ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 738/2015

Decizia nr. 738/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 130554/G/II din 23 decembrie 2011 emis de B.

Totodată, a solicitat să se constate inexistenta incompatibilității constatate în raportul de evaluare anterior menționat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că raportul de evaluare a fost întocmit cu încălcarea dreptului la apărare și a procedurilor prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Reclamantul apreciază că refuzul pârâtei de a-i comunica copia sesizării, documentele analizate și încadrarea juridică concretă, constituie nerespectarea informației de obligare prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

De asemenea, evaluarea incompatibilității s-a făcut cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, întrucât obiectul unei sesizări formulate conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu poate fi extins sau completat prin notă internă.

Evaluarea incompatibilității s-a făcut și cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010 m sensul că în afară de Hotărârile nr. 112 din 23 noiembrie 2004 și din 2008 emise de Consiliul Județean Călărași, și transmise către B. prin adresa din 14 noiembrie 2011, inspectorul de integritate a analizat și documente care nu au caracter public, respectiv Ordinul Prefectului nr. 86 din 08 februarie 2005 privind numirea domnului A. în funcția de director de cabinet la cabinetul prefectului și Ordinul prefectului nr. 155 din 27 aprilie 2009 privind încetarea activității domnului A. în funcția de director de cabinet.

Ordinele au fost transmise către B. prin adresa din 01 noiembrie 2011 (anterior înștiințării despre declanșarea evaluării asupra posibilelor incompatibilități).

De asemenea, fisele fiscale privind impozitul pe venituri salariale aferente anilor 2008 - 2010, fișele fiscale au fost transmise Administrației Finanțelor Publice prin adresa din 27 septembrie 2011 (anterior înștiințării despre declanșarea evaluării asupra posibilelor incompatibilități.)

Din analiza datelor cuprinse în cele doua adrese, prin care au fost comunicate informații cu caracter nepublic, se observă cu ușurință că, evaluarea făcută între momentul autosesizării prin nota internă și până la informare sa cu privire la declanșarea unei proceduri de evaluare privind posibilitatea existentei unei stării de incompatibilitate în perioada 2005 - 2009 (informare făcută în data de 05 decembrie 2011), nu s-a făcut prin raportare exclusivă la informații publice.

Prin urmare, în afară de aceste documente, Lucrarea din 11 mai 2011, conține și alte informații cu caracter nepublic. Unul dintre aceste documente, cu caracter nepublic, este carnetul de muncă pe care inspectorul C. l-a solicitat în data de 07 septembrie 2011.

Deoarece, Legea nr. 176/2010 dispune m mod imperativ ca intre momentul repartizării aleatorii si momentul informării, evaluarea se face prin raportare exclusiva la informații publice, cu atât mai mult autosesizarea trebuie să se facă prin raportare exclusivă la informații publice.

Este clar ca nota internă/ autosesizarea, a fost făcută în urma analizei documentelor cu caracter privat/nepublic, conținute în Lucrarea din 11 mai 2011, încălcându-se dispozițiile art. 13, lit. a), din Legea nr. 176/2010.

Reclamantul a susținut că la întocmirea raportului de evaluarea au încălcate și dispozițiile art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 176/2010.

Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 inspectorul, în lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), nu poate întocmi un raport de evaluate, fără să facă o noua procedură de informare. O nouă informare, în mod obligatoriu are aceleași elemente, același obiect, ca prima informare.

În speță, inspectorul, în mod abuziv, a considerat că adresa din 23 noiembrie 2011 a fost transmisă în condițiile art. 21, alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Din Raportul de evaluare întocmit în data de 21 decembrie 2011, lipsește evaluarea conflictului de interese, cu toate ca în partea descriptivă a situației de fapt se menționează că Lucrarea din 11 mai 2011 are ca bază sesizarea prefectului Județului Călărași, cu privire la posibila nerespectare a regimului conflictului de interese, și cu toate că, în această lucrare a existat o activitate de evaluare a conflictului de interese.

În perioada 2005 - 27 aprilie 2009 singurele măsuri sancționatorii prevăzute de lege erau cele impuse de art. 91 din Legea nr. 161/2003.

Prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 144/2007 au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 (publicată în 05 mai 2010), ele neputând fi aplicate perioadei supuse evaluării, 2005 - 27 aprilie 2009.

Chiar dacă în perioada 2005 - 27 aprilie 2009 ar fi intervenit o stare de incompatibilitate, și ar fi fost evaluată procedural corect de către B., măsurile de sancționare prevăzute de Legea nr. 176/2010, nu se pot aplica, deoarece, „(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactiva. (2) Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor" - art. 6 alin. (1) și (2) din N.C.C.

Pe fond, pentru ca incompatibilitatea să existe, în afară de a fi consilier județean, legea prevede în mod imperativ două condiții cumulative: existența unui contract individual de muncă și angajatorul să fie (persoana juridică) Instituția prefectului din județul respectiv.

În perioada 31 ianuarie 2005 - 27 aprilie 2009, A. a ocupat funcția de director al Cancelariei prefectului, astfel că raporturile juridice de muncă stabilite între prefectul județului și directorul cancelariei prefectului - A., nu au avut ca izvor contractul de muncă, ci actul administrativ de numire în funcție.

De asemenea, funcția de director al Cancelariei prefectului, nu se încadrează în situația incompatibilităților prevăzute de art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, deoarece Cancelaria face parte din aparatul propriu al prefectului, nu al prefecturii.

În consecință, cele doua condiții cumulative prevăzute de lege, „angajat cu contrat individual de muncă” și „angajat în aparatul propriu al prefecturii" nu au fost întrunite nicio dată de consilierul județean A.

Reclamantul a susținut că de la intrarea în vigoare al Legii nr. 161/2003 și până în prezent, obligația prefecților de a verifica situația aleșilor locali, este o obligație permanentă, și ea este exercitată la fiecare validare de mandat și ori de cate ori se verifică legalitatea Hotărârilor consiliilor locale și județene.

În perioada 31 ianuarie 2005 - 27 aprilie 2009, A. a ocupat funcția consilier județean, fiind în același timp și director al Cancelariei prefectului.

Aceasta simultaneitate nu a fost ascunsă niciodată și reiese din declarațiile de avere și de interese depuse de A. și la Consiliul Județean Călărași și la Prefectura Călărași, declarații postate pe site-ul celor doua instituții.

În toata aceasta perioadă 2005 - 2009, în urma tuturor verificărilor asupra legalității Hotărârilor Consiliului Județean, verificare efectuată de prefect conform atribuțiilor sale, acesta a constatat că nu se impune atacarea ca urmare a existentei unei stări de incompatibilitate.

Reclamantul a precizat că verificarea obligatorie a stării de incompatibilitate a fost făcută, de prefectul Județului Călărași, în 2005 la numirea sa în funcția de director al Cancelariei prefectului, în 2008 la validarea celui de-al doilea mandat de consilier județean, și când a fost verificată legalitatea tuturor Hotărârilor Consiliului Județean Călărași, verificare efectuata în toată perioada 2005 -2009.

Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 3255 din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. și a anulat Raportul de evaluare emis de pârâtă sub nr. 130554/G/II din 23 decembrie 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Lucrarea din 11 mai 2011 și raportul de evaluare s-a constatat faptul că reclamantul, în intervalele 31 ianuarie 2005 - 25 iunie 2008, respectiv 26 iunie 2008 - 27 aprilie 2009, s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând astfel dispozițiile Secțiunii a 4-a Incompatibilități privind aleșii locali, art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției cu completările și modificările ulterioare, care prevede că "Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu: "calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv.

Instanța de fond a apreciat că a fost încălcat principiul neretroactivității legii, întrucât faptele reținute în Raportul de evaluate nr. 130554/G/II din 23 decembrie 2011 s-au produs în perioada 2005 - 2009, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, în condițiile în care Legea nr. 144/2007 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010.

Prin urmare, pârâta nu avea voie să analizeze decât situațiile născute după intrarea în vigoare a legii.

Art. 11 din Legea nr. 176/2010 permite doar posibilitatea de a evalua o persoana atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora, și nu posibilitatea de a aplica o lege nouă la o faptă săvârșită anterior, încălcând principiul neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 144/2007, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010 (publicată în 05 mai 2010), ele neputând fi aplicate perioadei supuse evaluării, 2005 - 27 aprilie 2009. Chiar dacă în perioada 2005 - 27 aprilie 2009 ar fi intervenit o stare de incompatibilitate, și ar fi fost evaluate procedural corect de către B., măsurile de sancționare prevăzute de Legea nr. 176/2010, nu se pot aplica, deoarece legea nu retroactivează, ea se aplică numai situațiilor născute după intrarea ei în vigoare.

Instanța de fond a constatat ca a fost încălcat dreptul de apărare al reclamantului, întrucât lucrarea din 11 mai 2011 a fost secretizată, reclamantul fiind pus în imposibilitate a de a o studia.

Pentru a putea exprima un punct de vedere întemeiat, reclamantul trebuia sa aibă cunoștință de lucrarea întocmită.

Deși, prin adresele formulate in 13 iulie 2011 și 14 decembrie 2011, reclamantul a solicitat completarea procedurii de informare obligatorii, cu date care să îi permită formularea unui punct de vedere, în adresa din 20 iulie 2011, inspectorul de integritate nu a transmis copii ale sesizării sau documentelor analizate, iar prevederile legale defineau cadrul legal general al conflictului de interese (art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din Legea nr. 215/2001 și art. 77 alin. (1) și (2) din Legea nr. 393/2004).

În aceste condiții, punctul de vedere exprimat față de existența unui conflict de interese, a fost formulat în raport de încadrarea legală pe care a considerat că pârâta o poate avea în vedere, art. 75 lit. b) și f) din Legea nr. 393/2003, fără ca pârâta să fi comunicat această încadrare juridică.

În data de 14 decembrie 2011, ca urmare a adresei din 23 noiembrie 2011, reclamantul a solicitat din nou completarea procedurii de informare obligatorii, in legătură cu evaluarea incompatibilității.

Completarea informării i-a fost refuzată, inspectorul întocmind Raportul de evaluare la data de 21 decembrie 2011, cu toate că solicitarea sa, transmisă la data 19 decembrie 2011, privind completarea informării, a fost primită de pârâtă în data de 22 decembrie 2011.

Instanța de fond a considerat că motivul invocat de reclamant cu privire la încălcarea prevederilor O.G. nr. 27/2002 este neîntemeiat, deoarece pârâta se poate investi printr-o sesizare, dar și din oficiu, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. De aceea, legea permite ca, în ipoteza în care pârâta constata că fapta sesizată nu există, dar din acte rezulta o altă faptă, se poate sesiza din oficiu.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că evaluarea incompatibilității s-a făcut cu încadrarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 176/2010.

Nota internă trebuie să ducă la înregistrarea unei noi lucrări care să fie analizată conform art. 13, alin. (1), lit. a) Legea nr. 176/2011 „până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusiva la informații publice”.

Inspectorul de integritate, în momentul în care a formulat „Nota Internă prin care a extins evaluarea și asupra eventualelor stării de incompatibilitate" a avut acces la toate documentele cu caracter privat/ nepublic care au fost transmise de reclamant sau de „persoanele fizice sau juridice" cărora le-au fost solicitate după momentul informării reclamantului 13 iulie 2011 (informare ce se referea în exclusivitate la analiza/evaluarea unui conflict de interesa). Astfel, în pag. 2 (doi) a raportului de evaluare, inspectorul menționează că a supus evaluării perioada 26 iunie 2008 (data validării celui de-al doilea mandat de consilier județean) și până în prezent, și a analizat toate documentele conținute în Lucrarea din 11 mai 2011.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că raportul de evaluare din data de 21 decembrie 2011 a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, adresa din 23 noiembrie 2011, prin care reclamantul a fost informat că există indicii privind încălcarea regimului incompatibilităților, a fost întocmită în data de 23 noiembrie 2011, fără ca schimbarea obiectului să fi fost aprobată (solicitarea a fost inițiată în sistemul informatic în 02 decembrie 2011 și aprobarea s-a dat în 05 decembrie 2011).

Conform art. 21, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 inspectorul, în lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), nu poate întocmi un raport de evaluare, fără să facă o noua procedură de informare. O nouă informare, în mod obligatoriu are aceleași elemente, același obiect, ca prima informare.

Din aceste motive adresa din 23 noiembrie 2011 încalcă prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Instanța de fond a observat că din raportul de evaluare lipsește punctul de vedere al persoanei supuse evaluării.

Lucrarea din 11 mai 2011 a fost finalizată prin Raportul de evaluare întocmit la data de 21 decembrie 2011. În acest raport nu se regăsește punctul de vedere pe care reclamantul l-a formulat în Lucrarea din 11 mai 2011, cu privire la analiza conflictului de interese.

Instanța de fond a apreciat că nu este încălcat principiul unicității reglementarii în materie.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 24/2000: "(1) Reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ. (2) Un act normativ poate cuprinde reglementări și din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act”.

Prin urmare, alin. (1) al art. 14 permite existenta unor excepții de la acest principiu, de vreme ce menționează că, de regulă, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind într-un singur act normativ.

Pârâta B. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 3255 din  25 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, motivat de împrejurarea că faptele reținute în raportul de evaluare s-au produs în perioada 2005-2009, anterior intrării în vigoarea a Legii nr. 176/2010, în condițiile declarării neconstituționalității dispozițiilor Legii nr. 144/2007 prin Decizia Curții Constituționale nr. 415/2010.

Precizează recurentul că în concepția Curții Constituționale „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de aplicare” - Decizia Curții Constituționale nr. 330 din 27 noiembrie 2001.

Aprecierea instanței cu privire la încălcarea dreptului de apărare al intimatului-reclamant este de asemenea, eronată.

Cu adresa din 9 iunie 20911, intimatul a fost informat că în Lucrarea din 11 mai 2011 s-au identificat elemente în sensul existenței unui conflict de interese și al incompatibilităților, iar cu adresa din 1 iulie 2011 a fost repetată procedura de informare, confirmarea de primire a acesteia fiind datată - 13 iulie 2011.

În legătură cu cea de-a doua informare, reclamantul a transmis B. o adresă înregistrată din 20 iulie 2011, prin care solicită să îi fie comunicate mai multe documente, inspectorul de integritate formulând răspunsuri punctuale la solicitările reclamantului - adresa din 20 iulie 2011.

Mai mult decât atât, intimatul-reclamant a formulat un punct de vedere după primirea informațiilor, transmis B. cu adresa înregistrată din 16 august 2011, împreună cu documente justificative.

În raport de cele menționate, rezultă că procedura de informare a reclamantului a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.

În mod greșit instanța de fond a reținut că evaluarea incompatibilităților s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) și a dispozițiilor art. 21 alin. (2) și (3) din Legea nr. 176/2010.

Reclamantul a fost informat cu privire la identificarea elementelor privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților prin adresa din 23 noiembrie 2011, confirmarea de primire fiind returnată cu semnătura destinatarului.

De asemenea, reclamantul a solicitat printr-o scrisoare înregistrată la B. la data de 20 decembrie 2011, să-i fie comunicate copii ale documentelor „din care rezultă faptul că în perioada 8 februarie 2005 - 27 aprilie 2009 există indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților”.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare la data de 11 februarie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

De asemenea, invocă excepția de necompetență a B. de a analiza incompatibilitatea aleșilor locali, susținând că aceasta are abilitatea legală de a analiza doar conflictele de interese și diferențele din declarațiile de avere, lăsând în competența prefectului analiza incompatibilităților aleșilor locali.

