ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2304/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în primul ciclu procesual pe rolul Tribunalului București sub nr. x/1999 la data de 22.11.1999, completată și precizată ulterior, atât în primul ciclu procesual cât și în următoarele cicluri procesuale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., S.C. D. S.A., Primăria Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București (CGMB), E., F., G. și H., următoarele:

- obligarea Primăriei Municipiului București să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în București, (cotă ce a aparținut autoarei sale I.), cota de 1/2 din apartamentul situat la etajul 4, 1/2 din pivniță și camera de serviciu situate la subsolul imobilului (cotă ce a aparținut autoarei sale J.);

- constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentelor nr. x și 4 din imobil;

- constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de stat cu E., F., G. și H., precum și obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate apartamentele dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995;

- constatarea, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, B. și C., a inopozabilității față de reclamant a sentinței civile nr. 9756/10.06.1998 pronunțată în dosarul nr. x/1998 (revendicare);

- constatarea, în contradictoriu cu B. și C., a inopozabilității față de reclamant a sentinței civile nr. 9347/25.06.1999 pronunțată în dosarul nr. x/1998 (ieșire din indiviziune);

- ieșirea din indiviziune față de B. și C. pentru întregul imobil.

În primul ciclu procesual, acțiunea reclamantului a fost respinsă prin sentința civilă nr. 288/21.03.2000 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă, apelul declarat de reclamant împotriva acesteia fiind de asemenea, respins prin decizia nr. 701/28.11.2000 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă.

Instanțele au reținut pe de o parte că, în privința capătului de cerere privind revendicarea, reclamantul nu are calitate procesual activă în formularea acțiunii, dat fiind că nu este singurul proprietar al imobilului, fiind încălcată așadar regula unanimității, iar pe de altă parte, în privința cererii de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, reclamantul nu are calitate procesuală, întrucât, fiind terț față de aceste contracte, nu are deschisă calea acțiunii în anulare.

Recursul formulat de reclamant a fost însă admis prin decizia nr. 672/21.02.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – secția civilă în dosar nr. x/2001, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 2 București, considerându-se în esență, că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost pe deplin stabilite în fazele anterioare.

În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2003 (nr. vechi 4509/2003).

Sentința civilă nr. 947/03.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, menținută în apel prin decizia civilă nr. 1252A/16.12.2009 pronunțată de Tribunalul București – secția a III-a civilă, a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond, prin decizia civilă nr. 771R/18.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, considerându-se în esență, că a fost greșit dispusă disjungerea capetelor de cerere deosebite din aceeași acțiune principală și că se impune asigurarea soluționării unitare a cauzei conform cadrului procesual stabilit, cu respectarea principiului disponibilității și în contradictoriu cu toți pârâții.

În al treilea ciclu procesual, urmare a trimiterii spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2003, la care a fost conexată ulterior cauza nr. 3068/300/2009 formată ca urmare a disjungerii inițiale.

Prin sentința civilă nr. 13105/27.11.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2003, Judecătoria Sectorului 2 București:

- a respins capătul de cerere privind revendicarea cotei de 1/2 din imobil și a cotei de 1/2 din apartamentul situat la etajul IV al imobilului, cameră de serviciu și pivniță, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca formulat împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă;

- a respins excepția inadmisibilității acțiunii;

- a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință;

- a respins, ca lipsite de interes,capetele de cerere privind constatarea inopozabilității, față de reclamant, a sentințelor civile nr. 9756/10.06.1998 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr. x/1998 și 9347/25.06.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr. x/1998 față de reclamant;

- a admis capătul de cerere în revendicare, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General și a obligat Primăria la restituirea către reclamant a bunurilor preluate fără titlu în baza Decretului nr. 92/1950; a obligat Primăria Municipiului București, prin Primar General, să restituie reclamantului cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra construcției (mai puțin apartamentul nr. x de la etajul IV, camera de serviciu – devenită apartamentul nr. x și pivnița – identificată ca fiind boxa de la subsol), dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x de la etajul IV, camerei de serviciu și pivniței și cota de 6/10 din teren, imobile situate în București, str. x, sectorul 2;

