ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1311/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3774 din 10 octombrie 2014, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1063 din 20 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, reținând, din probatoriul administrat, legalitatea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării contestate și faptul că s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, caz în care a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta A., indicând drept temei prevederile art. 318 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a criticat hotărârea atacată din perspectiva depășirii termenului prevăzut de lege pentru redactarea acesteia, făcând referire și la faptul că în fața Curții de Apel București i s-a impus plata unei taxe judiciare de timbru deși nu datora această taxă.

Contestatoarea a susținut că decizia contestată s-a dat cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, formularea anumitor motivări din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului, Convenției ori Declarației Universale fiind făcută cu titlu general și nu prin raportare la motivele sale.

De asemenea, a considerat că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unor greșeli materiale, date cu încălcarea tuturor normelor legale privind discriminarea în relațiile de muncă și aplicarea/interpretarea legii, părtinind autoritatea pârâtă, omițându-se, totodată, să se cerceteze cauza sub toate aspectele și să se coreleze probatoriul existent cu legislația incidentă.

În opinia recurentei, prin hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în legătură cu litigiul său s-au dat soluții greșite prin neacordarea drepturilor sale legitime și nerecunoașterea că a fost și este într-adevăr discriminată, invocând și Decizia Curții Constituționale nr. 106/2014.

În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare, casarea deciziei atacate și admiterea drepturilor pretinse și legitime pentru a-i fi recunoscute și acordate integral.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute în art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 alin. (1) din C. proc. civ., text pe care s-a întemeiat contestația în anulare de față: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Pornind de la interpretarea acestei prevederi legale, Înalta Curte constată, pe de o parte, că legiuitorul a circumstanțiat obiectul contestației în anulare speciale, care poate viza exclusiv hotărârile pronunțate în recurs.

Pe de altă parte, "greșeala materială" la care se referă art. 318 din C. proc. civ. constă în erori de ordin procedural de o asemenea gravitate încât să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite, confundarea unor elemente materiale sau a unor date esențiale ale dosarului.

Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Or, motivele invocate în contestație nu reprezintă motive în sensul art. 318 din C. proc. civ. pentru a fi incidentă ipoteza greșelii materiale, argumentată de contestatoare pe împrejurarea că instanța de recurs nu a răspuns criticilor sale, iar hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea tuturor normelor legale în ceea ce privește discriminarea în relațiile de muncă și aplicarea/interpretarea legii, ceea ce a condus la dezlegarea greșită a pricinii.

Presupusele greșeli legate de necorelarea probelor cu legislația incidentă nu pot reprezenta erori evidente de natură procedurală ori confuzii cu privire la textele de lege aplicabile după cum sugerează contestatoarea.

Totodată, în speță, nu se poate susține că instanța de recurs nu a analizat cauza sub toate aspectele, în condițiile în care hotărârea este temeinic motivată, rezultând că au fost analizate criticile împotriva sentinței recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 punctele 7, 8 și 9, precum și a prevederilor art. 304

1

din C. proc. civ., făcând trimitere, totodată, la reglementările europene și interne în materia discriminării analizată.

Din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatoarea tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanțe substanțiale și imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România și Stanca Popescu c România), ceea ce nu este cazul în speță.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3774 din 10 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN