ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3350/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 231/D din 25 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1841/110/2013 al Tribunalului Bacău, s-a dispus în baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului I.P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la pedeapsa de 13 ani închisoare și pedeapsă complementară 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) Cod pen. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive, de la data de 26 ianuarie 2013 la zi. În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate nu s-au constituit părți vătămate/civile în procesul penal. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la comiterea infracțiunii, înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Bacău la data de 19 martie 2013. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul I.P., în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că inculpatul I.P. locuia în satul B., comuna B.A. împreună cu fratele său I.I.. Cei doi consumau frecvent băuturi alcoolice și când erau sub influența lor făceau scandal și se loveau reciproc. În seara zilei de 25 ianuarie 2013, Inculpatul I.P. și fratele său I.I. consumaseră băuturi alcoolice. Între cei doi s-a iscat un conflict spontan, fapt pentru care inculpatul I.P. a luat un cuțit de pe masă și l-a înjunghiat pe fratele său I.I. în zona abdomenului. Partea vătămată I.I. a încercat să se apere de loviturile aplicate de I.P., fiind lovit cu acel cuțit și la nivelul antebrațului stâng, braț drept și genunchi drept.

În urma loviturilor aplicate partea vătămată I.I. a decedat. Inițial inculpatul I.P. nu a recunoscut fapta și a spălat pe jos, încercând să ascundă fapta de omor. Din Raportul de constatare medico-legală nr. x/2013 a S.M.L. Bacău rezultă că moartea numitului I.I. a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic (hemoragie externă și internă), prin plagă înjunghiată abdominală cu interesarea anselor intestinale, vaselor mezenterice și pancreasului, prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit) cu lățimea de circa 2 - 2,5 cm și lungime de minim 10 cm. Leziunea abdominală a fost sigur și direct mortală, fiind produsă prin lovire în față și ușor de jos în sus. Plăgile tăiate la nivelul antebrațului stâng, braț drept, genunchi drept s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit) și nu aveau caracter tanato-generator.

Situația de fapt reținută de instanță se probează cu: - procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală; - planșe fotografice; - declarația părții civile I.G.; - declarațiile martorilor E.C.; I.A., I.G., I.N., B.F., J.F.; - declarațiile de recunoaștere ale inculpatului I.P. În drept fapta inculpatului care, în seara zilei de 25 ianuarie 2013, pe fondul consumului de alcool între inculpatul I.P. și fratele său I.I. s-a iscat un conflict spontan, fapt pentru care inculpatul I.P. a luat un cuțit de pe masă și l-a înjunghiat pe fratele său I.I. în zona abdomenului, acesta decedând, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul vinovăției, în cauză rezultă că aceasta a existat sub forma intenției directe, având în vedere intensitatea loviturii abdominale aplicate cu cuțitul, urmată de o hemoragie internă și externă, faptul că inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, respectiv suprimarea vieții victimei. La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., și anume: gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, prin aplicarea unei lovituri puternice de cuțit într-o zonă vitală, urmările produse. Instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și care a avut o atitudine de colaborare cu organele judiciare.

Instanța a dat eficiență de circumstanță atenuantă împrejurării că inculpatul a acționat violent la un conflict spontan cu victima, motivat de faptul că în urmă cu mai mulți ani inculpatul a fost victimă a unei infracțiuni de tentativă la omor calificat al cărei autor a fost victima din prezenta cauză, ceea ce în mod evident a generat o stare de temere a inculpatului, fără însă a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. pentru a putea fi reținută circumstanța atenuantă legală a provocării, nefiind probe care să certifice existența provocării din partea victimei, produsă prin violență, sau printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Edificatoare sub acest aspect este chiar declarația inculpatului I.P., unde a susținut următoarele: "i-am cerut fratelui meu țigări și el nu mi-a dat, din acest motiv ne-am luat la ceartă, iar eu am luat un cuțit de pe masă, l-am lovit pe fratele meu I.I. cu un cuțit în zona burții și la ambele mâini", fără a releva existența vreunui gest sau fapt agresiv, provocator din partea victimei. În consecință, instanța, în baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 13 ani închisoare și pedeapsă complementară 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

pe durata executării principale. Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994. Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau de comportamentul inculpatului.