În ceea ce privește excepția invocată de intimat privind necompetența B. de a analiza incompatibilitatea aleșilor locali, ceea ce conduce la lipsa justificării calității și legitimității procesuale, Înalta Curte reține că este nefondată.

În cauză, autoritatea recurentă are competența materială și funcțională de a emite raportul de evaluare contestat, verificările fiind demarate de B. la data de 9 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Prin urmare, evaluarea s-a derulat sub imperiul normelor procedurale reglementate în Legea nr. 176/2010, iar din punct de vedere al dreptului material, faptele au fost analizate și încadrate juridic în prevederile art. 88 din Legea nr. 161/2003, în vigoare pe întreaga perioadă supusă evaluării 2005 - 2009.

Împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță în termenul prevăzut de art. 3 la una dintre cele două funcții incompatibile, prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului alesului local nu conferă o competență exclusivă acestuia în sancționarea acestor situații de incompatibilitate, cu înlăturarea competenței B.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Raportului de evaluarea nr. 130554/G/II din 23 decembrie 2011 prin care s-a constatat că acesta, în intervalele 31 ianuarie 2005 - 25 iunie 2008 și respectiv, 26 iunie 2008 - 27 aprilie 2009 s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care prevede că „Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean sau al prefecturii din județul respectiv”.

Mai concret, reclamantul A. a deținut în perioada 31 ianuarie 2005 - 27 aprilie 2009 funcția de director la Cancelaria prefectului în cadrul Instituției prefectului jud. Călărași și în același interval de timp și calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Călărași, pe parcursul celor două mandate consecutive deținute.

Recurenta-pârâtă B. a fost sesizată la data de 9 mai 2011, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu Lucrarea din 11 mai 2011 de către Instituția prefectului Județului Călărași cu privire la posibila nerespectare de către intimatul-reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese, prin participarea la votarea Hotărârii Consiliului Județean nr. 21/2011, Anexa 2.36 „Alte servicii publice generale, cotizații și servicii” privind aprobarea bugetului al județului Călărași pe anul 2011, prin care au fost aprobate sume pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecomanagement Salubris, la care persoana evaluată are calitatea de salariat.

Reclamantul a fost înștiințat în legătură cu Lucrarea din 11 mai 2011 în care se efectuează cercetări cu privire la eventuala existența a unui conflict de interese și al incompatibilităților, cu adresa din 9 iunie 2011 care a fost însă returnată Agenției cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termen de păstrare” (fila 180-184, vol. II).

Procedura de informare a fost repetată prin adresa din 1 iulie 2011, confirmarea de primire a acesteia fiind semnată la 13 iulie 2011.

La data de 2 decembrie 2011 s-a solicitat de către inspectorul de integritate completarea înregistrării inițiale referitoare la obiectul evaluării (respectiv conflict de interese) întrucât obiectul real ce rezultă din analiza documentelor furnizate, este acela de incompatibilitate (fila 105, vol. I), modificarea obiectului lucrării fiind efectuată la data de 12 decembrie 2011 (fila 323 vol. II). Reclamantul a fost informat cu privire la acest aspect cu adresa din 23 noiembrie 2011 cu confirmarea de primire datată 5 decembrie 2011.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 persoana evaluată avea posibilitatea să depună un punct de vedere cu privire la identificarea unor elemente privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, în termen de 15 zile, termen ce începea să curgă de la data confirmării informării - 5 decembrie 2011.

Cum intimatul-reclamant nu a formulat un punct de vedere scris, recurenta-pârâtă B. a întocmit Raportul de evaluare nr. 130554/G/II din 21 decembrie 2011 comunicat reclamantului (confirmarea de primire din 3 ianuarie 2012, fila 313, dos. vol. II).

