ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 457/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 septembrie 2019, pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună declararea ca inopozabile față de reclamanta creditoare-urmăritoare a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 09.10.2018 de către BNP D., încheiat între pârâta B., în calitate de vânzător, și pârâta C., în calitate de cumpărător, prin care a fost transferat către acesta din urma dreptul de proprietate asupra următoarelor bunuri (active) imobile, descrise mai jos, după cum urmează: apartamentul nr. x. în regim de S+P+1+M, situat în București, str. x, în suprafață utilă de 195 mp, compus din: parter: 2 camere, hol, acces subsol, 3 mp. și terasă 9,62 mp; etajul 1: 2 camere, hol și bucătărie; mansardă: 2 camere, bucătărie, baie, casa scării 8,73 mp, terasă 21,82 mp și balcon 5,65 mp.; cota indiviză de 6.404/10.000 din dependințele comune și cota de 13800/27.600 din terenul aferent aflat în proprietate, cu nr. cadastral x - C1-U3, al BCF București - Sector 2 și nr. cadastral x. Terenul este în suprafață de 276 mp și este identificat separat cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a BCF - Sector 2 București; respectiv apartamentul nr. x, situat în București, str. x, în suprafață utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum și cota indiviză de % din întreaga suprafață de teren de 272 mp, apartamentul este identificat potrivit planurilor de amplasament cu nr. cadastral x, în CF nr. x -C1-U1, în scopul fraudării intereselor reclamantei, creditoare-urmăritoare, prin sustragerea acestor bunuri imobile de la urmărirea silită demarată la solicitarea societății reclamante prin mijlocirea BEJ E. (în circumscripția C.A. București), în cadrul dosarelor execuționale nr. 2103/2016 și nr. 567/2018, împotriva patrimoniului debitoarei reclamante B., în temeiul deciziei civile nr. 3097A, pronunțată în ședința publică din data de 31.08.2018 de Tribunalul București, secția a IV-a Civila în cadrul dosarului nr. x/2018, rămasă definitivă, prin care debitoarea, terța-poprită B., a fost obligată la plata către societatea reclamantă a sumei de 1.558.704.06 RON, la care se adaugă cheltuielile de judecată și a celor de executare; precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1562 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1307 din 24 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., s-a constatat inopozabilitatea față de reclamantă a efectelor contractului de vânzare autentificat sub nr. x/09.10.2018 de notar public D. din cadrul SPN D., încheiat între pârâta B. S.R.L., în calitate de vânzător, și pârâta C. S.R.L., în calitate de cumpărător, în ce privește transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor: apartament nr. x, în regim S+P+1+M, situat în București, str. x, în suprafață utilă de 195,67 mp, astfel cum este descris în contract, cota indiviză de 6404/10000 din dependințele comune și cota de 13800/27600 din terenul aferent, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x a localității București sector 2; apartament nr. x situat în București, str. x, în suprafață utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum și cota indiviză de 1/2 din terenul aferent, având nr. cadastral x –C1– U1, intabulat în CF nr. x – C1 – U1 a localității București, iar pârâtele au fost obligate în solidar la plata către reclamantă a sumei de 13.565,72 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 891 din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantele-pârâte B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1307 din 24 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 891 din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

În argumentarea recursului, pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L. susțin în esență, că instanța de apel a aplicat greșit normele materiale, respectiv dispozițiile art. 1562, 1563 C. civ.

În opinia recurentelor, instanța de apel, asemenea primei instanțe, a reținut în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii (pauliene) raportat la dispozițiile art. 1562 și art. 1563 C. civ., respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile; dovada existenței unui prejudiciu suferit de către creditor ca urmare a încheierii contractului; frauda debitorului și complicitatea terțului la frauda comisă de debitor.

Apreciază că aceste condițiile nu sunt îndeplinite, iar instanța de apel s-a limitat la a relua considerentele reținute de instanța de fond.

În ceea ce privește lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței A., recurentele arată că au invocat, în susținere, puterea de lucru judecat al considerentele sentinței civile nr. 7435/12.12.2018 (dosar nr. x/2018), rămasă definitivă la data de 04.07.2019 urmare a respingerii apelului, publicată în BPI nr. 2561/06.02.2019, prin care instanța a reținut cu putere de lucru judecat faptul că, în realitate, contractul de leasing nu a fost reziliat.

Pe cale de consecință, clauza penală din contract nu putea fi activată (art. 12 din Contract), iar debitoarea F. și, pe cale de consecință, B. nu datorează daune-interese, în acest caz nefiind aplicabile dispozițiile art. 102, alin. (2) din Legea nr. 85/2006. De asemenea, pentru a-și conserva drepturile împotriva fidejusorilor se impune ca, creditorul să-și fi conservat dreptul împotriva debitorului principal, prin aceasta asigurându-se și dreptul de regres al fidejusorilor, or în speță, creditoarea a înțeles să se înscrie la masa credală exclusiv cu contravaloarea capitalului viitor și nicidecum cu daune contractuale, aspect reținut în mod definitiv de instanța specializată, judecătorul sindic și în calea de atac de către Curtea de Apel București.

În concluzie, consideră recurentele, creanța nu are un caracter cert.

Instanța de apel a oferit o interpretare eronată acestei hotărâri, arătând că prin această hotărâre instanța nu a reținut faptul că nu ar fi operat rezilierea contractului de leasing.

Sub un alt aspect, recurentele-pârâte apreciază că instanța de apel, în mod neîntemeiat, a reținut că nu se impune a fi analizat caracterul lichid și exigibil al creanței, întrucât nu este prevăzut în mod expres de dispozițiile art. 1563 C. civ., de vreme ce doctrina de specialitate și practica judiciară au statuat în sensul că, pentru a putea fi admisă o cerere pauliană, creanța trebuie să aibă și caracter lichid și exigibil.

La momentul pronunțării hotărârii menținute de către instanța de apel creanța nu avea caracter cert și lichid, aspect ce reiese chiar din titlul executoriu invocat de către A. în susținerea cererii, având în vedere că obligația de plată a prețului nu este încă scadentă, ci va fi scadentă la data de 31.12.2021.

Totodată se susține că instanța de apel, în mod neîntemeiat, a reținut dovada existenței unui prejudiciu, obligația de plată a prețului de către pârâta B. fiind scadentă la data de 31.12.2021, aspect reținut și în hotărârea privind validarea de poprire, astfel că, anterior acestei date, A. nu poate reclama un prejudiciu.

În situația dedusă judecății, dreptul de proprietate asupra apartamentelor a ieșit din patrimoniul pârâtei B. și a intrat în patrimoniul C. S.R.L., corelativ cu dreptul de creanță al acesteia asupra prețului, respectiv obligația de a achita prețul la scadență, respectiv 31.12.2021.

Considerentele instanței cu privire la inexistența altor bunuri în patrimoniul recurentei, care să poată fi executate silit de către creditoare sunt neavenite, de vreme ce în patrimoniul recurentei există un drept de creanță constând în plata prețului la scadență. 31.12.2021, drept ce va putea forma obiectul executării silite, situație în care A. ar fi trebuit să facă dovada că în patrimoniul recurentei nu a intrat dreptul de creanță constând în plata prețului aferent imobilelor ce au făcut obiectul vânzărilor la scadență.

Astfel, eventualul prejudiciu pe care l-ar putea reclama A. s-ar putea analiza la momentul 31.12.2021, întrucât până la acea dată ar putea interveni modificări în sensul majorării activului. Simplele susțineri ale acesteia în sensul dovedirii prejudiciului sunt pur teoretice, fără nicio justificare practică.

Apreciază că instanța de apel, în mod neîntemeiat, a apreciat că A. face dovada existenței fraudei, întrucât aceasta s-a limitat la a enunța un raționament din care să reiasă, la nivel pur teoretic, intenția pârâtei B. de a-i frauda interesele.

Sub un ultim aspect, recurentele susțin inexistența complicității terțului la fraudă. Contrar celor reținute de instanța de apel relativ la lipsa unor probe care să susțină argumentele recurentelor cu privire la decizia valorificării dreptului de creanță în vederea unei mai bune administrări a imobilelor, precizează că nu recurentele trebuie să producă probe, ci numai în măsura în care A. ar fi produs, în primă fază, dovezi în susținerea afirmațiilor sale, recurentele aveau obligația să producă contraprobe.

