ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3325/2015

Decizia nr. 3325/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 738 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 3255 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, s-a modificat sentința recurată în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Raportului de evaluarea nr. 130554/G/II din 23.12.2011 prin care s-a constatat că acesta, în intervalele 31.01.2005 - 25.06.2008 și respectiv 26.06.2008 - 27.04.2009 s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 care prevede că „Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean sau al prefecturii din județul respectiv”.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a fost sesizată la data de 9.05.2011, în temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu Lucrarea nr. 57110/S/II din 11.05.2011 de către Instituția Prefectului Județului Călărași cu privire la posibila nerespectare de către intimatul-reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese, prin participarea la votarea Hotărârii Consiliului Județean nr. 21/2011, Anexa 2.36 „Alte servicii publice generale, cotizații și servicii” privind aprobarea bugetului al județului Călărași pe anul 2011, prin care au fost aprobate sume pentru Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecomanagement Salubris, la care persoana evaluată are calitatea de salariat.

Reclamantul a fost înștiințat în legătură cu Lucrarea nr. 57110/S/II din 11.05.2011 în care se efectuează cercetări cu privire la eventuala existență a unui conflict de interese și al incompatibilităților, cu adresa nr. 68520/G/II din 9.06.2011 care a fost însă returnată Agenției cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”.

Procedura de informare a fost repetată prin adresa nr. 76189/G/II din 1.07.2011, confirmarea de primire a acesteia fiind semnată la 13.07.2011.

La data de 2.12.2011 s-a solicitat de către inspectorul de integritate completarea înregistrării inițiale referitoare la obiectul evaluării (respectiv conflict de interese) întrucât obiectul real ce rezultă din analiza documentelor furnizate, este acela de incompatibilitate, modificarea obiectului lucrării fiind efectuată la data de 12.12.2011. Reclamantul a fost informat cu privire la acest aspect cu adresa nr. 122332/G/II din 23.11.2011 cu confirmarea de primire datată 5.12.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 persoana evaluată avea posibilitatea să depună un punct de vedere cu privire la identificarea unor elemente privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, în termen de 15 zile, termen ce începea să curgă de la data confirmării informării - 5.12.2011.

Cum intimatul-reclamant nu a formulat un punct de vedere scris, recurenta-pârâtă A.N.I. a întocmit Raportul de evaluare nr. 130554/G/II din 21.12.2011 comunicat reclamantului (confirmarea de primire din 3.01.2012).

Astfel, susținerile reclamantului constituite în jurul tezei potrivit căreia raportul de evaluare a fost emis cu încălcarea dreptului la informare prevăzut de art. 13 din Legea nr. 176/2010 și a dreptului său la apărare nu poate fi reținută, contrar opiniei judecătorului fondului.

Contrar acestor susțineri, instanța de control judiciar a constatat, după efectuarea propriei evaluări asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei, că intimatul-reclamant a fost informat cu privire la identificarea în cadrul Lucrării nr. 57110/S/II din 11.05.2011 a unor elemente în sensul existenței unui conflict de interese și al incompatibilității atât înainte de extinderea obiectului evaluării cât și ulterior datei de 12.12.2011, când obiectul a fost completat prin evidențierea stării de incompatibilitate în care s-a aflat persoana evaluată.

În toată această perioadă intimatul a formulat solicitări de comunicare a documentelor aflate în lucrarea ce îl viza și a depus un punct de vedere, după primirea informațiilor solicitate, transmis recurentei cu adresa înregistrată sub nr. 90577/G/II din 16.08.2011 împreună cu documentele justificative.

De asemenea, intimatul-reclamant s-a prezentat la sediul A.N.I. unde a depus documentele și a luat cunoștință despre conținutul lucrării, așa cum reiese din procesul-verbal încheiat la data de 7.09.2011.

Împrejurarea că după completarea obiectului lucrării în sensul evidențierii stării de incompatibilitate, în legătură cu care intimatul a fost informat cu adresa nr. 1223332/G/II din 23.11.2011 (confirmarea de primire din 5.12.2011), acesta nu a mai depus un punct de vedere, nu este de natură a conduce la concluzia încălcării dispozițiilor art. 13 și 20 din Legea nr. 176/2010 și nici a dreptului de apărare al acestuia.

De asemenea, instanța de control judiciar, contrar opiniei judecătorului fondului a constatat că în cauză nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii reglementat de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte reține că faptele imputate reclamantului A. sunt prevăzute de dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv), text în vigoare la data săvârșirii faptelor.

