ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2619/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 200 din 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara. secția I civilă a admis cererile de revizuire conexate formulate de intervenientul A. împotriva Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. A schimbat în tot decizia și, în rejudecare, a respins acțiunea formulată de reclamanta B. și continuată de succesorii C. și D., având ca obiect constatare simulație, revendicare imobiliară și rectificare CF. A admis cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului A. și au fost obligați intimații C. și D. să plătească revizuentului A. suma de 40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în revizuire, reprezentând taxe judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 91/22 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2005, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire s-a susținut că prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost respins apelul revizuentului și s-a menținut sentința prin care Tribunalul Arad a constatat caracterul simulat al vânzării imobilului situat în Arad, jud. Arad de către defuncta E., antecesoarea intimaților către numitul F. și, ulterior, a vânzării subsecvente încheiate intre acesta și G., antecesorul revizuentului.

Pentru a se justifica calitatea procesual activă în dosarul de revendicare menționat, a fost depus Certificatul de calitate de moștenitor nr. 5 din 31 ianuarie 2003 emis de BNP H., certificat ce atesta calitatea de unic moștenitor a numitei B. de pe urma defunctei E., certificat emis în fals de către notarul public, aspect constatat în proces penal.

Ulterior, același revizuent A. a formulat o cerere de revizuire între aceleași părți, cu același obiect și pe același temei de drept, instanța dispunând conexarea Dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Timișoara la dosarul prezent.

Reclamanta B. a decedat în cursul litigiului, iar intimații I. au intervenit în cauză în calitate de moștenitori ai acesteia.

Curtea, analizând cererile de revizuire conexate, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile art. 326 - 327 C. proc. civ. raportat la art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a constatat că acestea sunt întemeiate, iar excepțiile de nulitate, tardivitate și inadmisibilitate invocate de către intimați sunt nefondate.

Potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazul în hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, în vreme ce art. 324 pct. 3 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, iar în lipsa unei astfel de hotărâri termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora.

Prezintă relevanță atât considerentele utilizate în Sentința penală nr. 203 din 13 iulie 2016 pronunțată în Dosarul penal nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, cât și de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin Încheierea nr. 603 din 9 iunie 2017 precizează în mod explicit că notarul H. a înserat în actele emise, printre care și Certificatul de calitate moștenitor nr. 5/2003, împrejurări necorespunzătoare adevărului, astfel că decizia de desființare a acestui certificat de calitate de moștenitor este justificată .

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut existența unui testament redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel și a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moștenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi și fratelui acesteia, M. (dosar).

În acest context, instanța penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moștenitor legal al doamnei B., aceasta având calitate de moștenitoare testamentară, adică legatară, cu o cotă de doar 1/14 sau de 2/28, în funcție de existența în viață a fratelui acestei, M..

Curtea a constatat că termenul de 1 lună a fost respectat de către revizuent (chiar devansat) pentru că actul de referință în acest caz este încheierea nr. 603 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în același Dosar nr. x/2016, prin care au fost respinse contestațiile formulate împotriva Încheierii penale nr. 415 din 21 decembrie 2016, ale cărei dispoziții au fost păstrate, iar aceasta a rămas definitivă la data de 9 iunie 2017.

În plus, această încheiere a judecătorului de cameră preliminară este indubitabil o hotărâre judecătorească și aceasta prezintă relevanță în cauză, nicidecum Ordonanța de clasare din 17 februarie 2016 a Serviciului Teritorial DNA Timișoara.

În sfârșit, aceeași Încheiere penală nr. 603 din 9 iunie 2017 este hotărârea judecătorească care confirmă existența falsului și care validează Încheierea penală nr. 415 din 21 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, care a dispus desființarea cu efect retroactiv a Certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003.

Această apreciere este în deplin acord atât cu jurisprudența constantă a instanțelor române, cât și a doctrinei, în contextul în care s-a observat că, în principiu, falsul trebuie să fie constatat printr-o hotărâre penală definitivă, fără a fi însă necesar ca prin această hotărâre să fi fost condamnat autorul falsului.

Sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât, pe lângă faptul că există o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a constatat falsul, chiar dacă prin această nu a fost condamnat autorul falsului, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale, mai există și decizia judecătorului în materie penală de desființare cu caracter retroactiv a certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003 emis de BNP H., certificat ce atesta calitatea de unic moștenitor legal a numitei B. de pe urma defunctei E..

Este îndeplinit și criteriul relevanței acestui Certificat de calitate de moștenitor nr. 5/2003, întrucât acesta a stat la baza soluționării litigiului care a format obiectul Dosarului nr. x/2005 în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009.

În urma admiterii apelului declarat de pârâtul A. prin Decizia civilă nr. 377/A din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara și anularea Sentinței civile nr. 20 din 18 ianuarie 2005, prin Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, după reținerea pentru rejudecare, s-a admis acțiunea civilă, prin evocarea fondului litigiului.

