ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2449/2018

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Vișeu de Sus, la 26 octombrie 2015, sub nr. x/2015, precizată și completată la 13 noiembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F. și G., H., I., J., K., L., M. și cu pârâții N. și O. a solicitat instanței:

- să constate că defunctul P., decedat la data de 16 ianuarie 1973, a dobândit dreptul de proprietate cu drept de uzucapiune asupra terenului în suprafață de cca. 2200 mp, situat în Borșa, str. x, cu număr top. inițial nedezmembrat 1120 înscris în CF inițial x Borșa, precum și asupra casei bătrânești compusă din două camere, existentă pe acest teren și care nu este înscrisă în CF;

- anularea încheierii de intabulare nr. x/10.05.1993 și schiței de dezmembrare întocmită cu nr. x/1993, în baza cărora s-a înscris dreptul de proprietate cu drept de uzucapiune în CF x Borșa și CF x Borșa pe numele C. și prin care s-a înscris în CF x Borșa dreptul de proprietate în favoarea pârâților cu drept de moștenire;

- nulitatea absolută a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 42/24.10.2013 emis de BNP Q., în dosarul succesoral nr. x/5.09.2005 reînregistrat sub nr. x/23.10.2013, cu radierea înscrierilor din CF x vechi și CF nou 53704 si CF x și restabilirea situației de CF anterioare;

- să dispună notarea construcției în CF și intabularea dreptului de proprietate în CF asupra terenului și construcției în favoarea defunctului P. cu drept de uzucapiune, în baza unei expertize și schițe care să facă parte din hotărârea care se va pronunța;

- să stabilească că masa succesorală rămasă după defunctul P. decedat la data de 16 ianuarie 1973 se compune din imobilele de natură teren situat în Borsa str. x, nr. top. nedezmembrat 1120 înscris în CF inițial x Borșa, precum și din casa bătrânească, compusă din două camere existentă pe acest teren;

- să constate calitatea de moștenitori ai defunctului, respectiv a soției supraviețuitoare A., în cotă de % părți din imobile (12/48), a reclamantei A. în cotă de 9/48, în calitate de fiică, a pârâților, de la pct. 1-6 din acțiune, moștenitori ai fiului def. C. decedat la data de 10.07.2003, în cotă de 9/48 împreună, a pârâtei H., în cotă de 9/48, în calitate de fiică și a pârâților de la pct. 9 - 12 în cotă de 9/48 împreună, în reprezentarea fiicei defunctului R. decedată la data de 26.12.2005;

- să stabilească că masa succesorală rămasă după def. A. decedată la data de 5.04.1997, se compune din cota de 12/48 din imobilele de mai sus;

- să constate calitatea de moștenitoare testamentară a reclamantei asupra casei în baza testamentului autentificat sub nr. x/23.11.1987 și legală cu privire la imobilele moștenite, în cotă de 9/48 și a pârâtei H., în cotă de 9/48, a pârâților de la pct. 1-6 în cota de 9/48 împreună și a pârâților de la pct. 7-12, în cotă de 9/48 împreună;

- să dispună partajarea imobilului și intabularea dreptului de proprietate în CF în favoarea reclamantei conform folosinței, iar a pârâților conform opțiunii acestora.

În drept au fost invocate prevederile art. 650, art. 728 C. civ., art. 60 din Legea nr. 7/1996, art. 1846-1847 C. civ., dreptul cutumiar local.

Prin sentința civilă nr. 406 din 06 martie 2017 pronunțată de Judecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr. x/2015 s-a admis în parte acțiunea civilă precizată și completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F. și G., H., I., J., K., L., M. și cu pârâții N. și O. prin curator avocat S. și, în consecință, s-a constatat că defunctul Mihalui Laszlo (C. Pagu) a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului de natură casă compusă din două camere și teren aferent în suprafață de 2070 m.p. identificat în c.f. vechi 977 Borșa, nr. top nedezmembrat 1120; s-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 410/10.05.1993 Cf prin care defunctul C. decedat la 10.07.2003, și-a înscris dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului de natură teren în CF x Borșa (transcris din CF vechi x Borșa) nr. top x în suprafață de 680 mp și 1120/1 suprafața de 680 mp devenite prin conversie CF x și 53705 Borșa; s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 42/24.10.2013 emis de BNP Q. din Borșa în dosarul succesoral nr. x/5.09.2005 reînregistrat sub nr. x/23.10.2013 și s-a dispus anularea încheierii de intabulare a părților B., F., D., G., E. și C. nr. 9917 și 9918/25.10.2013 CF cu titlu de succesiune în CF vechi 8075Borșa, prin conversie, 53704 și 53705 Borșa și restabilirea situației de carte funciară anterioară; s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate pe numele defunctului P. asupra complexului imobiliar de natură casă și teren în suprafață de 2070 mp în c.f. vechi 977 Borșa, nr. top x; s-a stabilit că masa succesorală rămasă în urma defunctului P., decedat la 16.01.1973 fac parte din imobilele de natură casă compusă din două camere și teren în suprafață de 2070 mp identificat la pct. IV; s-a constatat că moștenitori ai defunctului sunt A. soție supraviețuitoare, în cotă de 12/48 parte, reclamanta A. și pârâta H. în calitate de fiice având vocație succesorală în cote de câte 12/48 parte fiecare, pârâții B., F., D., G., E. și C. (soție și copii) în reprezentarea defunctului C. fiu al defunctului P., în cote de 12/48 parte împreună cu pârâții J., K., L. și M. în reprezentarea defunctei R., fiică a defunctului P. în cotă de 12/48 parte împreună; s-a stabilit că masa succesorală rămasă în urma defunctei A. decedată la 5.04.1997 se compune din cota de 12/48 parte din bunurile menționate la pct. V; s-a constatat că reclamanta A. este moștenitoarea testamentară a defunctei în baza testamentului cu titlu particular, autentificat sub nr. x/3.11.1987 asupra unei părți din casa de locuit și defunctul C. moștenitor testamentar al defunctei, în baza testamentului cu titlu particular autentificat sub nr. x din 26.07.1974, asupra celeilalte părți din casa de locuit, acte de liberalitate pe care le menține, nefiind solicitată reducțiunea lor la cotitatea disponibilă; s-a constatat că moștenitori legali ai defunctei asupra restului bunurilor sunt reclamanta A. și pârâta H. în calitate de fiică în cotă de câte 12/48 parte fiecare, pârâtei B., F., D., G., E. și C. în cote de 12/48 parte împreună și pârâții J., K., L. și M., în cote de 12/48 parte împreună; s-a dispus ieșirea din indiviziune și s-a atribuit părților bunurile succesorale după cum urmează:

