ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3350/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3350/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 231/D din 25 iunie

2013, pronunțată în Dosarul nr. 1841/110/2013 al Tribunalului Bacău, s-a dispus

în baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului

I.P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la pedeapsa de 13 ani

închisoare și pedeapsă complementară 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a), b) Cod pen.

S-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în condițiile

și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive, de la

data de 26 ianuarie 2013 la zi.

În baza art. 14 și

art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act că persoanele vătămate nu s-au

constituit părți vătămate/civile în procesul penal.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuțitul folosit la comiterea

infracțiunii, înregistrat în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Bacău

la data de 19 martie 2013.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul

I.P., în vederea obținerii și stocării în Sistemul Național de Date Genetice

Judiciare a profilului genetic.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.300 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a arătat că inculpatul I.P. locuia în satul B., comuna

B.A. împreună cu fratele său I.I.. Cei doi consumau frecvent băuturi alcoolice

și când erau sub influența lor făceau scandal și se loveau reciproc.

În seara zilei de 25

ianuarie 2013, Inculpatul I.P. și fratele său I.I. consumaseră băuturi

alcoolice. Între cei doi s-a iscat un conflict spontan, fapt pentru care

inculpatul I.P. a luat un cuțit de pe masă și l-a înjunghiat pe fratele său

I.I. în zona abdomenului.

Partea vătămată I.I.

a încercat să se apere de loviturile aplicate de I.P., fiind lovit cu acel

cuțit și la nivelul antebrațului stâng, braț drept și genunchi drept. În urma

loviturilor aplicate partea vătămată I.I. a decedat.

Inițial inculpatul

I.P. nu a recunoscut fapta și a spălat pe jos, încercând să ascundă fapta de

omor.

Din Raportul de

constatare medico-legală nr. x/2013 a S.M.L. Bacău rezultă că moartea numitului

I.I. a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic (hemoragie externă și

internă), prin plagă înjunghiată abdominală cu interesarea anselor intestinale,

vaselor mezenterice și pancreasului, prin lovire cu un corp tăietor-înțepător

(cuțit) cu lățimea de circa 2 - 2,5 cm și lungime de minim 10 cm.

Leziunea abdominală a

fost sigur și direct mortală, fiind produsă prin lovire în față și ușor de jos

în sus. Plăgile tăiate la nivelul antebrațului stâng, braț drept, genunchi

drept s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (cuțit) și nu

aveau caracter tanato-generator. Situația de fapt reținută de instanță se

probează cu:

- procesele-verbale

întocmite de organele de urmărire penală;

- planșe fotografice;

- declarația părții

civile I.G.;

- declarațiile

martorilor E.C.; I.A., I.G., I.N., B.F., J.F.;

- declarațiile de

recunoaștere ale inculpatului I.P.

În drept fapta

inculpatului care, în seara zilei de 25 ianuarie 2013, pe fondul consumului de

alcool între inculpatul I.P. și fratele său I.I. s-a iscat un conflict spontan,

fapt pentru care inculpatul I.P. a luat un cuțit de pe masă și l-a înjunghiat

pe fratele său I.I. în zona abdomenului, acesta decedând, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174 -

175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Sub aspectul

vinovăției, în cauză rezultă că aceasta a existat sub forma intenției directe,

având în vedere intensitatea loviturii abdominale aplicate cu cuțitul, urmată

de o hemoragie internă și externă, faptul că inculpatul a prevăzut și urmărit

producerea rezultatului socialmente periculos al faptei sale, respectiv

suprimarea vieții victimei.

La individualizarea

pedepsei ce s-a aplicat inculpatului instanța a avut în vedere criteriile

generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., și anume: gradul de

pericol social deosebit de ridicat al faptei, împrejurările concrete în care a

fost comisă fapta, prin aplicarea unei lovituri puternice de cuțit într-o zonă

vitală, urmările produse.

Instanța a avut în

vedere și circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu

antecedente penale și care a avut o atitudine de colaborare cu organele

judiciare.

