ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 975/2022

HOTĂRÂRE

04.05.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 975/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 28.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtele S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.A., prin lichidator E., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.08.2019, încheiat între societatea D. S.A., în faliment, în calitate de vânzător și pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra:

- imobilului situat în București, str. x, compus din teren intravilan în suprafață de 582 m.p., identificat cu număr cadastral x și clădire de locuit și birouri, edificată pe acesta, cu regim de înălțime 2S+P+7R+8 tehnic, identificată cu număr cadastral x și compusă din subsol 2, în suprafață totala de 383,77 mp; subsol 1, în suprafață totală de 389,86 m.p., în suprafață utilă de 273,45 m.p. și în suprafață totală de 387,93 m.p.; etaj 1, în suprafață utilă de 310,47 m.p. și în suprafață totală de 360,95 m.p.; etaj 2, în suprafață utilă de 310,65 m.p. și în suprafață totală de 361,13 m.p.; etaj 3, în suprafață utilă de 305,93 m.p. și în suprafață totală de 355,53 m.p.; etaj 4, în suprafață utilă de 295,44 m.p. și în suprafață totală de 344,81 m.p.; etaj 5, în suprafață utilă de 247,62 m.p. și în suprafață totală de 350,92 m.p.; etaj 6, în suprafață utilă de 230,28 m.p. și în suprafață totală de 276,22 m.p.; etaj 7, în suprafață utilă de 202,65 m.p. și în suprafață totală de 290,34 m.p.; etaj 8 tehnic, în suprafață totală de 227,62 m.p.,

- imobilul situat în București, str. x compus din teren intravilan în suprafață de 4 m.p., identificat cu număr cadastral x, înscris în Cartea Funciară nr. x a municipiului București,

- imobilul situat în București, str. x, compus din apartamentul nr. x, situat la parterul imobilului, identificat cu număr cadastral x, înscris în CF nr. x a municipiului București, compus din 2 camere de locuit și dependințe, în suprafață utilă de 53,73 m.p., magazie, în suprafață de 4,05 m.p., având o suprafață totală de 57,78 m.p., împreună cu cota parte din părțile și dependințele comune ale imobilului, precum și suprafața indiviză de teren de 43,20 m.p., aferentă apartamentului,

- imobilul situat în București, str. x, compus din apartamentul nr. x de la parterul imobilului, identificat cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a municipiului București, compus din 1 cameră de locuit și dependințe, în suprafață utilă de 32,95 m.p., împreună cu cota parte din părțile și dependințele comune ale imobilului, precum și suprafața indiviză de teren de 29,20 m.p., aferentă apartamentului,

- bunurile mobile de natura electrocasnicelor și a obiectelor de mobilier, conform raportului de valorificare nr. 342/01.07.2019, bunuri ce sunt încorporate bunului imobil cu număr cadastral x, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 135 și urm., ale art. 182 și urm., ale art. 1.225 și urm., ale art. 1.246 și urm. C. civ., ale art. 120 și urm. din Legea nr. 85/2006 și ale art. 829 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1786/12.10.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâte și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care prin decizia civilă nr. 1694/A/28.10.2021 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat.

Împotriva hotărârii instanței de prim control judiciar, B. a declarat recurs, solicitând casarea în parte a deciziei civile atacate în ceea ce privește soluția dată asupra excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

În motivare, autorul căii de atac, după prezentarea considerentelor instanței de prim control judiciar, a arătat că decizia recurată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material.

Astfel, a susținut că în apel, în mod greșit s-a apreciat că prin demersul său judiciar drepturile creditorilor S.C. D. S.A. ar fi fost prejudiciate, în condițiile în care instanța de prim control judiciar nu a indicat în ce ar consta acest prejudiciu, iar întoarcerea bunurilor în patrimoniul societății debitoare ar fi profitat și celorlalți participanți la procedura insolvenței a acestei intimatei-pârâte.

În continuare, recurentul-reclamant a susținut că aprecierile instanței de apel, în sensul că sumele încasate în temeiul contractului a cărui anulare s-a solicitat, au fost deja distribuite creditorilor și că s-au acoperit cheltuielile de procedură, nu au nicio legătură cu normele de drept material incidente în cauză.

Aceasta întrucât, repunerea părților în situația anterioară nu era de natură a înlătura de la aplicare dispozițiile legale imperative aplicabile în speță.

Mai mult, a susținut că apreciind în acest sens, instanța de apel a înlăturat de la aplicare anumite prevederi legale, aspect ce contravine oricăror norme și principii de drept.