Totodată, în ceea ce privește nemotivarea hotărârii, trebuie observat faptul că instanța de apel se limitează la reluarea raționamentului instanței de fond, fără a aduce argumente suplimentare și fără a arăta de ce achiesează întru-totul la hotărârea primei instanțe, ceea ce echivalează, în opinia recurentelor, cu o lipsă a motivării deciziei de către instanța de apel.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurentele-pârâte și cu temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului și fără a fi reluată decât pe scurt, pentru a facilita deplina înțelegere a raționamentului care stă la baza prezentei decizii, situația de fapt presupune încheierea între recurenta-pârâtă B. S.R.L., în calitate de vânzător, și recurenta-pârâtă C. S.R.L., în calitate de cumpărător, a contractului de vânzare autentificat sub nr. x/09.10.2018 de notar public D. din cadrul SPN D., având ca obiect, la pct. 2 și 3, apartamentul nr. x, în regim S+P+1+M, situat în București, str. x, în suprafață utilă de 195,67 mp, astfel cum este descris în contract, cota indiviză de 6404/10000 din dependințele comune și cota de 13800/27600 din terenul aferent, având nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x a localității București sector 2, respectiv apartamentul nr. x situat în București, str. x, în suprafață utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum și cota indiviză de 1/2 din terenul aferent, având nr. cadastral x –C1– U1, intabulat în CF nr. x – C1 – U1 a localității București sector 2.

Prin acțiunea revocatorie ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună declararea ca inopozabile față de reclamanta creditoare-urmăritoare (A.) a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 09.10.2018 de către BNP D., încheiat între pârâta B., în calitate de vânzător, și pârâta C., în calitate de cumpărător.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Vor fi înlăturate criticile recurentelor-pârâte referitoare la faptul că decizia recurată nu este motivată, știut fiind că simpla nemulțumire a părților cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către părți, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Recurentele-pârâte nu pot reproșa instanței de apel că: "s-a limitat la a relua considerentele reținute de instanța de fond", "fără a aduce argumente suplimentare și fără a arăta de ce achiesează întru-totul la hotărârea primei instanțe".

Este indiscutabil faptul că instanța de apel poate să-și însușească motivarea primei instanțe, dacă situația de fapt și apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speță. Aceasta întrucât, efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuție faptele, instanța de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Pentru ca reclamantul să poată "triumfa" în cadrul acțiunii revocatorii (pauliene), este știut că trebuie să dovedească existența mai multor condiții, și anume: că este titularul unei creanțe certe, i s-a creat un prejudiciu, pentru că debitorul a acționat cu intenția de a-și provoca sau mări starea de insolvabilitate, prejudiciind pe creditor, frauda debitorului, indiferent că actul este cu titlul oneros sau cu titlu gratuit, dovadă pe care reclamantul o poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

Când actul este cu titlu gratuit, dovada existenței creanței, stabilirea prejudiciului și frauda debitorului sunt suficiente pentru admiterea acțiunii pauliene și desființarea actului, chiar dacă terțul dobânditor a fost de bună-credință.

În cazul în care este vorba de un act cu titlu oneros (cum este și situația în speță), în afara celor trei condiții enunțate, creditorul trebuie să mai dovedească complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul.

Toate aceste condiții sunt cumulative, admisibilitatea acțiunii revocatorii fiind supusă cerinței ca cele patru condiții să fie întrunite concomitent, astfel că neîndeplinirea uneia dintre ele atrage respingerea acțiunii, chiar dacă celelalte trei sunt realizate.

Se constată că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă.

Instanța de control judiciar a făcut o analiză amănunțită și corectă a tuturor aspectelor cauzei în raport de situația de fapt și de drept a litigiului, stabilind în mod legal că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile anterior menționate.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care urmează.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentele s-au prevalat de încălcarea art. 1562, art. 1563 C. civ., susținând, în esență, neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 1562 C. civ.. reținerea greșită a caracterului cert al creanței; aprecierea eronată a faptului că nu se impune a fi analizat caracterul lichid și exigibil al creanței, întrucât nu este prevăzut în mod expres de dispozițiile art. 1563 C. civ., deși doctrina de specialitate și practica judiciară au statuat în sensul că, pentru a putea fi admisă o cerere pauliană, creanța trebuie să aibă și caracter lichid și exigibil.

Se impune precizarea faptului că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, că recursul, spre deosebire de apel, este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte va reține spre examinare numai acele critici ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și care se referă strict la aspecte de nelegalitate.

Astfel, în ceea ce privește susținerile recurentelor-pârâte, în legătură cu lipsa prejudiciului, lipsa fraudei debitorului, lipsa complicității la fraudă a terțului contractant, aceste aspecte vizează în mod evident situația de fapt, aprecierea probelor administrate în cauză, critici de netemeinicie incompatibile cu controlul de legalitate care se exercită în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, în condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenței instanței de recurs, se impune respingerea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 1562 alin. (1) C. civ., dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că un contract cu titlu oneros, sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract, poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.

