ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 27/2020

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/24 august 1999 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. x, sectorul 1 (cu excepția apartamentelor nr. x și nr. y).

La data de 25 noiembrie 1999, reclamantul a depus cerere completatoare, prin care a chemat în judecată, în calitate de pârâți, pe numiții: B., C., D., E. și F., G., H., I. și J., instanța dispunând citarea acestora în cauză, în calitate de intervenienți forțați.

La 10 februarie 2000, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, ca intervenientă forțată și a numitei K.

Cu aceeași ocazie, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecată în contradictoriu cu C., fiind introduse în cauză, în calitate de interveniente forțate numitele L., ca moștenitor legal al defunctului J., precum și K.

La data de 11 mai 2000, reclamantul a renunțat la judecată în contradictoriu cu L.

Prin Sentința civilă nr. 398 din 25 mai 2000, Tribunalul București a luat act că reclamantul a renunțat la judecată față de intervenienta L. și a a respins acțiunea principală și cererea de chemare în judecată a altor persoane, ca nefondate.

S-a reținut, în esență, că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu și că au fost corect aplicate dispozițiile art. II din Decretul nr. 92/1950.

Prin Decizia nr. 747 din 28 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului.

Prin Decizia civilă nr. 4.867 din 23 octombrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. x/2001, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 747/2000, s-a casat decizia, precum și Sentința civilă nr. 398/2000 a Tribunalului București și s-a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, pentru individualizarea bunului imobil, printr-o expertiză (întrucât o parte din apartamente au fost înstrăinate), precum și pentru faptul că, pe parcursul soluționării cauzei, la 7 august 2000, a decedat pârâtul D. și se impunea introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor.

În rejudecare, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat citarea în proces a Municipiului București, prin Primarul General și a Consiliului General al Municipiului București, constatarea nulității absolute și inopozabilitatea înscrierii imobilului în Decretul nr. 92/1950 la poz. 631 și a menționat că înțelege să revendice în continuare, pe calea dreptului comun, imobilul din str. x.

Reclamantul a mai solicitat să se constate că toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ca și cele ulterioare și subsidiare nu îi sunt opozabile, invocând, pe cale de excepție, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută a acestora.

Intervenienții E., F. și M. au depus cerere reconvențională, solicitând restituirea contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobil și recunoașterea unui drept de retenție până la restituirea acestor sume.

Intervenienții forțați au solicitat chemarea în garanție a Primăriei Municipiului București și S.C. N. S.A. pentru restituirea prețului din vânzare, actualizat cu rata inflației.

I. și B. au formulat, de asemenea cerere reconvențională, pentru îmbunătățiri, precum și cerere de chemare în garanție a S.C. N. S.A. în solidar cu Primăria Municipiului București, pentru restituirea prețului actualizat al imobilului.

Reclamantul A. a depus o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a lui B., C., E. și D., G., H., I. și J.

La dosarului nr. x/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A. a depus note scrise, în conținutul cărora a precizat că nu a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare și nici nulitatea absolută a acestora, ci doar a formulat o acțiune în revendicare.

Prin încheierea din 22 octombrie 2002, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei capacității de folosință a intervenientului forțat D. și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale a intervenientei K.

Prin cererea din 14 ianuarie 2003, reclamantul A. a solicitat instanței a lua act că își restrânge acțiunea la un singur capăt de cerere și anume revendicarea imobilului din str. x, sector 1 și că renunță la judecata capătului de cerere privind nulitatea absolută și inopozabilitatea înscrierii la poz. 631 în lista anexă a Decretului nr. 92/1950, precum și la invocarea, pe cale de excepție, a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, urmând ca la compararea titlurilor să fie avute în vedere, doar argumentele privind caracterizarea comparativă a titlurilor prezentate.