- a respins capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții K., în calitate de moștenitor al defunctei E., F., G., H., Primăria Municipiului București și S.C. D. S.A., privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de S.C. D. S.A., în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului București, cu E. – în prezent decedată, prin moștenitori (contract nr. x/04.02.1997), cu pârâții F. și G. (contract nr. x din 20.12.1996), cu pârâtul H. (contract nr. x din 18.12.1996);

- a admis capătul de cerere, având ca obiect revendicare, privind apartamentul nr. x și boxa de la subsol, formulat de reclamant, în calitate de proprietar exclusiv, în contradictoriu cu pârâții K., respectiv, soții Hristea; a obligat pârâtul K. să lase reclamantului, în deplină proprietate și posesie, apartamentul nr. x format din vestibul, bucătărie, cameră, debara, WC, cu suprafața utilă de 34,90 mp reprezentând o cota indiviză de 3,11 % din imobil, cota indiviză de 3,11 % din părțile de folosință comune ale imobilului și 5,76 mp teren situat sub construcție; a obligat pârâții F. și G. să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie boxa de la subsol în suprafață de 9,16 mp.

- a admis capătul de cerere, având ca obiect revendicare, privind apartamentele nr. x (fără boxa de la subsol) și nr. 5, formulat de reclamant, în calitate de coindivizar, în contradictoriu cu pârâții Hristea, respectiv H.; a obligat pârâții F. și G. să lase reclamantului și pârâților L. și C., în deplină proprietate și posesie, ap. nr. 2 situat la parterul imobilului compus din vestibul, hol, cameră, cameră, culoar, baie, debara, oficiu, bucătărie, cămară, WC, 15,94 % cota indiviză din părțile de folosință comune ale imobilului și 26,97 mp teren situat sub construcție; a obligat pârâtul H. să lase reclamantului și pârâților L. și C., în deplină proprietate și posesie, ap. nr. 5 situat la etajul III al imobilului, compusă din vestibul, cameră, cameră, baie, bucătărie, debara, balcon cu suprafața utilă de 67,55 mp, reprezentând o cota indiviză de 10,83 % din imobil, cota indiviză de 10,38% din părțile de folosință comune ale imobilului și 18,32 mp teren situat sub construcție;

- a respins capătul de cerere, având ca obiect revendicare, privind apartamentele 3 și 4, formulat în contradictoriu cu pârâții B. și C.;

- a constatat că reclamantul A., pe de o parte și pârâții B. și C., pe de altă parte, se găsesc în indiviziune în cote egale asupra imobilului construcție situat în str. x, București (cu excepția apartamentului nr. x de la etajul IV, apartamentul nr. x – demisol și boxei de la subsol), având o valoare de circulație totală de 464.144 euro, respectiv camerelor tehnice de la subsolul clădirii, apartamentului nr. x (fără boxa de la subsol) și asupra mansardei;

- a constatat că reclamantul A., cu cota de 6/10 și pârâții B. și C., împreună cu cota de 4/10, se găsesc în indiviziune asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 212 mp (în acte), și de 228,20 mp în fapt (include și terenul de sub construcție), conform raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert tehnic judiciar M. la 19.11.2010 și evaluat la 53.075 euro, conform Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert N.;

- a dispus sistarea stării de indiviziune în ceea ce privește construcția;

- a atribuit reclamantului apartamentul nr. x (fără boxa de la subsol), cu o valoare de circulație de 71.384 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulație de 50.663 euro și mansarda (mai puțin partea de mansardă cumpărată de numitul O.), cu o valoare de circulație de 34.097 euro, bunuri având o valoare de circulație totală 156.144 euro.

- a atribuit pârâților B. și C., apartamentul nr. x, cu o valoare de circulație de 52.588 euro, apartamentul nr. x, cu valoare de circulație de 56.037 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulație de 10.216 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulație de 53.368 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulație de 49.370 euro, apartamentul nr. x, cu o valoare de circulație de 44.565 euro și apartamentul nr. x, în suprafață de 74,41 mp, situat la mansardă, cu o valoare de circulație de 41.856 euro, bunuri având o valoare de circulație totală de 308.000 euro;

- a stabilit că împreună cu bunurile, revin părților și cotele indivize din dreptul de proprietate asupra spațiilor comune din imobil asupra cărora se găsesc în indiviziune forțată;

- a menținut starea de indiviziune asupra terenului;

- a obligat pârâții B. și C. la plata către reclamant a unei sulte în cuantum de 75.928 euro;

- a obligat pârâții L. și C. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 4.425 RON, formate din 2.900 RON – reprezentând jumătate din onorariile de expert avansate în cauză de reclamant, corespunzător cotei din dreptul de proprietate comună a pârâților, 25 RON – taxa judiciară de timbru și timbru judiciar corespunzătoare partajului, 1.500 RON – onorariu de avocat;

- a obligat pârâtul K. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 650 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat;

- a obligat pârâții P. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 2.162 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat;

- a obligat pârâta Primăria Municipiului București la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.600 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat;

- a obligat pârâtul H. la plata către reclamant a sumei de 1.513 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat;

- a respins cererea de obligare a pârâților foști chiriași la plata cheltuielilor de judecată pe capătul de cerere privind constarea nulității contractelor de vânzare cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 3956/25.10.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins apelul reclamantului A.; a anulat apelul pârâtului B.; a admis apelurile declarate de către pârâții Primăria Municipiului București prin Primar General, G., F., H., C. și K., a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare imobiliară îndreptată împotriva acestor pârâți și a respins-o, ca inadmisibilă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C. în capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune, pe care l-a respins ca fiind îndreptat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Prin decizia civilă nr. 536/01.11.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a admis recursul formulat de reclamant; a casat în parte decizia civilă recurată și a trimis cauza Tribunalului București, spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâții G., F., H., K. și Primăria Municipiului București, prin Primarul General și C.; a menținut soluția instanței de apel privind respingerea apelului formulat de reclamantul A.; anularea apelului formulat de pârâtul B., menținerea soluției primei instanțe referitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, lipsa calității procesuale a pârâților B. și C. (în capătul de cerere având ca obiect revendicarea) și lipsa capacității procesuale a CGMB.

În al patrulea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pentru rejudecarea apelurilor în dosarul nr. x/2003* pe rolul Tribunalul București – secția a V-a civilă.

Rejudecând cele cinci apeluri împotriva sentinței civile nr. 13105/27.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, în raport de dispozițiile ultimei decizii de casare (nr. 536/01.11.2017), prin decizia civilă nr. 2239A/22.06.2018 Tribunalul București – secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primar și a admis apelurile formulate de apelantul-pârât K., apelanții-pârâți F. și G., apelantul-pârât H. și apelanta-pârâtă C. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., intimații-pârâți B. și S.C. D. S.A. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

- a admis în parte capătul de cerere, având ca obiect revendicarea, formulat în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General și a obligat Municipiul București, prin Primar General să restituie reclamantului apartamentul nr. x de la etajul IV, cota de 1/2 din mansardă și cota indiviză de 1/2 din terenul construit și neconstruit din imobilul, situat în București;

- a respins ca neîntemeiat capătul de cerere, având ca obiect revendicarea, formulat în contradictoriu cu pârâții K., F., G., H., B. și C.. Totodată,

- a respins ca neîntemeiat capătul de cerere, având ca obiect sistarea stării de indiviziune, în ceea ce privește construcția și, pe cale de consecință,

- a înlăturat toate dispozițiile referitoare la atribuire și la plata sultelor, precum și dispozițiile referitoare la obligarea pârâților L. și C., K., F., G. și H. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și

- a obligat intimatul-reclamant la 8.210 RON cheltuieli de judecată în apel către apelanții pârâți F. și G. și la 5.102 RON cheltuieli de judecată către apelantul pârât H..

Prin decizia civilă nr. 902 R/2019 din data de 05.12.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A.. A admis recursurile formulate de recurentul-reclamant A. și de recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 2239A/22.06.2018, pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2003, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C., G., F., H., K., S.C. D. S.A..

A casat în parte decizia recurată și sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului în privința capetelor de cerere referitoare la:

- ieșirea din indiviziune asupra terenului revendicat, respectiv asupra construcțiilor înstrăinate de pârâții B. și C.;

- situația drepturilor reclamantului legate de obținerea de la pârâtul Municipiul București, prin Primar General, a despăgubirilor pentru imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

A menținut dispozițiile din decizie referitoare la:

- obligarea pârâtului Municipiul București, prin Primar General, să restituie reclamantului apartamentul nr. x de la etajul IV, cota de 1/2 din mansardă și cota indiviză de 1/2 din terenul construit și neconstruit din imobilul situat în București, str. x sector 2.

- respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere având ca obiect revendicarea, formulat în contradictoriu cu pârâții cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, K., F., G. și H..

A constatat că prin decizia civilă nr. 536/01.11.2017 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă s-a menținut soluția instanței de apel (decizia civilă nr. 3956A/25.10.2016 pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a Civilă) privind: respingerea apelului formulat de reclamantul A.; anularea apelului formulat de pârâtul B.; menținerea soluției primei instanțe referitoare la nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995; lipsa calității procesuale a pârâților B. și C. și lipsa capacității procesuale a C.G.M.B.

Prin decizia civilă nr. 90/02.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, evocând fondul, în recurs urmare a casării parțiale cu reținere dispuse, a constatat că reclamantul este coproprietar asupra cotei totale de 6/10 din dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilului situat în București, str. x, în suprafață de 212 mp (1/2 din cotă s-a păstrat prin decizia intermediară, iar 1/10 este cota care i se cuvine reclamantului ca suprafață de teren aferentă apartamentului nr. x, restituit în natură acestuia), restul cotei de 4/10 aparținând persoanelor care au dobândit de la pârâții B. și C., acestea nefiind părți în proces.

A constatat că indiviziunea asupra terenului este forțată și perpetuă pe durata existenței construcției.

A constatat că reclamantul A., pe de o parte, și pârâții B. și C., pe de altă parte, au cote de 1/2 din construcție (mai puțin apartamentul nr. x, proprietatea exclusivă a reclamantului).

A constatat că valoarea actuală a construcției care se partajează este de 609.913 euro, corespondentul valoric al drepturilor, care se cuvin reclamantului din construcție fiind de 304.956,50 euro.

A constatat că pentru partajarea construcției reclamantul preia drepturile care au fost atribuite prin sentința civilă nr. 9347/25.06.1999 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/1998 pârâților H., F., G. și E., aceștia fiind cumpărători ai apartamentelor în baza Legii nr. 112/1995 de la Municipiul București, prin Primar General.

A obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar General, să plătească reclamantului valoarea de piață a apartamentelor nr. x, 2 și 5 care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și anume suma de totală de 213.878 euro, echivalent RON la data plății conform cursului BNR.

A constatat că pentru a se ajunge la echivalența valorică ce se cuvine reclamantului, pârâții L. și C. trebuie să suporte diferența de 91.078,5 euro, proporțional cu sumele obținute din apartamentele înstrăinate, sumă ce se va achita reclamantului cu titlu de sultă.

A obligat pe pârâta C. să plătească reclamantului suma de 51.559,53 euro, echivalent RON la data plății conform cursului BNR, reprezentând procentul de 56,61 % din suma de 91.078,5 euro.

A obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 39.509,85 euro, echivalent RON la data plății conform cursului BNR, reprezentând procentul de 43,38 % din suma de 91.078,5 euro.

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2022 sub nr. x/2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 90/02.02.2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă pronunțate în dosarul nr. x/2019 și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea cererii, revizuenta C. a arătat că hotărârea atacată este potrivnică sentinței civile nr. 9756/10.06.1998 pronunțate in dos. nr. 5417/1998 al Judecătoriei Sectorului 2 București, prin care s-au admis acțiunile conexe formulate de C. si B. in contradictoriu cu CGMB și s-a dispus:

- obligă pârâtul să lase în deplină proprietate și posesie cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în București, str. x, sector 2 (fost Bulevardul x) compus din teren în suprafața de 212,50 mp și construcție în suprafața de 170 mp, formată din parter, 4 etaje, și 5 camere la mansarda cu vecinătăți, moștenitorilor proprietarei Q., respectiv reclamanților;

