ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 544/2014

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 221/D/2013 din data de 25 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului P.S., aflat în Penitenciarul Bacău, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., faptă săvârșită la data de 26 decembrie 2012, la pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestul preventiv începând cu data de 27 decembrie 2012 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuțit, bun aflat la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

În temeiul art. 109 C. proc. pen., s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului consemnate în procesul-verbal din 14 ianuarie 2013și aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile, reprezentând cheltuieli de transport către Serviciul de Ambulantă Bacău în sumă de 402,2 lei.

În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile P.G. suma de 10.000 lei, cu titlul de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare, ocazionate de decesul victimei M.R.M. și la plata sumei de 20.000 lei, cu titlul de daune morale.

A fost obligat inculpatul la plata unei contribuții periodice de întreținere în favoarea minorei M.B.B., în sumă de 200 lei lunar, începând cu data de 26 decembrie 2012 și până la data de 27 iunie 2020.

S-a luat act că partea vătămată M.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1908/P/2012 din 14 ianuarie 2013, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P.S., zis „N. a lui S.", cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1)  C. pen., fapta constând în aceea că, în seara zilei de 26 decembrie 2012, în jurul orelor 23:00, în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul stării de ebrietate și a unui conflict spontan, a lovit-o o singură dată cu cuțitul în coapsa piciorului drept pe partea vătămată M.R.M., cauzându-i leziuni care în lipsa unei intervenții chirurgicale de specialitate imediate, au dus la decesul acesteia.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

Timp de aproximativ 9 ani inculpatul P.S. a avut o relație de concubinaj cu numita M.R.M., cu care a locuit efectiv în casa proprietatea sa, situată în sat. Dragomir, com. Berzunți, jud. Bacău, imobil compus din parter și etaj, compartimentat în mai multe încăperi. Cei doi concubini foloseau efectiv din casă numai parterul și în special bucătăria, care era mobilată cu cele necesare unui trai decent, încăpere în care accesul se făcea pe o ușă din spatele locuinței, care, inițial, dădea într-un hol și apoi în camera locuită de aceștia.

Din relația de concubinaj a inculpatului cu victima nu au rezultat copii.

Martorii: C.M.I., C.M.C.V., F.A., P.M. și P.G., au relatat că relațiile dintre cei doi concubini erau tensionate și în mod frecvent (aproape zilnic), aceștia consumau băuturi alcoolice, iar pe fondul stării de ebrietate provocau scandal, certându-se și uneori lovindu-se 'reciproc. De mai multe ori victima a fost văzută de martori prezentând urme de lovituri.

În vara anului 2011, M.R.M. a fost internată de două ori la Secția Psihiatrie din cadrul Spitalului Județean Bacău, cu diagnosticul principal „tulburare psihotică acută cu simptome sen." și diagnostic secundat la externare „psihosindrom de dependență etanolică". Din conținutul foilor de observație clinică întocmite cu această ocazie a rezultat că M.R.M. avea o „simptomatologie de aspect psihotic cu elemente de timp halucinator - delirant, ideație delirantă de persecuție și prejudiciu cu agravare oniro filă", iar recomandările medicului la externare au vizat evitarea din partea victimei a traumelor psihice și un climat familial psiho-afectiv.

Din actele medicale susmenționate nu rezultă că victima M.R.M. ar fi avut un comportament suicidal.

Inculpatul P.S. este cunoscut în sat. Dragomir, com. Berzunți, jud. Bacău, ca un mare consumator de băuturi alcoolice și un om violent: „de care este bine să te ferești". Din acest motiv vecinii celor doi îi evitau în mod constant.

Potrivit declarației martorei P.G., inculpatul avea un comportament violent față de fiica sa, de mai multe ori acesta spunându-i că „de mâna mea ai să mori". Martora a asistat personal la câteva din conflictele care au avut loc între părți, unul dintre ele având loc în urmă cu aproximativ 2 ani de zile, când în timp ce se afla în vizită la fiica sa, în miez de noapte, inculpatul, pe fondul stării de ebrietate, le-a alungat din domiciliu. Aceeași martoră mai declară că în vara anului 2012, în timp ce fiica victimei - minora B.B., se afla în vacantă la mama ei, a sunat-o pe telefonul mobil, cerându-i să vină urgent și să o ia de la locuința inculpatului, întrucât acesta a provocat scandal și a înțepat-o cu un cuțit în zona gâtului pe concubina sa. A două zi, când s-a deplasat la domiciliul inculpatului, a constatat că cele relatate de nepoata sa se confirmă și cu ajutorul organelor de poliție din comună a reușit să o ia acasă pe fiica victimei.

În ziua de 26 decembrie 2012, inculpatul și concubina sa, au stat la domiciliu de dimineață până în jurul orelor 17:00, timp în care au efectuat diferite treburi gospodărești și au consumat vin, fără a ajunge în stare de ebrietate.

În jurul orelor 17:00, aceștia au plecat în vizită la P.M., mama inculpatului, care locuiește în același sat, având casa situată la circa 500 m distanță, unde au ajuns în jurul orelor 17:30 și au stat la aceasta până în jurul orelor 20:30. în acest timp au ajutat-o pe P.M. la treburile din gospodărie și au consumat 2-3 litri de vin, ajungând în stare de ebrietate.