Prin Sentința civilă nr. 493 din 3 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2002, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiată. S-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București, intervenienții H., O., B., G., P., Q. și J. și chemații în garanție S.C. N. S.A., F., R., E. A fost obligată intervenienta forțată G. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. x, situat în București, str. x. A fost obligat intervenientul forțat O., să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. x bis situat în București, str. x, situat la etajul întâi și demisol. A fost obligată intervenienta forțată P. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. x, situat în București, str. x. A fost obligat intervenientul forțat J. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie camera de serviciu în suprafață de 16,56 mp ce face parte integrantă din apartamentul nr. x, situat în București, str. x. A fost obligată intervenienta forțată H. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. x, situat în str. x, București. A fost obligată intervenienta forțată B. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. x. A fost obligată intervenienta forțată Q. să lase reclamantului în deplină proprietate garajul în suprafață utilă de 16,66 mp și 10,08 mp teren situat sub construcție, în București, str. x. S-au respins, ca neîntemeiate, cererile reconvenționale formulate de I. (decedat), continuat de O., de E., F., S. (decedat) continuat de R., de B.. S-au respins cererile de chemare în garanție formulată de B. și de P., ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 209 A din 28 martie 2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a luat act de renunțarea la judecata apelului formulată de pârâtele K. și G., a admis apelul declarat de pârâții B., O., H., E. și F. împotriva Sentinței civile nr. 493/2007 a Tribunalului București, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În cel de-al treilea ciclu procesual, pricina a fost înregistrată la data de 13 august 2008, la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2008.

La data de 8 octombrie 2008, reclamantul a formulat o cerere completatoare a cererii principale, solicitând obligarea pârâților chemați în judecată și la plata contravalorii fructelor civile datorate pentru lipsa de folosință a imobilului revendicat de la fiecare dintre aceștia de la data introducerii acțiunii în revendicare.

La solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar o precizare privind indicarea și clarificarea cadrului procesual stabilit prin cererile formulate.

În cuprinsul acesteia, reclamantul A. a arătat că a renunțat la judecată față de pârâții J., I. și L.; dorește să se judece în contradictoriu cu B. pentru ap. x parter și subsol, H. pentru ap. x et. 3, O. pentru ap. x bis și subsol, G. pentru ap. x parter (intrare separată secundară), P. pentru ap. x, Q. pentru garaj și K. pentru ap. x et. 2.

De asemenea, a precizat că renunță la judecată față de Municipiul București, prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București, solicitând totodată, disjungerea cererilor de chemare în garanție, reconvenționale și completatoare (privitoare la fructele civile).

Prin Sentința nr. 1902/19 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea reclamantului de a se lua act de renunțarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București. A respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul General. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei K., în ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea camerei de serviciu în suprafață de 16,56 mp ce face parte integrantă din apartamentul nr. x situat la etajul 2 al imobilului din București, str. x, sector 1 (identificată în raportul de expertiză a expertului T. drept camera nr. 6). A luat act de achiesarea pârâtei G. la pretențiile reclamantului în ce privește capătul de cerere având ca obiect revendicarea apartamentului nr. x situat la parterul imobilului (exclusiv camerele 1 și 3 și în comun cu reclamantul living, bucătărie, holuri, debara și baie), conform declarației autentificate nr. x la BNP U. . A admis, în parte, astfel cum a fost precizată, acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților H., O., B., G., P. și Q. și chemații în garanție F., R. și E. și S.C. N. S.A.. I-a obligat pe pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat, situat în București, str. x, după cum urmează: pârâta B. apartamentul nr. x situat la subsol și parter (2 camere, holuri, baie și la subsol bucătărie) în suprafață de 29,27 mp; pârâta P., apartamentul nr. x situat la et. 2, în suprafață de 53,06 mp; pârâta Q., garajul în suprafață de 16,66 mp și terenul de sub construcție; pârâta H. apartamentul nr. x situat la etajul 3 al imobilului, în suprafață utilă de 24,81 mp; pârâtul O. (în calitate de succesor al pârâtului I., decedat la 28 februarie 2004), apartamentul nr. x situat la etajul 1 și demisol, în suprafață utilă de 83,75 mp, identificat de expertiză ca apartamentul nr. x bis, deținând la etajul 1 două camere, hol, vestibul, baie și la subsol o cameră, două bucătării, culoar comun, baie comună, oficiu comun); pârâta G., apartamentul nr. x situat la parterul imobilului (exclusiv camerele 1 și 3 și în comun cu reclamantul living, bucătărie, holuri, debara și baie), în suprafață utilă de 66,91 mp. A respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea camerei de serviciu în suprafață de 16,56 mp ce face parte integrantă din apartamentul nr. x situat la etajul 2 al imobilului din București, str. x, sector 1 (identificată în raportul de expertiză a expertului T. drept camera nr. 6), ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A disjuns cererile completatoare și incidentale formulate în cauză, urmând a se forma noi dosare distincte, astfel: cererea completatoare formulată de reclamant în prezentul ciclu procesual, având ca obiect obligarea pârâților B., O., P., H. și Q. la plata contravalorii lipsei de folosință pentru locuințele revendicate; cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate de pârâta G. împotriva reclamantului din prezenta cauză (pe reconvențională, pentru îmbunătățiri și drept de retenție) și a Primăriei Municipiului București și S.C. N. S.A. (chemați în garanție, pentru prețul actualizat); cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. împotriva reclamantului din prezenta cauză (pe reconvențională, pentru îmbunătățiri) și a Primăriei Municipiului București în solidar cu S.C. N. S.A. (chemați în garanție, pentru restituirea valorii de circulație a imobilului revendicat și, în subsidiar, a prețului actualizat); cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul I. (decedat), continuată de succesorul său, O., împotriva reclamantului din prezenta cauză (pe reconvențională, pentru îmbunătățiri) și a Primăriei Municipiului București în solidar cu S.C. N. S.A. (chemați în garanție, pentru restituirea valorii de circulație a imobilului revendicat și, în subsidiar, a prețului actualizat); cererea de chemare în garanție a numiților E., F. și S. (decedat la data de 25 decembrie 2003, având ca succesor pe R.), toți în calitate de moștenitori ai defunctului D., precum și cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, cereri formulate de pârâta P., Dosar nr. x/2002. I-a obligat pe pârâții B., O., P., H., G. și Q. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 500 RON (contravaloare onorariu expertiză).

Pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost înregistrată, sub nr. x/2009, cererea completatoare prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B., O., P., H. și Q. la plata contravalorii lipsei de folosință pentru locuințele revendicate.

La data de 24 februarie 2009, reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a precizat cuantumul sumelor solicitate pentru lipsa de folosință.

Prin încheierea din 25 februarie 2009, tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

La data de 18 ianuarie 2013, reclamantul A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin încheierea din data de 8 martie 2013, tribunalul a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând că Dosarul nr. x/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă a fost soluționat în mod irevocabil.

La data de 2 mai 2013, pârâta Q. a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului să îi achite suma de 1.080 USD, reprezentând contravaloarea reparațiilor și a îmbunătățirilor aduse garajului situat în municipiul București, str. x.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2014, tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 243 C. proc. civ., până la indicarea moștenitorilor reclamantului A.

La data de 22 septembrie 2015 a fost depusă cerere de repunere pe rol a dosarului.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2015, tribunalul a dispus repunerea cauzei pe rol, în baza art. 245 C. proc. civ. și introducerea în cauză a numiților V. și W., moștenitorii defunctului A., conform certificatului de moștenitor nr. x din 5.11.2015 .

Prin Sentința nr. 683 din 4 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea principală formulată de reclamanții V. și W., moștenitori ai lui A., în contradictoriu cu pârâții B., O., P., H., Q., ca neîntemeiată și a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30.10.1929 de Tribunalul Ilfov X. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. x, colț cu Str. x, compus din teren și construcție.