Totodată, conform art. 1563 C. civ., creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.

Contrar susținerilor recurentelor-pârâte, dar în concordanță cu cele reținute de instanțele anterioare, art. 1563 C. civ. reglementează o singură condiție pe care trebuie să o îndeplinească creanța creditorului, și anume caracterul cert al acesteia la data introducerii acțiunii.

Noua reglementare se detașează astfel de opinia unanimă a doctrinei juridice care susține că, pentru promovarea acțiunii revocatorii, creanța creditorului trebuie să fie certă, lichidă și, în principiu, anterioară actului a cărui inopozabilitate este cerută. Concepția noului C. civ. este în acord cu noile orientări din dreptul francez care militează pentru lărgirea aplicabilității acțiunii revocatorii, cu consecința flexibilizării condițiilor de admisibilitate și a renunțării la caracterul lichid și exigibil al creanței.

În acest context juridic, instanța de apel a dat o corectă eficiență dispozițiilor art. 1563 C. civ., reținând în mod legal ca fiind îndeplinită în cauză cerința existenței unei creanțe certe, astfel cum impune textul legal aplicabil.

S-a constatat cu justețe că este îndeplinită această condiție, față de împrejurarea că A. (în calitate de ceditoare) a declanșat executarea silită împotriva fidejusorului, în baza de contractului de leasing nr. x/27.05.2008, iar prin decizia civilă nr. 3097A/31.08.2018, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018, s-a dispus validarea popririi înființate de BEJ E. în dosarul de executare silită nr. x/2016, terțul poprit B. S.R.L. fiind obligat la plata către creditoarea A. a sumelor datorate debitoarei S.C. F. S.R.L. până la concurența sumei de 1.558.704,06 RON.

Prin urmare, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că intimata-reclamantă A. deține o creanță certă, în cuantum de 1.558.704,06 RON, ceea ce face ca în cadrul prezentului demers judiciar să nu se poată statua din nou cu privire la acest aspect.

În egală măsură, cum în mod corect a precizat suplimentar și instanța de control judiciar, creanța invocată de intimata-reclamantă este și lichidă, având un obiect determinat, așa cum rezultă din decizia civilă nr. 3097A/31.08.2018 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2018, dar și exigibilă, prin decizia civilă nr. 3097A/31.08.2018 a Tribunalului București – secția a VI-a Civilă stabilindu-se cu putere de lucru judecat faptul că "creanța nu devine exigibilă la data de 30.12.2021, astfel cum a reținut instanța de fond, ci chiar la data încheierii contractului (cu termen de garanție de 6 luni, care oricum s-a împlinit), doar termenul de plată fiind până la data de 30.12.2021".

Contrar susținerilor recurentelor, în ceea ce privește hotărârile judecătorești pronunțate de judecătorii sindici în cadrul procedurii insolvenței debitoarei principale S.C. G. S.R.L., în dosarul nr. x/2018, respectiv sentința civilă nr. 7435/12.12.2018 a Tribunalului București – secția a VII-a și decizia civilă nr. 1177A/04.07.2019 a Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă, instanța de apel a reținut cu justețe că prin intermediul acestora nu s-a statuat cu privire la nerezilierea contractului de leasing, astfel cum în mod eronat au susținut recurentele și prin intermediul prezentei căi de atac, ci s-a stabilit că aceste creanțe, izvorâte din contractele de leasing, se plătesc potrivit programului de plăți din cuprinsul planului de reorganizare în procedura de reorganizare judiciară sau potrivit distribuirilor de sume realizate din lichidarea averii debitoarei în procedura de faliment, orice altă ipoteză fiind contrară Legii nr. 85/2006, motiv pentru care A. nu se mai poate prevala de deciziile de reziliere a contractelor de leasing pentru neplata la scadențele contractuale a ratelor de leasing.

Instanțele nu au statuat asupra legalității declarațiilor de reziliere emise de creditoare în temeiul contractului, nu au stabilit că acestea nu și-ar fi produs efectele specifice, ci doar faptul că A. nu poate valorifica declarațiile de reziliere a contractelor de leasing pentru neplata la scadențele contractuale a ratelor de leasing în procedura insolvenței împotriva debitorului principal S.C. G. S.R.L..

Așa fiind, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a dat o corectă eficiență normelor de drept material pe care s-a bazat soluția.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 891 din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 891 din 19 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2022.