ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 815/2015

Decizia nr. 815/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011 din 14 iunie 2011, reclamanții A. și B. au solicitat anularea raportului de evaluare nr. 64152/G/II din 30 mai 2011 întocmit de pârâta C.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat următoarele:

În fapt, la data 21 februarie 2011, în temeiul art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, urmare a publicării la data de 11 februarie 2011 în formă electronică pe pagina de internet a Agenției de Știri Mediafax, a articolului "Ancheta privind vămile Moravița, Foeni și Naidăș: 91 de persoane arestate, 45 cercetate în libertate", C. s-a sesizat din oficiu în lucrarea din 22 februarie 2011 la verificarea averii reclamantului A., căsătorit cu B.

Au menționat reclamanții faptul că ori de câte ori a fost nevoie și li s-a solicitat, au comunicat cu C., deplasându-se la sediul acesteia de două ori, respectiv la data de 24 martie 2011 și la data de 16 mai 2011, deoarece fuseseră anunțați la data de 04 martie 2011, prin adresa din 01 martie 2011 că fac obiectul cercetărilor lor.

La data de 17 mai 2011, prin adresa din 2011, au fost informați cu privire la existența unei diferențe, adresă primită la data de 20 mai 2011, iar la data de 24 mai 2011 a comunicat telefonic că nu se poate prezenta la data de 25 mai 2011, deoarece locuiește în loc. Deta, Jud. Timiș, își desfășoară activitatea ca polițist de frontieră și nu în ultimul rând nu s-a respectat prevederile legale, fiindu-i practic imposibil să se poată prezenta la data de 25 mai 2011.

Acest aspect nu i-a interesat, fapt pentru care, fără a fixa o altă dată s-a întocmit un raport de evaluare superficial, cu multe neadevăruri, dar mai mult, pe posturile de televiziune s-a dat o știre, potrivit căreia nu poate justifica 45.000 de euro și are o casă de 1400 de metrii pătrați și două mașini de lux.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta C. la data de 07 noiembrie 2011 a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii susținându-se că apărările formulate de reclamanți sunt apărări specifice verificării efectuate de Comisia de cercetare a averilor.

Prin sentința civilă nr. 309 din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a admis excepția invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamanților, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, ce a fost admis prin Decizia nr. 6040/05 iulie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată spre rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2/2011*, din data de 30 septembrie 2013.

În rejudecare, la termenul din 23 octombrie 2013, reclamanții au invocat excepția prematurității întocmirii raportului de evaluare având în vedere data la care acesta a fost întocmit, respectiv 30 mai 2011, în raport de prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, excepție ce a fost calificată de instanță ca fiind o apărare ce vizează fondul cauzei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă de pârâtă și documentația care a stat la baza emiterii raportului de evaluare contestat.

Hotărârea Curții de Apel București;

Prin sentința civilă nr. 3436 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin Raportul de evaluare nr. 64152/G/II din 30 mai 2011 întocmit de C. s-a dispus sesizarea Comisiei de Cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea deținută de reclamantul A. și a stării de incompatibilitate a acestuia, potrivit art. 17. alin. 6 din același act normativ, având în vedere faptul că din analiza efectuată de pârâtă a rezultat că între modificările intervenite în averea pârâtului, în timpul exercitării funcției publice de agent operativ II în cadrul D. Timiș - E. Moravița, în perioada 01 iulie 2000 - 31 decembrie 2010, și veniturile realizate în aceeași perioadă există o diferență semnificativă, în cuantum de 190.491,2 lei, echivalentul a 45.355 euro, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010.

În analiza temeiniciei acțiunii formulată de reclamanții A. și B. prin care solicită anularea Raportului de evaluare de mai sus, Curtea de apel a avut în vedere limitele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 6040 din 05 iulie 2013, prin care s-a casat prima sentință pronunțată în cauză și s-a trimis cauza spre rejudecare.

Astfel, în considerentele acestei decizii, instanța supremă reține următoarele:

„La rejudecare, instanța de fond va avea în vedere faptul că, în raport de prevederile Legii nr. 176/2010 și ale Legii nr. 115/1996, procedura de evaluare a averii are mai multe etape:

- etapa administrativă, ce se desfășoară în fața inspectorului de integritate și care se finalizează cu întocmirea raportului de evaluare prin care se pot constata „diferențe semnificative” și este sesizată comisia de control a averilor din cadrul curții de apel competente;

- etapa desfășurată în fața comisiei de cercetare a averilor care funcționează pe lângă curtea de apel unde se pot administra probe, iar această comisie, dacă va constata că dobândirea unor bunuri sau a unei cote-părți din avere nu este justificată, va putea sesiza curtea de apel;

- etapa judiciară, ce se desfășoară în fața curții de apel competente.