Astfel, circumstanțele personale ale inculpatului, natura infracțiunii săvârșite, gravitatea faptei, urmările imediate, durata pedepsei aplicate cu executare în regim de detenție, determină instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, și în consecință, în baza art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În cauză a formulat apel în termen legal inculpatul I.P., nemotivat în scris. În motivele orale expuse de apărătorul desemnat din oficiu de instanță se arată că victima a fost condamnată anterior pentru tentativă de omor față de inculpat, iar la data faptei l-a lovit pe I.P.

cu un cuțit în picior, solicitând reducerea pedepsei. Prin Decizia penală nr. 127 din 6 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, în baza art. 379, pct. 1, lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de apelantul-inculpat I.P., împotriva Sentinței penale nr. 231/D din 25 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1841/110/2013 al Tribunalului Bacău, ca nefondat. În baza art. 383, alin. (1 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 350, alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 381 C. proc. pen., a fost dedusă în continuare durata arestului preventiv de la 25 iunie 2013 la zi. În baza art. 192, alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata a 400 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de apelant, precum și sub toate aspectele, instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt, cât și a temeiurilor de drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă judecății, precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției criticate, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri.

Astfel, Tribunalul Bacău a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de probă, administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în considerentele rechizitoriului. Totodată, instanța s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., atât în ceea ce privește analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea acestora. Criticile aduse sentinței penale apelate vizează tratamentul sancționatoriu adoptat de prima instanță și mai puțin situația de fapt reținută în hotărârea atacată, situație pe deplin confirmată de probele aflate la dosar.

Prin urmare, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub aspectul reținerii vinovăției și tragerii la răspundere penală a inculpatului. Din acest punct de vedere, instanța de apel a constatat că individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, care nu poate fi totuși unul arbitrar, subiectiv, ci din contră, ei trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și al duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socioetice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. La individualizarea judiciară a pedepsei făcute de Tribunalul Bacău s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, împrejurările concrete în care a fost comisă, respectiv violența nejustificată manifestată față de victimă, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, dar și atitudinea sa procesuală de recunoaștere nuanțată a faptei comise.

Analizând toate aceste criterii, Curtea apreciază că pedeapsa închisorii aplicată de prima instanță corespunde funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și scopului preventiv al acesteia. Tribunalul Bacău a dat deja dovadă de clemență prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, urmare a reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74, alin. (2) C. pen., tocmai prin luarea în considerare a relațiilor tensionate anterioare dintre cei doi frați, astfel că nu se impune o dublă valorificare a acestei împrejurări printr-o nouă reducere de către instanța de apel. Lipsa antecedentelor penale și comportarea anterioară corectă în societate reprezintă conduite corespunzătoare unei atitudini normale ale oricărei persoane care respectă normele legale și nu trebuie să se transforme în mod automat în recompense de ordin judiciar pentru inculpat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs inculpatul I.P. și petenta B.M. Recurenta-petentă B.M. a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar la data de 30 octombrie 2013, dar și cu ocazia declarării recursului, la data de 14 august 2013, admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, arătând că motivele de recurs vizează omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la apelul declarat, referitor la solicitarea de anulare a amenzii judiciare dispuse de Tribunalul Bacău prin Încheierea din data de 18 aprilie 2013; s-a precizat că, referitor la acest aspect, instanța de fond a omis a se pronunța asupra cererii de scutire de la plata amenzii, acesta fiind, de altfel, motivul pentru care a declarat apel în cauză.