Reclamantei A., suprafața de 762 mp teren și construcția C1, administrativ Avram Iancu nr. x identificată sub nr. cadastral (topo) y în raportul de expertiză întocmită de expert T., anexa 6.

Pârâților B., F., D., G., E. și C., suprafața de 1308 mp și construcția administrativ Avram Iancu, nr. x (fără adăugare camere) identificată sub nr. top x si y în raportul de expertiză întocmit de T..

Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei H. suma de 2948,5 RON cu titlu de sultă și pârâții B., F., D., G., E. și C. să plătească pârâtei H. suma de 24489 RON și pârâților J., K. L. și M., suma de 27437,5 RON cu același titlu.

S-a dispus înscrierea dreptului de proprietate cu titlu de moștenire și partaj, pe numele reclamantei asupra construcției și terenului în suprafață de 762 mp în CF, conform planului de amplasament și delimitare întocmit de expert T. și care face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentințe.

S-au respins petitele cererii de anulare a schiței, nr. 276/1993 și de intabulare a pârâților conform opțiunii lor.

Au fost obligați pârâții B., F., D., G., E. și C. să plătească reclamantei suma de 603 RON, pe pârâta H., suma de 603 RON și pe pârâții J., K., L. și M., suma de 603 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale compensând restul cheltuielilor efectuate de părți.

Cheltuielile procesuale avansate de stat, sub forma ajutorului public judiciar, în sumă de 11295,48 RON reprezentând taxa judiciară de timbru, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A., decedată în cursul procesului, litigiul fiind continuat de către moștenitorii U. și V., precum și reclamanta B..

Prin decizia civilă nr. 76/A din 13 februarie 2018, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de A., decedată în cursul procesului, litigiul fiind continuat de către moștenitorii U..

A fost admis apelul formulat de apelanta B., în sensul schimbării sentinței atacate, cu consecința respingerii ca nefondată a acțiunii civile precizată și completată de reclamanta A..

Au fost obligați U. și V. să achite pârâtei B. suma de 1300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Au fost înlăturate dispozițiile privind obligarea pârâților B., F., D., G., E., C., J., K., L. și M. la plata sumelor de 603 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și dispoziția privind compensarea cheltuielilor de judecată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt incompatibile cu această decizie.

Au fost obligați U. și V. să achite apelantei B. suma de 1120 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La data de 4 aprilie 2018, reclamanții U. și V. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 76/A din 13 februarie 2018 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 2 mai 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Maramureș, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv (...)."

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

O primă concluzie care se desprinde din cele prezentate anterior este în sensul că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a) art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele - pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Calea de atac a recursului a fost recunoscută ca efect al pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, prin care s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituțională.

Se cuvine subliniat că, ulterior pronunțării deciziei nr. 369/2017 de către Curtea Constituțională, ar fi fost util ca Parlamentul României, dând eficiență și conținut dispoziției cuprinse în art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, să stabilească instanța căreia urma să îi revină competența de a soluționa recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în soluționarea apelurilor promovate împotriva hotărârilor judecătoriilor în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Un atare deziderat nu a fost atins însă, așa încât, în prezent, există un vid legislativ în ceea ce privește competența materială în soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Așadar, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea unor asemenea recursuri.

Dimpotrivă, analiza care va fi expusă în continuare relevă că textele de lege în vigoare exclud, în realitate, competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței; printre acestea din urmă, nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri) -, în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Relevante în expunerea raționamentului care exclude competența instanței supreme de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv sunt dispozițiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

Acest text trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același cod impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, prin art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului; de altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Nici dispozițiile art. 96 pct. 3, nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, competența curților de apel în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel - sens în care vidul legislativ a fost prezentat mai sus.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri și de omisiunea legiuitorului de a reglementa instanța competentă să le judece, ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 369/2017.

Mai mult, sintagma "instanța ierarhic superioară" este prezentă în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ., așa încât, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită, prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Maramureș, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții U. și V. împotriva deciziei civile nr. 76/A din 13 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.