu care solicită o interpretare pentru a oferi o dezlegare asupra chestiunii sesizate.

De altfel, încheierea sa, care expune o analiză succintă asupra condițiilor de admisibilitate a sesizării, o omite chiar pe aceea privitoare la identificarea chestiunii de drept care, prin caracterul său dificil, controversat ori nelămurit, să o califice a fi dedusă spre examinare în procedura reglementată în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Astfel, instanța de trimitere nu prezintă dificultățile întâmpinate în soluționarea cererii subsidiare formulate de petent și nici care ar fi controversa în legătură cu posibila rezolvare a acesteia.

Or, identificarea normei/normelor de drept ori a instituțiilor juridice implicate în rezolvarea pretenției concrete deduse judecății, de natură să genereze dificultăți de interpretare care să constituie izvor al unei posibile viitoare jurisprudențe neunitare, ține de atributul exclusiv, dar, în același timp, și de obligația instanței de trimitere atunci când formulează sesizarea, nefiind posibilă și nici oportună substituirea în atribuțiile acesteia de către instanța supremă.

Se observă - în legătură cu sesizarea pendinte - că, așa cum nu indică normele/instituțiile juridice asupra cărora solicită o dezlegare de principiu, tot astfel instanța de trimitere nu prezintă posibilele variante de soluții/de interpretare care ar putea constitui tot atâtea direcții de evoluție viitoare a unei jurisprudențe neunitare.

În al doilea rând, în măsura în care ceea ce este relevant în legătură cu întrebarea instanței de trimitere este contextul în care se pune în discuție posibilitatea restituirii către contribuabili a sumelor reținute cu titlu de contribuție la pensia suplimentară reglementată prin Decretul nr. 141/1967, respectiv aplicarea plafonului de 85% (instituit prin art. 30) din baza de calcul prevăzută de art. 28 din Legea nr. 223/2015, pentru stabilirea pensiei de stat, este utilă o scurtă trecere în revistă a dezlegărilor și deciziilor cu caracter general obligatoriu care reglementează tot acest context și pe care instanța de trimitere le-a și valorificat deja atunci când a soluționat cererea principală de chemare în judecată a reclamantului, ce avea ca scop tocmai scoaterea de sub puterea art. 30 a unei componente a pensiei militare de stat, anume sporul privind pensia suplimentară, spre a fi dobândită separat ca un adaos celei dintâi, iar nu ca un tot supus plafonului de 85%.

Astfel, prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 108 coroborate cu cele ale art. 28 și 30 din Legea nr. 223/2015 referitoare la sporul pentru contribuția la fondul de pensie suplimentară, în sensul dacă acesta intră în baza de calcul al pensiei, fiind supus plafonării prevăzute de art. 30 din aceeași lege, sau este un drept care nu face parte din pensie, astfel că trebuie adăugat la cuantumul acesteia.

În justificarea acestei soluții s-a arătat că toate hotărârile judecătorești anexate sesizării ilustrează o singură orientare jurisprudențială în ceea ce privește sporul reglementat de art. 108 din Legea nr. 223/2015, toate instanțele judecătorești apreciind unitar că acest spor este supus plafonării de 85% prevăzute de art. 30 din Legea nr. 223/2015.

Potrivit paragrafului 65 al menționatei decizii, "În fundamentarea acestei orientări jurisprudențiale s-a arătat, în esență, că aplicarea sporului pentru contribuția la Fondul de pensie suplimentară are ca efect majorarea cuantumului pensiei brute. Acest spor nu reprezintă însă un drept distinct față de pensia brută, neavând o existență de sine stătătoare, ci reprezintă o componentă a acesteia. Din modificarea dispozițiilor legale incidente rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a plafona pensia militară de stat ce urmează a fi încasată efectiv de către pensionar, în toate componentele ei. În consecință, acest spor este supus plafonării de 85%, care se aplică la final, după adăugarea sporului pentru contribuția la Fondul de pensie suplimentară, legiuitorul stabilind că pensia nu poate depăși plafonarea prevăzută de art. 30 din Legea nr. 223/2015. Astfel fiind, niciunul dintre elementele prin care a fost majorat cuantumul pensiei nu este înlăturat de la plafonare".

