ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1433/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 30 din 19 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul civil nr. x/2013* a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimații B., C., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, Consiliul Local Arad, D., E., F. și G., fiind obligat revizuentul să plătească intimaților B. și C. suma de 7466,02 RON, cheltuieli de judecată în revizuire, reprezentând costuri transport avocat.

Împotriva Deciziei civile nr. 30 din 19 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2013* a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 vechiul C. proc. civ. revizuentul A. prin care a solicitat încuviințarea cererii de revizuire, schimbarea deciziei atacate, admiterea cererii inițiale de revizuire și exonerarea revizuentului de la plata cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 vechiul C. proc. civ.

În motivare a arătat că independent de motivarea instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, intimații M. și-au fundamentat calitatea procesuală, la fel ca în procesul de fond, pe Certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 eliberat de BNP H.. Chiar dacă cererile de revizuire se întemeiază pe anumite motive prevăzute strict de legiuitor, calitatea procesuală a părților este un aspect care primează oricărei abordări a fondului cererii, la fel ca în procesele de fond. În aceste condiții, este evident că hotărârea s-a dat și în temeiul acestui înscris, în sensul prev. art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Acest certificat de calitate de moștenitor a fost desființat prin hotărâre a judecătorului de camera preliminară pronunțată în dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea contestațiilor de către judecătorul de camera preliminară în același dosar al Înaltei Curți de Casație și Justiție în 9 iunie 2017. Motivul desființării l-a reprezentat împrejurarea că certificatul de calitate de moștenitor, împreună cu alte acte din dosarul succesoral, au fost întocmite în fals de către notarul public H. împreună cu familia M., dar, datorită intervenirii prescripției răspunderii penale, tragerea acestora la răspundere penală a fost împiedicată. Înscrisurile false au fost, însă, desființate de către judecătorul de camera preliminară, în temeiul art. 315 C. proc. pen.

Revizuentul a concluzionat că este incident în speță art. 322 pct. 4 vechiul C. proc. civ., respectiv hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecații.

Intimații B. și C. au formulat întâmpinare la cererea de revizuire prin care au solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă și obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare au arătat că un prim motiv de inadmisibilitate este reprezentat de neîndeplinirea cerinței legale, prevăzute de lege pentru cazul de revizuire invocat, ca hotărârea atacată să se fi pronunțat pe temeiul înscrisului pretins declarat fals în cursul sau în urma unei judecăți. Revizuentul a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 30 din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2013*, prin care i se respinsese cererea de revizuire îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă în dosarul nr. x/2005. Prima cerere a revizuentului s-a întemeiat pe cazul de revizuire a hotărârilor judecătorești prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., constând în pretinsa descoperire, după darea hotărârii vizate prin cerere, a unui pretins testament rămas de pe urma defunctei I., prin care dispunătoarea ar fi împărțit, prin diferite legate cu titlu universal, întreaga sa avere unor persoane, fiind exclusă astfel de la succesiunea sa numita J., care obținuse acea moștenire în întregime pe calea succesiunii legale și care a transmis-o apoi prin testamente. Acea cerere de revizuire a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 1311 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prezenta cerere de revizuire se întemeiază pe cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. anterior, constând în faptul că după pronunțarea Deciziei civile nr. 30/2015 s-a desființat certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003, emis de notarul public H., conform susținerilor revizuentului că "prin hotărârea judecătorului de cameră preliminară pronunțată în ds. pen. nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea contestațiilor de către judecătorul de cameră preliminară în același dosar al Înaltei Curți de Casație și Justiție în 9 iunie 2017".