S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta B. și continuată de moștenitorii acesteia, în persoana reclamanților C. și D., constatându-se naționalizarea abuzivă de către Statul Român a imobilului situat în Arad, str. x, înscris în CF x Arad, nr. top. xb, clădire cu 6 apartamente și teren de 442 mp.

S-a constatat a fi simulat contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 25 martie 1941 între văduva lui N., născută O. și cumpărătorul F., cu privire la același imobil, precum și a contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 8 martie 1943 între vânzătorul F. și cumpărătorul G., cu privire la același imobil.

S-a dispus și rectificarea CF x, 17436 și 17437 Arad, prin radierea succesivă a pârâților de grad diferit și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei B., ca unică moștenitoare legală a defunctei E., inclusiv cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001.

Prin aceeași decizie a fost respinsă cererea de intervenție principală, în interes propriu, a intervenientului A..

În raport cu această decizie și cu constatările/considerentele instanței, justificarea calității procesuale active a reclamantei B. s-a făcut exclusiv cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 5/2003.

În primul paragraf al acțiunii introductive, reclamanta B. a susținut în fața instanțelor că are "calitate de moștenitoare legală a surorii bunicii mele, E., conform Certificatului de moștenitor nr. x din 31 martie 2003 emis de Biroul Notarial H. din Arad", acest act fiind singurul document atașat cererii de judecată, pentru justificarea/dovedirea calității procesuale active.

În dosarul tribunalului și în cele care s-au constituit ulterior la Curtea de Apel Timișoara, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, în căile de atac promovate fie împotriva Sentinței civile nr. 20 din 18 ianuarie 2005, fie împotriva Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009, reclamanta B., urmată de reclamanții I., nu au exhibat alte documente prin care să dovedească această calitate, nefiind prezentate niciodată în instanță acte de stare civilă, în sensul prevăzut de Capitolul 2, punctul 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, ci exclusiv certificatul de calitate de moștenitor nr. 5 din data de 31 ianuarie 2003 emis de BNP H..

Primele acte de stare civilă au fost prezentate cu ocazia judecării prezentei cereri de revizuire conexate, de către apărătorul intimaților I., în cursul anului 2017, însă aceste acte de stare civilă nu pot să confirme decât eventuala calitate de succesoare testamentară a reclamantei B. după defuncta E., calitatea de moștenitoare legală unică fiind exclusă, așa cum au reținut cu titlu definitiv instanțele penale prin Încheierile de cameră preliminară nr. 415/2016 a Curții de Apel Timișoara, respectiv nr. 603/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în Încheierea penală nr. 603/2017, a constatat existența unui testament redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel și a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moștenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi și fratelui acesteia, M.

În acest context, instanța penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moștenitor legal pentru B., aceasta având calitate de moștenitoare testamentară, adică legatară, cu o cotă de doar 1/14 sau de 2/28, în funcție de existența în viață a fratelui acesteia, M.

În rejudecare, Curtea a constatat că reclamanta B. nu putea pretinde calitatea de unică moștenitoare legală a defunctei E., odată pentru că nu a făcut dovada printr-un certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor valabil și nici prin acte de stare civilă, contemporane cu datele la care s-au soluționat dosarele civile pe fond, care să releve calitatea de unică moștenitoarea a fostei proprietare tabulare E. cu privire la imobilul situat în Arad, str. x, înscris în CF x Arad, nr. top. xb, clădire cu 6 apartamente și teren de 442 mp.

Pentru a putea promova și susține o acțiune mixtă, de natura celei în a cărei soluționare s-a pronunțat Decizia civilă nr. 91 din 22 aprilie 2009, în constatarea simulației, în revendicare și respectiv pentru rectificări CF succesive, o condiție fundamentală era aceea a dovedirii calității procesuale active, respectiv de unic moștenitor al fostului proprietar tabular.

Aceasta și în raport cu particularitățile acțiunii, care presupunea ca acțiune reală, probarea dreptului de proprietate, respectiv de succesor unic și exclusiv al proprietarului tabular, dovadă imposibil de produs pentru reclamanta B. câtă vreme instanța penală a statuat în mod definitiv prin Încheierea nr. 603/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că a existat un testament valabil, redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moștenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi și fratelui acesteia, M.

De altfel, acesta a fost contextul în care instanța penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moștenitor legal al doamnei B., aceasta având doar eventual calitate de moștenitoare testamentară, adică legatară, cu o cotă de doar 1/14 sau de 2/28, în funcție de existența în viață a fratelui acesteia, M.

În acest context, Curtea a respins apărările intimaților care fac referire la incidența art. 4.2, Capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, acestea nefiind aplicabile atât pentru considerentele arătate mai sus, cât și pe considerentul că acțiunea civilă a reclamantei B. nu a reprezentat o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, atât aceasta, cât și succesorii, decizând să urmeze calea dreptului comun, prin promovarea unei acțiuni directe în constatarea simulației, revendicare imobiliară și rectificare CF, indicând ca temei principal al acțiunii art. 480 C. civ., la care au asociat enunțarea art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Dovedirea calității de persoană îndreptățită și, concomitent, de justificare a calității procesuale active s-a făcut exclusiv cu Certificatul de calitate de moștenitor nr. 5/72003 emis de BNP H., act doveditor care a fost constatat a fi fals și desființat definitiv de către o instanță penală.

În acest context, Curtea, constatând lipsa calității procesuale active a reclamantei B., a respins acțiunea civilă precizată, continuată de succesorii acesteia, C. și D., având ca obiect constatare simulație, revendicare imobiliară și rectificare CF, iar în baza art. 55 raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. civ., a admis cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului A..

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pe intimații C. și D. să plătească revizuentului A. suma de 40 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs intimații C. și D., în susținerea căruia au invocat următoarele:

Caracterizarea naturii juridice a cererii de chemare în judecară formulată de reclamanta B. ca fiind o contestație împotriva refuzului unității deținătoare de a retroceda imobilul indicat în notificare rezultă și din considerentele Deciziilor nr. 4676 din 20 iunie 2012 și nr. 3494 din 20 iunie 2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. secția I Civilă, în care s-a arătat în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, că reclamanta a respectat procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001, solicitând instituțiilor abilitate acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de actul special de reparație pentru bunul preluat abuziv de stat, iar aceasta înseamnă că, solicitând acordarea beneficiului măsurilor reparatorii prevăzute de această lege și justificând vocația sa la acordarea lor, reclamanta, care a înțeles să uzeze de dispozițiile acestui act normativ, a urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, pe care a continuat-o prin cererea dedusă judecății, etapă judiciară ce se înscrie în procedurile de restituire reglementate de aceeași lege.

La Dosarul nr. x/2004 Tribunalului Arad, secția civilă și la Dosarul nr. x/2005 al Curții de Apel Timișoara, secția civilă se află o copie a notificării trimise Prefecturii Arad de succesibila B., prin executorul judecătoresc, în care a menționat anexarea înscrisurilor în dovedirea calității sale de moștenitoare, înscrisuri care erau actele de stare civilă,certificatul de calitate de moștenitor emițându-se ulterior, la data de 31 ianuarie 2003 - acte care fac parte din dosarul cauzei, deoarece dovedesc îndeplinirea condiției legale prealabile înregistrării cererii chemare în judecată, pe care instanța le putea solicita și de la prefectură.

Dacă instanța le-ar fi pus în discuție, ar fi prezentat argumentele prin care demonstrau că acțiunea se încadra în categoria contestațiilor care se puteau formula împotriva refuzului unității deținătoare de a da curs notificării primită conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 (în forma legii din acel moment) și că în această situație, în ipoteza considerării ca fiind declarat fals certificatul de calitate de moștenitor, se impunea să se țină seama de prevederile din Cap. 2 pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform cărora dovada calității de moștenitor a titularului notificării se putea face și numai cu acte de stare civilă.

4.1. S-a luat în considerare certificatul de calitate nr. x/2003 emis de BNP H. din Arad, ca factor determinat în pronunțarea deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009, deși acesta nu îndeplinește cerințele legale de a fi declarat fals prin hotărâre judecătorească și de a fi de natură să conducă în mod direct la schimbarea soluției din Decizia nr. 91 din 22 aprilie 2009.

- în cazul Sentinței penale nr. 203/PI/2016 a Curții de Apel Timișoara. secția penală, prin care s-au respins plângerile împotriva ordonanței de clasare, ceea ce se impune cu forța unei hotărâri judecătorești este dispozitivul acesteia, nu considerentele ei, iar în dispozitivul acestei sentințe penale se menționează doar respingerea plângerilor împotriva acelei ordonanțe, nu și declararea ca false a înscrisurilor întocmite de către notarul public în dosarele în care a emis acel certificat de calitate de moștenitor.

Instanța care a pronunțat Sentința penală nr. 203/PI/2016 și-a depășit atribuțiunile atunci când s-a pronunțat în fond asupra faptei de falsificare a Certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003, mai cu seamă că judecând în procedura prevăzută pentru camera preliminară, avea obligația să se pronunțe numai asupra aspectelor de legalitate ale ordonanței atacate cu plângere, așa cum se prevede în art. 342 C. proc. pen..., statuările din această sentință cu privire la săvârșirea faptei de falsificare a certificatului fiind neavenite și considerate, deci, ca inexistente.

Nici încheierea nr. 415/2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care s-a dispus desființarea Certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003 și nici Încheierea nr. 603/2017 a Înaltei Curți, secția penală, prin care s-a confirmat încheierea Curții de Apel Timișoara, nu au constatat falsul certificatului, ci prin ele s-a dispus desființarea certificatului, pentru motive survenite după 11 ani de la emiterea lui.

Era necesar să se respecte condiția legală ca înscrisurile doveditoare să conțină declararea falsului, nu să se indice denumirea de către instanță în alți termeni, ai înlăturării efectelor unui înscris (cum ar fi desființare, înlăturare, respingere), deoarece, pe de-o parte, normele de procedură sunt de strictă interpretare și nu este admisibilă înlocuirea unor termeni ai textelor legale cu alții asemănători, iar pe de altă parte, diferențele de terminologie pot constitui expresia reglementării de către legiuitor a unor efecte diferite ale acelui înscris.

