ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 825/2020

Ședința publică din data de 2 aprilie 2020

deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 13.08.2002, sub nr. x/2002, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D., E., F., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., Municipiul București, reprezentat de Primarul General, și S.C. JJ. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună restituirea în natură, liber de orice sarcini, a imobilului situat în București, B-dul x nr. 57 (fost B-dul x nr. 39, fost B-dul x nr. 57), compus din teren în suprafață de 862 m.p. și un corp de casă compus din subsol (cu 24 boxe și 2 spălătorii), parter (6 spații comerciale cu 2 vestibule, 2 holuri, 6 camere, 2 băi, 2 bucătării și 2 camere de servitori) și 6 etaje, din care etajele 1-5 cu câte 4 vestibule, 4 holuri, 14 camere, 4 băi, 4 bucătării, 4 cămări și 4 camere de servitori, iar etajul 6 cu 2 vestibule, un hol, 12 camere, 2 băi și 3 bucătării.

Au mai solicitat reclamantele să se constate nulitatea absolută a următoarelor contracte de vânzare-cumpărare: nr. x/15.11.1973, încheiat între S.C. JJ. S.A. și EE.; nr. x/09.01.1974, încheiat între S.C. JJ. S.A. și X.; nr. x/30.09.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și E., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/28.10.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și V., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/24.10.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și Z., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/25.10.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și O., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/07.11.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și D., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/26.11.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și CC., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/11.11.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și M., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/10.12.1996 și actul adițional nr. x/04.07.2000, încheiate între S.C. JJ. S.A. și K. și L., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/20.01.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A., H. și I., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/20.12.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și J., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/03.12.1996 și actul adițional nr. x/09.06.2000, încheiate între S.C. JJ. S.A., U. și T., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/16.12.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și Y., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/20.11.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și HH., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/29.10.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și F., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/06.01.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A. și N., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/21.11.1996, încheiat între S.C. JJ. S.A. și C., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/22.01.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A., P. și Q., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/12.05.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A. și W., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/14.04.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A., AA. și BB., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/19.05.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A. și R., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/22.04.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A. și S., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/14.10.1997, încheiat între S.C. JJ. S.A. și DD., cu privire la apartamentul nr. x; nr. x/13.07.1998, încheiat între S.C. JJ. S.A. și II., cu privire la apartamentul nr. x bis; nr. x/13.10.1998, încheiat între S.C. JJ. S.A., FF. și GG., cu privire la apartamentul nr. x, precum și repunerea părților în situația anterioară.

În motivare, reclamanții au arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 8214 din anexă, deoarece nu exista identitate între proprietari și numele din lista anexă; persoanele de la care a fost preluat erau exceptate de la naționalizare, în condițiile art. II; Decretul era contrar art. 11 și art. 8 din Constituția României din 1948. Invocă art. 6 din Legea nr. 213/1998, referitor la semnificația preluării imobilului "cu titlu valabil".

Contractele de vânzare-cumpărare, încheiate în baza Legii nr. 112/1995, sunt lovite de nulitate absolută, având un obiect ilicit și fiind perfectate prin fraudarea legii. În acest sens, contrar actului normativ menționat, actele juridice vizează apartamente trecute în proprietatea statului fără titlu valabil, iar părțile contractante cunoșteau sau puteau cunoaște, cu minime diligențe, acest aspect, fiind de rea-credință.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 480 C. civ.

Au fost depuse întâmpinări de către II., S., KK. (moștenitor de pe urma defunctei R.), Z., LL., M., J., K., L., MM., O., H., I., NN., C., Q., P., DD., N., CC., HH., OO., AA., BB., Y., PP., FF., GG., E., F., U., T., D., QQ., V. și W., care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil și ei au fost de bună-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare. O parte dintre pârâți susține și principiul validității aparenței în drept.

Prin cerere reconvențională, S. și KK. au solicitat instanței ca, în cazul în care se va constata nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, să fie despăgubiți cu suma reprezentând valoarea actuală a apartamentelor, precum și cu suma reprezentând contravaloarea lucrărilor și îmbunătățirilor efectuate, urmând să li se recunoască un drept de retenție asupra locuinței, până la achitarea acestor sume.

În cauză, au formulat cerere intitulată "de intervenție în interes propriu" RR. și SS., prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că au cumpărat, la 18.06.1985, apartamentul nr. x, situat în imobilul ce a făcut obiectul notificării, de la X. și TT.. Invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, față de data întocmirii certificatului de moștenitor de care acestea se prevalează și susțin valabilitatea preluării imobilului de către Stat, precum și inexistența cauzelor de nulitate a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorii lor, respectiv de petenți.

La 7.11.2002, reclamantele au solicitat să se introducă în cauză, în calitate de pârâți, LL., MM., QQ., PP., OO., NN. și KK., precizând, totodată, că au adresat, în termen legal (23.07.1996), Consiliului local al sectorului 2 București și Primăriei Municipiului București cereri de restituire a imobilului în litigiu, formulate în temeiul Legii nr. 112/1995. Persoanele menționate au fost citate în calitate de pârâți.