Totodată, a arătat că unicul creditor ce ar fi fost afectat, în ipoteza repunerii părților în situația anterioară, ar fi doar intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., a cărui creanță a fost stinsă prin compensare cu suma pe care ar fi trebuit să o achite cu titlu de preț.

Din această perspectivă, a apreciat că nu exista nicio dificultate pentru ca părțile să fie repuse în situația anterioară, având în vedere și că acest fapt ar fi avut ca efect reînscrierea creanței acestui creditor în tabelul de creanțe al intimatei-pârâte S.C. D. S.A.

În ceea ce privește cheltuielile de procedură, a arătat că acestea ar fi putut fi recuperate din prețul ce ar fost încasat de această intimată-pârâtă din vânzarea imobilelor.

Totodată, recurentul-reclamant a susținut că aplicarea normei de drept se realizează independent de aceste criterii avute în vedere de instanța de apel la soluționarea cauzei.

A mai afirmat că, în mod greșit, instanța de prim control judiciar a apreciat că repunerea părților în situația anterioară nu ar mai fi posibilă pentru motivul că societatea intimată ar fi radiată, în condițiile în care aceasta este parte în dosar, aflându-se încă în procedura falimentului.

O altă critică în argumentarea nelegalității deciziei civile recurate a vizat considerentele instanței prin care s-a reținut că acest contract de vânzare ar fi strâns legat și subsecvent actelor specifice încheiate în procedura insolvenței.

Sub acest aspect, autorul căii de atac a afirmat că actul a cărui anulare a fost solicitată are existență de sine stătătoare, întrucât înscrisurile în raport cu care s-a reținut caracterul subsecvent al contractului nu exprimă decât acordul pentru înstrăinarea imobilului și identifică persoana care va avea calitate de cumpărător.

A mai afirmat recurentul-reclamant că în mod eronat s-a apreciat că anularea contractului de vânzare este reglementată în mod expres de legea insolvenței, fără să se indice în mod expres care ar fi aceasta.

În opinia autorului căii de atac, prevederile art. 11 alin. (1) lit. i) și art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006 nu erau incidente în cauză, întrucât anularea actului dedus judecății nu se putea realiza în temeiul acestor texte de lege, actul normativ necuprinzând nicio dispoziție în sensul celor reținute de instanța de prim control judiciar.

A mai apreciat că încheierea contractului de vânzare în cadrul procedurii insolvenței nu era de natură a conduce spre concluzia că anularea acestuia nu putea fi dispusă decât de judecătorul-sindic, întrucât nu reprezintă o măsură a lichidatorului judiciar pentru a fi contestată potrivit dispozițiilor legale sus-enunțate.

La 22.02.2022 recurentul-reclamant a depus o declarație în formă autentică de renunțare de către acesta și de către intimata-reclamantă la judecata cauzei, la căile de atac și la dreptul pretins în cauză.

La 21.03.2022 intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu solicitarea autorului căii de atac de renunțare la judecata recursului și la dreptul pretins.

Aceleași concluzii au fost formulate și de intimata-pârâtă S.C. D. S.A., prin lichidator judiciar F.. prin notele scrise depuse la aceeași dată.

La 25.03.2022 toate părțile au depus note scrise prin care au solicitat să se ia act de cererea recurentului-reclamant de renunțare la judecata căii de atac și la drept, fără cheltuieli de judecată.

La termenul de astăzi, recurentul-reclamant, prin apărător, a solicitat soluționarea cu prioritate a cererii de renunțare la calea de atac a recursului, împrejurare asupra căreia toate părțile litigante și-au exprimat acordul.

Luând în examinare cererea de "renunțare la judecata recursului", Înalta Curte constată următoarele:

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă un act de dispoziție al recurentului care vizează exclusiv calea de atac exercitată și care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Analiza prevederilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ. relevă că actul de voință al renunțării la judecată vizează, în mod exclusiv, cererea de chemare în judecată (sau, eventual, cererea reconvențională), nu însă și căile de atac.

Cum, în speță, ulterior înregistrării dosarului pe rolul instanței supreme, autorul căii de atac a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata recursului, instituție nereglementată în C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 463 și 464 C. proc. civ.

Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre, iar conform art. 464 alin. (2) C. proc. civ., achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței.

Având în vedere textele de lege sus-citate, precum și manifestarea expresă de voință a recurentului-reclamant, care îmbracă formele prevăzute de art. 464 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acestuia la decizia civilă nr. 1694/A/28.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.