- desființarea Certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003 este irelevantă pentru soluționarea cererii de revizuire, deoarece decizia s-a dat nu pe temeiul certificatului, ci pe cel al calității succesibilei B. de moștenitoare legală a defunctei E., născută O..

Desființarea Certificatului de calitate succesorală nr. 5/2003 nu conduce la întreruperea transmisiunilor succesorale la defuncta E. născută O. până la succesibila B., deoarece legăturile de rudenie dintre succesibila B. și defunctă sunt obiective, ele există indiferent dacă cineva la recunoaște sau le contestă, ori dacă în privința lor s-a emis sau nu un certificat constatator, iar succesibila B. a fost repusă în termenul de acceptare a acelei succesiuni, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, prin formularea cererii de retrocedare a imobilelor foste ale proprietarei decedate, E. născută O.

Faptul că succesibila B. a găsit de cuviință să obțină și un certificat de calitate de moștenitoare după defuncta E. născută O. a constituit un exces de probare a relației sale de rudenie cu fosta proprietară decedată.

Potrivit Capitolului 2, punctul 4.2. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dovada calității de moștenitor a solicitantului după persoana de la care imobilul fusese preluat în mod abuziv se putea face atât cu acte de stare civilă, cât și cu certificatul de calitate de moștenitor.

Pentru retrocedarea solicitată de succesibila B., continuată după decesul acesteia, au fost folosite ambele dovezi, prin anexarea la notificare a actelor de stare civilă și depunerea ulterioară în dosarul de judecată a Certificatului de calitate de moștenitor nr. 5/2003.

La dosar existau actele de stare civilă, astfel că pentru schimbarea de către instanța de revizuire a soluției cuprinse în Decizia civilă nr. 91/2009 ar trebui să fie înlăturată de către această instanță și dovedirea cu acte ce stare civilă a calității de moștenitoare a succesibilei B. după persoana de la care s-a preluat imobilul în mod abuziv, Legea nr. 10/2001 recunoscându-le în mod expres și actelor de stare civilă puterea doveditoare a acelei calități.

Această condiție presupune aptitudinea înscrisului de a conduce în mod direct la schimbarea soluției de fond, or, în prezenta cauză, desființarea certificatului a condus la pierderea calității de a solicita retrocedarea, dispunându-se schimbarea soluției de fond pe temeiul admiterii excepției lipsei calității procesuale active.

4.2. A fost motivat contradictoriu temeiul dreptului succesibilei B. de a primi moștenirea după defuncta E., născută O.

Se reține că Înalta Curte secția penală, prin Încheierea nr. 603/2017, prin care a fost confirmată încheierea nr. 415/2016 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, " a validat" testamentul pretins lăsat de fosta proprietară a imobilului din litigiu, prin care i s-ar fi lăsat autoarei succesibilei B. cota parte de 1/14 din averea ei.

Prin urmare, instanța îi recunoaște autoarei succesibilei B. calitatea de moștenitoare testamentară după defuncta E. născută O., dar îi respinge dreptul de a fi exercitat acțiunea de retrocedare și în această calitate, cu motivarea că regula prevăzută în Cap. 2, pct. 4.2. din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 10/2001, constând în posibilitatea autorului notificării de a-și dovedi calitatea succesorală doar prin prezentarea actelor de stare civilă, nu i se aplică succesibilei B. nici în calitatea ei de moștenitoare testamentară, din cauza faptului că retrocedarea a fost solicitată printr-o acțiune civilă de drept comun, în judecarea căreia nu ar fi aplicabile și prevederile Legii nr. 10/2001.

Motivarea neaplicării Legii nr. 10/2001 chiar și în cazul recunoașterii calități de moștenitoare testamentară a succesibilei B. intră în contradicție cu susținerea în sensul că acțiunea exercitată de succesibila B. ar fi o acțiune mixtă, deci o acțiune care s-ar fi întemeiat atât pe norme ale C. civ., cât și pe dispoziții ale Legii nr. 10/2001, ipoteză în care ar fi trebuit ca instanța să nu respingă incidența în cauză a prevederilor din Regulamentul de aplicare a acestei legi.

Văzând nelegalitățile autorităților, au obținut certificatul notarial din 18 noiembrie 2017 emis de Biroul de Avocatură și Notariat P. din Tiberias-Israel, autentificat sub nr. x din 19 noiembrie 2017, care este însoțit de apostila emisă la data de 19 noiembrie 2017 de Tribunalul ds. Q., prin care se constată calitatea succesibilei B. de moștenitoare legală a succesiunii răposatei E.

Acest certificat înlocuiește certificatul nr. 5 din 31 ianuarie 2003, desființat de instanțele penale din România, îndeplinind aceeași funcție a dovedirii calității de moștenitoare legală a succesibilei B. după defuncta E. născ. O., probă nouă care contribuie în mod hotărâtor la justificarea deplină a calității.

Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte, cu majoritate, constată că recursul este fondat, în parte.

Diferența de terminologie dintre sancțiunea aplicată în procesul penal și cea impusă prin dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., care reglementează motivul de revizuire admis în cauză, nu are relevanță în condițiile în care efectele acestora sunt aceleași, esențială fiind sancțiunea care afectează valabilitatea actului - cu privire la una dintre hotărâri, care nu a fost singura la care s-a făcut referire și căreia nu i s-a dat relevanța primordială, prezenta instanță neavând oricum competența a se pronunța, văzând criticile formulate.

Mai mult, prin înscris fals, în sensul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., se înțelege nu numai înscrisul reținut ca fals odată cu stabilirea săvârșirii unei infracțiuni, ci și acela al cărui conținut nu corespunde realității, chiar și atunci când prin operațiunea de alterare a realității nu s-a comis o infracțiune.

Instanța de revizuire a constatat caracterul determinant al înscrisului desființat în procesul penal, reținând că hotărârea s-a dat în dat în baza acestuia, în raport cu considerentele hotărârilor și de faptul că justificarea calității procesuale active a reclamantei B. s-a făcut exclusiv cu Certificatul de calitate de moștenitor nr. 5/2003 - în primul paragraf al acțiunii introductive, reclamanta B. a susținut că are "calitate de moștenitoare legală a surorii bunicii mele, E., conform Certificatului de moștenitor nr. x din 31 martie 2003 emis de Biroul Notarial H. din Arad", acest act fiind singurul document atașat cererii de judecată, pentru justificarea/dovedirea calității procesuale active, iar în dosarul tribunalului și în cele care s-au constituit ulterior în apel, respectiv recurs, reclamanta, urmată de reclamanții I., nu au exhibat alte documente prin care să dovedească această calitate, nefiind prezentate în instanță acte de stare civilă, ci exclusiv certificatul de calitate de moștenitor.

În condițiile în care partea reclamantă a justificat calitatea de moștenitor a fostului proprietar, îndreptățirea de a formula acțiunea, cu un certificat de calitate de moștenitor și, drept consecință, instanța nu a mai verificat pe baza actelor de stare civilă calitatea reclamată în cauză, chiar dacă acestea au fost atașate notificării (cum se susține în cauză) și care oricum nu îi erau la dispoziție, în mod corect s-a constatat caracterul determinant al acestui act - potrivit art. 4.2, Capitolul 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 4 alin. (2) din lege referitor la accesul moștenitorilor persoanei îndreptățite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant (acte de stare civilă, certificate de moștenitor, dacă acestea există, testamente) pentru stabilirea calității de moștenitor legal sau testamentar, iar în cazul în care se depune certificat de calitate emis de un notar public, potrivit legii, se va soluționa notificarea și pe baza acestuia.

Caracterul determinant al înscrisului, din perspectiva art. 322 pct. 4 C. proc. civ., nu este contrazis de hotărârea/soluția pronunțată de instanță în rejudecarea fondului cauzei, aceasta confirmând neîndreptățirea reclamantei inițiale în formularea cererii în calitatea reclamată, astfel cum s-a reținut aceasta a fi invocată și dovedită pe parcursul derulării litigiului de fond, anterior formulării cererii de revizuire.

În ceea ce privește lipsa caracterul determinant al certificatului de calitate, recurenții au susținut puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 1797/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin această decizie s-a soluționat însă o cerere de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 6166/20 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. secția I civilă într-un alt cadru procesual, în raport de care a fost apreciat caracterul determinant al înscrisului vizat de motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, în soluționarea cererii de revizuire, susținută pe aceleași temeiuri de fapt și de drept ca în prezenta cauză, s-a reținut că în cauza respectivă intimații I. au avut calitatea de intervenienți accesorii, nu au invocat un drept propriu, iar prin decizia de recurs atacată pe calea revizuirii, aceștia nu au obținut niciun drept propriu, iar pe de altă parte, înscrisul în cauză nu a constituit motivul de admitere a recursurilor și nu a influențat în vreun fel analizarea de către instanța de recurs a calității reclamantului de persoană îndreptățită la restituirea imobilului, de vreme ce s-a constatat că antecesorul acestuia a devenit proprietar în baza unui act simulat și că, astfel, A. nu poate dobândi un bun cu privire la care antecesorul să nu mai era proprietar, după cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 91 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Curte de Apel Timișoara. secția civilă.

2.1. Recurenții reclamă greșita calificare a naturii juridice a cererii de chemare în judecată, susținând că aceasta este o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001, urmare refuzului unității deținătoare de soluționare a notificării autoarei sale, precum și faptul că instanța nu a pus în discuție natura juridică a acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a autoarei lor - critici ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5 (nu și pct. 8 C. proc. civ.).

Înalta Curte constată că este fondată critica în ceea ce privește capetele de cerere care conturează acțiunea în revendicare, în privința cărora sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, cum s-a reținut prin Decizia nr. 4676 din 20 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. secția I civilă, ale cărei considerente au fost redate în Decizia nr. 3494 din 20 iunie 2013 pronunțată de aceeași instanță și care a avut ca obiect o contestație în anulare - recurenții valorificând puterea de lucru judecat a dezlegărilor date, cu relevanță în susținerea criticii.