La dosar, a fost depusă și cererea de intervenție formulată de UU., care a solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că autorul reclamantelor, VV., nu mai deținea, la data naționalizării, o parte dintre apartamentele situate în imobil - inclusiv apartamentul nr. x, unde locuiește - pe care le vânduse lui WW.. Tribunalul a admis, în principiu, cererea de intervenție accesorie.

La 13.03.2003, reclamantele și-au precizat acțiunea, în sensul că înțeleg să-și micșoreze câtimea obiectului cererii introductive - față de emiterea dispoziției nr. 786 din 29.01.2003 a Primarului General al Municipiului București, prin care li s-au restituit, în natură, 6 apartamente și 4 spații cu altă destinație, precum și suprafața de teren de 397,59 m.p. - și să solicite constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare indicate în acțiune și repunerea părților în situația anterioară, precum și restituirea, în natură, a apartamentelor ce fac obiectul acestor contracte, a spațiului deținut de S.C. Imsa S.A., a mansardei imobilului și a diferenței de teren, în suprafață de 467,41 m.p.

La 18.09.2003, pârâtul S. a învederat instanței că, în acord cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., înțelege să renunțe la judecarea cererii reconvenționale.

Pârâții U. și T. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu au niciun raport juridic cu reclamantele, apartamentul nr. x, în care locuiesc, aflându-se în proprietatea anterioară a lui XX. și, ulterior, a lui YY., conform certificatului de moștenitor nr. x/1992.

Prin sentința civilă nr. 494/19.05.2004, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Împotriva sentinței au formulat apel, calificat drept recurs de către instanță, pârâții NN., C., D., QQ., E., F., H., I., J., K., L., M., N., O., MM., P., Q., KK., S., U. și T..

Pe parcursul procesului au decedat recurentul pârât N. și intimata pârâtă CC., fiind introduși în cauză, în calitate de moștenitori, ZZ. de pe urma recurentului N., conform certificatului de moștenitor nr. x/28.12.2004 emis de B.N.P. AAA., respectiv HH. de pe urma intimatei CC., conform certificatului de legatar nr. x/29.06.2005 emis de B.N. BBB., care avea deja calitate de intimată pârâtă. Referitor la intimatul pârât EE., s-a reținut că acesta a decedat la 24.03.1997, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1219/29.09.2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2004, a fost admis recursul declarat de pârâții sus-menționați, s-a casat hotărârea primei instanțe și s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:

Imobilul în cauză, compus din 6 etaje, dependințe, anexe, situat într-o zonă centrală a Municipiului București, are o valoare ce depășește cu mult 5 miliarde de RON, prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., care atrage competența de soluționare, în primă instanță, a tribunalului.

Curtea a mai apreciat că cererea de revendicare a imobilului este capătul principal al acțiunii reclamanților și urmează ca, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., Tribunalul să judece, în fond, și cererea privind constatarea nulități contractelor de vânzare-cumpărare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2005 (nr. vechi 5162/2005).

Pârâții U. și T. au depus note de ședință, prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiate pe dispozițiile art. 480 C. civ. în raport cu Legea nr. 10/2001; excepția lipsei de interes în ceea ce privește cererile referitoare la declararea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. x, proprietatea acestora, și repunerea părților în situația anterioară, determinat de caracterul accesoriu în raport cu acțiunea în revendicare, inadmisibilă, și de însușirea de către reclamante a dispoziției emise de Primarul General al Municipiului București în soluționarea notificării formulate potrivit legii speciale, rezultată din neatacarea actului. Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1687/14.12.2006, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate; a respins acțiunea principală, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul KK., ca neîntemeiată; în baza art. 246 C. proc. civ. a luat act de renunțarea pârâtului S. la judecarea cererii reconvenționale; a admis cererea de intervenție formulată de SS. și RR. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul UU.; a luat act că unii dintre pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată și a dispus obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată solicitate de pârâții care au pretins sumele de bani efectuate cu acest titlu și de intervenientul UU..

În pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității acțiunii nu este întemeiată.

Acțiunea de față nu se fundamentează pe Legea nr. 10/2001, ci reprezintă o acțiune în revendicare prin comparare de titluri între persoane fizice, neavând ca obiect restituirea imobilului de către statul român prin unitățile deținătoare prevăzute în art. 21 alin. (1) din actul normativ menționat.

Excepția lipsei de interes este neîntemeiată, interesul reclamantelor, în sens de folos practic în promovarea acțiunii, rezultând din calitatea pretinsă de aceste părți, de titulare ale dreptului de proprietate asupra imobilului înstrăinat prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți, referitor la care au solicitat constatarea nulității absolute.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.10.1931 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat și prin autorizația de construire nr. 19 C/11.06.1932 eliberată de Primăria Sectorului Galben, autoarele reclamantelor, CCC. și DDD., au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul x nr. 57 (fost B-dul x nr. 39, fost B-dul x nr. 57), compus din teren în suprafață de 886,76 m.p. și construcție (corp de casă), formată din parter și 4 etaje.