Într-o bogată jurisprudență prin care a supus verificării în mod repetat constituționalitatea dispozițiilor art. 28, 29 și 108 din Legea nr. 223/2015, așa cum au fost modificate prin dispozițiile art. 40 pct. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, și pe care a confirmat-o de fiecare dată (inclusiv în litigiul pendinte pe rolul instanței de trimitere, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 48 din 4 februarie 2020), Curtea Constituțională a reținut, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 8 martie 2019, următoarele: "

Examinând în continuare critica de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege care instituie un plafon al pensiei militare de serviciu de 85% din baza de calcul, Curtea reține că, în jurisprudența sa referitoare la acordarea pensiei de serviciu, a arătat, prin Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, că pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternum din moment ce este sub condiție.

Cu privire la reglementarea pensiei militare de stat, prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a reținut următoarele: «Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu constă, în cazul militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data ieșirii la pensie.» De asemenea, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a constatat că «partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plătește de la bugetul de stat. De altfel, Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000 a statuat că pensia de serviciu constituie "o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale", ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment se constituie în acea compensație parțială menționată de Curte, pentru că diferențierea existentă între o pensie specială și una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment»." 59. Referitor la instituirea prin lege a unui plafon al pensiei militare de stat, prin Decizia nr. 450 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iunie 2006, Curtea a constatat că dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituție, dar se exercită în condițiile prevăzute de lege. Astfel, legiuitorul este liber să stabilească în ce condiții și pe baza căror criterii se acordă pensia, baza de calcul și cuantumul acesteia, în raport cu situația concretă a fiecărui titular al dreptului. Nici Constituția și nici vreun instrument juridic internațional nu prevede cuantumul pensiei de care trebuie să beneficieze diferite categorii de persoane. Aceasta se stabilește prin legislația națională. În aceste condiții, legiuitorul poate să prevadă și o limită minimă a cuantumului pensiei, precum și plafonul maxim al acesteia. Norma criticată pentru neconstituționalitate prevede, ca și în cazul tuturor celorlalte tipuri de pensie de serviciu, că, indiferent de rezultatul calculului aritmetic privind adăugarea sporurilor, cuantumul pensiei acordate nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul. Curtea a apreciat că această reglementare nu are caracter discriminatoriu, ci reprezintă o dispoziție de plafonare a cuantumului pensiei, care se înscrie în prerogativele legiuitorului. Totodată, prin Decizia nr. 1.234 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, Curtea a reținut că prevederile art. 25 din Legea nr. 164/2001 instituie un principiu general valabil în sistemul public de pensii, potrivit căruia cuantumul pensiei nu poate depăși venitul în mod obligatoriu asigurat în cadrul asigurărilor sociale de stat. Cu respectarea acestui principiu, fiecare pensionar militar beneficiază de pensie în cuantumul rezultat în raport cu vechimea în activitate și venitul realizat anterior pensionării. Această reglementare este în perfect acord cu principiul consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia cetățenii au dreptul la pensie și la alte drepturi de asigurări sociale, în condițiile legii. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul dreptului la pensie și condițiile acordării acestuia, precum și să le modifice în funcție de resursele financiare existente la un anumit moment. Extinderea incidenței acestui principiu și asupra sporului acordat pentru contribuția la fondul de pensie suplimentară, ca efect al prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001, nu poate fi privită nici ea ca generând un tratament discriminatoriu, de vreme ce se aplică nediferențiat tuturor persoanelor care au dreptul să beneficieze de acest spor. 60. Aceste statuări de principiu reluate de Curtea Constituțională în toate deciziile sale, prin care a confirmat constituționalitatea normelor de drept care au dat "contextul legal" al pretenției subsidiare formulate de reclamant în litigiul aflat pe rolul instanței de trimitere și pe care aceasta deja le-a aplicat în rezolvarea pretenției principale a aceleiași părți, constituie tot atâtea elemente diriguitoare apte să conducă la adoptarea soluției corecte și în rezolvarea chestiunii de drept sesizate care redă întocmai pretenția cu care instanța de drept comun a fost învestită în cadrul litigiului dedus judecății sale, pe cale subsidiară, făcând inutilă recurgerea la procedura sesizării prealabile instituită prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. 61. În considerarea acestor motive, apreciind că cele reținute anterior fac de prisos verificarea întrunirii celorlalte două condiții de admisibilitate, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării.