ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2511/2021

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2012, revizuentul A. în contradictoriu cu intimații B., C. și D. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cerere de revizuire împotriva sentinței comerciale nr. 13180 din 03 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială, în dosarul nr. x/2008, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea, în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Prin această sentință, tribunalul a constatat că B., C. și D. sunt proprietari al imobilului prin efectul vânzărilor consfințite prin contractele nr. x/2004 și nr. y/2004, obligând pe A. și S.C. E. S.R.L. să le plătească suma de 30.000 euro contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada februarie 2005- februarie 2008. Această sentință a devenit irevocabilă prin decizia nr. 1842 din 12 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr. 17557 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă, reținându-se, în esență, că înscrisul invocat, respectiv decizia nr. 251/26.01.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția a II-a civilă nu poate îndeplini cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 17557 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială prin decizia civilă nr. 234 din 4 iulie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013. Totodată, apelantul-revizuent A. a fost obligat să plătească intimatului B. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 234 din 4 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 771 din 27 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2013. Hotărârea recurată a fost casată, fiind dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub dosarul nr. x/2013, la data de 27 martie 2014.

Prin decizia nr. 370 din 26 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul revizuentului F. declarat împotriva sentinței nr. 17557 din 20 noiembrie 2012 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, fiind desființată sentința apelată și dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecarea cauzei, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 6108 din 5 decembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimații B. și C., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 6108 din 5 decembrie 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, revizuentul A. a declarat apel, în temeiul dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. civ. 1865 raportat la art. 282 din același cod.

La data de 6 aprilie 2015, B., C. și D. au formulat cerere de aderare la apelul revizuentului A., întemeiată pe dispozițiile art. 293 și art. 274 C. proc. civ. 1865, solicitând completarea hotărârii primei instanțe în sensul obligării revizuentului A. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 815/2015 din 18 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul A. împotriva sus-menționatei sentințe.

Cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 815/2015 din 18 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, formulată de petenții B., C. și D. a fost respinsă ca nefondată, prin decizia nr. 1234/2015 din 14 septembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță, reținându-se în esență că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ. 1865, în sensul inexistenței omisiunii instanței de pronunțare asupra unei cereri accesorii.

Împotriva deciziei nr. 815/2015 din 18 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, revizuentul A. a declarat recurs, iar intimații B., C. și D. au promovat cereri de recurs atât împotriva deciziei nr. 815/2015 din 18 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, cât și împotriva deciziei nr. 1234/2015 din 14 septembrie 2015 pronunțată de aceeași instanță.

Prin decizia nr. 1553 din 4 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2015, s-au admis recursurile declarate de revizuentul A. și de recurenții B., C. și D. împotriva deciziei nr. 815/2015 din 18 mai 2015 și a deciziei nr. 1234/2015 din 14 septembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, hotărârile recurate fiind casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 359 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2015, s-a respins cererea de aderare la apel declarată de apelanții B., C. și D.; s-a admis apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 6108/05.12.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata pârâtă E. S.R.L. și cu apelanții intimați B., C. și D..

S-a schimbat în tot sentința apelată în sensul că: s-a admis cererea de revizuire în principiu și s-a fixat termen la 05.04.2017, cu citarea părților pentru administrarea probatoriului.

Prin decizia civilă nr. 1269 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2015, s-a admis cererea de revizuire formulată de apelantul-revizuent A., împotriva sentinței comerciale nr. 13180/03.12.2008, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Comercială în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimații B., C., D. și E. S.R.L.

S-a schimbat în parte sentința civilă nr. 13180/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2008, în sensul că: s-a admis în parte cererea de chemare în judecată. Au fost obligați pârâții A. și E. S.R.L. la plata, în solidar, către reclamanții B., C. și D. a sumei de 8.626,6 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății. S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți.

Împotriva deciziilor civile nr. 359 din 22 februarie 2017 și nr. 1269 din 30 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosar nr. x/2015, B., C. și D. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului și, în principal, schimbarea în parte a deciziei civile nr. 359 din 22 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința respingerii apelului revizuentului A., precum și modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 1269 din 30 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și, pe cale de consecință, respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Autorii căii de atac susțin că ambele hotărâri sunt nelegale, fiind pronunțate cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile (art. 1 C. civ. de la 1864 și art. 15 din Constituția României) și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, sens în care invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că, prin cele două decizii s-a reținut greșit că sentința civilă nr. 251 din 26.02.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție poate constitui un înscris nou în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 și că acest înscris are caracter determinant pentru soluționarea cauzei, întrucât această hotărâre este ulterioară sentinței ce face obiectul revizuirii și evident, poate produce efecte doar pentru viitor, începând cu data rămânerii ei irevocabile.

În plus, mai arată că, motivarea instanței de apel încalcă și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârea ce face obiectul revizuirii, având în vedere că decizia calificată drept înscris nou nu ar avea cum să conducă la o altă soluție în cauză.

Dintr-un alt punct de vedere, recurenții susțin că instanța ar fi făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 atunci când a stabilit că înscrisul nou invocat de către revizuent are un caracter determinant pentru soluționarea pricinii de față.

Consideră că, este evident că înscrisul nou, reprezentat de o decizie ulterioară prin care a fost respins recursul părților, într-o acțiune care avea ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, nu are cum să influențeze soluția supusă revizuirii.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților la 5 noiembrie 2021 .

La 22 noiembrie 2021, intimatul A. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recurenții critică deciziile instanței de apel pe aspectul încălcării principiului neretroactivității legii civile, susținând că decizia civilă invocată în revizuire ca fiind înscris nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, este una ulterioară sentinței ce face obiectul revizuirii și produce efecte doar pentru viitor, începând cu data rămânerii sale irevocabile și nicidecum pentru trecut.

Această critică, subsumată motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. din 1865, referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a legii, este nefondată.

În cauză, deși invocă principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 din C. civ. de la 1864, recurenții nu arată nicio normă legală care să fie aplicată unui raport juridic născut înainte de intrarea ei în vigoare, ceea ce face ca această critică să fie lipsită de relevanță din această perspectivă.

În ceea ce privește calificarea deciziei nr. 251 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011 ca "înscris nou", în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. de la 1865, instanța supremă constată că, prin decizia civilă nr. 1553 din 4 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, s-a reținut că a intrat în puterea de lucru judecat consolidat ca efect al acestei decizii faptul că "înscrisul evocat reprezintă înscris nou după criteriul cerut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. - mai exact, acela de a nu fi fost posibil să fie înfățișat în procesul anterior și are forță probantă prin el însuși".

Prin aceeași decizie a instanței de control judiciar s-a statuat și faptul că "era necesară o analiză a înscrisului nou, fundamentată pe cercetarea efectelor menținute ale hotărârilor care au precedat, în cicluri procesuale consecutive, pronunțarea deciziei nr. 251 din 26 ianuarie 2012. Se impune, de asemenea, pentru justa apreciere a valorii acestei decizii ca act nou, evaluarea întinderii efectelor acestei hotărâri, precum și a se cerceta dacă au fost menținute prin aceasta dispozițiile de anulare a contractelor nr. x/2004 și nr. y/2004 și dacă aceste contracte au reprezentat, la rândul lor, fundamentul determinant al sentinței nr. 13180 din 3 decembrie 2008. De asemenea, în măsura în care nulitatea celor două titluri ale numiților B. și D. a fost doar parțială, este necesară verificarea limitei de juxstapunere a acestei nulități raportată la domeniul despăgubirii acordate numiților Borcea prin sentința atacată cu revizuire. Nu în ultimul rând, verificarea relevanței actului nou, trebuie evaluată prin prisma efectelor nulității actului juridic".

Aceste dezlegări se impun atât instanței care rejudecă procesul prin efectul casării, potrivit art. 315 C. proc. civ., dar și instanței de recurs în acest parcurs procesual, astfel că nu pot fi primite criticile recurenților privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Se cuvine a preciza că, așa cum corect a reținut și instanța de apel în decizia nr. 1269 din 30 iunie 2021, litigiul care a fost finalizat prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 251 din 26 ianuarie 2012, în dosarul nr. x/2011, a avut și un capăt distinct de cerere, privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/27.04.2004 și nr. y/20.05.2004, prin care intimații B., C. și D. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului spațiu comercial și teren aferent situat în București, Bd. x, bl. MC 18. Acest capăt de cerere a fost admis prin sentința civilă nr. 8014/26.06.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/27.04.2004 și nr. y/20.05.2004 de BNP G. încheiate cu privire la imobilul spațiu comercial în suprafață de 176 mp și teren aferent situat în București, Bd. x, această soluție a primei instanțe fiind menținută în căile de atac ordinare exercitate și nemaifiind supusă rejudecării în al doilea ciclu procesual încheiat prin pronunțarea deciziei nr. 251/26.01.2012 a Înaltei Curți.

Instanța supremă reține că, în cadrul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008, soluționat prin sentința comercială nr. 13180/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ce face obiectul revizuirii în prezenta cauză, reclamanții B., C. și D. și-au întemeiat pretențiile pe dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, Bd. x, ce ar decurge din titlul de proprietate reprezentat de contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/27.04.2004 și nr. y/20.05.2004.

Prin urmare, în mod corect, prin deciziile ce formează obiectul prezentului recurs, pronunțate în dosarul nr. x/2015, instanța de apel a reținut, în conformitate cu cele statuate cu caracter definitiv prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1553/4 octombrie 2016, atât caracterul de înscris nou al deciziei nr. 251/26 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011, cât și caracterul determinant al acesteia, relativ la soluția de anulare a titlurilor de proprietate ale intimaților care solicită despăgubire pentru lipsa de folosință a imobilului în discuție.

Nu în ultimul rând, instanța supremă va respinge și critica recurenților privind încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței nr. 13180/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, întrucât, pe de o parte, caracterul revizuibil al acestei sentințe a fost tranșat în mod definitiv prin decizia nr. 1553 din 4 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, iar pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat nu subzistă în cazul în care hotărârea definitivă este supusă unei căi extraordinare de atac de retractare cum este revizuirea, prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reluarea judecății în cazurile expres determinate de lege, printre care și cel invocat în cauză, prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții B., C. și D. împotriva deciziilor civile nr. 359 din 22 februarie 2017 și nr. 1269 din 30 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) coroborat cu art. 316 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va obliga pe recurenți, aflați în culpă procesuală, la plata către intimatul A. a sumei de 4.702,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat plătit parțial, conform înscrisurilor aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții B., C. și D. împotriva deciziilor civile nr. 359 din 22 februarie 2017 și nr. 1269 din 30 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții la plata către intimatul A. a sumei de 4.702,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 noiembrie 2021.