- Potrivit declarațiilor martorei P.M. și a inculpatului, când au mers în vizită, cei doi concubini erau îmbrăcați cu: pantaloni negri și o cămașă de culoare gri inculpatul și pantaloni negri, maiou și bluză la baza gâtului cu dungi orizontale victima, obiecte de îmbrăcăminte identificate de inculpat în fotografiile cu numerele: 37-43, existente la dosar.

Pe traseul de deplasare spre domiciliul lor, din motive necunoscute, cei doi concubini s-au certat, fiind auziți când se amenințau și se insultau reciproc de martorul C.M.I., care se afla pe același drum și discuta cu cumnata sa, B.M. Cearta dintre cei doi concubini a continuat și la domiciliu, fapt confirmat de martora C.M., care a declarat că a aflat de la mai mulți vecini, printre care și numita P.M. că „în seara zilei de 26 decembrie 2012, după ce au ajuns acasă, aceștia s-au certat în curtea locuinței lor". Ajunși la domiciliu în jurul orelor 21:00, cei doi concubini s-au schimbat de haine, inculpatul îmbrăcând un tricou alb cu mâneci scurte și un pieptar din lână, iar victima îmbrăcându-se cu pantaloni de pijama trei sferturi cu motive florale (lila și albastru) și un tricou bleumarin cu mâneci scurte mai uzat. După ce a efectuat mai multe treburi în curtea locuinței, inculpatul a intrat în bucătărie, unde între cei doi concubini a avut loc o nouă ceartă, care a degenerat într-un conflict violent, în care P.S. a lovit-o o singură dată pe concubina sa, cu un cuțit de bucătărie, cu mâner din lemn de culoare maro deschis, cu lama în lungime de aproximativ 15 -20 cm în coapsa dreaptă, cauzându-i o leziune profundă a pachetului vascular femural, care a avut drept consecință imediată o hemoragie externă masivă, care într-o perioadă de timp ce a fost stabilită de medicul legist într-un interval de 1 - 2 ore, din lipsa îngrijirilor medicale necesare, i-a provocat decesul.

Cu ocazia cercetării la fata locului s-a constatat că, în încăperea în care locuiau efectiv victima și inculpatul (bucătărie) și în holul de acces (antreu) în aceasta, existau numeroase urme ale conflictului dintre părți și ale consecințelor faptei săvârșită de inculpat. Astfel, au fost găsite cioburi de sticlă provenite de la spargerea geamurilor de la ușa de acces în bucătărie și urme de sânge pe uși, tocuri de uși, geamuri, podea, covoare, pereți, lenjeria de pe pat, obiecte de îmbrăcăminte, etc.

După lovirea victimei cu cuțitul, realizând gravitatea faptei sale, inculpatul a încetat agresiunea și a încercat să-i acorde primul ajutor concubinei sale, încercând în mod empiric să oprească sângerarea masivă la care era expusă aceasta, și să introducă în rană o bucată de cârpă și apoi punându-i pe plaga înjunghiată un prosop pe post de tampon, metode care nu au avut efectul scontat, ci doar au redus temporar intensitatea sângerării.

După luarea acestor măsuri, chiar dacă a văzut că sângele țâșnește cu putere din picior, inculpatul nu a înțeles să cheme la fața locului, cadrele medicale de specialitate, sperând că leziunea nu va avea consecințe tragice. După ce sângerarea s-a oprit parțial, inculpatul a așezat victima în pat, cu fața în sus. După circa o oră, o oră și jumătate, victima s-a ridicat din pat și a mers în holul locuinței, dar din cauza stării de slăbiciune generată de pierderea masivă de sânge din momentul imediat următor lovirii sale cu cuțitul, a leșinat și a căzut pe pardoseală, în fața ușii de acces în locuință. Inculpatul, care se afla în pat, a sesizat cu întârziere că victima are probleme și când a intervenit, aceasta pierduse din nou o cantitate importantă de sânge, aspect confirmat de petele mari de culoare brun-roșcat cu aspect de sânge închegat, găsite cu ocazia cercetării la fața locului pe covoarele din hol, în zona ușii de acces, precum și pe părțile exterioare și interioare a pantalonului de pijama cu care era îmbrăcată victima.

Inculpatul a încercat din nou să-i acorde primul ajutor victimei, frecând-o cu oțet în zona pieptului, pe față și pe mâini, dar nu a mai luat nici o măsură în ceea ce privește pansarea leziunii care a rămas deschisă și a permis în continuare pierderea sângelui.

Într-un târziu, când a realizat că victima este pe punctul să moară, inculpatul a apelat la mai mulți vecini, cerându-le să sune la 112. De reținut faptul că, chiar dacă victima sângera abundent la coapsa piciorului drept, inculpatul i-a acordat primul ajutor făcându-i frecție cu oțet pe alte părți ale corpului.

După ce din motive obiective sau nu, martorii: F.A., P.M. și B.I., nu l-au ajutat, inculpatul a găsit înțelegere la martorul C.M.I., care a anunțat la 112, evenimentul. Cu această ocazie inculpatul i-a povestit acestui martor că M.R.M., „ s-a tăiat într-un ciob de sticlă la stinghia piciorului și e posibil să moară".

Martorul a transmis informația primită de la inculpat, cum că victima „s-a tăiat într-o sticlă", Serviciului 112, aspect consemnat în raportul de eveniment întocmit de cadrele medicale deplasate la fața locului cu ambulanța.

După aceasta, inculpatul s-a deplasat la domiciliul mamei sale, P.M., situat la cea 500 m distantă, fiind auzit de același martor când o striga pe aceasta la poartă.

Inculpatul i-a spus mamei sale să vină la locuința sa, „ ca moare R.", după care a plecat singur înainte la domiciliul său.

Panțîru M. a trecut pe la familia C.V. și M. și împreună cu aceștia s-au deplasat la locuința fiului ei, unde i-au acordat primul ajutor victimei, făcându-i frecții la mâini și respirație „gură la gură", dar în zadar, întrucât M.R.M., decedase.

În acest timp inculpatul era foarte agitat și afirma că vrea să se sinucidă, în acest scop căutând cuțitul, dar a fost oprit de martorii prezenți.

Din declarațiile martorei P.M., a rezultat că după constatarea decesului victimei, inculpatul nu i-a relatat nimic cu privire la eveniment și cauzele sale.

Martora C.M. a declarat că inculpatul i-a povestit inițial că nu știe cum s-a lovit R., iar în momentul în care a văzut că-i țâșnește sânge din picior, a încercat să-i acorde primul ajutor, dar nu a reușit. Ulterior, până a sosit la fața locului ambulanța, inculpatul i-a relatat o altă variantă în care a arătat că pe timpul nopții, în timp ce a ieșit afară din casă după lemne, R. s-ar fi tăiat singură cu cuțitul, iar când s-a întors în locuință a găsit-o căzută în hol, a ridicat-o și a târât-o în bucătărie cu intenția de a o pune pe pat, însă nu a mai reușit.

Conflictul dintre inculpat și victimă s-a desfășurat atât în camera de locuit a acestora, cât și în holul casei (antreu), iar în timpul agresiunii a fost spart geamul de la ușa de acces în bucătărie, iar sângele curs din plaga înjunghiată a ajuns aproape peste tot în cele două încăperi și în câteva locuri în care în mod logic nu ar fi putut ajunge, respectiv pe tocurile ușii de acces în bucătărie, pe partea superioară a geamurilor de la aceeași ușă, etc.

Ajuns la fața locului, în jurul orei 4:45, echipajul medical de pe ambulanță, nu a făcut decât să constate decesul numitei M.R.M.

Potrivit raportului de constatare medico-legală efectuat;'în cauză, moartea numitei M.R.M. a fost violentă și s-a datorat colapsului cardio-circulator prin hemoragie externă masivă, produs consecutiv unui traumatism al coapsei drepte^ soldat cu plaga înjunghiată profundă a coapsei, lezarea zonei femurale.

S-a arătat că, plaga înjunghiată a coapsei s-a putut produce prin lovire activă directă cu obiect înțepător-tăios (cuțit), printr-o lovitură unică cu direcție antero-posterioară și de la dreapta la stânga spre intern și în plan orizontal.

S-a reținut că, între leziunea traumatică și deces există o legătură directă de cauzalitate, decesul survenind în timp relativ scurt (posibil 1-2 ore) consecutiv hemoragiei, până la exanghinare și instalarea stării de colaps, posibil întârziată prin manevre de hemostază prin compresiune în zona lezată. Leziunea venei femurale putea fi rezolvată doar printr-o intervenție chirurgicală de specialitate.

Topografia plăgii înjunghiate, unicitatea, direcția și traiectul profund al plăgii nu pledează pentru autoprovocare.

Cadavrul victimei a mai prezentat infiltrate hemoragice epicraniene, leziuni traumatice superficiale ce s-au putut produce prin lovirea capului cu sau de mijloace contondente.

În momentul decesului victima avea o alcoolemie de 1,10 gr%o, ceea ce corespunde din punct de vedere clinic unei stări deoarecare necoordonare.

S-a reținut că, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarând că în timp ce se certa cu victima, aceasta într-un moment de nervozitate s-a înjunghiat singură în picior, iar el a încercat să-i acorde primul ajutor, fără a apela la medic, deoarece concubina lui i-ar fi interzis acest lucru.

S-a reținut că declarațiile inculpatului nu se coroborează cu probatoriul administrat în cauză din care rezultă cu certitudine faptul că în seara zilei de 26 decembrie 2012, înjurai orelor 23:00, între cei doi concubini a avut loc o ceartă, care a degenerat într-un conflict violent, în care inculpatul a lovit victima cu cuțitul în zona coapsei drepte, provocându-i o leziune care din lipsa îngrijirilor de specialitate a dus la deces.

Leziunea suferită de victimă a fost profundă și nu s-a putut produce decât prin agresiune (lovire activă) și nu în cadrul unui act suicidal sau de autoflagelare, așa cum a susținut inculpatul.

S-a reținut din probele administrate că, agresarea victimei cu cuțitul nu a avut loc în timp ce aceasta era îmbrăcată cu pantalonii de pijama (3/4 cu motive florale lila și albastru), întrucât în urma examinării criminalistice s-a constatat că acest obiect de îmbrăcăminte nu prezintă nici o urmă de tăiere a materialului din care sunt confecționați, în zona coapsei (corespondent al leziunii), ci numai pete mari de sânge pe aproape întreaga suprafață. Posibil ca la momentul agresării sale, victima să fi fost îmbrăcată numai în chiloți, maiou și bluză, cele din urmă două obiecte de îmbrăcăminte prezentând și ele pete de culoare brun-roșcat cu aspect de sânge. Cea mai mare cantitate de sânge a fost pierdută de victimă în timp ce se afla căzută pe holul locuinței, aspect confirmat de petele mari de sânge închegat, existente pe covoare și pe partea interioară a pantalonilor de pijama ai victimei.