Recurentul-petent I.P., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate inculpatului, invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. raportat la art. 72 și art. 74 - 76 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta B.M. este întemeiat, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: I. În ceea ce privește-recursul declarat de petenta B.M., examinând cauza, Înalta Curte constată că prin Încheierea din data de 18 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 1841/110/2013, în temeiul art. 198 alin. (3) C. proc.

pen. s-a dispus amendarea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I.P., avocat B.M., cu suma de 2.000 RON. La data de 7 mai 2013, petenta B.M. a formulat, în temeiul art. 199 alin. (2) C. proc. pen., o cerere de scutire de amendă aplicată Tribunalului Bacău prin Încheierea din data de 18 aprilie 2013. Deși în Încheierea din data de 9 mai 2013 s-a referit asupra cererii depuse la dosar, prima instanță nu s-a pronunțat în legătură cu aceasta nici la termenul de judecată din 9 mai 2013, dar nici la termenele următoare din 4 iunie 2013 sau 20 iunie 2013 și nici prin Sentința penală nr. 231/D din 25 iunie 2013, astfel încât petenta avocat B.M. a declarat apel, precizând în declarația de apel aflată la dosar că motivele de apel vizează faptul că prima instanță a omis a se pronunța cu privire la cererea de scutire de la plata amenzii judiciare aplicate.

Potrivit dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, indiferent că este vorba despre motivele scrise sau despre cele susținute oral cu ocazia dezbaterilor. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în mod greșit instanța de apel a omis a se pronunța asupra apelului declarat de petenta avocat B.M., încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 378 alin. (3) C. proc. pen. Deși recurenta-petentă B.M., atunci când a invocat acest motiv de recurs, nu a indicat temeiul de casare incident în cauză, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie analizat prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen., incident atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, susținerile recurentei vizând tocmai aceste aspecte. Totodată, având în vedere că prin Legea nr. 2/2013, în noua redactare, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat, respectarea dispozițiilor art. 385 10 alin. (1) și (2) din același cod, verificând îndeplinirea acestor cerințe, Înalta Curte constată că recurenta-petentă și-a motivat recursul cu ocazia declarării acestuia, la data de 19 august 2013. În aceste condiții, susținerile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că recurenta-petentă și-a motivat tardiv recursul, prin raportare doar la motivele de recurs depuse la data de 31 octombrie 2013, nu pot fi primite.

Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte constată că recurenta-petentă B.M. și-a motivat recursul conformându-se exigențelor ce rezultă din dispozițiile art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Ca atare, decizia penală atacată este supusă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenta-petentă B.M. II. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul I.P., analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod, consacrându-se în acest fel efectul parial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții nu pot formula, iar instanța nu va putea analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii și care se circumscriu cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen., astfel încât, în consecință, pe această cale nu vor putea fi înlăturate toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen., instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 din același cod, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată la data de 6 august 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15 februarie 2013). În acest caz, decizia atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus-menționat; trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitoare la aplicarea în continuare a cazurilor de care prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept. Raportându-ne la cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că deși recurentul-inculpat a invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., susținerile sale în sensul că pedeapsa aplicată este mult prea mare se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecății, recurentul-inculpat I.P.

a criticat hotărârile pronunțate de instanțele de fond și de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Ca atare, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat I.P. III. Față de considerentele arătate mai sus, constatând întemeiate motivele de recurs formulate de recurenta-petentă B.M., în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., va admite recursul declarat de aceasta, va casa, în parte, decizia penală atacată și va trimite cauza pentru judecarea apelului formulat de aceasta împotriva Sentinței penale nr. 231/D din 25 iunie 2013 la Curtea de Apel Bacău. Totodată, constatând nefondate motivele de recurs invocate de recurentul-inculpat I.P. și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de acesta. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de petenta avocat B.M. împotriva Deciziei penale nr. 127 din 6 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală. Casează, în parte, decizia penală atacată și trimite cauza pentru judecarea apelului formulat de aceasta împotriva Sentinței penale nr. 231/D din 25 iunie 2013 la Curtea de Apel Bacău. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva aceleiași decizii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.P., timpul reținerii și arestării preventive, de la 26 ianuarie 2013 la 31 octombrie 2013. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2013. Procesat de GGC - AZ