ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1313/2024

HOTĂRÂRE
12.06.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1313/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă la data de 11 august 2021, sub nr. x/2020/a1, debitoarea A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu C., D. și A. S.R.L., a solicitat instanței în temeiul prevederilor art. 117 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 85/2014:

Prin încheierea din 10 februarie 2022, Tribunalul București – secția a VII-a Civilă a respins excepția tardivității cererii precizatoare formulate de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând că, întrucât la termenul de judecată din data de 07.10.2021, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta A. S.R.L., primul termen cu procedura legal îndeplinită a fost la data de 10.02.2022, iar, în subsidiar, față de conținutul cererii depuse la data de 12.10.2021, a apreciat că, întrucât reclamanta a depus o precizare cu privire la temeiul juridic, iar nu o modificare a pretenției deduse judecății, o putea face chiar după primul termen de judecată.

Prin sentința civilă nr. 853 din 24 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul București – secția a VII-a Civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2019 de B.N.P. E., încheiat între debitoarea A. S.R.L. și pârâții C. și D., precum și repunerea societății debitoare în situația anterioară, prin obligarea pârâților la restituirea prestației.

Prin decizia civilă nr. 1191/A din 13 septembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins apelul declarat de apelanții-pârâți C. și D., împotriva sentinței civile nr. 853 din 24 februarie 2022 și a încheierii din 10 februarie 2022, pronunțate de Tribunalul București – secția a VII-a Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-debitoare A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. și prin curator special N., ca nefondat.

Prin decizia nr. 1478 din 11 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorii - apelanți C. și D. împotriva deciziei civile nr. 1191/A din 13 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata – debitoare A. S.R.L., prin lichidator judiciar consorțiul format din O. și O. – FILIALA BACĂU, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, contestatorii au declarat recurs motivele fiind, în esență, următoarele:

Recurenții-contestatori arată că, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., reprezintă eroare materială susceptibilă să ducă la retractarea hotărârii, greșeala involuntară, de ordin formal, procedural, care a stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești.

În acest sens, recurenții-contestatori arată că, nereținerea de către instanță a lipsei de procedură de la termenul la care cauza a fost reținută în pronunțare este rezultatul neanalizării înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Mai precizează recurenții-contestatori că soluționarea cauzei în lipsa părții nelegal citate reprezintă un motiv de nelegalitate ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind respins ca inadmisibil în raport de dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, singura posibilitate ca instanța să analizeze această neregularitate era contestația în anulare.

Recurenții-contestatori subliniază că instanța de judecată trebuia să analizeze contestația în anulare și în raport de faptul că hotărârea împotriva căreia s-a exercitat această cale de atac nu era susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Contrar celor reținute de instanța de judecată, recurenții-contestatori arată că nu se circumscrie noțiunii de eroare de judecată, ci erorii materiale, faptul că instanța nu a observat înscrisurile care confirmau lipsa de procedură.

Ca atare, recurenții-contestatori susțin că nu au criticat modalitatea în care instanța de judecată a analizat și a soluționat cererea prin care au invocat lipsa de procedură, ci faptul că instanța a procedat la analiza pe fond a cauzei, cu neobservarea înscrisurilor care confirmau lipsa de procedură.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată la 29 martie 2024, iar la 6 iunie 2024, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare, iar în subsidiar respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată prin poștă, la 7 iunie 2024.

Recurenții nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând recursul în raport de excepția inadmisibilității, invocată de din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 1478 din 11 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte reține că decizia atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată într-un litigiu în materia insolvenței, în calea de atac a apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "(1) Curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive", iar art. 46 alin. (1) din aceeași lege dispune că "(1) Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Cum hotărârea atacată cu contestație în anulare este definitivă, aspect care este confirmat, de altfel chiar de către recurenții-contestatori, rezultă că și decizia recurată are același caracter, conform dispozițiilor legale anterior arătate.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 1478 din 11 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-contestatori, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenții-contestatori C. și D. împotriva deciziei nr. 1478 din 11 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-04
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1066/2023
Ședința publică din data de 4 mai 2023 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 august 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2020/a1, reclamantul Cabinet
ÎCCJ 2025-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1640/2025
Ședința publică din data de 7 octombrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 25.08.2020 pe rolul Tribunalului București, s
ÎCCJ 2024-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2446/2024
i reconvenționale ca neîntemeiată. La data de 29.04.2021, față de decesul reclamantului-pârât, A., s-a constatat transmisă calitatea procesuală a acestuia către E., (intervenientă forțată în cererea principală și pârâtă în cererea reconvenț
ÎCCJ 2024-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1626/2024
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., „prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare inv
ÎCCJ 2021-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2511/2021
04 și nr. y/20.05.2004, prin care intimații B., C. și D. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului spațiu comercial și teren aferent situat în București, Bd. x, bl. MC 18. Acest capăt de cerere a fost admis prin sentința civilă n
Sursă