Este greu de crezut că în încercarea de a se sinucide sau de a se automutila, așa cum susține inculpatul, victima și-ar fi dat mai întâi pijamaua jos de pe coapsa piciorului drept și s-ar fi înțepat cu cuțitul, aplicându-și cu intensitate mare o lovitură atipică în plan orizontal de la dreapta spre stânga ușor spre interior.

Potrivit declarației inculpatului din data de 14 ianuarie 2013, aflată la dosarul de urmărire penală, în momentul în care a intrat în camera în care se afla victima, aceasta deja se tăiase la picior, ținea cuțitul în mâna dreaptă ridicată în sus și încerca să oprească sângerarea plăgii, ținând mâna stângă peste cracul pijamalei în zona leziunii. Deci în timpul aplicării loviturii pijamaua era îmbrăcată normal și ar fi trebuit să poarte urma tăieturii. în aceste condiții inculpatul susține că a intervenit, a dezarmat-o pe victimă de cuțit, obiect pe care nu mai reține unde l-a aruncat, după care i-a acordat primul ajutor, încercând mai întâi să introducă în plagă o bucată de cârpă (ca pe un dop), iar apoi folosind un prosop pe care l-a legat peste pantalonul de pijama, pe leziune. După acest moment a întins victima cu fața în sus pe pat și a așteptat ca aceasta să-și revină singură, fără a apela la ajutorul cadrelor medicale.

Cu ocazia cercetării la fața locului, cuțitul folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii a fost găsit în holul locuinței unde a decedat M.R.M., pus de inculpat în spațiul îngust dintre fotoliul din partea dreaptă a acestei încăperi și perete, aspect care nu confirmă susținerile inculpatului cum că după ce a dezarmat victima, a aruncat cuțitul și nu știe unde.

Din locul unde victima s-a autoagresat (conform susținerilor inculpatului), respectiv lângă masa din bucătărie, cuțitul nu putea să ajungă prin aruncare în locul în care a fost găsit. Este evident că obiectul tăios a fost pus de inculpat în acel loc, după săvârșirea faptei.

Chiar dacă a văzut că sângele țâșnește cu putere din plaga înjunghiată suferită de victimă și riscul de deces al acesteia era iminent, inculpatul a stat în pasivitate câteva ore (o oră și jumătate conform declarațiilor sale), până când în urma pierderii masive de sânge M.R.M., a decedat.

Pe fotoliile din holul locuinței unde a fost săvârșită fapta, au fost găsite o partea din obiectele de îmbrăcăminte purtate de inculpat și victimă în data de 26 decembrie 2012, în timpul vizitei la martora P.M., respectiv o cămașă de culoare gri purtată de inculpat (foto 37-38 dosar), un maiou și o bluză cu dungi orizontale (foto 39-43), purtate de victimă, care prezentau urme de sânge, bunuri identificate de inculpat cu ocazia audierii sale. Urmele de sânge existente pe maioul și bluza purtate de victimă, duc la concluzia că la momentul săvârșirii infracțiunii, aceasta era îmbrăcată cu bunurile respective.

Mai mult, s-a opinat că, nesinceritatea declarațiilor inculpatului rezultă și din faptul că în acea noapte când a apelat la martorul C.M.I. pentru a suna la 112, i-a spus acestuia că „soția s-a tăiat într-un ciob de sticlă", iar martorei C.M. i-a spus că el nu i-a făcut nimic soției, „a văzut-o doar când a intrat în casă cum era căzută".

Instanța de fond a apreciat că apărarea inculpatului, în sensul că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 din C. pen., deoarece nu a intenționat uciderea victimei și a fost în imposibilitate să prevadă rezultatul produs, nu este întemeiată.

În cauza de fată, având în vedere modul concret în care inculpatul a acționat, obiectul folosit și zona vizată., intensitatea loviturii și gravitatea leziunilor cauzate așa cum rezultă din actele medico-legale aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că prin toate probele administrate s-a dovedit, la adăpost de orice îndoială, că inculpatul P.S. este autorul infracțiunii de omor asupra victimei M.R.M.

Prima instanță a apreciat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) din C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia, ținându-se seama la individualizarea pedepsei de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 din C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, urmarea produsă - decesul victimei, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal și a mai cunoscut rigorile legii penale fiind cunoscut cu antecedente penale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din .C. pen.

De asemenea, Tribunalul a apreciat că scopul educativ al pedepsei ce s-a aplicat inculpatului poate fi atins numai cu executare într-un loc de detenție, astfel că s-a interzis acestuia exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că, partea vătămată P.G. - mama victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei daune materiale, reprezentând c/val unei părți din cheltuielile de înmormântare, avându-se în vedere că și mama inculpatului a avut o contribuție la o parte din aceste cheltuieli și a pomenirilor ulterioare care au fost făcute în totalitate de către partea vătămată.