Prin Sentința civilă nr. 603 din 11.07.1946 a Tribunalului Ilfov s-a dispus partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului X., fiind atribuite lui Y. etajele nr. 1 și nr. 2 din imobilul situat în București, str. x și lui A. restul imobilului, respectiv demisol, parter și etajul 3.

Imobilul situat în București, str. x a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, în anexa la decret, la poz. 631, fiind menționat A.

Conform certificatului de moștenitor nr. x/28.10.1968, de pe urma defunctei Z. decedată la data de 14 octombrie 1968, a rămas ca unic moștenitor A., fiul defunctei.

Ulterior preluării de către stat a imobilului, Primăria Municipiului București a înstrăinat mai multe spații, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Totodată, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 485 și art. 487 din vechiul C. civ., având în vedere că nu s-a dovedit împrejurarea că pârâții ar fi încasat venituri bănești (chirii) ca urmare a folosirii ap. 1 bis și a garajului din imobilul situat în București, str. x. Tribunalul nu a ținut seama de contractul de închiriere nr. x din 7 februarie 2003, având în vedere că la dosar a fost depusă, în copie, necertificată pentru conformitate cu originalul, doar prima filă a acestui act, nefiind depus actul în integralitatea lui, care să conțină semnăturile părților.

În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 998 - 999 din vechiul C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, tribunalul a apreciat că nu se poate reține săvârșirea de către pârâți a unei fapte ilicite, constând în folosirea fără drept a ap. 1 bis și a garajului din imobilul situat în București, str. x, sector 1 și împiedicarea reclamanților de a-și exercita posesia asupra spațiilor respective, câtă vreme pârâții au eliberat aceste spații anterior rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în acțiunea în revendicare (23 ianuarie 2012).

Cât privește cererea reconvențională formulată de pârâta AA., prin care aceasta a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 1.080 USD, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse garajului situat în București, str. x, tribunalul a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât îmbunătățirile pretinse nu au fost aduse unui imobil cu destinația de locuință, așa cum prevăd dispozițiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci unui garaj.

Prin Decizia nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului și i-a obligat pe apelanți la cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON către intimata Q.

Prioritar, curtea de apel a constatat că prin Sentința civilă nr. 3.352/2005, rămasă irevocabilă, s-a respins cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâții-intimați, acestea rămânând așadar valabile.

Ulterior pronunțării Deciziei civile nr. 312/2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă, în mod irevocabil, acțiunea în revendicare formulată de către reclamanți, imobilul în litigiu fiind eliberat îndată ce hotărârea prin care s-a admis revendicarea a rămas definitivă, așadar anterior rămânerii irevocabile a deciziei pronunțate.

Ori, numai după ce hotărârea de revendicare a imobilului a rămas definitivă se poate califica folosirea spațiilor de către pârâți ca fiind una abuzivă și nu anterior acestui moment.

Pentru a exista o răspundere civilă delictuală s-a constatat că trebuie să existe o faptă ilicită, un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între acestea, cât și vinovăția autorului prejudiciului, condiții care în speță nu s-au dovedit a fi întrunite cât timp pârâtele au posedat spațiile în baza unor titluri de proprietate valabile, iar după rămânerea definitivă a hotărârii în revendicare, când problema preferabilității titlurilor a fost tranșată definitiv, nu s-a mai păstrat această posesie.

Instanța a conchis, astfel, inexistența faptei ilicite, cât și faptul că reclamanților nu li s-a produs un prejudiciu, așa cum au susținut.

Curtea nu a putut primi nici criticile referitoare la pretinsa răspundere civilă delictuală a Statului Român, acesta nefigurând ca parte în litigiul de față, iar instanța de fond nefiind învestită cu o astfel de cerere.

Astfel fiind, pentru considerentele mai sus expuse, curtea de apel, conform art. 480 alin. (1) din noul C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat.

Conform art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., curtea i-a obligat pe apelanți la cheltuieli de judecată în sumă de 2000 RON către intimata Q. sumă care reprezintă onorariu de avocat.