Ulterior, imobilul a intrat în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950 - poziția 8214 anexă la decret, de la EEE. și CCC., care figurează cu 33 de apartamente în București, str. x și B-dul x nr. 57.

În condițiile Legii nr. 4/1973 a fost vândut un apartament lui EE., potrivit contractului nr. x/15.11.1973, iar pârâtului X. i-a fost vândut apartamentul nr. x, potrivit contractului nr. x/9.01.1973, pe care, la rândul său, l-a vândut intervenienților Tudor, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1985.

Celelalte apartamente au fost vândute pârâților nominalizați în acțiune, în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamantele, alături de alte persoane, au formulat, în temeiul actului normativ sus-menționat, cererile înregistrate sub nr. x/28.07.1996 și y/29.07.1996, prin care au solicitat, printre altele, restituirea, în natură, a imobilului situat în B-dul x nr. 57, sector 2 (în prezent, B-dul x), însă aceste cereri nu au fost soluționate nici până în prezent.

Prin dispoziția nr. x/29.01.2003 emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a restituit, în natură, reclamantelor, în temeiul Legii nr. 10/2001, imobilul situat în București, B-dul x nr. 57 (fost B-dul x nr. 57), format din construcție tip A (P+5, P+6) și teren în suprafață de 397,59 m.p. din totalul de 865 m.p. teren aferent construcției, mai puțin apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, și mai puțin spațiul deținut de S.C. Imsa S.A. și cota aferentă de teren de 6,49 m.p.

În conținutul aceleiași dispoziții s-a precizat că, pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Acțiunea reclamantelor privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare este nefondată, întrucât toate apartamentele care formează obiectul actelor juridice respective au fost cumpărate după expirarea termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995; înregistrarea cererilor de restituire în natură, încă nesoluționate, este nerelevantă față de condițiile de vânzare, legate doar de respectarea termenului prevăzut în art. 14 și de calitatea de ocupant al imobilului în baza unui contract de închiriere valabil încheiat.

De altfel, cererea reclamantelor de restituire, în natură, a întregului imobil nu putea fi admisă în baza Legii nr. 112/1995, care prevede o astfel de posibilitate numai pentru apartamentele libere sau cele în care locuiau fostul proprietar sau moștenitorii acestuia, nu și pentru cele care erau ocupate de către chiriași.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, își producea, pe deplin, efectele titlul de proprietate al statului, titularul necontestat al dreptului de proprietate.

Instanța a mai reținut și buna-credință a terților subdobânditori, care nu au primit niciun fel de notificări directe sau efectuate prin executor judecătoresc, prin care să li se aducă la cunoștință intenția reclamantelor de a-și redobândi proprietatea, nu au avut procese anterioare cu acestea și nici nu li s-a adus la cunoștință despre existența vreunui proces privind imobilele în cauză.

În același sens, Tribunalul s-a referit și la dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 46.3. din H.G. nr. 498/2003.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare, art. 45 din Legea nr. 10/2001 reprezintă un caz particular de aplicare a teoriei validității aparentei în drept, care presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: actul încheiat să fie un contract oneros și cu titlu particular, contractantul să fie de bună-credință și să existe o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de vânzător a transmițătorului. Aceste condiții sunt întrunite, în speță, de către pârâți.

Referitor la contractul nr. x/09.01.1973 încheiat cu pârâtul X., imobilul a fost înstrăinat în anul 1973, intrând în circuitul civil, iar nu în baza Legii nr. 112/1995, pentru a se pune în discuție valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului și în ce măsură bunul putea face obiectul vânzării conform acestei legi.

Distinct de acestea, potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, sens în care a fost emisă dispoziția nr. x/29.01.2003 de către Primarul General al Municipiului București, neatacată de reclamante în termenul prevăzut în art. 26 din actul normativ indicat.

De asemenea, și cererea completatoare de restituire a spațiului deținut de S.C. Imsa S.A., a mansardei imobilului și a diferenței de teren în suprafață de 467,41 m.p. este nefondată, având în vedere ca reclamantele nu au atacat dispoziția nr. x/29.01.2003 în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Ca efect al respingerii acțiunii principale, instanța a admis cererea de intervenție formulată de SS. și RR. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul UU..

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de KK., reținând că pârâtul nu a administrat nicio probă din care să rezulte efectuarea diverselor lucrări și îmbunătățiri la imobilul în litigiu; în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea pârâtului S. la judecarea cererii reconvenționale, conform manifestării de voință exprese a acestuia de la termenul din 18.09.2003, consemnata în încheierea de ședința de la această dată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Pe parcursul procesului au decedat intimații pârâți S., W. și KK., fiind introduși în cauză, în calitate de moștenitori, FFF. și GGG. de pe urma defunctului S., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/9.01.2008 emis de B.N.P. HHH., III. de pe urma defunctei W., conform certificatului de moștenitor legal nr. 146/11.12.2007 emis de B.N.P. Asociați JJJ. și KKK., LLL. și MMM. de pe urma defunctului KK., conform certificatului de legatar nr. x/14.01.2008 emis de B.N.P. NNN..