Instanța a dat

eficiență de circumstanță atenuantă împrejurării că inculpatul a acționat

violent la un conflict spontan cu victima, motivat de faptul că în urmă cu mai

mulți ani inculpatul a fost victimă a unei infracțiuni de tentativă la omor

calificat al cărei autor a fost victima din prezenta cauză, ceea ce în mod

evident a generat o stare de temere a inculpatului, fără însă a fi îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. pentru a putea fi reținută

circumstanța atenuantă legală a provocării, nefiind probe care să certifice

existența provocării din partea victimei, produsă prin violență, sau printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Edificatoare sub

acest aspect este chiar declarația inculpatului I.P., unde a susținut

următoarele: "i-am cerut fratelui meu țigări și el nu mi-a dat, din acest

motiv ne-am luat la ceartă, iar eu am luat un cuțit de pe masă, l-am lovit pe

fratele meu I.I. cu un cuțit în zona burții și la ambele mâini", fără a

releva existența vreunui gest sau fapt agresiv, provocator din partea victimei.

În consecință,

instanța, în baza art. 174 - 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2)

C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul la

pedeapsa de 13 ani închisoare și pedeapsă complementară 6 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen. pe durata executării principale.

Aplicarea pedepselor

accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 și art. 64 C.

pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a

Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din

Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării

acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Prin urmare, în

aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu va

aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit.

a) teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune

față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau de comportamentul

inculpatului.

Astfel,

circumstanțele personale ale inculpatului, natura infracțiunii săvârșite,

gravitatea faptei, urmările imediate, durata pedepsei aplicate cu executare în

regim de detenție, determină instanța a aprecia că aplicarea acestei pedepse

accesorii se impune, și în consecință, în baza art. 71 C. pen. și art. 3 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În cauză a formulat

apel în termen legal inculpatul I.P., nemotivat în scris. În motivele orale

expuse de apărătorul desemnat din oficiu de instanță se arată că victima a fost

condamnată anterior pentru tentativă de omor față de inculpat, iar la data faptei

l-a lovit pe I.P. cu un cuțit în picior, solicitând reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală

nr. 127 din 6 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală,

în baza art. 379, pct. 1, lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat

de apelantul-inculpat I.P., împotriva Sentinței penale nr. 231/D din 25 iunie

2013, pronunțată în Dosarul nr. 1841/110/2013 al Tribunalului Bacău, ca

nefondat.

În baza art. 383,

alin. (1

1

) C. proc. pen., raportat la art. 350, alin. (1) C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 381 C.

proc. pen., a fost dedusă în continuare durata arestului preventiv de la 25

iunie 2013 la zi.

În baza art. 192,

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata a 400 RON, cheltuieli

judiciare avansate de stat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, precum și sentința penală apelată, prin prisma motivelor

invocate de apelant, precum și sub toate aspectele, instanța de apel a reținut

următoarele:

Prima instanță a

făcut o descriere amănunțită atât a situației de fapt, cât și a temeiurilor de

drept pe baza cărora și-a formulat convingerea cu privire la cauza dedusă

judecății, precum și a probelor care au fundamentat-o, în expunerea

argumentelor faptice și juridice ce au condus la pronunțarea soluției

criticate, respectând întocmai dispozițiile art. 356 C. proc. pen., care prevăd

mențiunile pe care trebuie să le conțină considerentele unei hotărâri. Astfel,

Tribunalul Bacău a făcut o descriere detaliată a situației de fapt, expunând pe

larg activitatea infracțională desfășurată de inculpat, dar și mijloacele de

probă, administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și nemijlocit în fața

instanței, care au confirmat pe deplin activitatea infracțională expusă în

considerentele rechizitoriului.

Totodată, instanța

s-a conformat dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., atât în ceea ce privește

analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei sub toate

aspectele, cât și a celor care au fost înlăturate, procedând la identificarea

acestora.

Criticile aduse

sentinței penale apelate vizează tratamentul sancționatoriu adoptat de prima

instanță și mai puțin situația de fapt reținută în hotărârea atacată, situație

pe deplin confirmată de probele aflate la dosar. Prin urmare, hotărârea primei

instanțe este legală și temeinică sub aspectul reținerii vinovăției și tragerii

la răspundere penală a inculpatului.

