ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 13 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, să se constate calitatea sa de proprietar, prin uzucapiunea de 30 de ani, prin joncțiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi, asupra terenului în suprafață de 125 mp, situat în București, str. x, precum și să se constate că, în baza accesiunii imobiliare artificiale, că toate construcțiile edificate pe teren se află în proprietatea sa.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1837, art. 1846 și următ., art. 1890 și art. 492 din C. civ. de la 1864, pe cele ale art. 18, 19, 21 din Legea nr. 215/2001, respectiv pe prevederile art. 81, art. 119 și art. 121 din Legea nr. 215/2001.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 2936 din 19 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 26 iunie 2019, sub același număr.

Ca urmare a decesului reclamantului A. (la 10 februarie 2019), prin încheierile din 14 ianuarie 2020 și din 15 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia, B., C., D. și E..

Prin încheierea de ședință din 9 iunie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a unit excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârât, cu fondul cauzei.

La 13 septembrie 2021, numitul F. a formulat cerere de intervenție principală, solicitând să se constate calitatea sa de proprietar, prin uzucapiunea de 30 de ani și prin joncțiunea posesiilor, asupra terenului în suprafață de 125 mp, situat în București, str. x, precum și să se constate, în baza accesiunii imobiliare, că toate construcțiile edificate pe acest teren de autorii defunctului reclamant se află în proprietatea sa.

Prin sentința nr. 78 din 25 ianuarie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin primarul general, ca nefondată. A admis, în parte, cererea formulată de reclamanții C., D., E. și B. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general și cu intervenientul în nume propriu F. și a constatat că reclamanții au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, str. x, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză topografic efectuat în cauză. A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind accesiunea. A respins, ca nefondată, cererea de intervenție voluntară principală, iar cu privire la ajutorul public judiciar în sumă de 6.724,62 RON, acordat reclamanților, a stabilit că va rămâne în sarcina statului.

Prin decizia nr. 1469A din 17 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, precum și de intervenientul în nume propriu F. împotriva sentinței nr. 78 din 25 ianuarie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D., C., E. și B..

Împotriva deciziei nr. 1469A din 17 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ulterior expunerii rezumative a aspectelor reținute de instanța de apel, recurentul a afirmat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. I lit. d) din Decretul nr. 111/1951, de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum și de art. 646 și art. 1191 din C. civ. de la 1864, în opinia sa, instanța de apel apreciind eronat că imobilul în litigiu este un bun fără stăpân, care s-ar fi aflat în patrimoniul Municipiului București la momentul formulării cererii de chemare în judecată, deși în etapele procesuale anterioare s-a remarcat înscrierea bunului în evidențele fiscale la nivelul anului 1952 (potrivit proceselor-verbale nr. x/09.08.1952 și nr. y/01.03.1966), fără ca în perioada ulterioară să apară alte mențiuni în evidențele fiscale (în mod deosebit începând cu anii 1990 - 1991 - prezent), fiind, așadar, indiscutabil faptul că imobilul nu a avut vreun moment statutul menționat.

Recurentul a mai susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. I lit. d) din Decretul nr. 111/1951, pe cele ale art. 4 și art. 26 din Legea nr. 18/1991, precum și pe cele ale art. 1191 și art. 646 din C. civ. de la 1864, considerând că nu a fost identificat proprietarul bunului, deși a reținut înregistrarea în evidențele fiscale a autorilor G. și H. (cu care s-a încheiat actul sub semnătură privată în anul 1972).

În acest context, a arătat că instanța nu a stabilit concret dacă aceștia mai sunt în viață sau dacă au decedat fără moștenitori și dacă bunul este fără stăpân, aspectele reținute, în sensul că Municipiul București era ultimul proprietar al terenului în litigiu la data sesizării instanței și că în patrimoniul acestuia a intrat, în final (ulterior anului 1989), ca urmare a acestei însușiri fiind apreciată ce nefiind legală și fundamentată din punct de vedere juridic.

Intimații nu au depus întâmpinare.

Raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 27 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluționarea acestuia în ședința publică din 15 mai 2025, cu citarea părților.