Astfel, în decizia menționată s-a reținut că reclamanta a respectat procedura prealabilă reglementată de Legea nr. 10/2001, solicitând instituțiilor abilitate acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de actul special de reparație pentru bunul preluat abuziv de stat, iar aceasta înseamnă că, "solicitând acordarea beneficiului măsurilor reparatorii prevăzute de această lege și justificând vocația sa la acordarea lor, reclamanta care a înțeles să uzeze de dispozițiile acestui act normativ, a urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, pe care a continuat-o prin cererea dedusă judecății, etapă judiciară ce se înscrie în procedurile de restituire reglementate de aceeași lege."

Modul de soluționare a cererii nu conturează o sancționare a lipsei calității procesuale active, ca o veritabilă excepție necesar a fi pusă în discuția părților, întrucât, dat fiind obiectul cauzei și modul de revizuire reținut, în cazul în speță aceasta se circumscrie unei condiții de fond a acțiunii, iar instanța a făcut o calificare a naturii acțiunii, urmare propriei aprecieri a elementelor acesteia, fără a fi obligată a o pune în discuția părților și fără a atrage, din această perspectivă, aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

2.2. În contextul juridic al cauzei, conturat și în sensul mai sus arătat, s-a susținut calitatea de moștenitor legal în aplicarea dispozițiile Legii nr. 10/2001, caz în care poate fi atrasă incidența dispozițiilor art. 4 alin. (4) din lege, care prevăd că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care au urmat procedura legală profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire, coroborat cu art. 22 alin. final, care prevede că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Date fiind limitele de judecată a cererii de revizuire cu care a fost sesizată, instanța s-a pronunțat exclusiv pe calitatea de unic moștenitor legal a autoarei recurenților, susținută în cauză, cu consecințe directe asupra întregii acțiuni, ceea ce înseamnă că, în ipoteza reconfirmării calității cu privire la imobilul în cauză, modul de soluționare a tuturor celorlalte cereri/chestiuni de fapt și drept rămâne în puterea de lucru judecat și nu mai poate fi repus în discuție (respectiv, în limitele conferite de cota de moștenire legală, într-o astfel de ipoteză).

Instanța a reținut că nu s-a făcut dovada printr-un certificat de moștenitor sau de calitate valabil și nici prin acte de stare civilă contemporane cu datele la care s-a soluționat dosarul de fond/acte existente în dosar în etapele procesuale de soluționare a fondului, care să releve calitatea de unică moștenitoare a fostei proprietare tabulare E. cu privire la imobilul situat în Arad, str. x, iar o astfel de dovadă este imposibil de produs pentru reclamanta B. câtă vreme instanța penală a statuat în mod definitiv prin Încheierea nr. 603/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că a existat un testament valabil, redactat de către defuncta E. la data de 19 mai 1955 la Tel Aviv, Israel, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a validat acest testament, constatând că testatoarea a lăsat o cotă de 1/14 din avere doamnei J., respectiv K., născută L., urmând ca în cazul în care aceasta era decedată, moștenirea privind cota de 1/14 să fie deferită doamnei B., născută Szerenyi și fratelui acesteia, M.

Acesta a fost contextul, a mai reținut instanța, în care instanța penală a constatat în mod definitiv că notarul public H., prin inserarea unor date necorespunzătoare adevărului, a stabilit în mod eronat calitatea de unic moștenitor legal al doamnei B..

Limitele în care s-a pronunțat instanța penală, care a sancționat înserarea în certificatul desființat a calității de unic moștenitor, cu titlu legal, pentru autoarea recurenților, în condițiile existenței unui testament lăsat de defuncta de pe urma căreia a fost emis actul notarial, sunt date de considerentele încheierii reținută de instanță, în care s-a arătat că nu prezintă relevanță în cauză motivul de contestație referitor la faptul că nu constituie un fapt ilicit neindicarea de către persoana care solicită eliberarea unui certificat de moștenitor a faptului că mai există alți moștenitori, legali sau testamentari, întrucât aceștia au la dispoziție acțiunea în petiție în ereditate exercitată la instanța civilă, cu motivarea că obiectul procedurii pendinte îl constituie cererea de desființare a înscrisurilor falsificate de notar, iar "procedura succesorală, stabilirea moștenitorilor defunctei E. și a bunurilor acesteia, respectiv a cotei părți ce li s-ar cuveni fiecăruia dintre aceștia și drepturile succesorale ale acestora exced procedurii pendinte, stabilite în condițiile art. 549

1

din C. proc. pen..".