Din acest punct de

vedere, instanța de apel a constatat că individualizarea pedepsei este un

proces interior, strict personal al judecătorului, care nu poate fi totuși unul

arbitrar, subiectiv, ci din contră, ei trebuie să fie rezultatul unui examen

obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și

criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea

acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și al duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului,

cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în

sensul adaptării la condițiile socioetice impuse de societate.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

La individualizarea

judiciară a pedepsei făcute de Tribunalul Bacău s-au avut în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: gradul

ridicat de pericol social concret al faptei comise, împrejurările concrete în

care a fost comisă, respectiv violența nejustificată manifestată față de

victimă, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, dar și

atitudinea sa procesuală de recunoaștere nuanțată a faptei comise. Analizând

toate aceste criterii, Curtea apreciază că pedeapsa închisorii aplicată de

prima instanță corespunde funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și

scopului preventiv al acesteia. Tribunalul Bacău a dat deja dovadă de clemență

prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, urmare a

reținerii circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74, alin. (2) C.

pen., tocmai prin luarea în considerare a relațiilor tensionate anterioare

dintre cei doi frați, astfel că nu se impune o dublă valorificare a acestei

împrejurări printr-o nouă reducere de către instanța de apel.

Lipsa antecedentelor penale

și comportarea anterioară corectă în societate reprezintă conduite

corespunzătoare unei atitudini normale ale oricărei persoane care respectă

normele legale și nu trebuie să se transforme în mod automat în recompense de

ordin judiciar pentru inculpat.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs inculpatul I.P. și petenta B.M.

Recurenta-petentă

B.M. a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar la data

de 30 octombrie 2013, dar și cu ocazia declarării recursului, la data de 14 august

2013, admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate, arătând că

motivele de recurs vizează omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu

privire la apelul declarat, referitor la solicitarea de anulare a amenzii

judiciare dispuse de Tribunalul Bacău prin Încheierea din data de 18 aprilie

2013; s-a precizat că, referitor la acest aspect, instanța de fond a omis a se

pronunța asupra cererii de scutire de la plata amenzii, acesta fiind, de

altfel, motivul pentru care a declarat apel în cauză.

Recurentul-petent

I.P., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și reducerea pedepsei aplicate inculpatului,

invocându-se temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. raportat la art. 72 și art. 74 - 76 C. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de petenta B.M.

este întemeiat, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru

următoarele considerente:

I. În ceea ce privește-recursul

declarat de petenta B.M., examinând cauza, Înalta Curte constată că prin

Încheierea din data de 18 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în

Dosarul nr. 1841/110/2013, în temeiul art. 198 alin. (3) C. proc. pen. s-a

dispus amendarea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul I.P.,

avocat B.M., cu suma de 2.000 RON.

La data de 7 mai

2013, petenta B.M. a formulat, în temeiul art. 199 alin. (2) C. proc. pen., o

cerere de scutire de amendă aplicată Tribunalului Bacău prin Încheierea din

data de 18 aprilie 2013.

Deși în Încheierea

din data de 9 mai 2013 s-a referit asupra cererii depuse la dosar, prima

instanță nu s-a pronunțat în legătură cu aceasta nici la termenul de judecată

din 9 mai 2013, dar nici la termenele următoare din 4 iunie 2013 sau 20 iunie

2013 și nici prin Sentința penală nr. 231/D din 25 iunie 2013, astfel încât

petenta avocat B.M. a declarat apel, precizând în declarația de apel aflată la

dosar că motivele de apel vizează faptul că prima instanță a omis a se pronunța

cu privire la cererea de scutire de la plata amenzii judiciare aplicate.

Potrivit

dispozițiilor art. 378 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel este obligată

să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate, indiferent că este

vorba despre motivele scrise sau despre cele susținute oral cu ocazia

dezbaterilor.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în mod greșit

instanța de apel a omis a se pronunța asupra apelului declarat de petenta

avocat B.M., încălcându-se astfel dispozițiile imperative ale art. 378 alin.

(3) C. proc. pen.

