ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 11 ianuarie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța pe calea prezentei acțiuni pauliene, să dispună:

- declararea ca inopozabile fata de reclamanta creditoare-urmăritoare a efectelor contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x din data de 23.11.2016 de către BNP D., încheiat intre parata B., in calitate de vânzător și pârâta C., în calitate de cumpărător, prin care a fost transferat către acesta din urma dreptul de proprietate asupra următoarelor imobile:

- apartamentul nr. x, în regim de S+P+1+M, situat în București, str. x, in suprafața utila de 195 mp, compus din:

- parter: 2 camere, hol, acces subsol, 3 mp. Si terasa 9,62 mp;

- etajul 1: 2 camere, hol si bucătărie;

- mansarda: 2 camere, bucătărie, baie, casa scării 8,73 mp, terasa 21,82 mp si balcon 5,65 mp.;

- cota indiviza de 6.404/10.000 din dependințele comune si cota de 13800/27.600 din terenul aferent aflat în proprietate, cu nr. cadastral x -C1-U3, al BCF București - Sector 2 și nr. cadastral x. Terenul este în suprafață de 276 mp și este identificat separate cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a BCF - Sector 2 București;

- apartamentul nr. x, situat in București, str. x, în suprafață utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie, precum și cota indiviză de VT. din întreaga suprafață de teren de 272 mp. Apartamentul este identificat potrivit planurilor de amplasament cu nr. cadastral x -C1-U1, in CF nr. x -C1-U1 în scopul fraudării intereselor pârâtei, prin sustragerea acestor bunuri imobile de la urmărirea silită demarată la solicitarea societății reclamante în calitate de creditoare-urmăritoare, prin mijlocirea BEJ E. (în circumscripția CA Prahova) si BEJ F. (in circumscripția CA. București), în cadrul dosarelor execuționale nr. 378/2016 și nr. 2103/2016, împotriva patrimoniului debitoarei reclamante B. (în calitate de fideiusor al debitoarei principale G.), pentru recuperarea unei creanțe în sumă totală de 1.555.466,25 RON, compusa din 77.031,50 RON, TVA inclus, reprezentând sold facturat și neîncasat, la care se adaugă 1.478.434,75 RON, daune-interese, ambele sume rezultate din titlul executoriu reprezentant de contractul de leasing financiar imobiliar cu nr. x/27.05.2008, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1562 și urm. C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 148-151 C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă respinge ca neîntemeiată excepția lipsei interesului invocată de pârâta B.. Admite excepția tardivității invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune. Constată că pârâta B. este decăzută din dreptul de a invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune. Acordă termen pentru continuarea judecății la 12 februarie 2019, cu citarea părților.

Prin sentința civilă nr. 588/2019 din 7 martie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele B. și C. S.R.L..

Constată inopozabilitatea față de reclamantă a efectelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23 11 2016 de H., încheiat între pârâta B., în calitate de vânzător și C. S.R.L., în calitate de cumpărător, în ce privește transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor: apartament nr. x, S+P+1+M, situat în București, str. x, în suprafață utilă de 195 mp, astfel cum este descris în contract, cota indiviză de 6404/10000 din dependințele comune și cota de 13800/27600 din terenul aferent, având nr. cadastral x - C1-U3, carte funciară București sector 2 și nr. cadastral x - C1 - U3; apartament nr. x situat în București, str. x, în suprafață utilă de 58,79 mp, compus din 2 camere, hol, casa scării, bucătărie, baie precum și cota indiviză de 1 din întreaga suprafață de 272 mp, având nr. cadastral x - C1 - U1, înscris în CF nr. x - C1 - U1.

Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 17608,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâtele B. și C. S.R.L. au declarat apel împotriva încheierii din 20 decembrie 2018 și a sentinței civile nr. 588/2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Prin decizia civilă nr. 667 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâtele B. și C. S.R.L. împotriva încheierii din 20 decembrie 2018 formulat de apelantele B. și C. S.R.L..

A fost schimbată încheierea în sensul că respinge excepția tardivității ca nefondată și respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune ca nefondată.

A fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtele B. și C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 588/2019 din 7 martie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâtele B. și C. S.R.L. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând admiterea apelului promovat și, în consecință respingerea cererii introductive de instanță ca fiind netemeinică și nefondată.

În argumentarea memoriului de recurs, se susține că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 102 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu dispozițiile art. 76 din același act normativ.

În acest context, se susține că deși la data deschiderii procedurii insolvenței G. nu înregistra restanțe la plata Contactului de leasing nr. 6148, A. a formulat o cerere de înscriere la masa credală prin care a solicitat înscrierea în tabelul de creanțe al debitoarei cu suma de 1.806.138,85 RON reprezentând capital nescadent pentru Contractul de leasing nr. x/27.05.2008, respectiv contravaloarea ratelor de leasing până la expirarea duratei contractuale în anul 2022.

Așadar, în opinia vădit nejustificată a A., recurentele arată că rezilierea intervenise din cauza culpei debitoarei G., constând în neexecutarea obligațiilor contractuale, respectiv în neachitarea ratelor de leasing aferente contractului de leasing nr. x/27.05.2008, rate înscrise deja în tabelul de creanțe drept creanțe anterioare, dar pe care A. le-a calificat drept creanțe curente.

În acest sens, se arată că odată cu exercitarea dreptului de formulare a declarației de creanța in termenul stabilit de legiuitor, A. a fixat întinderea creanței sale, pentru orice altă sumă care excede celei de 1.806.138,86 RON, fiind decăzută din dreptul de a o solicita.

Aceasta întrucât art. 62 alin. (1) lit. B) din Legea nr. 85/2006, reglementează termenul limita în care creditorii pot depune cereri de admitere a creanțelor, iar art. 76 instituie în mod expres sancțiunea care intervine în cazul în care creditorul nu își exercita dreptul în termenul peremptoriu stabilit de lege. Art. 76 reglementează așadar efectele depășirii termenului de înscriere, precum și situația creanței care face obiectul cererii de admitere a creanței.

Astfel, dacă un creditor formulează cerere de înscriere la masa credală doar pentru o parte din suma datorată și lasă să se împlinească termenul prevăzut de art. 62, fără să formuleze declarație de creanță și pentru restul sumei, înscrierea în tabelul de creanțe configurează practic drepturile creditorului în cadrul procedurii, aceasta având dreptul de a participa la distribuirea sumelor numai în limita creanței înscrise la masa credală, cu privire la restul sumei fiind decăzut.

Așadar, în cazul de față, având în vedere ca A. a formulat declarație de creanța pentru suma de 1.806.138,86 RON cu care a și fost înscrisă în tabelul preliminar și menținută în tabelul definitiv, aceasta a stabilit limita creanței sale sub aspectul întinderii acesteia.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 85/2006, au fost fixate limitele dreptului creditoarei în funcție de opțiunea acesteia, fiind astfel afectată existența și întinderea dreptului de creanță pretins.

In acest sens, în calitate de fidejusor - calitate dobândită în cursul procedurii de insolvență și nu anterior - societatea nu poate fi executată decât pentru datoria debitorului principal, iar aceasta așa cum a fost stabilită prin tabelul definitiv de creanțe, era în valoare de 1.806.138,86 RON reprezentând capital nescadent.

In concluzie, se susține că societatea recurentă nu poate fi executată, independent de renunțarea sau nu la beneficiul de diviziune și la cel de discuțiune, pentru nicio altă potențială obligație a debitorului principal.

Prin întâmpinarea depusă la data de 19 mai 2021, peste termenul legal, intimata-reclamantă A. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 667 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 27 ianuarie 2022, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.R.L. și B. este nefondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În cuprinsul deciziei atacate privind soluția asupra unei acțiuni pauliene, Curtea de Apel a reținut că există o creanța certă, lichidă și exigibilă a reclamantei A. împotriva fidejusorului B.. Împotriva acesteia din urmă creditoarea A. a declanșat executarea silită, în baza titlului reprezentat de contractul de leasing nr. x/27.05.2008, pentru recuperarea sumei de 1.555.466,25 RON (din care 77.031,50 RON rate scadente și neachitate și 1.478.434,75 RON daune interese), fiind format dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. și nr. 2103/2016 al BEJ F..

În condițiile în care existau mai mult de 2 rate de leasing neachitate din contractul de leasing nr. x/2008 la data emiterii și comunicării notificării din 03.10.2016, este evident că societatea creditoare putea să declare scadența anticipată, conform art. 11 coroborat cu art. 12.1 și art. 12.3 din contract, dar punerea în executare și recuperarea creanței nu putea avea loc față de debitoarea principală G. S.R.L., ca urmare a intrării acesteia în insolvență, situație în care se aplică un regim derogatoriu de la dreptul comun (de ex. accesoriile -penalități/dobânda legalănu pot fi calculate ulterior deschiderii procedurii, conform art. 41 alin. (1) din Lega nr. 85/2006; creditorul având obligația de a se înscrie la masa credală cu creanța născută anterior deschiderii procedurii, chiar dacă sunt nescadente, potrivit art. 64 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/2006). Acest regim derogatoriu nu este incident, în schimb, și fidejusorului B., motiv pentru care declararea scadenței anticipate putea produce efecte în raport cu acesta pentru recuperarea ratelor neplătite și a daunelor interese.

În cadrul dosarelor de executare, debitoarea fidejusor a introdus contestații la executare. Ambele contestații la executare au fost respinse, soluțiile fiind definitive. Atât prin decizia nr. 3841A/27.11.2019 a Tribunalului București, secția a IV a, pronunțată în dosarul nr. x/2019 (definitivă), cât și prin sentința civilă nr. 11972/04.12.2019 a Judecătoriei Sector 2, pronunțată în dosarul nr. x/2019 (definitivă prin neatacare), s-a statuat că susținerile referitoare la greșita pornire a executării silite pentru sumele reprezentând penalități ca urmare a neoperării rezilierii constituie, în realitate, critici în legătură cu legalitatea și temeinicia cuantumului debitului, care¸ însă, trebuia a fi evocate în cadrul unei contestații la executarea silită însăși, contestație ce nu a fost promovată în termenul legal, motiv pentru care nu puteau fi analizate de instanțele de executare.

În consecință, atât timp cât S.C. B. (debitoare în dosarele de executare mai sus indicate) nu a contestat existența și întinderea creanței puse în executare, printr-o contestație la executarea propriu-zisă, această creanță s-a definitivat, nemaiputând fi combătută pe alte căi (inclusiv în prezenta cauză) deoarece ar însemna încălcarea flagrantă a autorității de lucru judecat a hotărârilor mai sus precizate (decizia nr. 3841A/27.11.2019 a Tribunalului București, secția a IV a fiind pronunțată în contradictoriu cu societatea B., iar sentința civilă nr. 11972/04.12.2019 a Judecătoriei Sector 2 în contradictoriu cu ambele apelante), autoritate care se întinde nu numai asupra dispozitivului, dar și asupra considerentelor, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, Curtea de Apel a înlătura susținerea pârâtei în sensul că debitoarea principală S.C. G. nu ar mai avea vreo datorie față de creditoarea S.C. A.. Din cuprinsul adresei nr. x/17.05.2019 emisă de I., administratorul judiciar al debitoarei S.C. G., reiese că A. a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 1.952.889,25 RON aferentă contractului de leasing nr. x/2008, iar plățile efectuate de debitoare sau de terți creditori, începând cu 21.01.2014, au fost de 829.181,65 RON pentru același contract, ceea ce înseamnă că debitul nu este stins. De altfel, în ultimul tabel definitiv actualizat al debitoarei S.C. G., publicat în BPI nr. 4953/07.03.2018, creditoarea A. figurează cu o creanță admisă conform tabelului rectificat din 14.04.2017 în cuantum de 1.806.138,85 RON, iar creanța definitivă actualizată fiind de 3.108.123,87 RON.

În ce privește apărarea în sensul că tribunalul nu a ținut cont de natura creanței (de a fi anterioară deschiderii procedurii, iar nu curentă), acest aspect fiind clarificat de judecătorul sindic ulterior începerii executării silite împotriva fidejusorului B., Curtea de Apel o considerat-o fără nicio relevanță în speță.

Chestiunea caracterului creanței (anterior sau ulterior deschiderii procedurii), a modului de plată (conform planului de reorganizare sau prin distribuiri în caz de lichidare) și a limitării creanței (potrivit planului de reorganizare sau a tabelului definitiv consolidat/rectificat) vizează, în opinia instanței de apel, exclusiv situația debitorului principal S.C. G. întrucât în privința acesteia se aplică regulile speciale din materia insolvenței. Executarea creanței cu limitările impuse de legea insolvenței nr. 85/2006 are loc doar în raport cu debitoarea S.C. G., iar nu și cu fidejusorul B.. Conform art. 102 alin. (2) din lege nr. 85/2006, creditorii conservă acțiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. Așadar, indiferent de cuantumul debitului cu care creditoarea A. (intimata-reclamantă din prezenta cauză) este înscrisă la masa credala a debitoarei G. și de termenele de plată stabilite în procedura insolvenței, reclamanta poate proceda la executarea garantului-fidejusor pentru întreaga creanță care rezultă din contractul de leasing nr. x/2008, conform clauzelor convenționale și în limita garanției asumate de apelanta B..

Totodată, Curtea de Apel a înlăturat și apărarea apelantelor potrivit căreia garantul nu poate fi urmărit și executat silit pentru o creanță mai mare față de cea înscrisă în tabelul întocmit în procedura insolvenței deoarece ar echivala cu depășirea limitelor fidejusiunii atrăgând nevalabilitatea acestei obligații este nefondată.

În acest sens s-a reținut că, în primul rând, creanța executată în cadrul dosarelor de executare nr. 378/2016 al BEJ E. și nr. 2103/2016 al BEJ F. nu este mai mare în raport cu cea înscrisă la masa credală a debitoarei S.C. G.. În al doilea rând, dispozițiile art. 102 alin. (2) din legea nr. 85/2006 permit ca împotriva fidejusorului să se execute întreaga valoare a creanței, textul neimpunând ca aceasta să fie egală cu suma înscrisă în tabelul preliminar sau definitiv, ceea ce înseamnă că poate avea o valoare superioară celei din procedura insolvenței.

S-a subliniat caracterul univoc al acestei interpretări în condițiile în care, în cadrul procedurii insolvenței, creanța unui creditor garantat poate suferi modificări/limitări, însă acestea produc efecte numai în privința debitorului insolvent, iar nu și a co-debitorului solidar. Cu privire la acesta din urmă, creanța se va executa integral, fără nicio modificare, în condițiile și cu consecințele stabilite prin contractul de leasing nr. x/2008, nefiind vorba de o situație mai oneroasă. Cu alte cuvinte, fidejusorul va răspunde exact în limitele statuate prin contractul de garanție (actul adițional din 31.01.2014), iar nu în limitele reglementărilor speciale din materia insolvenței, care sunt derogatorii, aplicabile doar debitorului insolvent, neexistând nicio dispoziție legală sau contractuală care să îngăduie acest lucru.

Pe calea prezentului recurs, recurentele - pârâte și-au concentrat motivarea căii de atac pe argumentul potrivit căruia, în baza art. 76 din Legea nr. 85/2006, reclamanta nu mai deține o altă creanță împotriva debitorului principal G. S.R.L., în afara celei înscrise în tabelul definitiv de creanțe întocmit în procedura insolvenței declanșate împotriva acesteia. Această critică se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de recurs necuprinzând niciun aspect privitor la o eventuală nulitate a deciziei atacate pentru a se impune și analiza motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat doar formal de recurente.

În acest cadru, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază faptul că prezenta cauză nu privește analiza pe fond a unor pretenții ale reclamantei A. împotriva fidejusorului B., ci doar a existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile a reclamantei, drept condiție a acțiunii pauliene promovate.

Dispunând de un titlu executoriu reprezentat de contractul de leasing nr. x/27.05.2008, reclamanta a declanșat direct procedura executării silite împotriva pârâtei B., în calitate de fidejusor, pentru recuperarea sumei de 1.555.466,25 RON (din care 77.031,50 RON rate scadente și neachitate și 1.478.434,75 RON daune interese), fiind format dosarul de executare silită nr. x/2016 al BEJ E. și nr. 2103/2016 al BEJ F..

În acest cadru, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel a reținut în mod corect autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în contestațiile la executare promovate de debitoarea fidejusor.

Câtă vreme, prin hotărârile definitive pronunțate în contradictoriu cu această parte, s-a reținut deja cu autoritate de lucru judecat, că, atât timp cât debitoarea din dosarele de executare, S.C. B. nu a contestat existența și întinderea creanței puse în executare, printr-o contestație la executarea propriu-zisă, această creanță s-a definitivat, nemaiputând fi combătută în cuprinsul unor contestații la executare ulterioare, cu atât mai mult aceasta nu poate fi contestată pe alte căi, în mod incidental, ca în cadrul procesual de față.

Totodată, instanța de apel a combătut argumentul referitor la inexistența unei creanțe suplimentare și din perspectiva dispozițiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, apreciind că limitările impuse de legea insolvenței nr. 85/2006 privitor la executarea creanței se aplică doar în raport cu debitoarea în insolvență, nu și cu fidejusorul, care va fi ținut să răspundă integral conform contractului de garanție și titlului de creanță al creditorului.

Pe de altă parte, dincolo de reafirmarea apărării cu privire la inexistența unei creanțe împotriva debitorului principal, recurentele nu au oferit nicio argumentare de natură să combată considerentele elaborate de instanța de apel cu privire la aceasta.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele-pârâte C. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 667 din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2022.