De asemenea, a solicitat 50.000 lei despăgubiri cu titlu de daune morale, care reprezintă suferința pentru pierderea fiicei precum și obligarea inculpatului la plata unei contribuții de întreținere pentru minora rezultată din căsătoria victimei cu partea vătămată M.F., minoră de care partea vătămată a avut grijă de la vârsta de 1 an și care în prezent se află tot în grija sa.

Din probele administrate și din actele aflate la dosar se reține că din căsătoria victimei cu partea vătămată M.F. a rezultat minora B.B., minoră de care a avut grijă în permanență bunica maternă și în întreținerea căreia se află și în prezent.

Având în vedere fapta ilicită a inculpatului care a avut drept urmare moartea victimei, s-a apreciat că se impune obligarea acestuia la plata unei prestații periodice lunare către minora B.B. până la împlinirea vârstei majoratului.

În stabilirea cuantumului contribuției periodice lunare s-a avut în vedere faptul că victima nu era încadrată în muncă, desfășurând activități doar în gospodărie, suma acordată cu acest titlu fiind stabilită prin raportare la venitul minim pe economie.

Cât privesc despăgubirile materiale, prima instanță a constatat că acestea au fost dovedite în parte, martorii C.I. și R.G. precizând că cheltuielile cu înmormântarea și pomenirea au fost suportate atât de mama victimei, cât și de mama inculpatului, iar pomenirile ulterioare au fost făcute doar de către partea vătămată, care le-a organizat conform tradiției; la toate acestea participând de fiecare dată un număr mare de persoane. Tot din depozițiile celor doi martori s-a reținut că partea vătămată ar fi cheltuit la înmormântare și pomenirile ulterioare în jur de 10.000 lei, martorul R.G. fiind și cel care i-a împrumutat diferite sume de bani.

Referitor la daunele morale cerințele legii civile impune ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să suporte integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia.

În raport de gravitatea suferințelor morale produse părții vătămate s-a apreciat de către instanța de fond că, suma de 20.000 lei cu titlu de daune morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri.

În lipsa unor dispoziții legale care să confere criteriile de cuantificare a prejudiciului de natură morală, instanța, la stabilirea acestora a avut în vedere raporturile dintre părți, aceasta fiind mama victimei, în acest context suferința pricinuită fiind apreciată, ca având implicații deosebite asupra stării emoționale a părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel inculpatul.

Declarațiile de martori din prezenta cauză sunt, în opinia apărătorului, declarațiile unor martori în circumstanțiere nu a unor persoane care pot face lumină cu privire la faptele petrecute.

În concluzie, a solicitat să aibă în vedere toate elementele precizate și pe larg detaliate în scris și să se dispună, ca urmare a admiterii apelului o soluție de achitare a inculpatului.

Totodată apărătorul a apreciat ca inadmisibilă înlăturarea superficială a declarațiilor inculpatului ca nesincere în condițiile în care nu există probe, care dincolo de orice dubiu, să ateste existența faptei și vinovăția inculpatului. Apărătorul a arătat că, .raționamentul pe care a fost construit rechizitoriul, validat apoi de .către instanța de fond prin sentința apelată, este acela că, dacă doar inculpatul și concubina sa erau în casă, este prezumat că inculpatul este cel ce a ucis-o. Acest raționament este greșit, în opinia apărătorului, sacrificând singura prezumție admisă de legea procesuală penală, anume prezumția de nevinovăție. Plecând de la aceasta cu observarea susținerilor, a considerat că acuzarea nu a demonstrat, dincolo de orice dubiu, acuzația adusă și în consecință, prezumția de nevinovăție nu poate fi răsturnată în acest caz.

În subsidiar, în măsura în care se va considera ca inculpatul se face vinovat de fapta ce i se reține în sarcină, a solicitat să fie reevaluate toate circumstanțele reale și personale ce pledează în favoarea acestuia urmând ca instanța să redozeze cuantumul pedepsei aplicate, coborându-l sub minimul special.

Cu privire la latura civilă a cauzei, apărătorul a considerat de asemenea greșită soluția dispusă de către prima instanță, respingerea laturii civile fiind o consecință a soluției de achitare pronunțată față de inculpat.

În subsidiar însă, a opinat că, atât daunele materiale cât și cele morale la care a fost obligat inculpatul sunt excesive, raportat la ceea ce a fost efectiv demonstrat prin probele existente la dosarul cauzei

Prin Decizia penală nr. 142 din 10 septembrie 2013,Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat P.S. împotriva sentinței penale nr. 221/D/2013 din data de 25 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 383 alin. (1)

1

C. proc. pen., cu art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a ap elantului-inculp at.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus, în continuare, din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv, de la data de 25 iunie 2013, lăzi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat să plătească statului suma de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a constatat că, în cauză, prima instanță a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptei săvârșite de apelantul-inculpat o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere prin aplicarea unei pedepse principale care constituie minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de acesta.

S-a reținut în esență că, instanța de fond a respectat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, în sensul că a descris fapta săvârșită, cu arătarea timpului și locului unde aceasta a fost comisă, încadrarea juridică dată acesteia, de asemenea a analizat probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a arătat temeiurile de drept care justifică soluția dată, atât în latura penală a cauzei, cât și în latura civilă.