Prin Decizia nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea de completare a Deciziei civile nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 formulată de intimata - pârâtă Q. în cauza privind soluționarea apelului declarat de reclamanții V. și W. - moștenitori ai defunctului A. și a dispus completarea dispozitivului deciziei, în sensul că i-a obligat pe apelanți și la plata cheltuielilor de judecată de 4390 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata - pârâtă Q.

S-a constatat, în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată, că, în fapt, curtea nu s-a pronunțat în mod integral pe acest capăt de cerere, neluând în considerare și chitanțele depuse la dosarul Curții de Apel București, ci numai chitanța atașată la fila x cu privire la suma plătită de 2.000 RON.

Din cele două chitanțe care nu au fost luate în discuție, nefiind analizate așadar de către instanță, a reieșit că sumele de 2.200 RON și respectiv de 2.190 RON au fost plătite de către intimata Q. cu titlu de onorariu avocațial.

Față de acest considerent, curtea de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 444 din noul C. proc. civ., a admis cererea și a dispus completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 1.130 A/2019, în sensul obligării apelanților și la plata cheltuielilor de judecată de 4390 RON, reprezentând onorariu de avocat către intimata - pârâtă Q.

Împotriva acestor decizii au declarat recursuri reclamanții V. și W.

Prin recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, reclamanții au criticat hotărârea din apel ca fiind nelegală, întrucât a fost pronunțată în baza unor prevederi ale noului C. proc. civ., în condițiile în care procesului îi sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. proc. civ., cererea de chemare în judecată fiind introdusă în anul 2009.

În opinia recurenților, folosirea de către instanța de apel, drept argumente în respingerea apelului, a prevederilor art. 480 alin. (1) și art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ. reprezintă o eroare comisă de curte care a fost de natură a favoriza în mod clar celelalte părți din dosar.

Reclamanții au considerat că decizia a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fiind pronunțată prin încălcarea și aplicarea greșită a legii și, totodată, că astfel le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin interpretarea legii numai în favoarea pârâților, ceea ce le-a cauzat un prejudiciu de 2.000 RON.

Au susținut că aceasta a venit ca o «încununare» a modului preferențial în care instanța a înțeles să judece speța, în condițiile în care reclamantul V. nu a fost lăsat să-și expună oral punctul de vedere în dezbaterile asupra fondului cauzei, curtea de apel încălcând principiul contradictorialității.

Reclamanții au pretins și că astfel le-a fost încălcat și dreptul la un proces echitabil de către o instanță care nu a fost imparțială, contrar prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin raportare la normele noului C. proc. civ., recurenții au considerat că instanța de apel a încălcat și principiul neretroactivității legii civile.

Pentru aceste motive, au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1.274 A/2019, reclamanții au criticat hotărârea pentru greșita aplicare a dispozițiilor noului C. proc. civ. unui proces început sub imperiul prevederilor C. proc. civ. de la 1865.

Folosirea de către curtea de apel a prevederilor art. 444 din noul C. proc. civ. drept argument de acceptare a solicitării tardive a pârâtei Q., reprezintă, în opinia recurenților, o eroare de natură a o favoriza clar pe respectiva parte.

Au arătat că, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și prin interpretarea greșită a legii, curtea de apel le-a încălcat dreptul la un proces echitabil, încercând a le cauza un nou prejudiciu prin obligarea la plata sumei de 4.390 RON părții adverse.

Recurenții au susținut, totodată, că nu există niciun fel de probe la dosar din care să rezulte justificarea admiterii cheltuielilor în valoare totală de 6390 RON pentru intimata - pârâtă Q.

Au solicitat a se observa că decizia a fost luată ilegal fără citarea lor, în condițiile în care este o decizie distinctă, de sine stătătoare și nu una de completare a Deciziei nr. 1.130/2019.

Mai mult, această decizie a fost pronunțată după dezînvestirea instanței, cu încălcarea principiului contradictorialității.