Prin decizia civilă nr. 206 A/20.03.2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamante, cu obligarea acestor părți la plata cheltuielilor de judecată către intimații pârâți și intimatul intervenient UU..

În pronunțarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere, în esență, aceleași argumente ca și prima instanță, reținând, în plus, că intervenientul UU. ocupă, în calitate de chiriaș, un apartament din imobilul în litigiu, care nu a fost proprietatea autorilor reclamantelor. În acest sens, s-au depus titlurile de proprietate cuprinzând 3 ipoteci pentru împrumuturi luate de la S.C. OOO., societate naționalizată, statul devenind proprietarul apartamentului față de neplata ratelor din împrumuturi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele.

Pe parcursul procesului au decedat recurenta reclamantă B. și intimații pârâți II. și E., fiind introduși în cauză, în calitate de moștenitori, PPP. de pe urma defunctei recurente reclamante, conform certificatului de moștenitor nr. x/24.09.2009 emis de B.N.P. QQQ., RRR. de pe urma defunctei II., conform certificatului de moștenitor nr. x/22.09.2009 emis de S.C.N.P. "SSS." și TTT. de pe urma defunctului E., conform certificatului de moștenitor nr. x/03.04.2009 emis de B.N.P. Asociați UUU..

Prin decizia nr. 9786/02.12.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în opinie majoritară, a admis recursul declarat de reclamantele A. și B.; a casat decizia nr. 206/A/20.03.2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, precum și sentința nr. 1687/14.12.2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele:

Reclamantele și-au fundamentat acțiunea, formulată la 13.08.2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, atât pe dispozițiile legii speciale, cât și pe cele ale dreptului comun, învederând instanței că au parcurs procedură prealabilă prevăzută prin dispozițiile acestui act normativ și au notificat Municipiul București, prin Primar General, la 4.06.2001, fără ca acesta să se conformeze prevederilor art. 23 alin. (1) din Lege, în sensul de a emite, în termenul de 60 de zile, o dispoziție motivată.

Ca atare, în raport de cele solicitate prin cererea introductivă și precizările ulterioare, cadrul procesual nu putea fi circumscris decât dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, iar demersul judiciar al reclamantelor nu putea fi soluționat decât în limitele acestei reglementări, instanța fondului calificând greșit acțiunea ca fiind una în revendicare, prin comparare de titluri, cu motivarea că, în speță, nu se verifică niciuna dintre ipotezele solicitării imobilului, de la statul român, prin vreuna dintre unitățile deținătoare.

Or, în condițiile în care, notificării formulate la 4.06.2001 nu i s-a răspuns, conform legii, prin dispoziție motivată, iar la 13.08.2002, când s-a formulat acțiunea, acest act administrativ nu fusese încă emis, demersul judiciar viza - așa cum s-a arătat, explicit, în acțiune - soluționarea cererilor formulate pe calea notificării și avea, ca finalitate, restituirea, în proprietate, a imobilului ce a făcut obiectul acestor solicitări.

Ca atare, dispozițiile Legii nr. 10/2001, sub aspectul incidenței acestora în stabilirea cadrului procesual, nu puteau fi ignorate, în condițiile în care chiar reclamantele au fost cele care au solicitat aplicarea acestora cazului lor, prin formularea unei notificări vizând restituirea imobilului ce a aparținut antecesorilor lor, în procedură acestei legi, în care, de altfel, au și obținut - pe parcursul soluționării cauzei - o dispoziție (nr. 786 din 29.01.2003) de restituire a acelor spații din imobil libere ori deținute cu contract de închiriere, ca și recunoaștere a dreptului de a primi măsuri reparatorii prin echivalent pentru spațiile ce au fost înstrăinate de către stat terților subdobânditori.

Or, odată aleasă calea acestei legi speciale și derogatorii de la dreptul comun, reclamantele urmau a se supune, în întregime, regimului juridic instituit prin aceasta.

De altfel, chiar în condițiile în care prima instanță reține că obiectul litigiului îl constituie o acțiune în revendicare, prin comparare de titluri "între două persoane fizice", aceasta își fundamentează soluția și pe texte din legea specială - a se vedea art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 - apreciind că, indiferent de considerentele arătate de către reclamante în acțiune, acestea nu au decât posibilitatea acordării de despăgubiri și nu beneficiază de restituirea, în natură, a imobilelor.

Această motivare apare ca o statuare asupra legalității dispoziției nr. 786 din 29.01.2003, emisă ulterior introducerii acțiunii - prin care se reclama tocmai atitudinea culpabilă a Primarului General al Municipiului București, de a nu fi emis, în termenul legal, o dispoziție motivată de soluționare a notificării - act la care instanța face trimitere, fără a le pune, însă, în vedere reclamantelor să-și precizeze poziția în legătură cu acesta.

Cu prilejul rejudecării, instanța fondului urmează să reanalizeze cererile formulate prin acțiunea introductivă și să le circumscrie, exclusiv, cadrului procesual ce urmează a fi stabilit prin aplicarea dispozițiilor legii speciale care, de la data intrării sale în vigoare - astfel cum s-a reținut și prin decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33/2008 - înlătură aplicarea dreptului comun, anumite prevederi ale acesteia putând fi înlăturate doar în ipoteza în care contravin Convenției și fără a se aduce atingere drepturilor apărate de C.E.D.O., aparținând altor persoane.