Instanța de control judiciar și-a însușit motivarea hotărârii făcută de instanța de fond, desigur cu, completările care s-au făcut, în raport de motivele de apel.

Pentru a examina motivul de apel referitor la nemotivarea sentinței pronunțată de instanța de fond, prima instanță de control judiciar a făcut unele considerații teoretice referitoare la „motivarea hotărârii judecătorești", atât din perspectiva dreptului intern, cât și a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a practicii în materie, a C.E.D.O.

Astfel s-a arătat că, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție înglobează, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor.

Din examinarea hotărârii apelate a rezultat că aceasta, în genere, respectă exigențele stabilite atât de dreptul intern cât și de practica C.E.D.O.

Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, instanța de apel a reținut că, în urma administrării probelor și a analizării acestora, instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței este corectă, condiții în care, la expunerea împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea și-a însușit prezentarea făcută de procuror.

În opinia primei instanțe de control judiciar, din verificarea considerentelor sentinței, a rezultat că hotărârea de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor este rezultatul unui proces logic de analiză științifică, în scopul aflării adevărului și stabilirii situației de fapt, a probelor administrate în cauză de judecătorul fondului.

S-a reținut de către instanța de apel că, prin prezentarea situației de fapt, prin analiza probelor de vinovăție a inculpatului, instanța de fond, s-a pronunțat și cu privire la apărările inculpatului, de altfel, în cea mai mare parte, apărările inculpatului au fost analizate în mod expres de instanța fondului.

S-a mai arătat că, în conformitate și cu dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a practicii în materie a C.E.D.O., exigența de a „răspunde cu argumente la criticile și mijloacele de apărare invocate de părți", nu presupune obligația de a examina chiar fiecare critică și mijloc de apărare, fiind realizată această exigență și atunci când din examinarea apărărilor și mijloacelor de probă rezultă implicit că s-a răspuns și la celelalte apărări.

Instanța de apel a mai arătat că, având în vedere motivele de desființare a hotărârii în apel, prevăzute de art. 379 pct. 2 C. proc. pen., faptul că „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția" (critică care în nici un caz nu se regăsește în cauza dedusă judecății), nu constituie motiv de desființare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare, iar prin modificarea C. proc. pen., prin Legea nr. 2/2013, acest motiv, prevăzut anterior de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., a fost abrogat, astfel că în prezent nemotivarea hotărârii nu mai constituie nici motiv de casare cu trimitere spre rejudecare.

S-a mai reținut de asemenea că, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel are obligația de a examina hotărârea apelată sub toate aspectele de fapt și de drept și are posibilitatea de a suplini eventualele omisiuni în motivarea hotărârii.

Instanța de prim control judiciar a mai reținut totodată că, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă pe deplin vinovăția apelantului - inculpat pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond.

Apelantul-inculpat a solicitat, prin avocat, schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 183 C. pen.

În mod corect, motivat și argumentat din punct de vedere faptic și juridic, Tribunalul a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice în sensul celor cerute de inculpat.

Faptul că instanța nu a respins prin dispozitivul hotărârii apelate, în mod expres, cererea inculpatului de schimbarea a încadrării juridice nu duce la nelegalitatea hotărârii, atâta timp cât instanța de fond a motivat corespunzător de ce infracțiunea săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, iar nu ale infracțiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte.

S-a mai arătat că, prin condamnarea, prin dispozitivul sentinței penale apelate, a inculpatului de instanța de fond pentru infracțiunea de omor, rezultă în mod implicit că nu a fost primită cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte.

În ceea ce privește susținerea apelantului-inculpat, în sensul că victima și-ar fi provocat singură leziunile determinat de afecțiunile psihice de care suferea, Curtea a reținut următoarele:

Este de necontestat că victima suferea de anumite afecțiuni psihice, însă acestea în nici un caz nu se manifesta prin intenția de suicid.

Din examinarea actelor medicale, respectiv biletele de ieșire din spital, dar cu deosebire din Fișele de observație clinică generală, victima prezenta diagnosticul de: „tulburare psihotică acută cu simptome sch." și diagnostic secundat la externare „psihosindrom de dependență etanolică" și acesta ca: „simptomatologie de aspect psihotic cu elemente de timp halucinator - delirant, ideație delirantă de persecuție și prejudiciu cu agravare oniro filă", iar recomandările medicului la externare au vizat evitarea din partea victimei a traumelor psihice și un climat familial psiho-afectiv.

Apelantul-inculpat a solicitat în dovedirea susținerilor sale și audierea martorilor: V.G., D.G. și C.G.

Martorul C.G. a declarat că știe că victima a avut tentative de sinucidere și că în timp ce era transportată la Spitalul din Onești, cu mașina condusă de D.G., victima a vrut să sară din mașină.

Însă, martorul D.G., audiat de Tribunal, nu a confirmat acest lucru.

Instanța de apel a reținut că din actele medicale nu rezulta că victima M.R.M. ar fi avut un comportament suicidal.