Și a sentinței civile nr. 9347/25.05.1999 pronunțate în dosarul nr. x/1988 de către Judecătoria sector 2 București, irevocabilă, prin care s-a dispus:

- admite acțiunea formulată de reclamanții B. și C. împotriva pârâților F., G., E., H. (n.s./proprietari, cumpărători in temeiul Legii nr. 112/1995) și Consiliul General al Municipiului București;

- dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, str. x, sector 2;

- atribuie reclamanților lotul nr. II- apartamentele 3, 8, 4, 7, 9, 10, aceștia rămânând în indiviziune;

- atribuie pârâților F. și G. ap nr. 2 din imobil, pârâtei E. ap. nr. 1 din imobil, H. ap nr. 5, iar pârâtei CGMB, apartamentul nr. x din același imobil;

- omologhează raportul de expertiză tehnico-imobiliară așa cum a fost modificat.

A apreciat că sunt îndeplinite în speță condițiile de admisibilitate ale revizuirii întemeiate pe pct. 7:

- există identitate de obiect/aceeași pricină: ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, str. x, sector 2;

- identitate de părți: A. (este succesorul în drepturi a CGMB/Municipiul București - parte în sentința civilă nr. 9756/10.06.1998, pronunțată în dos. nr. 5417/1998 al Judecătoriei Sectorului 2, și în sentința civilă nr. 9347/25.05.1999 pronunțată în dos. nr. 16882/1998 de către Judecătoria Sectorului 2 București), B., C. și alți pârâți;

- părțile au avut sau au calitatea de proprietari ai imobilului.

La data introducerii acțiunii de către A., 22.11.1999 la Tribunalul București (dosar nr. x/1999), inclusiv la data judecării capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra imobilului, 02.02.2022, între părțile din dosar nu exista stare de indiviziune asupra imobilului, întrucât aceasta fusese sistată definitiv, așa cum a arătat mai sus, prin hotărâri judecătorești definitive (10.06.1998) și prin Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 1327/17.08/1999.

Sentința civilă nr. 9756/10.06.1998, pronunțată în dos. nr. 5417/1998 al Judecătoriei Sectorului 2 București și sentința civilă nr. 9347/25.05.1999 pronunțată în dos. nr. 16882/1998 de către Judecătoria Sectorului 2 București și Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 1327/17.08/1999 nu au fost desființate, au produs efectele specifice hotărârilor ce vizează drepturile reale.

În cauză există putere de lucru judecat. A fost invocată puterea și autoritatea de lucru judecat în apelul formulat de către C., admis, iar față de C. acțiunea în revendicare și ieșirea din indiviziune a fost respinsă (decizia nr. 2239A/22.06.2018, pronunțată în dos. nr. 104./300/2003).

A considerat că hotărârea nr. 90/02.02.2022 prin care s-a dispus, încă o dată, ieșirea din indiviziune asupra aceluiași imobil este contradictorie, dată cu încălcarea puterii de lucru judecat, a caracterului obligatoriu al hotărârilor definitive, pronunțate anterior în legătură cu imobilul situat in București.

Prin urmare, decizia civilă nr. 90/02.02.2022 a fost dată cu ignorarea hotărârilor judecătorești pronunțate în anul 1998 și 1999, ceea ce reprezintă o evidentă încălcare a puterii de lucru judecat, a dreptului pârâților la un proces echitabil, o încălcare a principiului preeminenței dreptului.

Este cunoscut faptul ca puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur).

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni:

- stricto sensu, semnifică autoritatea de lucru judecat, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauza (exclusivitatea);

- lato sensu, semnifică puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

"Autoritatea de lucru judecat" și "puterea de lucru judecat" nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat constituie o parte a puterii de lucru judecat; existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități, de părți, cauza și obiect, ci este necesară doar probarea identității intre problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Putere de lucru judecat au și motivele/argumentele cu valoare decizională, adică acele motive care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa manieră încât doar felul în care au fost aduse în fața judecății (pe cale de apărare ori ca aspecte prealabile cercetării fondului), face ca astfel de soluții să nu se regăsească în dispozitiv. Intră în autoritate de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția (în absența cărora aceasta nu ar avea vreun înțeles, permițând reluarea la nesfârșit a litigiilor), precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora.