Tot astfel, în soluționarea capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a celor 24 de contracte de vânzare-cumpărare încheiate între S.C. JJ. S.A. și pârâții persoane fizice, în intervalul 1973 - 1998, instanțele s-au raportat, exclusiv, la îndeplinirea de către pârâți a cerințelor cumulative prevăzute prin dispozițiile art. 2 și 14 ale Legii nr. 112/1995, în rejudecare, impunându-se a se examina aspectul - de esența litigiului - ce vizează modalitatea în care a fost preluat imobilul de către stat, cu sau fără titlu valabil, pentru a se putea statua judicios asupra aplicabilității dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 1 și 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, ultimele prevederi legale permițând înstrăinarea de către stat, exclusiv, a imobilelor preluate cu titlu.

În lămurirea acestui aspect urmează a se examina și apărările formulate de pârâți și intervenientul UU. privind eventualele sarcini ce grevau asupra imobilului, la data preluării de către stat.

Din mai multe acte, depuse în copie, de către Direcția Municipiului București a Arhivelor Naționale rezultă că imobilul în litigiu era grevat cu ipotecă "în prim rang" urmare a 3 împrumuturi contractate de autoarele CCC. și DDD., în noiembrie 1947, în sumă totală de 2.562.000.000 RON, de la Societatea OOO. București, împrumut rămas nerambursat până la data intrării în vigoare a Decretului nr. 92/1950.

Susnumita societate a fost, la rândul, sau naționalizată prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări miniere și transporturi, iar art. 6 al acestui act normativ prevedea că aceste instituții trec în proprietatea statului, cu fondul de comerț și cu toate obligațiunile contractate, în vederea exploatării lor, astfel că, la nivelul anilor 1950, statul român apare ca fiind creditor pentru cele trei împrumuturi contractate de autoarele reclamantelor.

În legătură cu acest aspect particular al cauzei, urmează a se examina și incidența dispozițiilor art. 1786 din C. civ., referitoare la obligativitatea reînnoirii inscripțiilor asupra ipotecilor, în termenul de 15 ani și, respectiv, consecințele juridice ale nerespectării acestor prevederi, în condițiile în care, în mai puțin de 3 ani de la data încheierii contractelor de împrumut, imobilul ipotecat fusese scos din proprietatea celor două autoare.

În rejudecare, după casare, cauza a fost înregistrată la 19.05.2010, pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2005.

La 24.06.2010, au formulat cereri de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pârâții DD., Y., PP., K., L., QQ. și D..

Prin cererile de chemare în garanție, pârâții au solicitat ca, în cazul în care vor cădea în pretenții, să se dispună, în baza art. 50 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, obligarea chematului în garanție la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.

La 13.12.2010, pârâta III. a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în ipoteza admiterii acțiunii reclamantelor, să se dispună obligarea chematului în garanție la plata prețului de piață al apartamentului nr. x, dobândit de autoarea sa, W., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/12.05.1997. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 50 și 50

1

din Legea nr. 10/2001, modificată și actualizată.

Pârâtul V. a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului EE., decedat la 24.03.1997, anterior introducerii cererii de chemare în judecată; excepția lipsei de interes a reclamantelor în privința cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.10.1996, determinat de dispoziția nr. x/2003, prin care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobil, părțile adverse neputând beneficia de o dublă reparație pentru același bun. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin încheierea de la termenul din 20.01.2012, Tribunalul a luat act de renunțarea pârâților K. și L. la judecarea cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, iar, prin încheierea de ședință din 09.09.2013, a luat act de renunțarea reclamantelor la judecata acțiunii în contradictoriu cu pârâții X. și VVV., conform art. 246 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, prin încheierea din 09.09.2013, a apreciat că este inadmisibilă cererea de introducere, în cauză, a altor persoane, respectiv a pârâților WWW. și XXX., formulată de către pârâți în temeiul art. 57 C. proc. civ., deoarece aceste persoane nu pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamantele, iar dispoziția legală enunțată nu permite introducerea, în proces, a altor pârâți; cererea este și tardivă. În consecință, pârâții WWW. și XXX. nu au calitate procesuală pasivă.

Referitor la cererile de intervenție formulate de SS. și RR., a constatat că sunt lipsite de interes și de obiect, față de renunțarea reclamantelor la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâtul X., de la care intervenienții au cumpărat apartamentul în litigiu.

Pe parcursul procesului au decedat și pârâții M., OO., O. și LL., instanța dispunând introducerea în cauză, în calitate de moștenitori, a lui YYY., conform certificatului de moștenitor legal nr. 11/17.03.2011 emis de B.N.P. ZZZ.; HH., deja parte în dosar, și OO., conform certificatului de moștenitor nr. x/18.10.2012 emis de B.N.P. AAAA.; MM., deja parte în proces, BBBB. și CCCC., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 9/28.01.2013 emis de B.N.P.A. DDDD.; Z., deja parte în proces, EEEE. și FFFF., conform certificatului de moștenitor nr. x/26.10.2012 emis de B.N.P. GGGG..

