ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 685/2014

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 107 din 05 august 2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4592/85/2013, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.I. la o pedeapsă 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi civile prev. de art. 64 pct. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen., pct. l lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. a fost dedus din pedeapsă timpul reținerii și al arestului preventiv începând cu data de 24 aprilie 2013 și până la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

S-a constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză din partea lui C.M. parte vătămată.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un topor în lungime de 680 mm, cu lungimea lamei de 130 mm cu muchia topor 55/33, foto 9-13 dosar.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 300 reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, înregistrat sub nr. 4592/85/2013, a fost trimis în judecată inculpatul S.I., fără antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen., de omor.

Se reține în rechizitoriu că de aproximativ 2 ani inculpatul întreține relații de concubinaj cu numita M.C. locuind în casa părintească a acesteia, imobil în care locuia și fratele concubinei sale, C.S. Mai arată că pe parcursul celor doi ani de concubinaj, pe fondul consumului de alcool, între inculpat și victima C.S. a existat o relație încordată, cu episoade de violență fizică pe parcursul cărora s-au lovit reciproc.

Astfel că, în acest context, în data de 23 aprilie 2013, în jurul orelor 21

30

-22

00

, în imobilul în care locuiau, în camera ocupată de victimă, între inculpat și victimă a avut loc o discuție aprinsă și, pe fondul alcoolului, inculpatul a atacat victima cu un topor, aplicându-i o lovitură cu muchia obiectului vulnerant, violență care a vizat zona capului și care a provocat căderea victimei.

Au urmat acte repetate de lovire exercitate de inculpat, care au cauzat victimei un traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă și bază craniană, cu masivă hemoragie meningo-cerebrală, leziuni traumatice grave care necesitau ajutor medical calificat pentru supraviețuire.

Se mai arată în rechizitoriu că, deși a realizat că în urma actelor de violență la care a fost suspusă, starea de sănătate a victimei era deosebit de precară și că avea nevoie de îngrijiri medicale urgente, inculpatul a abandonat-o în locul în care a agresat-o și s-a retras în camera sa unde a dormit liniștit peste noapte. A doua zi, în jurul orelor 8, inculpatul a intrat în camera în care era victima și a realizat că este decedată, autopsia efectuată concluzionând că moartea victimei a fost de natură violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă și bază craniană, leziuni produse în noaptea de 23/24 aprilie 2013, prin loviri repetate cu corp contondent, între care un corp cu muchii și corp cu margini tăioase.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în totalitate.

Fratele victimei C.M. nu s-a constituit parte civilă.

La prima instanță, deși legal citat, partea vătămată nu s-a prezentat.

Examinând probatoriul administrat în cauză prima instanță a reținut următoarele:

In data de 23 aprilie 2013 în jurul orelor 21-22 în imobilul în care locuiau și pe fondul unei situații tensionate între inculpat și victimă anterior acestui moment, în camera ocupată de victimă, între inculpat și victimă a avut loc o discuție aprinsă, și pe fondul alcoolului, inculpatul a atacat victima cu un topor, aplicându-i o lovitură cu muchia obiectului vulnerant, violență care a vizat zona capului.

Din expertiza medico-lagală efectuată în cauză (fila 41-45 d.u.p), rezultă că actele repetate de lovire exercitate de inculpat au cauzat victimei un traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă și bază craniană, cu masivă hemoragie meningo-cerebrală, leziuni traumatice grave care necesitau ajutor medical calificat pentru supraviețuire, care au stat la baza decesului victimei C.S.

Inculpatul a lăsat victima în starea în care se afla ca urmare a loviturilor aplicate, iar doar a doua zi a constatat că de fapt decedase.

Inculpatul, la interogatoriu, s-a apărat spunând că a fost împins de către victimă în seara decesului, ceea ce l-a determinat să acționeze atât de violent. Această susținere nu este probată de către inculpat cu nici o probă, astfel că potrivit adagiului latin idem est non esse et non probări, adică ceea ce nu se poate proba echivalează cu situația că nu există, instanța nu poate reține o eventuală provocare din partea victimei.

Starea de fapt reținută mai sus, se probează cu procesul verbal de constatare la față locului, raportul de constatare medico-legal, raportul de constatare medico-legal serologic, raportul de constatare tehnico-științifică traseologică, procesul-verbal de ridicare și examinare a bunurilor existente la fața locului, declarațiile martorilor I.M., B.I., C.I., declarația inculpatului 117-121 d.u.p. și fila 23 dosar.

Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., reținut prima instanță.

La individualizarea pedepsei prima instanță a arătat că a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., privind limitele de pedeapsă, gradul de pericol social, conduita inculpatului înainte și după săvârșirea infracțiunii, atitudinea sinceră și de regret a acestuia, împrejurarea că nu există constituire de parte civilă, urmarea socialmente periculoasă, vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale.

Așa fiind, prima instanță a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Prima instanță, ca urmare a dispozițiilor art. 174 C. pen., a aplicat pedeapsa complementară prev. de art. 65 alin. (2) C. pen. a interzicerii unor drepturi civile prev. de art. 64 pct. l lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. prima instanță a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen., pct. l lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. prima instanță a menținut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă timpul reținerii și al arestului preventiv începând cu data de 24 aprilie 2013 și până la data rămânerii definitive a hotărârii.

Având în vedere natura infracțiunii săvârșite, prima instanță, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J.

A mai constatat prima instanță că nu există constituire de parte civilă în cauză din partea lui C.M. parte vătămată.

Prima instanță a mai arătat că se impune de asemenea și măsura de siguranță a confiscării speciale a bunului ce a fost folosit la săvârșirea infracțiunii, astfel că în baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat de la inculpat un topor în lungime de 680 mm, cu lungimea lamei de 130 mm, cu muchia topor 55/33, foto 9-13 dosar.

Prima instanță a mai făcut și aplicarea art. 191 și art. 189 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, a se dispune majorarea pedepsei principale și interzicerea, ca pedeapsă accesorie și a exercitării dreptului de a alege.

În motivarea recursului, parchetul a arătat în esență, că fapta inculpatului este foarte gravă, că a avut ca urmare adiacentă sinuciderea surorii victimei și că, o pedeapsă apropiată de minimul special obținut ca urmare a reducerii prev. de art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., nu ar fi potrivită.

Mai arată parchetul că, în raport de gravitatea faptei, se impunea și interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exercitării dreptului de a alege.

Partea vătămată intimată C.M., fratele victimei, și-a exprimat poziția procesuală în sensul că lasă la aprecierea instanței soluția asupra apelului.

Inculpatul și-a exprimat poziția procesuală tot în sensul că lasă la aprecierea instanței soluția asupra apelului.

Analizând apelul parchetului conform art. 371 C. proc. pen., pe baza motivelor invocate și cu verificarea tuturor aspectelor de fapt și de drept, în limitele învestirii, Curtea de apel a rețiut că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt a fost corect reținută, în coordonatele ei principale, de către prima instanță, care nu a descris, însă, toate detaliile legate de numărul loviturilor aplicate victimei, de zona anatomică în care au fost aplicate acestea și de conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii.

Din probele administrate în faza de urmărire penală (procesul verbal de constatare la față locului, raportul de constatare medico-legală, raportul de constatare medico-legală serologic, raportul de constatare tehnico-științifică traseologică, procesul-verbal de ridicare și examinare a bunurilor existente la fața locului, declarațiile inculpatului) a rezultat, într-adevăr că, în data de 23 aprilie 2013, în jurul orelor 21

30

- 22

00

, în imobilul în care locuiau împreună, pe fondul unei situații tensionate între inculpat și victimă și pe fondul consumului de alcool, în camera ocupată de victimă, între inculpat și victimă a avut loc o discuție aprinsă, în urma căreia inculpatul a atacat victima cu un topor, aplicându-i o primă lovitură în zona capului, cu muchia obiectului vulnerant, urmată, după căderea victimei și de alte lovituri, cu același topor, în aceeași zonă anatomică. A mai rezultat și că, după ce s-a oprit din activitatea de lovire a victimei, inculpatul s-a retras și s-a culcat, iar a doua zi, deși a văzut victima întinsă pe jos, la locul faptei, și^a continuat activitatea zilnică, s-a deplasat în altă localitate și abia după ce s-a îmbătat din nou a declarat unor persoane despre decesul victimei.

Această stare de fapt a fost corect încadrată în infracțiunea de omor simplu, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., întrunind toate elementele constitutive ale acestei infracțiuni atât sub aspect obiectiv cât și sub aspect subiectiv.