Deși

recurenta-petentă B.M., atunci când a invocat acest motiv de recurs, nu a

indicat temeiul de casare incident în cauză, Înalta Curte apreciază că acesta

trebuie analizat prin prisma dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., incident atunci când hotărârea este contrară legii sau când prin

hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, susținerile recurentei vizând

tocmai aceste aspecte.

Totodată, având în

vedere că prin Legea nr. 2/2013, în noua redactare, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17

2

C. proc. pen. a fost exclus din categoria motivelor de recurs

care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat,

respectarea dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) din același

cod, verificând îndeplinirea acestor cerințe, Înalta Curte constată că

recurenta-petentă și-a motivat recursul cu ocazia declarării acestuia, la data

de 19 august 2013.

În aceste condiții,

susținerile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că

recurenta-petentă și-a motivat tardiv recursul, prin raportare doar la motivele

de recurs depuse la data de 31 octombrie 2013, nu pot fi primite.

Ca urmare, față de

această împrejurare, Înalta Curte constată că recurenta-petentă B.M. și-a

motivat recursul conformându-se exigențelor ce rezultă din dispozițiile art.

385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Ca atare, decizia

penală atacată este supusă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurenta-petentă B.M.

II. În ceea ce

privește recursul declarat de inculpatul I.P., analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Conform dispozițiilor

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același cod, consacrându-se în acest fel efectul parial devolutiv al

recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară.

Potrivit

dispozițiilor legale mai sus invocate, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, recurenții nu pot formula, iar instanța nu va putea

analiza decât criticile ce vizează încălcări ale legii și care se circumscriu

cazurilor de casare expres și limitativ reglementate în art. 385

9

C.

proc. pen., astfel încât, în consecință, pe această cale nu vor putea fi

înlăturate toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată.

Totodată, potrivit

dispozițiilor art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen.,

instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

din același cod, dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost

pronunțată la data de 6 august 2013, ulterior intrării în vigoare a Legii nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești (15

februarie 2013).

În acest caz, decizia

atacată este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ sus-menționat;

trebuie precizat că în speța dedusă judecății nu pot fi aplicate dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege (referitoare la aplicarea în

continuare a cazurilor de care prevăzute de Codul de procedură penală anterior

modificării), întrucât acestea vizează exclusiv cauzele penale aflate la data

intrării în vigoare a legii, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului.

Prin Legea nr.

2/2013, unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate

substanțial, controlul judiciar realizat prin intermediul recursului

restrângându-se și limitându-se doar la chestiuni de drept.

Raportându-ne la

cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că deși recurentul-inculpat a

invocat ca și temei de casare dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., susținerile sale în sensul că pedeapsa aplicată este mult prea

mare se puteau circumscrie cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., însă acest caz de casare a fost modificat, stabilindu-se

că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte

limite decât cele prevăzute de lege; în cauza dedusă judecății,

recurentul-inculpat I.P. a criticat hotărârile pronunțate de instanțele de fond

și de apel sub aspectul netemeiniciei pedepsei aplicate, considerată prea mare

în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptei și datele sale

personale, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului,

potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013.

Ca atare, hotărârile

pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul-inculpat I.P.

III. Față de

considerentele arătate mai sus, constatând întemeiate motivele de recurs

formulate de recurenta-petentă B.M., în baza art. 385

15

pct. 2 lit.

c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de aceasta, va casa, în parte,

decizia penală atacată și va trimite cauza pentru judecarea apelului formulat

de aceasta împotriva Sentinței penale nr. 231/D din 25 iunie 2013 la Curtea de

Apel Bacău.

Totodată, constatând

nefondate motivele de recurs invocate de recurentul-inculpat I.P. și

nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod,

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de acesta.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata

sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de petenta avocat B.M. împotriva Deciziei penale nr. 127 din 6 august

2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală.

Casează, în parte,

decizia penală atacată și trimite cauza pentru judecarea apelului formulat de

aceasta împotriva Sentinței penale nr. 231/D din 25 iunie 2013 la Curtea de

Apel Bacău.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva aceleiași decizii.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei penale atacate.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului I.P., timpul reținerii și arestării preventive, de la 26

ianuarie 2013 la 31 octombrie 2013.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