Prin sentința civilă nr. 1730/01.10.2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția autorității de lucru judecat parțiale.

A admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantele A. și PPP. (în calitate de moștenitoare ale defunctei B.); a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare indicate în cererea de chemare în judecată; a dispus repunerea părților în situația anterioară și i-a obligat pe pârâții persoane fizice să lase reclamantelor, în deplină proprietate și posesie, apartamente, cotele indivize din părțile de folosință comune și terenul aferent acestora din imobilul situat în București, B-dul x, nr. 57, ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare anterior menționate; a luat act de renunțarea reclamantelor la judecata în contradictoriu cu pârâții X. și VVV.; a respins, ca inadmisibilă, cererea de introducere în cauză a pârâților WWW. și XXX.; a respins, ca rămase fără obiect și lipsite de interes, cererile de intervenție în nume propriu formulate de intervenienții SS. și RR.; a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta III. și, în consecință, a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice la restituirea, către pârâtă, a prețului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.05.1997, respectiv la plata sumelor achitate în perioada 16.04.1997-08.01.2008, actualizate cu indicele de inflație, începând de la momentul efectuării fiecărei plăți până la data plății efective; a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul UU.; a luat act de renunțarea pârâtului reclamant S. - decedat (prin moștenitorii GGG. și FFF.) - la judecarea cererii reconvenționale; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant KK. - decedat (prin moștenitorii LLL. și MMM.); a obligat pe pârâții NN., C., TTT., H., I., J., MM., P., Q., T., AA., BB., FF., GG., HH., OO., RRR., UU., U., FFF., GGG., LLL., MMM. și CCCC. la plata sumei de 1.036 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâții WWW. și XXX.; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de pârâți și de intervenientul accesoriu UU..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/31.10.1931 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat și potrivit autorizației de construire nr. 19 C/11.06.1932 eliberată de Primăria Sectorului Galben, CCC. și DDD. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, B-dul x nr. 57 (fost B-dul x nr. 39, fost B-dul x nr. 57, conform istoricului de adresă poștală de la dosar inițial), compus din teren în suprafață de 886,76 m.p. și construcție (corp de casă), formată din parter și 4 etaje. Dreptul de proprietate asupra imobilului menționat a fost intabulat în cartea funciară potrivit procesului-verbal depus în copie la dosarul inițial.

Imobilul situat în București, B-dul x nr. 57, sector 2 a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 8214 anexă la Decret, de la EEE. și CCC., astfel cum rezultă din adresele privind situat juridică a imobilului, comunicate de Primăria Municipiului București și S.C. JJ. S.A. Astfel, în anexa la Decretul nr. 92/1950, la poziția 8214, figurează EEE. și CCC. cu 33 apartamente în București, str. x și B-dul x nr. 57.

În baza Legii nr. 4/1973, au fost înstrăinate două apartamente din imobilul situat în București, B-dul x nr. 57, astfel: potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.11.1973, a fost vândut lui EE. un apartament din imobil, iar pârâtului X. i-a fost vândut apartamentul nr. x prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/09.01.1973, apartament pe care acesta din urmă l-a vândut intervenienților în nume propriu RR. și SS., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1985.

Totodată, în temeiul Legii nr. 112/1995, cu privire la apartamentele din imobilul situat în București, B-dul x nr. 57, au fost perfectate contracte de vânzare-cumpărare, încheiate de pârâți.

Analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, invocată de pârâți, Tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că, prin înscrisurile depuse la dosarul inițial, precum și prin cele depuse la filele x din prezentul dosar, s-a făcut dovada calității reclamantelor de moștenitoare ale defunctelor CCC. și DDD. - proprietarele inițiale ale imobilului, de la care acesta a fost preluat de stat.

Astfel, conform certificatului de moștenitor nr. x/08.07.1996, astfel cum a fost rectificat prin încheierea nr. 6/2013, de pe urma defunctei CCC., decedată la 19.10.1947, au rămas, ca moștenitori, soțul supraviețuitor, VV., precum și cele două fiice, HHHH. (decedată) și IIII. (decedată), iar defunctul VV. a fost, la rândul său, moștenit de fiicele acestuia, conform aceluiași certificat de moștenitor.

Potrivit certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctei IIII. au calitatea de moștenitoare ale acesteia reclamantele B. și A., acestea din urmă fiind, de asemenea, moștenitoarele defunctei HHHH., conform certificatului de moștenitor nr. x/1997.

Împrejurarea că, potrivit înscrisurilor depuse la filele x din prezentul dosar, defunctul VV. a fost moștenit de sora acestuia, JJJJ. (conform certificatului de moștenitor nr. x/20.11.1964 - fila x din prezentul dosar), iar, de pe urma defunctei DDD., a rămas, ca unică moștenitoare testamentară, KKKK. (conform certificatului de moștenitor nr. x/14.05.1970 - fila x din prezentul dosar) nu poate determina admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor, atât timp cât nu s-a făcut dovada anulării certificatelor de moștenitor care atestă calitatea acestora de succesoare ale defunctelor CCC. și DDD..