La termenul de judecată menționată, constatând lipsa părților de la dezbateri, precum și faptul că recurentul solicitase judecata în lipsă, aplicând dispozițiile art. 223 alin. (3) C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra recursului.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin motive de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a criticat modalitatea de interpretare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, ale art. 4 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, precum și ale art. 646 și art. 1191 C. civ., arătând că în mod greșit s-a reținut că terenul în suprafață de 125 mp, situat în București, str. x, este un bun fără stăpân, care s-ar fi aflat în patrimoniul său la momentul formulării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care se constatase înscrierea în evidențele fiscale din anul 1952 a numiților G. și H., fără a apărea alte mențiuni în perioada ulterioară (cu precădere pentru cea cuprinsă între anii 1990-1991 - prezent).

Recurentul a mai susținut că aplicarea greșită a normelor legale menționate rezultă dintr-o interpretare eronată a instanței de apel cu privire la neidentificarea proprietarului bunului, deși aceasta remarcase menționarea în documentele fiscale a numiților G. și H., în raport de care nu a stabilit dacă mai sunt în viață sau dacă au decedat fără a avea moștenitori, aspectul reținut cu privire la calitatea de ultim proprietar al imobilului a Municipiului București fiind nelegală.

Criticile nu sunt fondate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. (autorul reclamanților B., C., D. și E.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primarul general, constatarea calității sale de proprietar, prin uzucapiunea de 30 de ani și prin joncțiunea posesiei sale cu cea a autorilor săi, asupra terenului în suprafață de 125 mp, situat în București, str. x. Totodată, a solicitat, în baza accesiunii imobiliare artificiale, să se constate că toate construcțiile edificate pe terenul menționat se află în proprietatea sa.

Prin întâmpinarea formulată la fond, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, reclamând lipsa de identitate între persoana sa, chemată în judecată în această calitate, și cea obligată în raportul juridic examinat, semnalând lipsa oricăror dovezi cu privire la împrejurarea că imobilul s-ar fi aflat în proprietatea sa.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 78 din 25 ianuarie 2022, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, prin primarul general, și a admis în parte cererea formulată de reclamanții C., D., E., B. (moștenitori ai reclamatului inițial, A., decedat pe parcursul procesului), constatând că aceștia au dobândit, prin uzucapiunea de lungă durată, dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, str. x, potrivit identificării din raportul de expertiză judiciară topografică întocmit în cauză.

Prin sentință, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, reținând că titularul legitim al dreptului de proprietate nu poate fi identificat.

Pârâtul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, criticând, pe de o parte, soluția pronunțată de tribunal asupra excepției procesuale de fond, absolute și peremptorii a lipsei calității procesuale pasive, iar, pe de altă parte, soluția dată asupra cererii având ca obiect uzucapiune.

Reevaluând probațiunea administrată, curtea a respins, ca nefondat, apelul pârâtului, prin decizia asupra căreia poartă recursul pendinte validând soluția și raționamentul tribunalului cu privire la inexistența vreunei dovezi care să ateste că o persoană fizică sau juridică figurează ca titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului litigios și apreciind că acesta este un bun fără stăpân, ceea ce conferă Municipiului București legitimare procesuală pasivă în cauză.

Potrivit situației de fapt reținute de instanțele de fond și de apel (care nu poate fi reevaluată în recurs față de norma imperativă a art. 488 alin. (1) C. proc. civ.), din informațiile furnizate de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 a rezultat că pentru terenul situat în București, str. x, nu s-a emis titlu de proprietate și nici nu s-au formulat cereri de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate, în evidențele fiscale fiind identificați, în calitate de posesori, numiții G. și H., cu declarații datând din anul 1952, formulate în vederea stabilirii impozitului asupra clădirilor și terenului menționat.

Anexat cererii de chemare în judecată, reclamantul a depus înscrisuri emise de aceeași entitate, precum și de către Direcția Generală de Dezvoltare Urbană și Primăria Sectorului 5 București, care au relevat aceleași aspecte, precum și faptul că în evidențele cadastrale ale municipiului București din anul 1986 era înscris imobilul în discuție, ai cărui posesori erau G. și H., care ar fi "dobândit" bunul la 1 ianuarie 1960, printr-o "chitanță sub semnătură privată".