Potrivit art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. anterior, se poate cere revizuirea unei hotărâri care "s-a dat pe temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății". Cazul de revizuire invocat în prezenta cerere nu se regăsește, însă, în situația premiză luată în considerare de art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. anterior la instituirea acestui caz de revizuire, anume ca hotărâre anterioară adică Decizia civilă nr. 30 din 19 februarie 2015, pronunțată în procesul de revizuire anterior și atacată cu revizuire în prezentul dosar "să se fi dat pe un înscris declarat fals în urma sau în cursul unei judecăți", deoarece hotărârea anterioară "s-a dat" pe temeiul constatării inexistenței testamentului invocat în prima cerere de revizuire ca "înscris nou" în condițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. anterior, nu pe temeiul certificatului de calitate de moștenitor nr. x/2003 emis de către notarul public H. și desființat prin Încheierea nr. 415/P1/C. pen./C. civ./2016, emisă în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, secția penală (nu pe dosarul nr. x/2016 menționat de revizuent în cerere), rămasă definitivă prin Încheierea nr. 603 din 9 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Intimații au susținut că un alt motiv de inadmisibilitate a cererii este reprezentat de faptul că apare neîndeplinită cerința reținerii existenței motivului legal de revizuire, reprezentat de art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. anterior, sub aspectul declarării falsului, printr-o hotărâre judecătorească, întrucât certificatul de calitate de moștenitor invocat în cerere nu a fost declarat fals prin Încheierea nr. 415/PI/C. pen./C. civ./2016 emisă în dosarul nr. x/2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, invocată de revizuent, ci instanțele penale au dispus desființarea lui, fără să poată invoca un text legal care să prevadă temeiul legal al acestei măsuri. Din motivarea încheierii penale pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2016 rezultă că desființarea înscrisurilor succesorale s-a dispus din cauza faptului că unul din cei doi martori audiați de notarul public în cadrul procedurii de eliberare a certificatului de calitate de moștenitor nr. x/2003 și-a retractat depoziția, prin declarațiile date în cursul anului 2014 în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Serviciului Teritorial DNA Timișoara, neexistând referiri la declararea falsului vreunui înscris în motivarea Încheierii nr. 415/PI/C. pen./C. civ./2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2016. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a rămas definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a contestațiilor declarate împotriva ei, astfel că statuările instanței din Timișoara sunt cele care pot fi luate în considerare în ceea ce privește motivul soluției pronunțate de aceasta cu privire la certificatul de calitate de moștenitor vizat.

Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, care a pronunțat Încheierea nr. 415/PI/C. pen./C. civ./2016 în dosarul nr. x/2016, motivează astfel soluția de desființare a înscrisurilor succesorale:

"De vreme ce K. a precizat atât în fața organelor de cercetare penală cât și în fața judecătorului de drepturi și libertăți faptul că cele inserate de către notarul public H. în cuprinsul declarațiilor autentice nu reprezintă ceea ce el a declarat, fiind stabilit de către Curtea de Apel Timișoara prin Încheierea penală nr. 203/PI din 13 iulie 2016 că soluția de clasare a cauzei în ceea ce privește săvârșirea de către notarul public H. a infracțiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale) este temeinică și legală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara constată că fiind întemeiată sesizarea formulată de DNA". Din această motivare rezultă că judecătorul și-a bazat soluția numai pe retractarea de către numitul K. a depoziției de martor dată în fața notarului public H., astfel că afirmația:

"fiind stabilit de către Curtea de Apel Timișoara prin Încheierea penală nr. 203/PI din 13 iulie 2016 că soluția de clasare a cauzei în ceea ce privește săvârșirea de către notarul public H. a infracțiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acte materiale) este temeinică și legală." Nu poate constitui un argument al întemeierii soluției de desființare a înscrisurilor succesorale și pe pretinsa constatare a comiterii falsurilor de către notar prin Sentința penală nr. 203/PI/2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, deoarece autorul motivării Încheierii nr. 415/PI/C. pen./C. civ./2016 afirmă că a avut în vedere menținerea soluției de clasare prin Sentința penală nr. 203/PI/2016, or soluția de clasare se dispusese de procuror pentru că intervenise prescripția răspunderii penale cu privire la infracțiunea de fals intelectual și că, din acest motiv, nu se putea învinui notarul public pentru comiterea acelei infracțiuni (pentru care nu se începuse urmărirea penală nici in rem, nu pentru că s-ar fi stabilit că notarul public a comis infracțiunea de fals. Semnalarea de către judecător a împrejurării că prin Sentința penală nr. 203/PI/2016 s-a reținut temeinicia și legalitatea soluției de clasare nu putea avea decât rațiunea scoaterii în evidență a faptului că judecătorul de cameră preliminară putea trece la examinarea sesizării parchetului pentru desființarea înscrisurilor succesorale după procedura prevăzută de art. 549

1

C. proc. pen..., deoarece se depășise etapa examinării în prealabil a plângerilor formulate de suspecți împotriva ordonanței de clasare, art. 549

1

alin. (1) C. proc. pen..., dispunând că sesizarea instanței de către procuror pentru desființarea înscrisurilor nu se poate face decât după ce soluția de clasare a ordonanței emise de procuror a rămas definitivă prin neatacarea ei cu plângere sau prin respingerea definitivă a plângerilor formulate împotriva soluției de clasare.

