ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4154/2018

Ședința publică din data de 9 octombrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 aprilie 2016 pe rolul Judecătoriei Gurahonț sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate nulitatea absolută a Certificatului de moștenitor nr.

92/2002, emis în favoarea pârâților B. și C. de fostul Birou Notarial Public Gurahonț, în temeiul căruia s-au făcut înscrierile de sub x din C.F. nr. x Sebiș, cu număr top x, transcrisă în C.F. x cu număr top x-1544/b în favoarea pârâților E. și D.;

- să constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2003 de fostul Birou Notarial Public Gurahonț;

- să constate nulitatea încheierilor de carte funciară nr. x/2004 din

C.F. nr. 2013 Sebiș cu număr top x și nr. 104/2003 din C.F. x cu număr top x-1544/b și să se dispună radierea înscrierilor de sub x din C.F. nr. x Sebiș cu număr top x și de sub x din C.F. x Sebiș cu număr top x-1544/b și de sub B1 din cartea funciară convertită x Sebiș cu număr top x;

- să înscrie în Cartea funciară nr. x Sebiș cu număr top x-1544 pe pârâții E. și D. cu suprafața de 800 mp și supraedificatele "casa cu numărul x din strada x", cu cheltuieli de judecată dacă pârâții se opun.

În drept, au fost invocate prevederile art. 650, art. 685-691 și art. 907-911 din vechiul C. civ., art. 22-28 din Legea nr. 7/1996.

Prin sentința civilă nr. 237 din 31 mai 2017, Judecătoria Gurahonț a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și, în consecință:

A constatat nulitatea absolută parțială a Certificatul de moștenitor nr. x/31.07.2002, emis de B.N.P. Gurahonț, în sensul că din masa succesorală a defunctului B. face parte cota de 1/2 părți din imobilul intabulat în C.F. x Sebiș, fostă C.F. x Sebiș, nr. top. x, compus din casă de locuit, construcții anexă și teren în suprafață de 2918 mp (800 mp + 2118 mp) din suprafața de 7945 mp, situat în str. x, Sebiș, în loc de teren în suprafață de 3955 mp din suprafața de 7910 mp, situat în str. x, Sebiș.

A constatat nulitatea absolută parțială a Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/7 februarie 2003 de către B.N.P. Gurahonț, prin care pârâții C. și pârâtul B. au vândut pârâților E. și D. imobilul intabulat în C.F. x Sebiș, fostă C.F. x Sebiș, nr. top. x, compus din casă de locuit, construcții anexă și teren în suprafață de 7910 mp, situat în str. x, Sebiș, în sensul că primii au înstrăinat ultimilor imobilul intabulat în C.F. x Sebiș, fostă C.F. x Sebiș, nr. top. x, compus din casă de locuit, construcții anexă și teren în suprafață de 2918 mp (800 mp + 2118 mp), situat în str. x, corespunzător lotului 1.

A dispus parcelarea imobilului nr. top. x prin formarea a două loturi:

- lotul x compus din teren intravilan cu casă situat în str. x, în suprafață de 2918 mp, determinat de conturul format din punctele 32-34-31-38-33-23-22-15-35-16 în anexele 1.36 a și 1.35a, care să fie atribuit pârâților E. și D.;

- lotul x compus din teren extravilan, în suprafață de 5027 mp, determinat de conturul format din punctele 38-30-29-23-33 în anexa 1.36 a și 1.35a, lot care corespunde parcelei cu nr. top. x din Titlul de proprietate nr. x/19.07.2002, emis de Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Arad, care să fie atribuit reclamantului.

A constatat nulitatea parțială a încheierilor de carte funciară nr. x/2004 din C.F. nr. x Sebiș cu număr top x-1544/b și nr. 104/2003 din C.F. xSebiș (fostă C.F. x Sebiș) cu număr top x-1544/b, în ceea ce privește suprafața imobilului, conform celor arătate anterior și a dispus înscrierea în C.F., conform celor arătate anterior.

I-a obligat pe pârâții E. și D. la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâții E. și D..

Prin decizia civilă nr. 1113/A din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul A. și a fost admis apelul declarat de pârâții E. și D., schimbându-se în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții E. și D.. Au fost menținute dispozițiile primei instanțe doar în ce privește modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de calitate de moștenitor nr. 92/2002.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 17 mai 2018.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței sale materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal în apel, într-o cerere în care competența de primă instanță a judecătoriei a fost stabilită și necontestată în raport de dispozițiile art. 94, art. 98 și art. 117 C. proc. civ., așa cum reiese din încheierea de ședință de la 28 septembrie 2016 .

Competența tribunalului ca instanță de apel se determină conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Cea de-a doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel, sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ., care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea casată".

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 C. proc. civ. impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Aceste considerente relevă faptul că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, nicio dispoziție în vigoare neîngăduind concluzia potrivit căreia un atare sistem ar fi fost până în prezent abandonat.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Arad, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Timișoara, instanță în favoarea căreia urmează să fie declinată cauza în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1113/A din 28 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2018.