ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2014

Asupra recursului de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 259/D din 21 august 2013 a Tribunalului Bacău, a fost condamnat inculpatul M.A.C., cu antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăz. de art. 20 rap. la art. 174-176 alin. (1) lit. c), alin. (2) C.penal Ia pedeapsa de 10 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevaz. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăz. de art. 71 alin. (2) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 25 februarie 2013 la zi.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 rap. la art. 4 lit. b) din Legea nr. 76/2008-s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor in S.N.D.G.J. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului pe care l-a folosit la săvârșirea infracțiunii și aflat la Camera de corpuri delicte a instanței - plicul nr. 4.

Conform art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate în urma cercetării la fața locului și a examinării inculpatului și depuse la Camera de corpuri delicte a instanței - plicurile nr. 1, 2, 3, 5-9, respectiv, plicurile nr. 1-6- până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 1357 din Noul C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile M.M. suma de 3.000 lei daune materiale și suma de 5.000 lei daune morale.

În baza art. 14, art. 346 C.pr.penala si art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006 a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.656,89 lei către Spitalul Județean de Urgență Bacău reprezentând cheltuielile de spitalizare a victimei M.M., suma de 4687,39 lei către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie lași reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea aceleiași părți vătămate și suma de 584,85 lei către Serviciul de Ambulanță Bacău reprezentând cheltuielile de transport ale victimei M.M.

Conform art. 1.91 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.800 lei cheltuieli judiciare (din care 1.500 lei in faza de urmărire penală).

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Bacău a reținut că prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 154/P/2013 din 16 aprilie 2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.A.C. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. deoarece Ia data de 23 februarie 2013, în jurul orelor 13.00, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict spontan, a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în zona capului și toracelui părții vătămate M.M. din corn. Roșiori, jud. Bacău, cauzând acestuia o plagă tăiată penetrantă perete posterior hemitorace. stâng, paravertebral hemo-pneumotorax stâng, leziuni ce au fost de natură să-i pună viața în primejdie.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în cercetarea judecătorească, instanța a reținut următoarele:

Inculpatul M.A.C., locuiește în satul Valea Mare, com. Roșiori, județul Bacău, împreună cu frații săi și cu părinții, în locuința aparținând acestora.

Inculpatul este cunoscut ca fiind o fire violentă, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. Inculpatul a fost eliberat din penitenciar la data de 28 noiembrie 2012.

La data de 23 februarie 2013, în jurul orelor 10.00, inculpatul s-a deplasat Ia barul aparținând AF V.V. din satul Valea Mare, com. Roșiori, jud. Bacău, unde inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată M.M., cu care inculpatul se cunoaște fiind consăteni, iar tatăl părții vătămate locuiește vis-a-vis de locuința părinților inculpatului.

Partea vătămată M.M. a solicitat inculpatului să îi împrumute o pompă pentru umflat roțile, inculpatul a spus că îi va da pompa să'umfle roțile, însă i-a propus să stea să consume împreună băuturi alcoolice și apoi să meargă împreună la locuința inculpatului pentru a-i da pompa.

Inculpatul și partea vătămată au rămas în bar aproximativ două ore, timp în care au consumat vin fiert; după aceea au plecat din bar și s-au deplasat spre locuință, oprindu-se la magazinul numitei C.M., unde aceștia au mai consumat câte 200 ml de țuică de prune fiecare și apoi au plecat spre locuința inculpatului cu căruța părții vătămate. Ajunși la locuința inculpatului, partea vătămată a staționat căruța în fața porții tatălui său.

Inculpatul a intrat în curtea locuinței părinților săi, a luat pompa și apoi s-a deplasat la locuința tatălui părții vătămate, în drum inculpatul a pus pompa în căruța părții vătămate, sub fân, ambii au intrat în bucătăria tatălui părții vătămate, unde au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, la locuința tatălui părții vătămate a sosit și tatăl inculpatului și a consumat și el băuturi alcoolice.

După aproximativ 10 minute, inculpatul a ieșit din curtea locuinței lui M.C., împreună cu tatăl său M.G. și cu partea vătămată M.M.

Inculpatul a căutat pompa în căruță, acolo unde o lăsase, însă nu a găsit pompa și l-a întrebat pe M.M. unde este pompa.

Pompa fusese luată din căruță de tatăl victimei și pusă pe o prispă. între cele două părți a început o ceartă - inculpatul crezând că partea vătămată își bate joc de el, partea vătămată neștiind că pompa fusese luată din căruță de tatăl său - în care s-au înjurat și amenințat reciproc. Apoi inculpatul a plecat în locuința sa, a luat un cuțit din bucătărie și a revenit Ia locul incidentului.