Cum în cauză se contestă raportul de evaluare al C. prin care s-au constatat existența unor „diferențe semnificative”, instanța de contencios administrativ poate analiza legalitatea emiterii acestui raport, din perspectiva respectării prevederilor legale în cadrul procedurii desfășurate în fața C., conform Legii nr. 176/2010.

Însă, instanța de contencios administrativ nu poate verifica aspecte legate de modul de dobândire a averii, a dobândirii unor bunuri nejustificate, pentru că acestea pot fi analizate de comisia de cercetare a averii de pe lângă curtea de apel”.

Prin urmare, ceea ce poate analiza instanța în cadrul prezentei acțiuni, o reprezintă doar legalitatea respectării de către pârâtă a procedurii de emitere a raportului de evaluare, procedură reglementată de Legea nr. 176/2010, nu și temeinicia constatările de fond ale inspectorilor de integritate legate de diferența semnificativă intervenită în averea reclamanților pe perioada verificată.

În acest context, Curtea de apel a reținut că în cuprinsul acțiunii reclamanții invocă faptul că raportul de evaluare a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor legale, întrucât reclamantul A. a fost informat cu privire la existența unei diferențe semnificative prin adresa, primită la 20 mai 2011, iar la data de 24 mai 2011a anunțat telefonic că nu se poate prezenta întrucât locuiește în localitatea Deta, județul Timiș și își desfășoară activitatea ca polițist, aspect care nu a fost luat în considerare de pârâtă, care a întocmit raportul de evaluare fără a fixa o altă dată la care să se poată prezenta reclamantul.

Acest motiv de nelegalitate al raportului de evaluare contestat, a fost precizat ulterior de reclamanți, prin invocarea, la termenul din 23 octombrie 2013, a prematurității emiterii raportului de evaluare în raport de prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Potrivit acestui articol „dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmește un raport de evaluare”.

Verificând actele dosarului, instanța de fond a constatat că inspectorul de integritate l-a informat pe reclamant despre declanșarea procedurii de evaluare a averii și l-a invitat să prezinte un punct de vedere, prin adresa din 01 martie 2011, iar ulterior, la data de 24 martie 2011, a avut loc prima audiere a reclamantului în prezența avocatului acestuia.

De asemenea, prin adresa din 02 mai 2011, inspectorul de integritate i-a solicitat reclamantului să prezinte anumite înscrisuri, în urma căreia, a avut loc o nouă audiere a reclamantului, la data de 16 mai 2011, în prezența avocatului său.

Ulterior, prin adresa din 17 mai 2011, inspectorul de integritate a trimis o nouă informare reclamantului, pe care a primit-o la 20 mai 2011, prin care era informat că în urma activității de evaluare s-a constatat existența unei diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010 și era invitat să se prezinte la data de 25 mai 2011 la sediul C. din București pentru a prezenta un punct de vedere și înscrisuri, precizându-se că punctul de vedere poate fi trimis și prin scrisoare recomandată sau prin reprezentant/avocat.

Reclamantul nu s-a prezentat la sediul C., la data de 25 mai 2011 și nu a trimis vreun punct de vedere scris sau alte documente, susținând că a informat telefonic inspectorul de integritate despre imposibilitatea prezentării și a solicitat stabilirea unei alte date pentru a se prezenta, însă inspectorul nu a dat curs acestei solicitări și a întocmit raportul de evaluare la data de 30 mai 2011.

Din cele arătate mai sus, rezultă că inspectorul de integritate l-a informat pe reclamant despre desfășurarea procedurii de verificare a averii iar reclamantul a fost audiat în două rânduri de către inspectorul de integritate, la datele 24 martie 2011 și 16 mai 2011, reclamantul prezentându-și punctul de vedere, astfel că este neîntemeiată susținerea reclamanților că raportul de evaluare ar fi fost emis prematur.

Prima instanță a reținut că, din dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, rezultă că raportul de evaluare se poate emite după exprimarea punctului de vedere, sau în, lipsa unui astfel de punct de vedere, în termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării. Or, în cazul de față, reclamantul s-a prezentat în două rânduri în fața inspectorului de integritate și și-a exprimat punctul de vedere, depunând și o serie de înscrisuri în apărare, motiv pentru care raportul de evaluare a fost emis în termenul prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, fiind aplicabilă prima teză a acestui articol.

Faptul că inspectorul de integritate a solicitat ulterior un nou punct de vedere al reclamantului și noi clarificări ale unor aspecte învederate de reclamant la audierile anterioare, pe care reclamantul nu l-a transmis în scris și nici nu s-a prezentat personal pentru a-l prezenta, nu conduce la concluzia că devin aplicabile prevederile tezei a II-a a art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și că inspectorul trebuia să aștepte încă15 zile de la confirmarea primirii informării de către reclamant, atâta timp cât reclamantul și-a exprimat anterior punctul de vedere cu privire modificările intervenite în averea sa și a soției sale, pe parcursul perioadei verificate.

Mai mult, Curtea de apel a reținut că reclamantul a fost informat despre procedura desfășurată, acesta și-a exprimat punctul de vedere cu privire la aspectele constatate de inspectorul de integritate și a depus înscrisuri în apărare, astfel că nu justifică vreo vătămare produsă prin modul în care s-a desfășurat procedura de evaluare, de natură a atrage sancțiunea nulității raportului de evaluare contestat.

Au mai invocat reclamanții încălcarea principiului confidențialității prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 prin divulgarea unor date confidențiale din dosar, aspect ce ar rezulta dintr-un articol de presă aflat la fila 30 din dosarul Înaltei Curții de Casație și Justiție.

A constatat curtea de apel că respectivul articol a fost scris în data de 30 mai 2011, în baza unui comunicat al C. prin care erau aduse la cunoștință publică date din raportul de evaluare întocmit la aceeași dată, de unde rezultă că încetarea confidențialității s-a produs după întocmirea raportului de evaluare, în timp ce principiul confidențialității este prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 doar pe parcursul procedurii de evaluare, deci pentru perioada anterioară emiterii raportului de evaluare.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin raportare la motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctul 8 și 9 precum și la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Fără a dezvolta separat motivele de recurs invocate, recurenții-reclamanți critică sentința atacată sub următoarele aspecte:

- Rejudecarea cauzei după casarea cu trimitere s-a efectuat de același judecător care, în primul ciclu procesual, a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă. Consideră recurenții, că în acest fel, magistratul s-a pronunțat asupra temeiniciei acțiunii deduse judecății, motiv pentru care ar fi trebuit să formuleze cerere de abținere.

- Hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 176/2010 referitoare la procedura de întocmire va raportului de evaluare, care în opinia recurenților nu a fost respectată de către autoritatea pârâtă;

- Instanța de fond a aplicat greșit și dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privitoare la respectarea confidențialității pe parcursul efectuării cercetării, în condițiile în care C. a furnizat presei informații mai înainte ca averea să fie cercetată de către Comisia de cercetare a averilor.

Celelalte critici vizează conținutul raportului de evaluare, aspecte care însă excedează controlului judecătoresc în această etapă și cu atât mai mult instanței de control judiciar, care este ținută de limitele judecății efectuate de instanța de fond.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept;

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005, modificat prin Hotărârea nr. 38/2009 a Consiliului Superior al Magistraturii, „Cauzele trimise spre rejudecare, după desființare/casare, revin la completul de judecată inițial învestit. Dispozițiile art. 98 se aplică în mod corespunzător în situația existenței unui caz de incompatibilitate”.

În speță, Înalta Curte constată că judecătorul, în primă instanță, nu s-a pronunțat asupra fondului acțiunii în anularea Raportului de evaluare întocmit de C., respingând acțiunea ca inadmisibilă, motivat de faptul că raportul de evaluare menționat nu poate fi cenzurat pe calea controlului judecătoresc.

Prin urmare, cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 24 alin. (1) C. proc. civ. este incident doar în situația în care, în primul ciclu procesual, judecătorul de primă instanță dezleagă aspecte legate de fondul pretențiilor deduse judecății.

Pe de altă parte, reclamanții aveau la îndemână calea procedurală a recuzării judecătorului, de care însă nu au înțeles să se folosească, având în vedere că formularea cererii de abținere este lăsată de legiuitor la voința judecătorului.

În concluzie, Înalta Curte constată că, din această perspectivă, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală.

Înalta Curte constată că problema de drept ce trebuie dezlegată în calea de atac a recursului este aceea dacă situației de fapt în care s-au aflat reclamanții pe parcursul derulării cercetării de către C. îi sunt aplicabile dispozițiile art. 17 alin. (1) referitoare la expirarea termenului de 15 zile de la confirmarea de primire a informării și de când se poate considera că recurenții au fost informați, în sensul prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Pentru a verifica temeinicia raționamentului juridic exprimat de judecătorul fondului, Înalta Curte are în vedere ansamblul dispozițiilor din Legea nr. 176/2010 care reglementează procedura de evaluare, după cum urmează:

Art. 13.

-

(1)

După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a)

până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b)

după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

Art. 14.

-

(1)

„

Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2)

Persoana informată și invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3)

Informarea și invitarea se fac prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4)

Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informații pe care le consideră necesare.

(5)

Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreținere, în sensul - C. fam., evaluarea se va extinde și asupra averii soțului/soției și, după caz, asupra averii copiilor aflați în întreținere”.

Art. 17.

-

(1)

„

Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmește un raport de evaluare.

(2)

În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare”.

Din actele dosarului, astfel cum, în mod corect a reținut și prima instanță, rezultă următoarele date:

Prin adresa din 01 martie 2011, recurentul a fost informat cu privire la declanșarea evaluării averii dobândite împreună cu familia în perioada exercitării funcției publice, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (scrisoare primită la data de 04 martie 2011)

Urmare adresei din 01 martie 2011, prin care dl. A. a fost informat cu privire la declanșarea evaluării averii dobândite împreună cu familia în perioada exercitării funcției publice, în data de 24 martie 2011, s-au prezentat la sediul C. soții A. și B. împreună cu apărător ales în persoana dl. avocat F.

Ulterior, prin adresa din 02 mai 2011, i-au fost solicitate persoanei evaluate documente justificative și copii ale actelor necesare evaluării. Persoana evaluată s-a prezentat la sediul C. la data de 16 mai 2011, însoțit de avocat, pentru a prezenta documente justificative.

Prin adresa din 17 mai 2011 recurentul a fost informat cu privire la existența unei diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, solicitându-i-se un punct de vedere și orice alte probe, date ori informații pe care le consideră necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor.

Conform procesului-verbal încheiat ca urmare a convorbii telefonice din data de 24 mai 2011, dl. A. a precizat faptul că nu poate da curs invitației din data de 25 mai 2011, și faptul că nu mai deține alte documente justificative cu privire banii cu care s-a efectuat achiziția imobiliară din anul 2009, banii provenind "de la părinți și socri, fiind depozitați în casă și nu tranzacționali prin bancă".

Interpretarea corectă a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 duce la concluzia că termenul de 15 zile se aplică doar în situația în care lipsește punctul de vedere verbal sau scris al persoanei cercetate.

Or, în speță, după cum a reținut și prima instanță, reclamantul s-a prezentat în două rânduri în fața inspectorului de integritate și și-a exprimat punctul de vedere, depunând și o serie de înscrisuri în apărare, iar la ultima informare și-a exprimat punctul de vedere verbal, potrivit notei telefonice din data de 24 mai 2011, motiv pentru care raportul de evaluare a fost emis în mod legal,

inspectorul nefiind obligat să aștepte încă 15 zile de la confirmarea primirii informării de către reclamant.

Așadar, susținerea recurenților privind prematuritatea întocmirii raportului de evaluare nu are suport legal și probator.

În ceea ce privește critica vizând încălcarea de către

C.

a

dispozițiile

art.

8

alin. (3)

din Legea

nr.

176/2010 referitoare la respectarea confidențialității pe parcursul efectuării cercetării, Înalta Curte reține că reclamanții nu au dovedit această susținere, instanța de fond constatând, în mod temeinic, faptul că respectivul articol a fost scris în data de 30 mai 201

1, în baza unui comunicat al C.

prin care erau aduse la cunoștință publică date din raportul de evaluare întocmit la aceeași dată, de unde rezultă că încetarea confidențialității s-a produs după întocmirea raportului de evaluare, în timp ce principiul confidențialității este prevăzut de

art.

8

alin. (3)

din

Legea nr. 176/2010

doar pe parcursul procedurii de evaluare, deci pentru perioada anterioară emiterii raportului de evaluare.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate sau netemeinicie.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

;

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3436 din 06 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.