Reținerea autorității de lucru judecat a motivelor decizorii este de natură să ducă la evitarea contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești, dând expresie funcției pozitive a autorității de lucru judecat.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat îl constituie recunoașterea prin lege, a faptului că o hotărâre judecătorească definitivă este pusă în executare, producând efecte în mod efectiv și dându-i-se astfel eficiență. Autoritatea de lucru judecat conferă persoanelor în favoarea cărora au fost pronunțate dispozițiile hotărârii dreptul de a folosi mijloacele legale pentru executarea acelor dispoziții (puterea lucrului judecat).

Efectul negativ recunoscut prin lege hotărârii judecătorești definitive constă în faptul că este oprită o nouă judecată pentru aceleași pretenții soluționate prin hotărârea ce a rămas definitivă (non bis in idem). În aceasta situație, autoritatea de lucru judecat constituie un obstacol în calea readucerii în fața organelor judiciare a conflictului de drept civil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit deja că "instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6 din Convenție" (Cauza Amurăriței c. României).

Așadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment, acea problemă, creând speranța legitimă că ea nu va mai fi negată de o altă instanță de judecata într-o procedură ulterioară.

Intimatul H. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

De asemenea, la 17 martie 2022, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)

Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În doctrină și în jurisprudență s-a apreciat în mod constant că pentru a putea fi invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenta C. a arătat că există contrarietate între decizia civilă nr. 90R/02.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, sentința civilă nr. 9756/10.06.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată in dos. nr. 5417/1998 și sentința civilă nr. 9347/25.05.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată în dosarul nr. x/1998.

Așa cum corect arată revizuenta, cazul de revizuire prevăzut în vechea reglementare, art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, incident în speță în raport cu data formulării declanșării demersului juridic, permite revizuirea atunci când hotărârile potrivnice sunt date "una si aceeași pricina, intre aceleași persoane, având aceeași calitate", sancționând doar ipoteza în care s-a pornit o nouă judecată în condițiile identității de părți, obiect, cauză, ajungându-se la un rezultat jurisdicțional contrar primei hotărâri, spre deosebire de actuala reglementare a art. 509 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei instanțe".

Autoritatea de lucru judecat își găsește sediul, deopotrivă, în C. civ. de la 1864 [art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2)], ca prezumție, ca mijloc de probă, precum și în C. proc. civ. de la 1865 (art. 166), ca excepție procesuală.

Textele nu reglementau propriu-zis autoritatea de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătorești, ci ca mijloc de probă și respectiv, ca excepție procesuală, aptă să împiedice o nouă judecată.

De aceea, în mod corespunzător, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite revizuirea atunci când hotărârile potrivnice erau date "în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", sancționând așadar, doar ipoteza în care s-a pornit o nouă judecată în condițiile identității de părți, obiect, cauză, ajungându-se la un rezultat jurisdicțional contrar primei hotărâri.

Spre deosebire de vechea reglementare, noile dispoziții procedurale statuează asupra instituției autorității de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești, arătând în mod explicit asupra căror părți ale hotărârii poartă această autoritate, ce fel de statuări ale instanței, precum și tipul de hotărâri care sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat (art. 430), menționând totodată, cele două efecte pe care le produce lucrul judecat – efectul pozitiv și efectul negativ (art. 431).

În privința efectului pozitiv, însă, adică a aceluia care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, fără să presupună identitatea de acțiune (obiect, cauză, părți), acesta își găsește pentru prima dată reglementare prin dispozițiile art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. ("oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă").

Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente între cele două procese, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional.

Or, în vechea reglementare, autoritatea de lucru judecat este tratată în dispozițiile art. 166 C. proc. civ. ca excepție procesuală, aptă doar să împiedice o nouă judecată, fără a fi reglementat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, la care se referă revizuenta.

Observând cerințele art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., în cauză nu este întrunită una dintre condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv ca hotărârile pretins potrivnice să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză.