A continuat conflictul verbal cu partea vătămată și chiar s-au îmbrâncit astfel încât s-au sprijinit de porțile curții tatălui victimei, aceste porți s-au deschis, inculpatul și partea vătămată au căzut și au continuat să-și aplice reciproc lovituri cu pumnii rostogolindu-se pe pământ.

Astfel, când inculpatul, când partea vătămată se afla deasupra celuilalt și la un moment dat, probabil simțindu-se în inferioritate ca forță fizică în comparație cu victima (aceasta fiind un bărbat solid), inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul părții vătămate în zona feței și a toracelui.

Simțind că a fost înjunghiată, victima a reușit să fugă în spatele locuinței tatălui său unde s-a prăbușit peste niște lemne, iar inculpatul a plecat la domiciliul său, a lăsat cuțitul și apoi s-a îndreptat spre locuința bunicii sale pe care trebuia să o ajute la treburile gospodărești.

Instanța a apreciat ca subiective și părtinitoare depozițiile celor doi martori oculari M.C. și M.G. care sunt tații celor două părți și fiecare a susținut varianta fiului său de desfășurare a conflictului.

Singurele lucruri ce au rezultat cu certitudine din depozițiile celor doi martori sunt că ambele, părți se aflau sub influența băuturilor alcoolice și între ele a avut un conflict spontan în urma căruia partea vătămată M.M. a fost înjunghiată de către inculpat.

Instanța a apreciat că nu poate reține apărarea inculpatului precum că victima l-ar fi lovit inițial cu un par în zona urechii stângi, deoarece nu există nicio probă din care să rezulte că într-adevăr partea vătămată l-a lovit cu parul la fața locului nefiind găsit niciun astfel de obiect contondent. Leziunile descrise în certificatul medico-legal din 26 februarie 2013 emis de L.M.L. Bacău pentru care inculpatul M.A.C. a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare s-au putut produce în timpul când părțile au căzut la pământ în momentul deschiderii porților, lovindu-se de un plan dur și continuând să se rostogolească pe pământ aplicându-și reciproc lovituri cu pumnii.

Ca atare, instanța a apreciat că nu poate reține apărările inculpatului precum că fapta a fost comisă în legitimă apărare sau că a fost în stare de provocare.

Așa cum s-a arătat anterior nu există nicio dovadă că inculpatul ar fi fost lovit mai întâi de victimă și sub imperiul temerii pentru viața sa l-a înjunghiat și nici că s-a aflat în legitimă apărare. După începerea conflictului verbal dintre cei doi bărbați în care s-au insultat reciproc, inculpatul a plecat acasă la el, a luat cuțitul din bucătărie și a revenit la locul incidentului reluând cearta cu victima. Acest lucru a dovedit, pe de o parte că inculpatul a revenit cu intenția de a ucide victima, înarmându-se cu cuțitul, iar pe de altă parte avea timpul necesar pentru a se calma, a realiza gravitatea faptei pe care o va comite dacă se va întoarce la locul faptei și îl va înjunghia pe M.M.

Pentru a exista legitimă apărare trebuie ca inculpatul să fi comis fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa. Or, la momentul în care inculpatul a plecat în casă, a luat cuțitul și a revenit la locul faptei între el și victimă era doar un conflict cu înjurături și amenințări. Acest lucru nu justifica o reacție exagerată din partea inculpatului care prea ușor a scos cuțitul și a înjunghiat victima care nu a decedat doar datorită intervenției prompte și profesioniste a medicilor.

Așadar s-a stabilit că situația de fapt este cea reținută de instanță anterior fără reținerea vreunei stări de provocare sau legitimă apărare pentru inculpat.

La reținerea situației de fapt, instanța a avut ca mijloace de probă: actul de sesizare din oficiu; procesul-verbal de cercetare la fața locului; planșă fotografică; declarația părții vătămate M.M.; raportul de constatare medico-legală din 25 februarie 2013 al S.M.L. Bacău; raportul de expertiză medico-legală din 26 februarie 2013 al S.M.L. Bacău și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică al I.N.M.L. Mina Minovici, toate coroborate cu declarațiile inculpatului M.A.C. care recunoaște comiterea faptei.

În drept, fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă Ia omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 alin. (1) lit. c), alin. (2) C. pen. pentru care va fi condamnat.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere împrejurările săvârșirii faptei, gravitatea ei deosebită, valoarea socială supremă ocrotită de lege căruia i s-a adus atingere - viața omului, periculozitatea inculpatului care, deși este o persoană tânără și a mai executat o pedeapsă tot pentru omor calificat, acționează cu aceeași rapiditate în hotărârea sa de a se folosi de cuțit pentru a-și face dreptate, chiar cu prețul vieții victimei.

Instanța a avut în vedere și concluziile expertizei medico-legale psihiatrice conform cărora inculpatul prezintă tulburare de personalitate de tip antisocial manifestând lipsă de scrupule, intoleranță, răutate propriu-zisă.