În acest sens, toate susținerile pârâților privind caracterul fals al certificatelor de moștenitor depuse la dosar de reclamante sunt lipsite de relevanță și nu pot fi avute în vedere, din moment ce Tribunalul nu a fost învestit cu o acțiune în anularea sau în constatarea nulității absolute a acestor înscrisuri și nu s-a dovedit faptul că s-ar fi pronunțat vreo hotărâre judecătorească irevocabilă în acest sens.

Pe de altă parte, principalul capăt de cerere al prezentei acțiuni, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamante, este reprezentat de constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la imobilul din București, B-dul x nr. 57, între Primăria Municipiului București, prin S.C. JJ. S.A., și pârâții persoane fizice. Or, acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic poate fi formulată de orice persoană interesată, iar reclamantele justifică interesul de a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 cu privire la imobilul din București, B-dul x nr. 57, a cărui restituire în natură au solicitat-o prin notificarea nr. x/04.06.2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel, prezenta acțiune are, ca obiect, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la imobilul din București, B-dul x nr. 57, și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâților persoane fizice la restituirea, în natură, a imobilului. Prin urmare, examinând, totodată, excepția lipsei de interes, invocată de pârâți, Tribunalul a constatat că și aceasta este neîntemeiată, întrucât, prin acțiunea de față, se solicită constatarea nulității unor acte juridice încheiate cu privire la imobilul pretins a se fi aflat în proprietatea autorilor reclamantelor, imobil a cărui restituire în natură a fost solicitată de reclamante și potrivit legii speciale în materie, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Sunt, de asemenea, neîntemeiate alegațiile pârâților (invocate atât în argumentarea excepției lipsei de interes, cât și în susținerea excepțiilor inadmisibilității și autorității de lucru judecat parțiale), în sensul că reclamantele și-ar fi însușit soluția dată prin dispoziția Primarului General și nu ar mai avea deschisă nicio cale procedurală pentru restituirea, în natură, a apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995. Prin dispoziția nr. x/29.01.2003 emisă de Primarul General al Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001, ulterior introducerii prezentei acțiuni, s-au propus măsuri reparatorii pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, iar contestația formulată de reclamante împotriva dispoziției menționate a vizat numai restituirea, în natură, a spațiilor închiriate și a boxelor nevândute în baza Legii nr. 112/1995.

Contestația formulată de reclamante împotriva dispoziției nr. 786/29.01.2003 a fost admisă prin sentința civilă nr. 791/25.05.2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă și irevocabilă, dispunându-se restituirea, în natură, către reclamantele din cauza de față a 14 boxe, 2 spații locative de la parter, a spațiilor libere de la mansardă și a spațiului comercial deținut de S.C. Imsa S.A., situat la parterul imobilului.

Ca urmare a soluționării irevocabile a contestației formulate împotriva dispoziției nr. 786/29.01.2003, reclamantele și-au precizat prezenta acțiune, prin micșorarea obiectului cererii, în sensul că nu mai solicită restituirea, în natură, a spațiilor ce le-au fost retrocedate potrivit sentinței civile nr. 791/25.05.2007. Așadar, este neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat parțiale, atât timp cât obiectul cererii de față, astfel cum a fost precizat, vizează, exclusiv, retrocedarea apartamentelor, a cotelor indivize din părțile de folosință comune și a terenului aferent acestora din imobilul situat în București, B-dul x, nr. 57, ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, fără a se mai solicita restituirea acelor spații cu privire la care s-a dispus prin sentința civilă nr. 791/25.05.2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Prin urmare, nu există identitate de părți, obiect și cauză între acțiunea de față și litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2007

Sunt nefondate argumentele pârâților, în sensul că, atâta vreme cât reclamantele nu au contestat dispoziția prin care, pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995, s-a stabilit restituirea prin măsuri reparatorii prin echivalent, acestea nu ar mai justifica un interes legitim în anularea contractelor de vânzare-cumpărare, iar acțiunea de față ar fi inadmisibilă. Dimpotrivă, din moment ce, potrivit dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, nu se restituie, în natură, imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, reclamantelor nu li se poate imputa neatacarea dispoziției emise de Primarul General al Municipiului București cu privire la propunerea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele vândute de stat către pârâții persoane fizice, cu atât mai mult cu cât, la data emiterii dispoziției, se afla deja pe rol prezentul litigiu, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Analizând excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiate pe dreptul comun față de dispozițiile Legii nr. 10/2001, se constată că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, în primul rând, trebuie avut în vedere faptul că, după cum s-a statuat prin decizia de casare, Tribunalul nu a fost învestit cu o acțiune în revendicare prin comparare de titluri, ci reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului ca o consecință a constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995. Așadar, prin cererea de față nu se solicită ca, în urma comparării titlurilor de proprietate ale părților, să se acorde preferință titlului autorilor reclamantelor, ci se invocă inexistența unui titlu de proprietate valabil al pârâților persoane fizice.