Verificările au fost inițiate urmare a sesizării înregistrate la A.N.I. la data de 9.05.2011 (Lucrarea nr. 57110/S/ 11.05.2011) de către Instituția Prefectului județului Călărași, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Astfel, întreaga procedură s-a derulat sub imperiul normelor procedurale reglementate de Legea nr. 176/2010, iar din punct de vedere al dreptului material, faptele au fost analizate și încadrate juridic în prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în vigoare pe întreaga perioadă supusă evaluării: 31.01.2005 - 25.06.2008, respectiv 26.06.2008 - 27.04.2009, cu respectarea principiului tempus regit actum.

În ceea ce privește elementele stării de incompatibilitate, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, se reține că în mod corect prin raportul de evaluare s-a stabilit că în perioada evaluată reclamantul a deținut funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Călărași, conform Hotărârilor Consiliului Județean nr. 112/2004 și nr. 72/2008, precum și funcția de director de cabinet la cabinetul prefectului, numit prin Ordinul nr. 86 din 8.02.2005.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de recurs

Împotriva deciziei nr. 738 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, intimatul-reclamant A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul susține, în esență, că nici una dintre părțile litigiului nu a cerut instanței de recurs să pronunțe o hotărâre care încalce prevederile Constituției României și ale Deciziilor Curții Constituționale nr. 483/2013 și nr. 90 din 01 iunie 1999, astfel că, prin decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat mai mult decât s-a cerut.

Totodată, a susținut că instanța de recurs, prin hotărârea pronunțată, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, și anume nu s-a pronunțat asupra excepției necompetenței Agenției Naționale de Integritate de a analiza incompatibilitatea aleșilor locali.

La data de 16 octombrie 2015, revizuentul a depus la dosar completarea motivelor cererii de revizuire, arătând că Înalta Curte, prin nesancționarea Agenției Naționale de Integritate pentru aplicarea retroactivă a Legii nr. 176/2010 pentru o faptă presupus petrecută în perioada 2005-2009 și pentru încălcarea competențelor date de lege în sarcina Prefectului, validează și legitimează un abuz.

A mai susținut revizuentul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra nulității recursului motivat de faptul că acesta a fost întocmit de consilierul juridic B., aceeași persoană căreia i-a fost repartizată Lucrarea nr. 57110/S/11.05.2011.

De asemenea, prin întâmpinarea formulată în fața instanței de recurs, s-a invocat excepția nulității recursului, intimatul susținând că simpla enunțare a prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără ca acestea să fie dezvoltate conduc la nulitatea recursului.

Considerentele și decizia Înaltei Curți

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, ori a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul, dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, art. 322 pct. 2 C. proc. civ. reglementează situațiile în care instanța s-a pronunțat extra petita, adică s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut și situația de minus petita, în care instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, textul de lege referindu-se exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Pentru a fi aplicabilă această prevedere legală este necesar ca hotărârea atacată să tranșeze fondul unui litigiu într-un mod care nu concordă obiectului concret al cererii reclamantului, pentru că revizuirea este o cale de atac extraordinară care vizează îndreptarea erorilor de fapt.

Altfel spus, revizuirea hotărârii date de instanța de recurs pentru omisiunea de pronunțare asupra unui lucru cerut este reglementată în art. 322 pct. 2 C. proc. civ. pentru situația în care nu a fost soluționată o cerere principală sau accesorie formulată în recurs și nu se referă la excepțiile invocate de părți.

În consecință, motivul invocat de revizuent nu reprezintă un capăt de cerere în cadrul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta este definit prin art. 112 C. proc. civ., astfel că nu poate constitui temei pentru retractarea hotărârii în caz de minus petita.

În legătură cu pretinsa pronunțare a instanței extra petita, susținerile revizuentului în sensul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, întrucât, prin decizia pronunțată, a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu încălcarea prevederilor Constituției României și ale Deciziilor Curții Constituționale nr. 483/2013 și nr. 90 din 01 iunie 1999, nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile citate, ci reprezintă veritabile critici aduse soluției și considerentelor hotărârii atacate, ce nu pot fi analizate în cadrul cererii de revizuire.

Drept urmare, demersul revizuentului nu îndeplinește cerințele de admisibilitate deduse din interpretarea art. 322 pct. 2 C. proc. civ., pentru că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele învestirii, ținând cont de prevederile art. 8 raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 738 din 20 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2015.