În condițiile în care în cauză s-a reclamat o moștenire legală deschisă în temeiul Legii nr. 10/2001, iar certificatul de calitate care o susținea a fost desființat cu mențiunea existenței unui act de ultimă voință al fostei proprietare din anul 1955, se impunea a se verifica dacă imobilul în litigiu intră în masa succesorală cu privire la care fostul proprietar a dispus prin testament sau dacă acesta a fost exclus, aflându-se astfel într-un caz particular - în care se invocă beneficiul dispozițiilor unei legi speciale, intervenită ulterior testamentului, în aplicarea cărora partea se prevalează de dispozițiile art. 4 alin. (3), potrivit cărora, succesibilii care după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.

În acest context, se observă că recurenții au reclamat drepturi ale unui moștenitor legal, excluzând astfel bunul de sub puterea clauzelor testamentare, în vreme ce intimatul revizuent susține că prin art. 8 al testamentului imobilul ce face obiectul litigiului a fost exclus de către testatoare de la revendicare, pe motiv că în timpul regimului hitlerist l-a vândut numitului G., antecesorul său.

În ipoteza în care voința testatoarei a fost în sensul excluderii imobilului de sub regimul testamentului, era necesar a se verifica dacă se confirmă calitatea de moștenitor legal a autoarei recurenților de pe urma fostei proprietare tabulare E., de care aceasta s-a prevalat invocând beneficiul Legii nr. 10/2001, în condițiile probatorii ale acestei legi și ale normelor de aplicare, iar sub acest aspect, instanța nu era ținută de existența deja în dosarul de fond soluționat prin decizia revizuită a actelor de stare civilă sau de o dată contemporană a acestora cu datele la care s-a soluționat dosarul cu fond, cum a reținut.

Prin urmare, dat fiind că instanța a constatat că reclamanta inițială s-a prevalat în susținerea acțiunii exclusiv de un certificat de calitate de moștenitor, act ce a fost desființat ulterior soluționării irevocabile a dosarului de fond, iar noua situație juridică a susținut și fundamentat cererea de revizuire admisă prin decizia recurată în prezentul dosar, trebuia să se verifice, subsecvent calificării moștenirii, actele de stare civilă, a căror relevanță juridică a fost recunoscută, acte ce s-au reținut a fi prezentate cu ocazia judecării cererii de revizuire și să li se dea posibilitatea recurenților să administreze probele necesare - relevante în acest sens, din perspectiva cererii în revendicare, fiind dispozițiile art. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, mai sus detaliate.

Aceasta deoarece, pentru situația invocării faptului că materialul probator care a stat la baza pronunțării hotărârii este fals, instanța constată admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, iar apoi procedează la administrarea de probe noi.

Consecința directă a modului de soluționare a cauzei, relativ la care s-au detaliat mai sus argumentele care îl infirmă și care au subliniat linia de analiză, a fost sancționarea de către instanță și a lipsei unanimității în formularea acțiunii.

A impune regula unanimității pentru formularea acțiunii (cu efectul readucerii bunului sub regimul Legii nr. 10/2001) lasă fără consecințe juridice notificarea (continuată prin prezenta procedură în fața instanței), relativ la care recurenții susțin că autoarea lor este singura persoană care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitor legal, valorificând dispozițiile art. 4 alin. (4) coroborat cu art. 22 alin. final din această lege.

Cu atât mai mult, dacă mai sunt moștenitori care nu au formulat notificare cu privire la imobil în temeiul legii speciale, în privința acestora s-ar putea pune și problema interesului, acțiunea în constatarea simulației având menirea de a readuce imobilul sub regimul Legii nr. 10/201 și de a li se da astfel posibilitatea persoanelor îndreptățite, care au urmat totuși procedura legală, să beneficieze de măsurile reparatorii.

Inclusiv în ipoteza în care mai sunt moștenitori care au formulat notificare, este relevantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-au conturat elementele de analiză în context și în aplicarea căreia se subliniază că a impune regula unanimității poate reprezenta o sarcină disproporționată de natură a rupe justul echilibru dintre, pe de o parte, preocuparea legitimă de a proteja drepturile tuturor moștenitorilor și, pe de altă parte, dreptul reclamantului de acces la o instanță pentru a-și revendica cotele părți din bunul indiviz, aceasta reprezentând un obstacol insurmontabil pentru orice tentativă viitoare de revendicare a bunurilor indivize (hotărârea în Cauza Lupaș și alții împotriva României).

Totodată, asupra regulii în discuție s-a intervenit, oricum, semnificativ, în condițiile în care în art. 63 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. se prevede că dispozițiile art. 643 alin. (1) și (2) din C. civ. se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a C. civ. - art. 643 C. civ. prevăzând că " (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. (2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari."

În justificarea calității de moștenitor legal, prin cererea de recurs s-a invocat puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 718/R din 21 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad, prin care s-a reținut că "defuncta B., nepoată de soră a defunctei E., predecedată, vine la moștenirea acesteia prin reprezentare, în linie colaterală reprezentarea fiind admisă în privința copiilor și descendenților fraților sau surorilor defunctului, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 666, raportat la art. 664 și 664 Cod. civil." În corelație cu această decizie, s-a mai invocat și Decizia nr. 20 din 6 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, cu privire la care recurenții au revenit ulterior.