Dacă autorul Încheierii nr. 415/PI/C. pen./C. civ./2016 și-ar fi întemeiat soluția pe statuările de fond (ilegale) din Sentința nr. 203/PI/2016, ar fi motivat soluția doar prin invocarea acelei sentințe, deoarece întreaga motivare a sentinței constituia o reproducere fidelă a motivării ordonanței de clasare, în care se făcea referire și la retractarea de către numitul K. a depoziției de martor dată în fața notarului public, dar judecătorul de cameră preliminară care a soluționat sesizarea procurorului pentru desființarea înscrisurilor succesorale a emis statuări proprii, contrare celor reținute de instanța care a emis Sentința penală nr. 203/PI/2016, cum sunt respingerea existenței testamentului pretins lăsat de I. precum și a presupușilor succesibili ai acelei defuncte, în afară de J., indicați de procuror în actele de începere a urmăririi penale și în ordonanța de clasare, a căror omitere i se imputa notarului public H. de către procuror cu titlu de faptă de falsificare, singurul motiv pentru desființarea înscrisurilor succesorale rămânând retractarea de către numitul K. a depoziției sale de martor dată în fața notarului public.

Dar retractarea de către numitul K. a depoziției sale de martor pe care a dat-o în fața notarului public nu constituie un fals comis de notar. Judecătorii de cameră preliminară de la ambele instanțe au comis o încălcare a legii atunci când au reținut acest singur motiv de desființare a înscrisurilor succesorale, deoarece au recepționat pur și simplu declarația de retractare de către martor a depoziției sale din fața notarului public, fără să-i ceară acestuia ori procurorului să facă dovada contrară afirmațiilor cuprinse în depoziția dată în fața notarului public, așa cum îi obligau prevederile art. 100 alin. (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată în anul 2013, cu modificările și completările ulterioare, care are următorul conținut pentru cazul în care titularul declarației contestă conformitatea celor consemnate de către notarul public în înscrisul constatator cu ceea ce el a declarat în realitate:

"Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane ".

S-a creat astfel pentru jurisprudența instanțelor un precedent periculos, pe baza căruia actele notariale, a căror autoritate este aruncată în derizoriu prin această soluție, să poată fi desființate oricând de instanțe, pe baza simplei declarații de retractare a depozițiilor de către martorii audiați la întocmirea actului sau chiar de către titularul actului autentificat, atunci când interesele declaranților sunt altele decât cele de la data când a avut loc autentificarea.

Particularitatea cazului de față, judecat de instanțele penale, constă în faptul că soluția penală s-a întemeiat pe motive de drept civil, nefiind neobișnuită pronunțarea în astfel de situații a unor soluții penale greșite ca urmare a faptului notoriu că judecătorii specializați în judecarea cauzelor penale nu au cunoștințele de drept civil necesare soluționării unor cauze penale infiltrate de probleme de drept civil mai deosebite. De aceea, instanțele civile trebuie să corecteze greșelile comise de instanțele penale pentru motivele arătate mai sus, în sensul ca în procese civile ulterioare în care se solicită recunoașterea efectelor unor hotărâri penale evident greșite, pronunțate pe motive de drept civil, să analizeze cu maximă exigență respectarea cerințelor prevăzute de lege pentru recunoașterea efectelor unor astfel de hotărâri în cauzele civile

Intimații au mai susținut că faptul că a fost desființat certificatul de calitate succesorală nr. x/2003 emis de notarul public H. nu conduce la întreruperea transmisiunilor succesorale de la defuncta I. până la succesibila J., deoarece legăturile de rudenie dintre succesibila J. și acea defunctă sunt obiective, ele există indiferent dacă cineva le recunoaște sau le contestă ori dacă în privința lor s-a emis sau nu un certificat constatator.