Astfel, susținerile reclamantului constituite în jurul tezei potrivit căreia raportul de evaluare a fost emis cu încălcarea dreptului la informare prevăzut de art. 13 din Legea nr. 176/2010 și a dreptului său la apărare nu poate fi reținută, contrar opiniei judecătorului fondului.

Contrar acestor susțineri, instanța de control judiciar constată, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei, că intimatul-reclamant a fost informat cu privire la identificarea în cadrul Lucrării din 11 mai 2011 a unor elemente în sensul existenței unui conflict de interese și al incompatibilității atât înainte de extinderea obiectului evaluării cât și ulterior datei de 12 decembrie 2011, când obiectul a fost completat prin evidențierea stării de incompatibilitate în care s-a aflat persoana evaluată.

În toată această perioadă intimatul a formulat solicitări de comunicare a documentelor aflate în lucrarea ce îl viza și a depus un punct de vedere, după primirea informațiilor solicitate, transmis recurentei cu adresa înregistrată din 16 august 2011 împreună cu documentele justificative.

De asemenea, intimatul-reclamant s-a prezentat la sediul B. unde a depus documentele și a luat cunoștință despre conținutul lucrării, așa cum reiese din procesul-verbal încheiat la data de 7 septembrie 2011.

Împrejurarea că după completarea obiectului lucrării în sensul evidențierii stării de incompatibilitate, în legătură cu care intimatul a fost informat cu adresa din 23 noiembrie 2011 (confirmarea de primire din 5 decembrie 2011), acesta nu a mai depus un punct de vedere, nu este de natură a conduce la concluzia încălcării dispozițiilor art. 13 și 20 din Legea nr. 176/2010 și nici a dreptului de apărare al acestuia.

De asemenea, instanța de control judiciar, contrar opiniei judecătorului fondului constată că în cauză nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii reglementat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

S-a reținut prin sentința recurată că faptele cuprinse în Raportul de evaluare nr. 130554/G/II din 23 decembrie 2011 s-au produs în perioada 2005-2009, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, în condițiile în care Legea nr. 144/2007 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 415/2010, apreciindu-se că pârâta nu avea voie să analizeze decât situațiile născute după intrarea în vigoare a legii.

Înalta Curte reține că faptele imputate reclamantului A. sunt prevăzute de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv), text în vigoare la data săvârșirii faptelor.

Verificările au fost inițiate urmare a sesizării înregistrate la B. la data de 9 mai 2011 (Lucrarea din 11 mai 2011) de către Instituția Prefectului județului Călărași, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Astfel, întreaga procedură s-a derulat sub imperiul normelor procedurale reglementate de Legea nr. 176/2010, iar din punct de vedere al dreptului material, faptele au fost analizate și încadrate juridic în prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în vigoare pe întreaga perioadă supusă evaluării: 31 ianuarie 2005 - 25 iunie 2008, respectiv 26 iunie 2008 - 27 aprilie 2009, cu respectarea principiului tempus regit actum.

În consecință, Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate privind aplicarea greșită a legii în timp este nefondat, soluția instanței de fond fiind greșită sub acest aspect.

În ceea ce privește elementele stării de incompatibilitate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, se reține că în mod corect prin raportul de evaluare s-a stabilit că în perioada evaluată reclamantul a deținut funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Călărași, conform Hotărârilor Consiliului Județean nr. 112/2004 și nr. 72/2008, precum și funcția de director de cabinet la cabinetul prefectului, numit prin Ordinul nr. 86 din 8 februarie 2005.

Rezultă cu evidență încălcarea dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care interzice deținerea simultană a statutului de personal contractual în cadrul Instituției prefectului cât și a calității de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Călărași.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, care conduc la concluzia că Raportul de evaluare nr. 130554/G/II din 23 decembrie 2011 emis de B. este legal și temeinic, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 3255 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2015.