Analizând recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1130 A din 4 iulie 2019, Înalta Curte constată că este nefondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că judecata cauzei pendinte, în raport de norma prevăzută de art. 3 (1) din Legea nr. 76/2010, cade sub incidența dispozițiilor vechiul C. proc. civ. (1948), întrucât cererea de recurs este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 1130/A din 4 iulie 2019 care a fost pronunțată în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a V- a civilă, având ca obiect un proces început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., 15 februarie 2013.

Reținând că, în baza dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte, constată că cele dezvoltate de reclamanți prin cererea de recurs pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și le va cenzura din această perspectivă.

Aceasta, deoarece, statuând prin dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. cu privire la motivul de recurs privind depășirea limitelor atribuțiilor puterii judecătorești, legiuitorul nu a avut în vedere interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept, cum eronat susțin reclamanții prin recurs, chestiune care intră în competența instanțelor de judecată, ci încălcarea unui domeniu rezervat altei puteri constituite în stat (legislativă ori executivă), ca urmare a nerespectării de către instanța de judecată a principiului separației puterilor în stat, critică pe care, de altminteri, reclamanții nici nu o dezvoltă.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod, care prevăd că: actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

În speță, subsumat acestui motiv de nelegalitate, reclamanții au susținut că le-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, cât timp instanța de apel a indicat ca temei al hotărârii pronunțate dispozițiile art. 480 alin. (1) și ale art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ. și nu dispozițiile vechiul C. proc. civ. (eroare de natură a favoriza, în opinia reclamanților, interesele părții adverse) și, respectiv, cât timp reclamantul V. nu a fost "lăsat" să-și expună oral punctul de vedere în cadrul dezbaterilor asupra apelului, încălcând astfel principiul contradictorialității.

Observând cele două norme de procedură prevăzute de art. 480 alin. (1) și de art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., se constată că prima enunță soluțiile care pot fi pronunțate de instanța de apel în cazul în care va păstra hotărârea atacată cu apel (anume: va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui), având un conținut similar cu norma de drept prevăzută de art. 296 din vechiul C. proc. civ. și, respectiv, cea de-a doua, că prevede obligația părții care a pierdut procesul de a plăti cheltuielile de judecată părții care a câștigat procesul, obligație statuată similar prin dispozițiile art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. (Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată).

Rezultă că ceea ce diferă între cele două coduri este doar numerotarea textelor de lege care conțin respectivele norme de drept procesual civil (numerotare care are ca scop a deosebi între ele norme de drept având un conținut diferit) și nu conținutul acestor norme.

În consecință, față de conținutul similar al normelor de drept mai sus arătate, a căror incidență, interpretare și aplicare în cauză nu este contestată, Înalta Curte constată că indicarea greșită doar a numerotării acestora, prin raportare la numerele date acestor norme în noul C. proc. civ., diferite de numerele alocate în vechiul C. proc. civ., nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sancționează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, în condițiile art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., și nu indicarea greșită a numerelor unor texte de lege, cum eronat pretind reclamanții, chestiune ce reprezintă o eroare săvârșită de instanța de apel cu ocazia redactării considerentelor hotărârii și care este lămurită prin prezenta decizie.

Nefiind vorba de interpretarea și aplicarea greșită a unor norme procedurale, ci de indicarea greșită a numerelor textelor de lege care le conțin, eroarea săvârșită de instanța de apel nu poate produce părților nicio vătămare și nu pune în discuție încălcarea principiului neretroactivității legii civile ori a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum pretind reclamanții, fără însă a demonstra, caz în care critica formulată sub acest aspect nu va fi primită.

Cât privește conținutul dezbaterilor orale asupra apelului, Înalta Curte constată că acestea au fost consemnate în încheierea de ședință din 30 mai 2019, încheiere cu privire la care reclamantul V. nu a formulat, în condițiile legii, vreo obiecțiune.

