ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1642/2018

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Zărnești, la data de 3 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E. și F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

· anularea Certificatul de moștenitor nr. x/17.11.2009 emis în dosarul succesoral nr. x/2009 de BNP G.;

· anularea Certificatului de moștenitor suplimentar nr. 35/04.04.2013 emis de BNP G. în dosarul succesoral nr. x/2013;

· radierea din CF nr. x Poiana Mărului, nr. top. xb a înscrierilor efectuate la pozițiile B3-5, în baza certificatului de moștenitor contestat și revenirea la situația de carte funciară anterioară;

· constatarea calității de moștenitori legali ai defunctului D. a pârâților B., D., E. și a reclamantei, în calitate de fii și a pârâtei F., în calitate de soție supraviețuitoare;

· stabilirea drepturilor succesorale a părților după defunctul D.;

· constatarea masei succesorale după defunctul D. formată din cota de 1/2 din imobilul înscris în CF nr. x Poiana Mărului, nr. top. xb și cota de 1/2 din imobilul înscris în CF x Zărnești, nr. top. x, dobândit prin sentința civilă nr. 1642/26.11.2008.

Prin sentința civilă nr. 357/2017 a Judecătoriei Zărnești, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și F.; s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. x/2009 în dosarul succesoral 202/2009 al BNP G. și a certificatului de moștenitor suplimentar 35/2013 în dosarul x/2012 al aceluiași birou notarial; s-a dispus radierea din CF x Poiana Mărului, nr. top xb a înscrierilor efectuate în baza certificatelor de moștenitor anulate și revenirea la situația anterioară de carte funciară; s-a constatat că moștenitori legali ai defunctului D., decedat la data de 17.12.2007, sunt F., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, B., D. și E., în calitate de fii, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală fiecare; s-a constatat că masa succesorală după defunctul D., decedat la data de 17.12.2007 se compune din cota de 1/2 din imobilul înscris în CF x Poiana Mărului, nr. top xb și cota de 1/2 din imobilul înscris în CF x Zărnești, nr. top x, dobândit prin uzucapiune conform sentinței civile 1642/2008 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul x/2008; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. și s-a dispus obligarea pârâților B. și C. la plata către reclamantă a sumei de 620 RON reprezentând cota de 1/2 din cuantumul taxei judiciare de timbru și a onorariului apărătorului ales.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta A..

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1756/AP din 21 noiembrie 2017 a admis apelul declarat de apelanta A., împotriva sentinței civile 357/2017 a Judecătoriei Zărnești, a schimbat în parte sentința apelată și a constatat că reclamanta A. are calitatea de moștenitor legal după defunctul D., în calitate de fiică, alături de intimații B., D. și E., fiecare cu cota de 3/16 din masa succesorală și intimata F., în calitate de soție supraviețuitoare, cu cota de 1/4 din masa succesorală.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost obligați intimații B. și C. să plătească apelantei suma de 1550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și suma de 620 RON diferență cheltuieli de judecată pentru fond.

Împotriva acestei decizii pârâții B. și C. au declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Brașov, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14 februarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 19 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov.

De asemenea, recurenții - pârâți au formulat note de ședință prin care au invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au solicitat declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Brașov.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale invocată de părți, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Brașov în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Brașov căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-pârâți B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1756/AP din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.