Față de toate acestea, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse privativă de libertate în cuantum de 10 ani și 6 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor sunt necesare și suficiente pentru reeducarea inculpatului.

Împotriva sentinței penale mai sus menționată a declarat apel, în termen legal, inculpatul M.A.C. pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând greșita încadrare juridică dată faptei comise, nereținerea dispozițiilor privind legitima apărare, starea de provocare, și consecință acesteia, greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 196 din 3 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apei Bacău, secția penală, cauze minori și de familie, a fost ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat M.A.C. împotriva sentinței penale nr. 259/D din 21 august 2013 a Tribunalului Bacău.

În temeiul art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus în continuare detenția inculpatului începând cu data 21 august 2013.

Analizând sentința penală atacată, atât sub aspectul motivelor de apel invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, curtea de apel a constatat că apelul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.

Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen. acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul cum este cazul de față, relevă - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise - că inculpații au avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

S-a reținut că fapta constituie indubitabil tentativă la infracțiunea de. omor, fiind relevată intenția de ucidere; infracțiunea a fost săvârșită pe fondul unui conflict verbal și injurios care a avut loc anterior declanșării violențelor fizice între inculpat și victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea (cuțit), prin aplicarea mai multor lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona capului și toracelui), aspecte recunoscute în parte de inculpat prin declarația dată încă din cursul urmăririi penale.

Dacă, așa cum s-a arătat mai sus, în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe făptuitorul acționează cu intenția generală de lovire, în cazul tentativei la omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Există tentativă de omor, și nu de lovire ori de câte ori infractorul acționează vizând afectarea organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de lovire sau vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului în executarea actului nu au relevantă

În sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Modul de săvârșire a faptei, precum și împrejurările în care aceasta a fost săvârșită - astfel cum au fost relevate de probele administrate-exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acționat cu intenția de omor, ci cu intenția generală de lovire și de a aplica o corecție inculpatului.

Între momentul luării rezoluției infracționale și cel al punerii în aplicare a acesteia, a existat un interval temporal de natură să justifice, pe de-o parte, concluzia excluderii actului spontan - care înlătură apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi săvârșit fapta ca o reacție la comportamentul provocator al părții vătămate - iar pe de altă parte, concluzia existenței unei perioade suficiente de timp pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor consecințe cu potențial letal ale respectivului act.

Instanța de fond, pe baza unui amplu material probatoriu, a stabilit o corectă situație de fapt și o justă încadrare juridică a faptei, a stabilit că inculpatul a comis fapta reținută în sarcina lui, nu în stare de legitimă apărare ci deliberat, disproporționat față de acțiunea părții vătămate aflată în apărare la atacul injust al inculpatului, dar și față de gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a derulat altercația urmată de punerea în primejdie a vieții victimei, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a și fost condamnat.

Starea de fapt, astfel cum în mod minuțios a fost reținută de către prima instanță, este corectă fiind rezultatul coroborării tuturor probelor administrate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, constituie circumstanța atenuantă a provocării.

Provocarea trebuie să inducă o stare de surescitare nervoasă (perturbatio animi), cauzată de activitatea provocatorului.

Pentru existența circumstanței atenuante a provocării trebuie realizate mai multe condiții, respectiv, existența unei activități de provocare din partea victimei, activitatea de provocare să determine o puternică tulburare sau emoție persoanei provocatului, infractorul să fi săvârșit infracțiunea sub stăpânirea puternice tulburări sau emoții și, respectiv, infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului.

Provocarea trebuie să fie determinată prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. Săvârșirea unui act de provocare, chiar dacă este de o anumită gravitate, nu este suficientă pentru existența provocării, ci mai trebuie ca acesta să fi determinat o puternică tulburare sau emoție făptuitorului. Activitatea de provocare trebuie să influențeze factorii subiectivi (volitiv și intelectiv) în sensul scurtării procesului psihic ce precede în mod obișnuit comiterea unei fapte și al pierderii parțiale a controlului, activității.

Starea de surescitare nervoasă nu se prezumă, ci ea trebuie probată de cel care o invocă.

Pentru a reține circumstanța atenuantă a provocării, nu este suficient ca persoana vătămată să aibă o conduită necuviincioasă sau să exercite acte de apărare la atacul injust al adversarului desfășurate în momentul derulării actului agresiv, apărare susținută de inculpat inclusiv în calea de atac a apelului. Pentru incidența art. 73 lit. b), C. pen. se cere ca inculpatul să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată ca și gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație.