S-a reținut, de asemenea, potrivit acelorași scripte, că imobilul a fost înstrăinat, la 20 septembrie 1969, numiților I. și J. de către G. și H., printr-un înscris sub semnătură privată, care l-au transmis, la rândul lor reclamantului A., la 6 iunie 1980, în aceeași modalitate.

În cauzele având ca obiect uzucapiune, calitatea procesuală pasivă aparține titularului legitim al dreptului real, conform actelor de constituire sau de transmitere a dreptului real.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea de părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Din interpretarea acestui text legal, reiese că raportul de drept procesual nu poate exista decât între subiectele raportului de drept material dedus judecății. În ipoteza moștenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează la vocația statului de a dobândi moștenirile vacante, în absența moștenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moștenirile vacante, ci includ și bunurile în privința cărora foștii proprietari s-au desistat voluntar sau nu sunt cunoscuți.

Potrivit dispozițiilor art. 1847 și următ. și ale art. 1890 din C. civ. de la 1864, prescripția achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii, de sancțiune civilă față de lipsa de diligență cu care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său.

În măsura în care nu este posibilă identificarea acestuia sau a altor persoane indicate de reclamant ca fiind interesate în paralizarea acțiunii în uzucapiune ori dacă acesta a decedat și nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă că aparține unităților administrativ teritoriale, ca titulare ale patrimoniului imobiliar căruia îi aparțin și bunurile fără stăpân.

Acest raționament are fundament în dispozițiile Legii nr. 18/1991, care disting între proprietatea statului și cea a unităților administrativ-teritoriale, la art. 4 alin. (2) stipulând că "Domeniul public poate fi de interes național, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparține statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea, în regim de drept public, aparține comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor". Totodată, la art. 6, actul normativ menționat prevede că "Domeniul privat al statului și respectiv al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor este alcătuit din terenuri - altele decât cele prevăzute la art. 5 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin căile și modurile prevăzute de lege", fiind supus dispozițiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Așadar, legitimarea procesuală pasivă a pârâtului Municipiul București rezidă, pe de o parte, din faptul neidentificării adevăratului proprietar al bunului, iar, pe de altă parte, din dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, care atribuie terenurilor situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, potențialul unui bun fără stăpân - "Terenurile situate în intravilanul

localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, trec în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, în baza certificatului de vacanță succesorală eliberat de notarul public. (...)".

Municipiul București justifică legitimarea procesuală pasivă reținută de instanțele de fond și de apel, în situația particulară în care probele administrate nu au atestat existența unui alt pârât, iar art. 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 atribuie terenurilor situate în intravilanul localităților, rămase la dispoziția autorităților administrației publice locale, de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori, caracterul unui bun fără stăpân.

Față de apartenența imobilului la proprietatea privată a unității teritorial administrative, acesta era susceptibil de posesia cerută de lege pentru invocarea prescripției achizitive, putând forma obiectul unei asemenea acțiuni, în care să se verifice calitatea și durata posesiei invocate, fără efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 193 alin. (3) C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, reclamanții nu erau obligați să parcurgă procedura prealabilă administrativă prin care să se stabilească vacanța succesorală, deoarece Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor nu prevede efectuarea unei asemenea proceduri, ci doar întocmirea unui proces-verbal de evaluare a bunului, de către autoritatea administrativă în vederea inventarierii, identificării și conservării lui, precum și obligația deținătorilor bunurilor "de felul celor prevăzute la art. 1" (printre care și cele care provin din succesiunile fără moștenitori legali sau testamentari, conform art. 1 lit. c), de a le declara la "Secțiunea Financiară" de care aparțin (art. 2 din Decret).

Or, autorii reclamanților, G. și H., în calitate de posesori ai imobilului, au solicitat înregistrarea lor în evidențele fiscale ale Direcției de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 5 București, la dosar fiind depuse declarațiile lor, pentru stabilirea impozitului aferent anului 1952.

Având în vedere că, potrivit art. 1847 și următ. și art. 1890 C. civ., prescripția achizitivă poate fi opusă doar fostului proprietar al imobilului, în lipsa identificării acestuia, în aplicarea normelor legale anterior enunțate, pârâtul Municipiul București este titularul raportului juridic dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucuresti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1469A din 17 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucuresti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1469A din 17 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2025.