ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2056/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Circumstanțele cauzei

I. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 21 iulie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei asupra imobilului situat în municipiul București, str. x, în suprafață de 7.631 mp, având nr. cadastral x (nr cadastral vechi 15896/1/1/2) intabulat în Cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) și, pe cale de consecință, rectificarea Cărții funciare nr. x nr. cadastral x (nr. cadastral vechi 15896/1/1/2). deschisă pe numele reclamantei A., respectiv a Cărții funciare nr. x nr. cadastral x, deschisă pe numele pârâtei societatea S.C. B. S.A., în sensul: radierii mențiunii "suprapunerii" terenului pârâtei înscris în Cartea funciară nr. x, având nr. cadastral x, peste imobilul reclamantei înscris în Cartea funciară nr. x, având nr. cadastral x (nr. cadastral vechi 15896/1/1/2), astfel cum reiese din Partea a III-a a cărții funciare nr. x; radierii înscrierii suprapunerii/dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. în cuprinsul Cărții Funciare nr. x, nr. cadastral vechi 6574 și obligarea pârâtei la plata daunelor decurgând din afectarea substanței dreptului de proprietate asupra imobilului.

II. În cauză pârâta S.C. B. București S.A. a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului București, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamantei chematul în garanție să fie obligat la suportarea consecințelor eventualei admiteri a acțiunii principale, având în vedere obligația de garanție pentru evicțiune care îi revine pârâtei.

III. Judecata în primă instanță. Sentința pronunțată de Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 231 din 17 februarie 2017 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dispus după cum urmează:

A admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Municipiul București, în conformitate cu prevederile art. 74 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (3) Noul C. proc. civ.

A admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind constatarea existenței dreptului de proprietate, invocată prin întâmpinare.

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate formulată de reclamanta A..

A disjuns capetele de cerere privind rectificarea cărții funciare, obligarea pârâtei la despăgubiri, constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. B. S.A. și a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 07.04.2017, orele 08:30, Complet F2, pentru când s-au citat părțile.

A admis, în parte, cererea pârâtei privind cheltuielile de judecată.

A obligat reclamanta la plata către pârâta S.C. B. S.A. a sumei de 7026.3 RON, reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea sentinței s-a reținut, între altele, că în soluționarea acțiunii în constatare provocatorie, atunci când reclamantul invocă un titlu de proprietate și posesia asupra unui imobil în concurs cu pârâtul, care la rândul său se prevalează de un titlu valabil asupra aceluiași bun și de stăpânirea materială a acestuia, instanța nu poate proceda la o comparare a titlurilor și drepturilor de proprietate ale părților, această operațiune fiind specifică acțiunii în revendicare.

Pentru a proceda la compararea titlurilor de proprietate ale părților aflate în conflict judiciar asupra imobilului în litigiu, reclamanta are la dispoziție acțiunea în revendicare de drept comun care să conducă la rezolvarea definitivă a situației litigioase, sub toate atributele dreptului de proprietate.

Prin urmare, tribunalul constată că în situația concretă dedusă judecății, reclamanta are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, respectiv acțiunea în revendicare, motiv pentru care, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 35 C. proc. civ., va admite excepția invocată și va respinge capătul principal de cerere (acțiunea în constatare) ca inadmisibil.

Raportat la faptul că rectificarea cărții funciare, precum și obligarea pârâtei la despăgubiri pentru afectarea substanței dreptului de proprietate, reprezintă cereri accesorii capătului principal, astfel încât modul de soluționare a acestora depinde de soluția pronunțată asupra acțiunii în constatare, iar cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de scurtă durată reprezintă un capăt subsidiar, tribunalul a apreciat că pentru analizarea acestora este necesar ca soluția privind excepția inadmisibilității primului capăt să rămână definitivă, motiv pentru care a dispus disjungerea acestor cereri și formarea unui nou dosar.

De asemenea, tribunalul a dispus și disjungerea cererii de chemare în garanție, luând în considerare faptul că aceasta a fost formulată atât cu privire la capătul principal, cât și în privința capătului subsidiar de cerere.

IV. Cererea de apel.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

V. Judecata în apel. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 802/A din 03.06.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantei, cu consecința anulării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În motivarea deciziei s-au arătat, în principal, următoarele:

Reclamanta a învederat că este atât proprietarul tabular, cu titlu valabil, cât și posesorul terenului, încă de la momentul dobândirii dreptului, respectiv de la data de 03.08.2006, anterior posesia fiind exercitată de autorii reclamantei, încă din data de 13.08.2003.

Pârâta S.C. B. S.A. s-a prevalat de calitatea de proprietar asupra terenului în suprafață de 6570 mp (parte din suprafața de 7631 mp) prin invocarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București din 16.12.1999 prin care Municipiul București a adus acest bun ca aport în natură la capitalul social al societății, invocând și posesia asupra bunului imobil printr-o serie de înscrisuri menționate de prima instanță.

Tribunalul a realizat o prezentare corespunzătoare a instituției juridice aplicabile, a caracterului subsidiar față de acțiunea în realizare, a diferenței de ordin juridic între acțiunea în revendicare și acțiunea în constatare, însă a făcut o aplicare eronată a acestora la situația de fapt dedusă judecății, reținând că nu poate proceda la o comparare a titlurilor de proprietate ale părților.

Din perspectiva primei instanțe de judecată, această procedură de comparare a titlurilor ar fi specifică numai acțiunii în revendicare. Or, așa cum a reținut chiar și în cuprinsul motivării, acțiunea in revendicare a fost definită ca fiind mijlocul procedural prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar. Hermeneutica elementelor art. 563 din C. civ. relevă că în cazul acțiunilor în revendicare cerința esențială a calității procesuale active este reprezentată de pierderea posesiei, respectiv stăpânirea bunului de către pârât.

Relevantă în speța dedusă judecății, în condițiile în care ambele părți afirmă exercitarea elementului usus asupra terenului, ca o componentă specifică a dreptului de proprietate, era lămurirea acestui aspect, prioritar în ceea ce privește determinarea caracterului admisibil al acțiunii în constatare. Apelanta a afirmat calitatea de posesoare a bunului litigios, astfel încât, în absența lămuririi acestui aspect, calea în realizarea dreptului de proprietate invocat nu îi este ab initio deschisă.

Fiind aspecte care implică cercetarea fondului pretențiilor, Curtea reține ca pertinentă critica apelantei reclamante privind soluționarea excepției inadmisibilității în condițiile art. 248 alin. (4) din C. proc. civ.

Doar în situația în care probatoriul administrat evidențiază că reclamanta nu exercită elementul posesiei, ca o componentă constitutivă a dreptului de proprietate pretins, demersul exercitat sub forma acțiunii în constatare este inadmisibil, partea având la îndemână acțiunea în realizare.

Dacă probele converg către stăpânirea în fapt a terenului de către apelanta reclamantă, Curtea menționează caracterul admisibil al acțiunii, ce urmează a fi soluționat prin verificarea existenței și preferabilității titlurilor de proprietate ale părților aflate în conflict judiciar, diferența dintre acțiunea în revendicare și cea în constatare rezultând suplimentar din exercitarea posesiei de către reclamant și din lipsa caracterului executoriu al titlului care nu conține nicio dispoziție de condamnare a pârâtului la executarea unei prestații.

Definitorie pentru admisibilitatea acțiunii în constatare provocatorie este, așadar, lămurirea posesiei atât sub aspectul titularului cât și sub aspectul modalității de exercitare, concomitent cu verificarea prealabilă a titlului de proprietate al reclamantei și în subsidiar al pârâtului, precum și caracterul preferabil al unui titlu în detrimentul celuilalt, în măsura în care se confirmă cadrul acțiunii în revendicare și elementul usus în favoarea reclamantei.