Succesibila J. a fost repusă în termenul de acceptare a acelei succesiuni, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin formularea, pe baza actelor de stare civilă, a cererii de retrocedare a imobilelor, foste ale proprietarei decedate, I., în temeiul art. 4 alin. (2) din aceeași lege. Potrivit Capitolului 2, punctul 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 calitatea de moștenitor a titularului cererii de retrocedare după fostul proprietar decedat se putea dovedi cu actele de stare civilă, iar succesibila J. a formulat cererea de retrocedare pe baza actelor de stare civilă care dovedeau relația ei de rudă colaterală de gradul IV cu defuncta I., acte depuse la dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Ineu în care s-a pronunțat sentința de retrocedare nr. 657/2006. Faptul că succesibila J. a găsit de cuviință să obțină și un certificat de calitate de moștenitoare după defuncta I. a constituit un exces de probare a relației sale de rudenie cu fosta proprietară decedată, astfel că desființarea acestui certificat după 11 ani de la pronunțarea sentinței de retrocedare nu constituie un motiv legal pentru desființarea acelei sentințe.

În concluzie, au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Revizuentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că atât în procesul anterior de revizuire, cât și în procesul de fond, intimații M. și-au întemeiat calitatea procesuală pe certificatul de calitate de moștenitor desființat de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât acest certificat reprezintă un înscris pe care s-a întemeiat hotărârea atacată, iar art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu face distincție între înscrisurile cu valoare probatorie pe fondul cauzei sau înscrisuri cu valoare probatorie pentru calitatea părților sau alte excepții.

A mai arătat că intimații au invocat că cererea este nefondată deoarece înscrisul nu ar fi fost declarat fals în cursul sau în urma judecății, dar chiar pasajele citate de aceștia din considerentele celor două hotărâri penale dovedesc faptul că înscrisul a fost desființat în urma comiterii infracțiunii de fals de către notarul public cu prilejul emiterii sale, iar criticile aduse celor două hotărâri penale de către intimați sunt inadmisibile în prezenta procedură.

Prin Decizia nr. 179 din 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimații B., C., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, Consiliul Local al Municipiului Arad, D., F., E., G. împotriva Deciziei civile nr. 30 din 19 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul civil nr. x/2013* și a obligat revizuentul A. să plătească intimaților B. și C. suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., invocând faptul că intimații M. și-au fundamentat calitatea procesuală în dosar nr. x/2013* pe un certificat de calitate de moștenitor care a fost desființat prin hotărâre a judecătorului de camera preliminară pronunțată în dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, definitivă prin respingerea contestațiilor de către judecătorul de camera preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimații B. și C. au invocat faptul că cererea de revizuire formulată nu este admisibilă întrucât nu îndeplinește condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ., invocat în prezenta cerere de revizuire, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză;

Deoarece revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, prin urmare exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege, respectiv art. 322 pct. 1 - 10, iar revizuentul și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Cererea de revizuire pendinte vizează Decizia civilă nr. 30 din 19 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul civil nr. x/2013* prin care s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 91/A din 22 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2005, instanța constatând că testamentul invocat ca act nou, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu este apt să conducă la revizuirea deciziei atacate, pentru că nu îndeplinește condițiile de a avea forță probantă prin el însuși și totodată, condiția de a fi un înscris determinant, apt de a răsturna soluția definitivă pronunțată în cauză.

Cazul de revizuire invocat în prezentul litigiu condiționează admisibilitatea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de text, de forța probantă acordată de instanța care a soluționat fondul, înscrisului declarat ulterior fals, prevăzând ca este necesar ca hotărârea sa se fi pronunțat în temeiul acestuia. Așadar, așa cum s-a decis în doctrină și s-a arătat în jurisprudență, pentru a fundamenta admiterea cererii de revizuire înscrisul trebuie să fi fost determinant în darea hotărârii.

Or, în litigiul anterior de revizuire, instanța nu și-a întemeiat soluția pe certificatul de calitate de moștenitor menționat de revizuent, ci a reținut că testamentul invocat ca înscris nou potrivit art. 322 pct. 4 nu îndeplinește condițiile de a avea forță probantă prin el însuși și de a fi un înscris determinant.

Susținerile revizuentului în sensul că certificatul de calitate de moștenitor ar fi fundamentat calitatea procesuală a intimaților M. în procesul anterior de revizuire și, astfel, ar fi îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi reținute de instanță.

Astfel, în primul rând, în cadrul unei cereri de revizuire reglementată de dispoz.art. 322 C. proc. civ. calitate procesuală au părțile litigiului finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită sau succesorii în drepturi ai acestora. Având în vedere că cererea de revizuire pendinte vizează decizia civilă pronunțată într-o altă cerere de revizuire, este evident că părțile procesului anterior de revizuire sunt părțile care au participat în procesul privind fondul raporturilor juridice litigioase, între care s-a stabilit cadrul procesual și care figurează în hotărâre.

În al doilea rând, problema calității procesuale a intimaților M. în procesul anterior de revizuire nu a format obiectul judecății finalizate prin Decizia civilă nr. 30 din 19 februarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, astfel încât nu este îndeplinită cerința legală ca hotărârea sa se fi pronunțat în temeiul înscrisului invocat de revizuent.

Pentru considerentele arătate mai sus, nu este îndeplinită în speță cerința ca hotărârea atacată cu revizuire să se fi pronunțat în temeiul certificatului de calitate de moștenitor, așa cum prevăd dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., motiv pentru care se va respinge cererea de revizuire, constatându-se că nu se mai impune analizarea celorlalte condiții de admisibilitate.

În baza art. 326 alin. (1) rap. la art. 274 C. proc. civ. a obligat revizuentul A. să plătească intimaților B. și C. suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat conform chitanței din dosar.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs revizuentul A., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 a fost desființat ca fals în dosarul penal nr. x/2016 și în raport de această desființare intimații nu mai justifică calitatea procesuală în cauză.

În mod nelegal instanța a reținut că această calitate procesuală a fost dovedită în procesul de fond și nu se mai impune a fi analizată iar înscrisul invocat nu are caracter determinant.

Înscrisul reprezentat de certificatul de calitate de moștenitor a fost unul determinant în stabilirea calități procesuale a intimaților astfel că prin desființarea acestuia intimații nu mai își dovedesc calitatea procesuală.

Unul din motivele pentru care instanța a respins cererea de revizuire a fost faptul că intimații și-au dezbătut succesiunea de pe urma defunctei I., fiind emis certificatul nr. x/2003, astfel că testamentul din anul 1955 nu are nicio relevanță.

Revizuirea nu a fost respinsă doar pe considerentul că testamentul nu întrunește condițiile legale pentru a produce efecte.

Intimații B. și C. au formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității recursului iar pe fond au solicitat respingerea recursului.

Intimații au arătat că recursul a fost declarat la data de 8 ianuarie 2018, iar în raport de data comunicării hotărârii - 14 decembrie 2017 - este tardiv.

Raportat la motivul de recurs și argumentele invocate în susținerea acestuia au arătat că instanța a motivat în fapt și în drept hotărârea pronunțată, strict raportat la limitele investirii, respectiv revizuirea unei hotărâri pronunțate tot într-o cerere de revizuire.

Intimații au invocat și excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 20/6 martie 2018 a Tribunalului Olt și prin care a fost admisă excepția autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 718/R din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Arad, precum și a Deciziei nr. 1797 din 15 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin hotărârile sus-menționate s-a reținut cu autoritate de lucru judecat calitatea succesibilei J. de moștenitoare legală a defunctei I., iar aceasta în baza actelor de stare civilă și nu în baza certificatului de calitate de moștenitor.

Intimații au depus la dosar și copia certificatului de calitate succesorală cu nr. x din 19 noiembrie 2017 eliberat de Biroul Notarial L., Statul Israel, însoțit de apostila nr. x din 19 noiembrie 2017 și au invocat excepția puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 718/R din 21 septembrie 2006 a Tribunalului Arad.

Analizând excepția tardivității recursului se constată că aceasta este nefondată.

Decizia recurată a fost comunicată revizuentului la data de 13 decembrie 2017, iar acesta a declarat recurs la data de 29 decembrie 2017 (data poștei), dată în raport de care recursul este declarat în termen.