Cum a susținut intimatul revizuent, această decizie a fost pronunțată în contradictoriu cu alte persoane, în temeiul Legii nr. 18/1991, impunându-se numai părților din cauza respectivă ca o prezumție irefragabilă de adevăr și nu terților, cum este în speță, care nu sunt ținuți de aceasta, putând să conteste valoarea lucrului judecat și să respingă constatările anterioare care le sunt opuse - din punctul acestora de vedere, hotărârea având sub aspect probatoriu valoarea unei prezumții, supusă dovezii contrare.

2.3. Pentru ipoteza infirmării moștenirii legale, respectiv în care voința testatoarei a fost în sensul includerii imobilului sub regimul testamentului, instanța a reținut deja o eventuală calitate de moștenitoare testamentară a autoarei recurenților, fără să procedeze la cercetarea cauzei și din această perspectivă, relevantă în cadrul procesual al dosarului de fond, făcând aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (nu ale art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

În soluționarea cererii în acest context, sunt aplicabile considerentele anterioare, inclusiv din perspectiva puterii de lucru judecat (generată de cadrul procesual al cauzei), în mod corespunzător, cu sublinierea faptului că art. 4 alin. (4) (coroborat cu art. 22 alin. final), spre deosebire de moștenirea legală, operează în raport cu coerezii care ar fi putut pretinde drepturi succesorale, însă numai în limita cotei succesorale la care putea pretinde drepturi autoarea recurenților, B..

Întrucât clarificarea aspectelor mai sus subliniate presupune aprecierea probatoriului și stabilirea situației de fapt, activitate incompatibilă cu judecata în recurs din perspectiva dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) din același cod și, urmare admiterii recursului, va casa decizia și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță, în limitele anterior fixate - care va avea în vedere și probatoriul administrat în fața prezentei instanțe, în contextul juridic al cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de intimații C. și D. împotriva Deciziei nr. 200 din data de 23 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2018.

Motivarea opiniei separate formulate de jud. R.:

Apreciez că recursul declarat împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 200 din data de 23 noiembrie 2017 este nefondat și trebuia respins în consecință, pentru considerentele ce urmează:

Sunt întru-totul de acord că, în cauză, sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., inclusiv condiția caracterului determinant, în ceea ce privește Certificatul de moștenitor nr. x din 31 martie 2003 emis de Biroul Notarial H. din Arad. În aceste condiții, în mod corect, Curtea de Apel Timișoara a admis în principiu cererile de revizuire conexe.

Această constatare nu putea conduce, însă, la o altă soluție în rejudecarea apelului decât cea adoptată prin decizia recurată, față de circumstanțele speței și de finalitatea recursului de față.

Este de necontestat că, în urma admiterii în principiu a revizuirii, se poate ajunge chiar la menținerea situației de fapt conturate prin decizia supusă revizuirii, dar atare rezultat este posibil doar în urma administrării de probe noi, în completarea celor vechi. În absența unor probe noi, nu este posibilă păstrarea situației de fapt, cât timp a fost înlăturat un înscris considerat determinant pentru adoptarea soluției.

În măsura în care s-ar aprecia că probele inițial administrate, independent de respectivul înscris, conduceau la aceeași soluție, ar însemna că înscrisul nu a avut un caracter determinant, din moment ce lipsa acestuia din ansamblul probator nu ar fi afectat situația de fapt.

În cauză, recurenții nu au înțeles să administreze probe noi în legătură cu situația de fapt ce urma a fi stabilită după admiterea cererii de revizuire. Dimpotrivă, au susținut - inclusiv prin motivele de recurs - că cererea de revizuire nu este întemeiată, întrucât actele de stare civilă ce se regăseau deja la dosar dovedesc statutul autoarei lor, B., de persoană îndreptățită la restituirea întregului imobil, văzându-se dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și ținându-se cont de faptul că autoarea lor este singura persoană care a formulat notificare.

Așadar, prin apărările formulate, recurenții au intenționat să demonstreze că certificatul de moștenitor - prin care s-a constatat calitatea autoarei B. de unic succesor de pe urma proprietarei inițiale a imobilului, E. -, nu a fost determinant în soluționarea cauzei, față de celelalte înscrisuri administrate în cauza finalizată prin decizia de apel supusă revizuirii, nefiind întrunite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire.

Subliniez că recurenții nu au invocat calitatea autoarei lor de moștenitor testamentar de pe urma pretinsului proprietar al imobilului în litigiu, ci exclusiv calitatea de moștenitor legal, astfel cum s-a arătat anterior, tinzând la reaprecierea probelor deja administrate. Recurenții nu au intenționat să folosească Încheierea nr. 603/2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție drept mijloc de probă pentru dovedirea calității autoarei lor de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, hotărârea penală prin care s-a constatat inserarea în Certificatul de moștenitor nr. x din 31 martie 2003 a unor date necorespunzătoare adevărului a fost invocată doar de către revizuent, cu finalitatea înlăturării certificatului de moștenitor, ca înscris determinant în adoptarea Deciziei civile nr. 91 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

În acest context trebuie apreciată, în opinia mea, valo