V. Cererile de recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. București S.A, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel la Curtea de Apel București, avându-se în vedere, în esență, următoarele motive:

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 35 teza a doua C. proc. civ., considerând că intimatei nu îi este ab initio deschisă calea în realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului. Nu s-a ținut însă cont de faptul că față de obiectul cererii formulate, exercitarea acțiunii în realizare este obligatorie, iar nu facultativă, soluționarea cauzei presupunând atât cercetarea posesiilor, cât și verificarea titlurilor de proprietate ale părților în litigiu.

Trebuie menționat și faptul că argumentele doamnei A. în susținerea apelului, preluate de instanța de apel, sunt contradictorii, aceasta susținând, pe de o parte, că prima instanță ar fi trebuit să unească cu fondul excepția inadmisibilități și să administreze probe pentru stabilirea calității de posesor asupra imobilului, iar pe de altă parte că instanța nu ar trebui să procedeze la compararea de titluri, ci doar să verifice dacă dreptul de proprietate pe care aceasta îl invocă privește imobilul și să dispună radierea oricărei suprapuneri.

Or, în speță, având în vedere că ambele părți invocă atât proprietatea, cât și posesia bunului, verificările specifice unei simple acțiuni în constatare, fără a ține cont de titlu de proprietate pe care îl invocă B., nu sunt suficiente pentru a stabili aparența imobilului la patrimoniul uneia dintre cele doua părți, pentru a dispune radierea suprapunerilor din cartea funciară și obligarea B. la plata daunelor decurgând din afectarea substanței dreptului de proprietate asupra imobilului.

În susținerea acestei teze a fost invocată jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia nr. 2429/29.10.2015.

Prin urmare, instanța fiind învestită cu un capăt de cerere vizând constatarea dreptului de proprietate, un capăt de cerere vizând radierea unei suprapuneri din cartea funciară și unul având ca obiect obligarea la plata daunelor decurgând din afectarea substanței dreptului de proprietate asupra imobilului, era de avut în vedere că:

- intimata invocă un titlu de proprietate asupra imobilului față de care există o suprapunere reală, respectiv certificatul suplimentar de moștenire nr. 94/03.08.2006;

- S.C. B. București S.A. se prevalează la rândul său de un titlu asupra unui imobil care se suprapune în totalitate cu imobilul intimatei, respectiv Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 296/16.12.1999.

- ambele părți invocă exercitarea neîngrădită a posesiei asupra imobilului, depunând înscrisuri doveditoare în acest sens.

Recurenta apreciază că instanța, respectând principiul disponibilității procesuale, nu ar putea proceda la compararea înscrisurilor în care sunt consemnate drepturile de proprietate ale părților și la rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâte. O asemenea soluție ar putea interveni doar urmare a constatării faptului că titlul de proprietate al reclamantei A. este mai bine caracterizat, operațiune ce se realizează în cadrul unei acțiuni în revendicare.

În drept, a fost indicat motivul de recurs prevăzut de art. 388 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs și chematul în garanței Municipiul București, solicitând casarea ei deoarece:

a) Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept cu privire la regimul juridic al acțiunii în constatare provocatorie, căci deși a reținut caracterul subsidiar al acțiunii în constatare cu care a fost învestită, a apreciat în mod greșit că prima instanță trebuia să unească excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul cauzei pentru verificarea posesiei exercitate și a preferabilității titlurilor de proprietate.

Contrar celor reținute de instanța de apel, elementul care a condus prima instanță la respingerea ca inadmisibilă acțiunii în constatare promovate de reclamantă constă tocmai în specificul situației de fapt și drept care, în contextul pretențiilor deduse judecății, poate fi rezolvată în cadrul unei acțiuni în realizare.

Instanța de apel a apreciat greșit și că fără a stabili cu prioritate admisibilitatea acțiunii în constatare cu care a fost învestită, prima instanță este obligată să stabilească preferabilitatea titlului de proprietate al reclamantei concomitent cu lămurirea aspectului privind posesia asupra imobilului. Or, tocmai caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, consfințit de dispozițiile art. 35 C. proc. civ., împiedică titularul dreptului de proprietate să efectueze un asemenea demers în cazul în care îi este deschisă o acțiune în realizarea dreptului, compararea titlurilor nefiind deci imposibilă.

De altfel, caracterul subsidiar al acțiunii în constatare raportat la finalitatea acesteia în raport cu o acțiune în revendicare a fost consfințit de ÎCCJ prin decizie civilă nr. 2429/29.10.2015. Prin urmare, contrar celor reținute prin decizia atacată cu prezentul recurs, instanța învestită cu o acțiune în constatare este obligată, după lămurirea obiectului cererii de chemare în judecată, să pună în discuția părților admisibilitatea acțiunii în constatare având în vedere caracterul subsidiar al acesteia, prealabil oricăror alte verificări și dezbateri ce implică stabilirea situației de fapt și compararea titlurilor de proprietate.

Numai în măsura în care nu este posibilă promovarea unei acțiuni în realizare legea permite titularului dreptului introducerea unei cereri în constatare.

b) Contrar celor reținute de instanța de apel, reclamanta avea la îndemână promovarea unei acțiuni în revendicare pentru valorificarea dreptului ei de proprietate.

Situația din speță, caracterizată prin faptul că ambele părți invocă atât proprietatea, cât și posesia asupra imobilului, este relevantă din perspectiva existenței unei încălcări a posesiei, iar această situație poate fi constatată și eventual remediată în cadrul unei acțiuni în revendicare.

În drept, au fost indicate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

VII. Apărările formulate în recurs

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursurile declarate, solicitând respingerea ca nefondate a recursurilor, soluția și considerentele instanței de apel fiind legale.

VIII. Judecata în recurs. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la recursurile declarate, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere următoarele:

Contrar celor afirmate de recurente, atât soluția pronunțată de instanța de apel, cât și argumentele care o sprijină sunt legale.

Într-adevăr, art. 35 C. proc. civ. stabilește că cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, textul legal făcând și precizarea că cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Este, așadar, de netăgăduit că legea consacră caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, admisibilitatea acesteia fiind condiționată de inexistența,la dispoziția reclamantului, a unei acțiuni în realizarea dreptului respectiv. Intenția legii este, imperativ, aceea de a acorda preferință acțiunii în realizare, în condițiile în care admiterea acesteia îi îngăduie reclamantului obținerea unui titlu executoriu reprezentat tocmai de hotărârea judecătorească prin care acțiunea a fost admisă.

În opoziție, hotărârea judecătorească prin care o acțiune în constatarea dreptului este admisă nu valorează titlu executoriu, protecția efectivă a dreptului cu privire la care s-a obținut recunoașterea putând fi, într-o asemenea situație, dobândită printr-un nou titlu, care să aibă forță executorie.

În considerarea unor asemenea rațiuni, pentru a se evita multiplicarea proceselor, legiuitorul a apreciat oportun să consacre primordialitatea acțiunii în realizarea dreptului litigios, acțiunea în constatare rămânând subsidiară, deci condiționată de inexistența, în beneficiul reclamantului, a unei acțiuni în realizare.

Prin raportare la aceste considerații cu valoare generală, este de văzut că, așa cum s-a reținut și în prezentul proces, admisibilitatea unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate este supusă cerinței ca reclamantul care își afirmă dreptul să nu aibă stăpânirea fizică a bunului, deci posesia. În măsura în care posesia lipsește, acțiunea în constatarea dreptului devine inadmisibilă, reclamantului rămânându-i, în acest caz, să pornească o acțiune în realizare.

În procesul de față acțiunea în realizare care, în circumstanțele speței, putea fi avută în vedere este aceea în revendicare, cu privire la care art. 563 alin. (1) C. civ. stabilește că:

"Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul". Rezultă, așadar, că acțiunea în revendicare implică, prin ipoteză, pierderea posesiei (a stăpânirii materiale) de către cel care se pretinde proprietar, ea reprezentând, într-un asemenea caz, cererea în realizare a cărei preferință o afirmă art. 35 C. proc. civ.

Rezultă din cele de mai sus și că atunci când într-o acțiune în constatare atât reclamantul, cât și pârâtul, își afirmă calitatea de posesor, susținând că ar exercita stăpânirea fizică a bunului, lămurirea, prin probe, a acestei chestiuni pentru a se stabili care dintre ei este cel care, în mod real, exercită posesia reprezintă o chestiune esențială în planul verificării admisibilității cererii în constatarea dreptului pe care reclamantul a dedus-o judecății.

Prin urmare, așa cum bine a arătat instanța de apel, prima instanță nu putea hotărî respingerea ca inadmisibilă a cererii în constatare promovată de reclamantă mai înainte de a stabili prin probe (deci făcând, sub acest aspect, cuvenita cercetare a procesului) că nu reclamanta, ci pârâta exercită în fapt posesia terenului litigios. Dacă, dimpotrivă, din probe ar fi rezultat că reclamanta are posesia terenului, cererea în constatare devenea admisibilă, impunându-se soluționarea pe fondul lui a acestui capăt de cerere.

Nefăcând aceste verificări, prima instanță a lăsat necercetat fondul cauzei, astfel că instanța de apel era îndreptățită a dispune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Nu s-ar putea, deci, considera că instanța de apel ar fi decis cu încălcarea prevederilor art. 35 C. proc. civ. sau că ar exista statuări contradictorii în cuprinsul deciziei, Înalta Curte remarcând, dimpotrivă, coerența logică și corectitudinea juridică a argumentației care fundamentează soluția pronunțată în apel.

Dacă se va constata, în rejudecare, că reclamanta are posesia terenurilor, se va putea trece și la soluționarea pe fondul lor a celorlalte pretenții deduse judecății de către reclamante, neputând fi primită susținerea potrivit căreia compararea titlurilor sau rectificarea cărții funciare nu s-ar putea dispune în cadrul unei acțiuni civile care debutează cu o cerere în constatarea dreptului. Sub rezerva admisibilității ei, constatarea dreptului în favoarea reclamantului poate constitui, în condițiile legii, fundamentul soluționării pe fondul lor și a capetelor de cerere subsecvente; a considera altfel înseamnă a îngădui ca, atunci când reclamantul nu ar avea la îndemână o cerere în realizarea dreptului deoarece el deține deja posesia, să nu mai poată fi cercetate și soluționate cereri de natura celor deduse judecății de reclamanta din prezentul proces. Or, aceasta nu se află în intenția legii, în condițiile în care, cum s-a arătat deja mai sus, compararea de titluri este în totul posibilă și în cadrul unei acțiuni în constatare care întrunește condițiile de admisibilitate impuse de art. 35 C. proc. civ.

Nu s-ar putea, deci, considera că există vreo cauză de nelegalitate a deciziei date în apel, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și, după caz, pct. 8 C. proc. civ., astfel că recursurile trebuie respinse ca nefondate.

Nu poate fi primită ca utilă referirea recurenților la dezlegările cuprinse în decizia civilă nr. 2429/29.10.20185 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta fiind o decizie de speță care a oferit dezlegări prin raportare la situația de fapt specifică respectivului proces. Mai mult, nu s-ar vedea în ce fel respectivele dezlegări ar putea servi în procesul de față, în condițiile în care, pe de o parte, elementele de diferență dintre procese fac posibile rezolvări diferite în ce privește soluția de pronunțat în cauză, iar pe de altă parte nu ar putea fi remarcate contradicții în ce privește interpretarea dată prevederilor art. 35 C. proc. civ. în respectivul proces, comparativ cu cel de față.

În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâți, acestea vor fi avute în vedere în rejudecare, judecata în prezentul recurs constituind doar o etapă a judecății care va continua cu un al doilea ciclu procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta S.C. B. S.A. și de chematul în garanție Municipiul București prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 802 A din 3 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge cererea intimatei-reclamante A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2020.