Concluzionând, din analiza probelor administrate și văzând și concluziile Raportului de constatare medico-legală, în care se arată în mod expres că: „Plaga înjunghiată a coapsei s-a putut produce prin lovire activă directă cu obiect înțepător-tăios (cuțit), printr-o lovitură unică cu direcție antero-posterioară și de la dreapta la stânga spre intern și în plan orizontal și că: „Topografia plăgii înjunghiate, unicitatea, direcția și traiectul profund al plăgii nu pledează pentru autoprovocare.", s-a constatat că în mod corect instanța de fond a înlăturat aceste apărări, deoarece nu sunt confirmate de probe și nu se coroborează cu probele de vinovăție analizate de instanță.

Referitor la cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, Curtea și-a însușit motivarea instanței de fond, cu completările care au fost ulterior făcute.

Hotărâtoare în efectuarea distincției dintre infracțiunea de omor și infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte este forma vinovăției cu care a fost săvârșită fapta.

Infracțiunea de omor poate fi comisă atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă.

În raport de obiectul vulnerant folosit, respectiv cuțit cu lama de 20 de cm, de aplicarea loviturilor cu acest obiect apt de a produce moartea într-o zonă vitală, respectiv venei femurale, de intensitatea loviturii aplicate, leziunea fiind profundă, de urmările produse, de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, a rezultat în mod cert că inculpatul a săvârșit fapta, cel puțin, cu intenția indirectă de a ucide.

Așa cum rezultă din raportul de constatare medico-legală, între leziunile traumatice și deces există o legătură directă de cauzalitate.

De, altfel, așa cum este cunoscut, dacă acțiunile violente ale inculpatului au putut determina decesul prin ele însele, sau chiar a unor factori adjuvanți-prilejuri care îi grăbesc efectul, dar nu îl condiționează, nu se poate vorbi de săvârșirea din ' culpă a infracțiunii, ci a intenției, în cazul nostru cel puțin a intenției indirecte, fiind lipsită de relevanță cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii, motivația inculpatului.

Aceste din urmă elemente extrinseci noțiunii de intenție -privită ca poziție psihică a inculpatului avută în momentul săvârșirii infracțiunii, sau ulterioare săvârșirii infracțiunii, vor constitui doar circumstanțe care au fost avute în vedere de instanța de fond la individualizarea pedepsei aplicate, iar nu la calificarea faptei.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, s-a arătat că, instanța de fond a dat dovadă de multă înțelegere prin aplicarea unei pedepse principale care constituie tocmai minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Curtea a constatat că nu se impune reținerea în favoarea apelantului-inculpat de circumstanțe atenuante, pentru considerentele care vor fi prezentate.

Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., sau a altora asemănătoare, nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

În această apreciere este obligatoriu să se țină seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la fapte și persoana inculpatului.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată doar la aprecierea acesteia.

Gravitatea și pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de instanță în alegerea pedepselor și a cuantumului acestora.

Având în vedere aspectele mai sus arătate, Curtea a constatat că fapta comisă de apelantul-inculpat are o asemenea gravitate, încât face inoportună reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, deoarece prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, se ajunge la o pedeapsă vădit disproporționată față de gravitatea faptei, pedeapsă care nu-și atinge scopul preventiv-educativ, prevăzut de art. 52 C. pen.

Referitor la gradul de pericol social al faptei săvârșite, s-a arătat că apelantul-inculpat a comis o infracțiune foarte gravă, respectiv infracțiunea de omor, ucigându-și concubina.

Referitor la persoana inculpatului, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar și relațiile existente la dosar, s-a reținut că acesta a mai cunoscut de mai multe ori rigorile legii penale, atât pentru infracțiuni contra patrimoniului, cât și infracțiuni contra integrității corporale și a sănătății, printre care și infracțiunea de vătămare corporală gravă, dar și infracțiuni la regimul circulației rutiere și la regimul silvic.

În executarea pedepselor aplicate a fost de mai multe ori încarcerat și a beneficiat de liberare condiționată, dar la intervale relativ scurte de timp a comis alte infracțiuni.

S-a apreciat că trebuie avută în vedere, și atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, constând în negarea comiterii faptei, în pofida unor probe certe de vinovăție, precum și intenția s-a de a se sinucide după ce a constatat că victima a decedat.

Referitor la criticile apelantului-inculpat, privind soluționarea laturii civile a cauzei și acestea au fost apreciate ca fiind nefondate, pentru aspectele care vor fi prezentate:

Așa cum este cunoscut, acțiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și părții responsabile civilmente, desigur atunci când aceasta este parte în cauza penală, în vederea obligării lor la repararea justă și integrală a pagubelor cauzate prin infracțiunea săvârșită de inculpat.

Pentru ca acțiunea civilă să poată fi exercitată în cadrul procesului penal trebuie îndeplinite, cumulativ, anumite condiții, și anume:

a) infracțiunea să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b) între infracțiunea săvârșită și prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;

c) prejudiciul trebuie să fie cert;

d) prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exercițiu să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal.

Despăgubirile bănești, care constă într-o sumă de bani, trebuie să reprezinte valoarea, atât a pierderii suferite (damnum emergens), cât și a folosului de care a fost lipsită partea civilă (lucrum cessans).

Unul dintre principiile de bază ale răspunderii civile este principiul reparării integrale a prejudiciului.

Acest principiu presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei (restitutio in integrum).

Acest principiu de bază al răspunderii civile (măsura răspunderii civile o dă, în principiu, prejudiciul), își are așezământul legal în noul C. civ., respectiv Legea nr. 287/2009, care instituie obligația generală de reparare a prejudiciului, prevăzând în art. 1349 și art. 1357 că: „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane", respectiv că: „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Aceste dispoziții legale, sunt foarte precise și cuprinzătoare, evocând neîndoielnic, ideea reparării prejudiciului în totalitatea sa, fără nici o restrângere ori limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale, în dreptul românesc nu sunt criterii de determinare, stabilirea cuantumului sumelor acordate cu acest titlul fiind lăsată la aprecierea magistratului.

De asemenea, față de dovedirea despăgubirilor civile cu titlul de.daune morale, unde sunt incidente prevederile din dreptul civil, în sensul că partea civilă trebuie să facă dovada nu numai a prejudiciului suferit prin infracțiunea săvârșită de inculpat, dar și întinderea acestuia, față de faptul că stabilirea cuantumului sumelor acordate cu titlul de daune morale este lăsat la aprecierea magistratului, nu se impune a fi făcute probe cu privire la întinderea acestui prejudiciu.

Partea vătămată P.G. - mama victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 lei daune materiale, reprezentând c/val unei părți din cheltuielile de înmormântare, avându-se în vedere că și mama inculpatului a avut o contribuție la o parte din aceste cheltuieli și a pomenirilor ulterioare care au fost făcute în totalitate de către partea vătămată.

De asemenea, a solicitat 50.000 lei despăgubiri cu titlu de daune morale, care reprezintă suferința pentru pierderea fiicei, precum și obligarea inculpatului la plata unei contribuții de întreținere pentru minora rezultată din căsătoria victimei cu partea vătămată M.F., minoră de care partea vătămată a avut grijă de la vârsta de 1 an și care în prezent se află tot în grija sa.

Cât privesc despăgubirile materiale, s-a reținut că acestea au fost dovedite în parte, martorii C.I. și R.G. precizând că, cheltuielile cu înmormântarea și pomenirea de la acest eveniment au fost suportate atât de mama victimei, cât și de mama inculpatului, iar pomenirile ulterioare au fost făcute doar de către partea vătămată, care le-a organizat conform tradiției, că la aceste evenimente au participat de fiecare dată un număr mare de persoane. Tot din depozițiile celor doi martori a rezultat că partea vătămată ar fi cheltuit la înmormântare și pomenirile ulterioare în jur de 10.000 lei, martorul R.G. fiind și cel care i-a împrumutat diferite sume de bani.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv și potrivit principiului (restitutio in integrum), cel vinovat de producerea faptului prejudiciabil, trebuie obligat la înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptului ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei.

S-a apreciat că fapta apelantului-inculpat îndreptățește intimata-parte civilă P.G. și la acordarea unor daune morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul deosebit pe care l-a suferit prin uciderea fiicei.

Uciderea victimei de doar 33 de ani de către inculpat a fost de natură să le provoace intimatelor - părți civile suferințe psihice deosebite.

În aceste condiții trebuie să se tină seama nu numai de suferințele psihice încercate de intimata-parte civilă, dar și de efectele psihologice ale acestora, partea civilă fiind nevoită să se despartă de fiica sa, la o vârstă tânără și în condițiile în care viața victimei a fost suprimată în mod brutal de inculpat, iar ea se afla la o vârstă când avea nevoie de sprijinul său atât material, cât și moral.

În mod evident, s-a apreciat că fapta apelantului-inculpat îndreptățește părțile vătămate P.G. și minora M.B.B., fiica victimei, la dezdăunare, partea vătămată P.G. și prin acordarea unor daune morale, care să recompenseze cel puțin în parte prejudiciul pe care l-a suferit prin săvârșirea de inculpat a infracțiunii de omor deosebit de grav, în dauna fiicei sale.

Sub aspectul prestației periodice la care a fost obligat inculpatul către minora B.B., din probele administrate și din actele aflate la dosar s-a reținut că din căsătoria victimei cu partea vătămată M.F. a rezultat minora B.B., minora aflându-se la data săvârșirii infracțiunii sub supravegherea sa, aceasta ocupându-se de creșterea și educarea ei, ajutată fiind de mama sa, respectiv bunica maternă, partea civilă P.G.

Având în vedere fapta ilicită a inculpatului care a avut drept urmare moartea victimei, s-a apreciat că se impune obligarea acestuia la plata unei prestații periodice lunare către minora B.B. până la împlinirea vârstei majoratului, cuantumul acesteia fiind stabilit de instanța de fond, față de faptul că victima nu realiza venituri cu caracter permanent prin raportare la venitul minim pe economie.

Cu privire la starea de arest, Curtea a constatat că prin încheierea din data de 28 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 28 decembrie 2012, instanța reținând ca temei în drept dispozițiile art. 149

1

alin. (1) și (11), cu art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. modificat, respectiv, „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai măre de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin rechizitoriul nr. 1908/P/2012 din 14 ianuarie 2013, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 300

1

C. proc. pen., cu art. 160 C. proc. pen., respectiv art. 300

2

C. proc. pen., cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., respectiv, art. 350 C. proc. pen., Tribunalul Bacău a menținut arestarea preventivă a inculpatului, ultima menținere fiind dispusă prin sentința penală apelată.

Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din data de 20 august 2013, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a apelantului-inculpat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat.

Din probatoriul administrat în cauză, așa cum a fost analizat