Astfel, sub aspectul părților, Înalta Curte reține că nu există identitate de părți între cele trei procese, aspect reținut prin decizia atacată cu revizuire, instanța de recurs analizând efectul hotărârilor judecătorești pretins potrivnice și opozabilitatea acestora (fila x din decizia nr. 90R/02.02.2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

Pe de altă parte, referitor la condiția ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că această cerință nu este îndeplinită, deoarece din considerentele deciziei nr. 90R/02.02.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța a examinat, la fila x, autoritatea de lucru (efectul pozitiv al acestora) a sentințelor civile nr. 9756/10.06.1998 și nr. 9347/25.05.1999 ale Judecătoriei Sectorului 2 București, și a reținut că "analizând cu precădere efectele hotărârilor judecătorești obținute de părți anterior dobândirii litigiului, Curtea constată că acestea se opun cu putere de lucru judecat între părți și cu titlu de opozabilitate față de terți.

Aceasta înseamnă că terțul care nu a participat în proces are posibilitatea de a face dovada contrară, față de acesta hotărârea fiind opozabilă ca un fapt juridic în sens restrâns, având puterea unui mijloc de probă.

Efectul opozabilității menționat mai sus se aplică reclamantului în ceea ce privește hotărârile judecătorești având ca părți pe pârâții L. și C. și CGMB (sentința civilă nr. 9756/10.06.1998 și sentința civilă nr. 9347/25.06.1999), dar și pârâților L. și C. în ceea ce privește hotărârea judecătorească având ca părți pe reclamant și CGMB (sentința civilă nr. 10605/26.06.1998).

Prin urmare, terții pot face dovada contrară celor reținute prin hotărârile judecătorești pronunțate în procesele în care nu au participat pentru a se ajunge la restabilirea corectei realități de fapt și juridice. Această realitate, demonstrată prin probatoriul administrat în prezentul litigiu și ca efect al soluțiilor pronunțate pe parcursul ciclurilor procesuale anterioare este în sensul constatării existenței dreptului de proprietate al reclamantului A., pe de o parte, și pârâților L. și C., pe de altă parte, în cote egale asupra construcției (mai puțin apartamentul nr. x, pivnița - anexă a apartamentului 2 și camera de serviciu –devenită apartamentul nr. x), respectiv în cotă de 6/10 pentru reclamant și 4/10 pentru cei doi pârâți în ceea ce privește terenul."

Cum instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate, respectiv dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în prezenta cauză, Înalta Curte reține că în cel de-al doilea litigiu a fost analizat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor judecătorești pretins contrare, astfel că părțile nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul puterii lucrului judecat care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina și practica judiciară a instanțelor naționale, cât și în jurisprudența europeană.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

În ceea ce privește susținerile revizuentei referitoare la contrarietatea hotărârii atacate cu Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 1327/17.08/1999, acestea nu pot fi primite, întrucât dispoziția primarului nu este o hotărâre judecătorească, ci un act juridic civil, ipoteza prevăzută de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. făcând referire exclusiv la hotărâri definitive potrivnice.

De asemenea, invocând acest motiv de revizuire, partea revizuentă nu poate pretinde, totodată, și efectuarea în procedura de revizuire a unui control judiciar cu privire la alte dezlegări date prin hotărârea atacată cu revizuire, cum sunt cele privind faptul că instanța s-ar fi pronunțat pe capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune, în condițiile in care imobilul nu era deținut de părți în indiviziune, cu excepția terenului aflat în indiviziune forțată si a mansardei, asupra căreia nu s-a dispus partajarea și cele privind nepronunțarea instanței asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive a pârâților, întrucât o astfel de solicitare excedează limitelor învestirii.

Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care nu permite instanței de revizuire exercitarea unui control judiciar asupra hotărârii judecătorești atacate cu revizuire.

În acest context, susținerile revizuentei că există contrarietate între decizia nr. 90R/02.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel București și sentințele civile nr. 9756/10.06.1998 și nr. 9347/25.05.1999 ale Judecătoriei Sectorului 2 București, sunt nefondate, astfel că cererea de revizuire urmează să fie respinsă, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta C. împotriva deciziei nr. 90 din 2 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2022.