Analizând decizia recurată și motivul de recurs așa cum a fost dezvoltat și argumentat se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 322 C. proc. civ. se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei nr. 30/2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și prin care s-a respins cererea de revizuire a Deciziei nr. 91/2009 pronunțată de aceeași instanță, invocând că certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 emis de B.N.P. H. a fost desființat prin hotărârea judecătorului de cameră preliminară, pronunțată în dosarul penal nr. x/2016 și astfel că intimații B. și C. nu mai justifică calitate procesuală pasivă.

Poate fi revizuent orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii ce se atacă, indiferent de poziția procesuală avută.

În mod excepțional, revizuirea poate fi exercitată și de alte persoane sau organe cărora legea le conferă legitimare procesuală activă, precum și de succesorii universali, cu titlu universal, sau cu titlu particular.

Simpla calitate de parte în procesul respectiv nu este suficientă pentru a introduce o cerere de revizuire, cel nemulțumit de hotărâre trebuind să justifice și un interes, în sensul de folos practic.

În ceea ce privește calitatea de intimat în revizuire, întotdeauna aceasta o va avea partea în contradictoriu cu care s-a judecat cauza și în raport de obiectul și limitele investirii instanței.

Calitatea procesuală de intimat este dată de însăși calitatea de parte în procesul a cărui revizuire se solicită și căreia îi este favorabilă hotărârea.

Pentru a determina cine este revizuent și cine este intimat nu trebuie cercetat fondul dreptului, ci numai aspectul procesual prin raportare la obiectul judecății și limitele investirii instanței.

Determinarea calității procesuale a părților implică legitimare procesuală.

Legitimarea procesuală implică îndreptățirea unei persoane de a participa în procesul civil pentru valorificarea unui drept sau de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa.

Legitimarea procesuală nu trebuie confundată cu dreptul subiectiv dedus în justiție, acesta din urmă fiind o condiție distinctă necesară pentru admisibilitatea în fond a acțiunii.

Efectul unei cereri de revizuire constă în reinvestirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată, deschizând posibilitatea acestei instanțe de a-și retracta propria hotărâre, judecata făcându-se cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, însă întreaga procedură de judecată are un caracter limitat la motivele de revizuire și în raport de hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Susținerea revizuentului că certificatul de calitate de moștenitor ar fi fundamentat calitatea procesuală a intimaților B. și C. în procesul anterior de revizuire și ar fi îndeplinite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., nu este fondată.

Calitatea procesuală a părților în litigiu a cărui revizuire se cere a fost determinată de natura obiectului judecății (revizuire) cadrul procesual fiind strict stabilit de lege la părțile care au participat în procesul a cărui revizuire se solicită.

Ar fi și ilogic juridic ca o parte să poată sta în judecată pe fondul pretențiilor deduse judecății și să nu poată justifica calitate procesuală pasivă (îndreptățirea de a răspunde față de pretențiile ridicate împotriva sa) într-o cale extraordinară de atac.

Prima instanță de revizuire nu și-a fundamentat soluția în reținerea calității procesuale pasive a intimaților B. și C. pe certificatul de calitate de moștenitor ci pe dispozițiile legale care determină în mod strict cadrul procesual al judecării unei cereri de revizuire.

Raportat la temeiul juridic al cererii de revizuire, la argumentele dezvoltate în susținerea acesteia, se constată că certificatul de moștenitor nr. x/2003 nu a avut relevanță juridică în stabilirea cadrului procesual.

Stabilirea părților litigante în procesul având ca obiect revizuire li a cărei revizuire se solicită în prezentul litigiu s-a făcut prin raportare la părțile litigante în judecata pe fond a pretențiilor dintre părți.

Invocarea de către intimații M. a excepțiilor autorității de lucru judecat, respectiv a puterii de lucru judecat sunt chestiuni care țin de fondul litigiului dintre părți și care nu au relevanță juridică în prezenta cauză.

Din dezvoltare argumentelor în susținerea acestor excepții și în considerarea celor expuse mai sus se constată că acestea nu reprezintă veritabile excepții în prezentul cadru procesual ci apărări pe fondul pretențiilor dintre părți.

Raportat la aceste considerente urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului invocată de intimații B. și C.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 179 din 8 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurentul-revizuent A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2523,60 RON către intimații B. și C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2018.

Procesat de GGC - MM