Din întreg conținutul probator administrat în cauză,- a se vedea depozițiile martorilor oculari, rezultă fără putere de tăgadă că cel care a declanșat conflictul fizic a fost chiar inculpatul, care a și recunoscut de altfel actul de agresivitate. Nu agresivitatea victimei a fost în măsură să-l tulbure profund pe inculpat care a acționat de o manieră violentă, cu un corp tăietor apt să suprime viața ci dorința de răzbunare afirmată de inculpat prin aceeași declarație dată în fața organelor de urmărire penală.

Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, atât ca modalitate de executare, cât și cuantum, instanța de apel a respins, ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat.

Împotriva acestei decizii a deciarat recurs inculpatul M.A.C., acesta fiind motivat în scris, în termenul legal prevăzut de art. 385

10

C. proc. pen.

Prin recursul susținut oral, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 194 C. pen. și reducerea pedepsei.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 din noul C. pen.

Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârșirea infracțiunii de către inculpat, instanța de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa complementară și cea accesorie, astfel cum sunt reglementate în noua lege.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În raport cu pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 rap. la art. 174-176 alin. (1) Iit. c), alin. (2) C. pen., de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.penal pe o durată de 6 ani, instanța de recurs constată că dispozițiile legii noi sunt mai favorabile, sub aspectul conținutului incriminării textului art. 176 vechiul C. pen. (art. 189 nou C. pen.) și urmează a fi aplicate.

În reglementarea actuală, legiuitorul a inclus în norma de incriminare a omorului calificat (art. 189 noul C. pen.) și omorul deosebit de grav, respectiv omorul săvârșit în condițiile elementului circumstanțial prevăzut de art. 176 alin. (1) lit. c) (de către o persoană care a mai săvârșit un omor) și alin. (2) ale art. 176 vechiul C. pen.

Pedeapsa prevăzută de art. 188 noul C. pen. pentru infracțiunea de omor este de Ia 10 la 20 de ani închisoare si interzicerea exercitării unor drepturi.

Pedeapsa pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 lit. e) noul C. pen., respectiv omorul săvârșit de o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor, este de Ia 15 Ia 25 de ani închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi.

În condițiile noului C. pen., se constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 188 C. pen. (art. 174 vechiul C. pen.) și modul de pedepsire al tentativei (art. 33 noul C. pen.) sunt similare cu cele din legea veche, astfel că nu se impune aplicarea unei legi mai favorabile.

Raportat la dispozițiile legale mai sus-menționate și având în vedere situația faptică reținută de cele două instanțe, precum și proporționalitatea pedepsei, instanța de recurs constată că se impune casarea în parte a ambelor hotărâri, cu menținerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum situat către maximul special prevăzut de. lege, în raport cu normele de incriminare actuale.

În ce privește pedeapsa complementară, din reglementarea noului C. pen., se constată că are corespondent în legea veche, sub aspectul conținutului și a caracterului obligatoriu de aplicare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, însă legiuitorul a prevăzut expres limitele de executare a acesteia, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, situație în care legea nouă cuprinde dispoziții mai favorabile.

În ce privește criticile de recurs^ formulate de recurentul inculpat M.A.C., Înalta Curte retine următoarele:

C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru .degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013.

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a efectului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de legalitate, nu și de temeinicie.

Analizând motivele de recurs invocate de recurentul inculpat S.C.l., Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare invocat, criticile formulate neputând fi valorificate, întrucât se referă la aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În cauză, motivul de recurs invocat, subsumat cazului de casare reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., se circumscria unui caz de casare care a fost modificat în mod expres de Legea nr. 2/2013.

Raportat Ia conținutul temeiului de casare invocat, instanța de recurs constată că, la acest moment procesual, criticile recurentului inculpat nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, doar la chestiuni de drept.

O examinare a cauzei cu privire la încadrarea juridică a faptei sau o reevaluare a cuantumului pedepsei aplicate ar presupune o evaluare a situației de fapt și o reapreciere a cauzei pe fondul acesteia, ceea ce ar fi imposibil, în condițiile noilor cazuri de casare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație va admite recursul declarat de inculpatul M.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 196 din data de 03 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie.

Va casa în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. din 21 august 2013 a Tribunalului Bacău și rejudecând: baza art. 32 rap. la art. 188, art. 189 lit. e) din noul C. pen., cu referire la art. 5 din Noul C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012, va aplica pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.A.C. împotriva Deciziei penale nr. 196 din data de 03 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 259/D din 21 august 2013 a Tribunalului Bacău și rejudecând:

În baza art. 32 rap.la art. 188, art. 189 lit. e) din noul C. pen., cu referire la art. 5 din noul C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012, menține pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată inculpatului.

Aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 67 alin. (2) cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din noul C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale sau considerată ca executată.

Face aplicarea disp. art. 65-66 alin. (1) lit. a) și b) din ndul C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 25 februarie 2013 la 20 februarie 2014.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Jusjjției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 20 februarie 2014