În procesul de individualizare judiciară a pedepselor, prima instanță, din cauză că nu a reținut toate detaliile legate de faptă (multitudinea loviturilor, zona anatomică a acestora) și de făptuitor (lăsarea victimei decedate în casă până a doua zi), a dat o greșită aplicare criteriilor prev. de art. 72 C. pen., ceea ce impune desființarea sentinței sub acest aspect.

Procedând la o nou individualizare a pedepsei principale prin prisma celor mai sus reținute, Curtea de apel a apreciat că, date fiind,

- valoarea socială supremă lezată, viața umană,

- numărul mare de lovituri aplicate victimei,

- caracteristicile obiectului folosit pentru lovirea victimei, toporul, unul dintre obiectele cele mai vulnerate și aproape întotdeauna apte a produce moartea,

- zona anatomică în care au fost aplicate loviturile, capul,

- atitudinea de indiferență a inculpatului după comiterea faptei,

- comportamentul social anterior al inculpatului, care nu s-a remarcat prin nimic deosebit (inculpatul fiind cunoscut ca un consumator obișnuit de alcool), cea mai potrivită pentru a asigura îndeplinirea scopurilor de prevenție specială și generală, prev. de art. 52 C. pen., este o pedeapsă de 9 ani închisoare.

Având în vedere natura infracțiunii, de a atenta la valoarea socială supremă, viața umană, curtea a apreciat că inculpatul este nedemn pentru a exercita, pe parcursul executării pedepsei, dreptul de a alege.

Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

Prin Decizia penală nr. 149/A din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva sentinței penale nr. 107 din 05 august 2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 4592/85/2013, pe care a desființat-o numai sub aspectul individualizării cuantumului pedepsei principale și a conținutului pedepsei accesorii și, rejudecând în aceste limite:

A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului S.I. pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 320

1

C. proc. pen., de la 7 ani închisoare la 9 ani închisoare.

A interzis inculpatului și exercițiul dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, respectiv perioada 24 aprilie 2013-23 septembrie 2013.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs au rămas în sarcina acestuia.

A acordat onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în sumă de 200 lei, care s-a avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiției.

Împotriva sus-mentionatei decizii a declarat recurs inculpatul S.I. invocând cazul de casare prev. de art. 385 pe 17 C. proc. pen., susținând că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de disp. art. 174 din vechiul C. pen., iar în ceea ce privește limitele de pedeapsă nu există nicio diferență între legea penală veche și cea nouă, astfel că nu se pune problema legii penale mai favorabile, situație în care, a solicitat redozarea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat de inculpatul S.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și prin prisma art. 5 din N.C.P., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală și limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator.

Astfel, în vechea reglementare, disp. art. 174 alin. (1) C. pen. arată că : „Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

În același timp, în noua reglementare prevăzută de N.C.P., disp. art. 188 prevăd că: „Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi."

Se constată astfel că cele două texte de lege sunt identice, atât în ceea ce privește conținutul infracțiunii, cât și al regimului sancționator, motiv pentru care disp. art. 5 din N.C.P. privind legea penală mai favorabilă nu își găsesc aplicarea, pedeapsa fiind încadrată în același limite în ambele reglementări.

Potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Din această perspectivă, analizând solicitarea inculpatului S.I. de redozare a pedepsei aplicate prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pe. 172 C. proc. pen, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunțată decizia atacată, respectiv 23 septembrie 2013, cazul de casare indicat se aplică atunci când „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii", ceea ce nu este cazul în speța de față.

Mai mult decât atât, inculpatul a beneficiat de disp. art. 320

1

C. proc. pen, iar prin prisma acestui caz de casare nu se poate reindividualiza pedeapsa deja aplicată.

În condițiile modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prev. de art. 385

9

C. proc. pen.

Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel).

Or, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. a fost abrogat, sub aspectul reindividualizării pedepsei.

Noile dispoziții ale art. 385

9

pct. 14 astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 15 din Legea nr. 2/2013 se referă doar la cazul în care se poate face recurs atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Așa fiind, Înalta Curte constată că din sfera de cenzură a acestei instanțe, în calea de atac a recursului a fost exclusă greșita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen., rămânând astfel numai situația în care s- au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, pedeapsa aplicată inculpatului încadrându-se în limitele prevăzute de textele de lege incriminatoare.

Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. și va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Deciziei penale nr. 149/A din 23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 24 aprilie 2013 la 26 februarie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2014.