Consemnările din încheierea de ședință mai sus arătată evidențiază respectarea de către instanța de apel a principiilor contradictorialității și oralității, evidențiind faptul că reclamantul V. și-a susținut oral apelul și a combătut, în replică, concluziile asupra apelului formulate de partea pârâtă, motiv pentru care și această critică, de altminteri, nedezvoltată, se dovedește a fi nefondată.

În consecință, pentru considerentele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 1.130/A din 4 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Analizând recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei civile nr. 1.274/A/2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. prevăd următoarele: Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Statuând cu privire la posibilitatea completării hotărârii pronunțate, dispozițiile legale menționate au avut în vedere cadrul procesual în care s-a desfășurat judecata, astfel cum acesta a fost configurat în fața instanței care a pronunțat hotărârea a cărei completare se solicită.

În speță, hotărârea a cărei completare s-a solicitat de către pârâta Q. a fost pronunțată de instanța de apel, învestită cu judecata apelului declarat de reclamanții V. și W. împotriva Sentinței civile nr. 683 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Astfel fiind învestită, instanța de apel avea a se pronunța asupra cererii de apel, în limitele criticilor formulate de reclamanți, și, totodată, asupra cererilor de plată a cheltuielilor de judecată avansate de părți pentru judecata apelului, în raport de soluția care a fost dispusă asupra apelului, cu luarea în considerare a prevederilor art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. (art. 453 alin. (1) din noul cod).

Verificând lucrările dosarului, se constată că pârâta Q. a avut calitatea de intimată în apel și, potrivit încheierii de dezbateri din data de 30 mai 2019, că aceasta a solicitat, prin avocat, respingerea apelului de reclamanți și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată (în lipsa unor mențiuni suplimentare, cheltuieli reprezentând sumele de bani avansate pentru judecata respectivului apel).

Prin Decizia civilă nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, a acordat pârâtei Q. cheltuielile de judecată aferente apelului, în sumă de 2.000 RON, conform chitanței datate 21 februarie 2019.

Prin cererea formulată la data de 9 august 2019, pârâta Q. a cerut completarea Deciziei civile nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, în sensul obligării reclamanților și la plata altor cheltuieli de judecată, care însă nu au fost avansate pentru judecata respectivului apel, desfășurată între 5 octombrie 2018-26 septembrie 2019.

Anume, pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 4.390 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, invocând în justificarea acestei pretenții chitanțele în sumă de 2.190 RON, datată 6 martie 2013, și în sumă de 2.200 RON, datată 24 iunie 2013.

Sumele de bani evidențiate în chitanțele menționate dovedesc plata unor cheltuieli posibil avansate în alte cicluri procesuale ale cauzei, nu însă pentru judecata apelului soluționat prin Decizia civilă nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 și, ca atare, ele nu cădeau sub incidența normei de drept prevăzute de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

În atare condiții, în absența apelului care să fi fost declarat de pârâta Q. cu privire la acest aspect (omisiunea acordării cheltuielilor de judecată din alte cicluri procesuale ale cauzei), în sarcina instanței de apel nu exista obligația de a se pronunța asupra unor astfel de cheltuieli și, ca atare, acesteia nu i se putea imputa, ulterior, omisiunea de a nu se fi pronunțat asupra unei cereri, în sensul dispozițiilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, pentru considerentele arătate și care fac inutilă analiza celorlalte critici formulate de reclamanți prin recurs, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanți, va casa Decizia nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și, constatând că în speță nu erau întrunite condițiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1.130 A/2019 formulată de pârâta Q., ca nefondată.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ., Înalta Curte, observând că reclamanții au căzut în pretenții doar în recursul îndreptat împotriva împotriva Deciziei nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, (nu și în recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă), va dispune obligarea acestora la plata doar a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs (în loc de 2.500 RON, astfel cum s-a solicitat) către pârâta Q.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții W. și V. împotriva Deciziei nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1.130 A/2019 formulată de intimata - pârâtă Q., ca nefondată.

Obligă pe recurenți la 500 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimata - pârâtă Q., cu aplicarea art. 274 și art. 276 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

GGC - ED