Astfel cum s-a stabilit, cu efect obligatoriu, prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual, instanța de fond a calificat greșit acțiunea ca fiind una în revendicare, prin comparare de titluri, instanța supremă dispunând în sensul că, în rejudecare, acțiunea urmează a fi analizată nu numai conform dreptului comun, ci și potrivit dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001.

În al doilea rând, nefiind în prezența unei acțiuni în revendicare îndreptate împotriva unei unități deținătoare (care, potrivit Legii nr. 10/2001, ar fi fost în măsură să dispună restituirea în natură a imobilului), ci împotriva persoanelor fizice care au dobândit apartamentele în baza Legii nr. 112/1995, nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamante, din moment ce, potrivit legii speciale, nu era posibilă restituirea în natură a acestor apartamente. Așadar, atât timp cât, prin urmarea procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001, reclamantele nu ar fi putut obține restituirea, în natură, a apartamentelor ce fac obiectul acțiunii de față, este neîntemeiată excepția inadmisibilității, invocată de pârâți.

În consecință, Tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția autorității de lucru judecat parțiale.

Pe fondul cauzei, prima instanță a avut în vedere indicațiile obligatorii din decizia de casare, în sensul analizării cu prioritate a modalității în care a fost preluat imobilul de către stat (cu sau fără titlu valabil), pentru a se putea statua asupra aplicabilității dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (abrogat prin Legea nr. 1/2009, ulterior pronunțării deciziei din recurs) și, respectiv, art. 1 și 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995.

Examinând valabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, se constată că, potrivit alin. (1) al acestui articol, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietate în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor.

În speță, imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, anexa de București, poziția 8214, decret care contravenea dispozițiilor art. 8, 10 și 11 din Constituția din anul 1948, prevederi constituționale care recunoșteau și garantau dreptul de proprietate particulară, fiind expres și limitativ menționate excepțiile de le la principiul garantării dreptului de proprietate privată, în acest sens fiind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, ce se putea face în baza legii și numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

De asemenea, prevederile Decretului nr. 92/1950 contraveneau și dispozițiilor legale de la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv dispozițiilor art. 481 C. civ., potrivit cărora "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire", precum și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte, privitoare la proprietate, și anume Declarația Universală a Drepturilor Omului, care prevedea, la art. 17, că "orice persoană are dreptul la proprietate atât singur cât și în asociere cu alții; nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".

Prin urmare, se constată că statul nu a avut titlu valabil asupra imobilului situat în București, B-dul x nr. 57, atât timp cât Decretul nr. 92/1950 contravenea atât Constituției din 1948, cât și dispozițiilor legale și tratatelor internaționale de la acea dată. În această situație, nu se mai impune analizarea împrejurării dacă autoarele reclamantelor, DDD. și CCC., erau sau nu exceptate de la naționalizare, din moment ce, indiferent de încadrarea sau nu a acestora în categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, Tribunalul a constatat că, întemeindu-se pe titlul de proprietate al statului asupra imobilului în discuție, Primăria Municipiului București, prin mandatarul său S.C. JJ. S.A., a înstrăinat pârâților chiriași 24 de apartamente din imobilul situat în București, B-dul x nr. 57, în temeiul actului normativ enunțat.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la momentul introducerii prezentei acțiuni), actele juridice de înstrăinare privind imobilele trecute în proprietatea statului sunt valabile numai dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, iar, potrivit art. 46 alin. (2) din aceeași lege, actele juridice în discuție având ca obiect imobile preluate de stat fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință.

Prin urmare, Tribunalul a analizat atât respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de către pârâți, cât și buna-credință a părților contractante.

Potrivit art. 1 și art. 14 din Legea nr. 112/1995, foștii proprietari ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare și cu titlu în proprietatea statului, sau, după caz, moștenitorii lor aveau dreptul de a solicita restituirea, în natură, a imobilelor respective sau acordarea de despăgubiri în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii (27.02.1996), iar, potrivit art. 9 alin. (1) din aceeași lege, după expirarea acestui termen, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituiau în natură puteau opta pentru cumpărarea acestora.

Din interpretarea logică și sistematică a acestor dispoziții legale, rezultă că, în cazul formulării unei cereri de restituire, în natură, a imobilului, chiriașii puteau cumpăra apartamentele în care locuiau numai după soluționarea cererii respective, prin respingerea acesteia, în caz contrar, solicitarea fostului proprietar fiind lipsită de efectul reparatoriu pe care legea îl recunoștea în mod expres.

În speță, reclamantele au formulat, în termenul legal, cereri de restituire, în natură, a imobilului din București, B-dul x nr. 57, cereri care au fost înregistrate sub nr. x/28.07.1996 și nr. y/29.07.1996 și nu au fost soluționate nici până în prezent, astfel cum se atestă prin adresele emise de Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 2 București .

Tribunalul a constatat că vânzătoarea Primăria Municipiului București, prin mandatarul său S.C. JJ. S.A., a vândut imobilul prin fraudarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, cu rea-credință.

Pentru a verifica dacă imobilul putea fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, atât vânzătorul, cât și mandatarul său, puteau să verifice dacă națion