ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 921/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.12.2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, A. "B." a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 294.338,08 RON, reprezentând suma cu care s-a majorat patrimoniul pârâtei în detrimentul activului patrimonial al reclamantei, ca urmare a închirierii de către pârâtă, fără titlu valabil, a suprafeței de 30 m.p. de pe terasa imobilului din București, Tronson B, str. x, sector 3 către S.C. D. S.A., precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data introducerii acțiunii și până la plata integrală a debitului, conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2758/06.07.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins cererea ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 1992A/17.10.2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 23.12.2013-30.10.2016.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1335/15.05.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 317/19.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, a susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece, în realitate, proprietarii apartamentelor din ansamblul rezidențial sunt terți față de contractul de comodat aflat în discuție, astfel că nu pot avea calitatea de avânzi-cauză față de acest contract.

După prezentarea definiției avânzilor-cauză, recurenta a arătat că, în cazul succesorilor cu titlu particular, calitatea acestora de avânzi-cauză trebuie apreciată numai în raport cu actele juridice anterioare ale autorului, încheiate cu alte persoane și referitoare la același drept sau bun, față de aceste din urmă acte juridice, succesorii cu titlu particular putând fi ori avânzi-cauză, ori terți.

Potrivit recurentei, pentru a putea stabili calitatea de avânzi-cauză a succesorilor cu titlu particular este necesară îndeplinirea cumulativă a trei condiții, și anume: să fie vorba despre drepturi și obligații strâns legate de dreptul subiectiv dobândit, să fie în discuție un act juridic anterior, încheiat de autorul lor cu alte persoane și referitoare la același drept sau bun, iar actul juridic, față de care urmează a se stabili calitatea de avânzi-cauză sau de terți a succesorilor cu titlu particular, trebuie să îndeplinească cerințele privitoare la formă, cerute pentru opozabilitate față de terți.

În cazul neîndeplinirii oricăreia dintre aceste condiții, a apreciat că succesorii cu titlu particular se află în poziția de terți față de actul juridic încheiat de autorul lor cu alte persoane.

Or, în speță, recurenta a apreciat că două dintre condiții nu sunt îndeplinite, atât instanța de apel, cât și prima instanță ignorând faptul că actul juridic reprezentat de contractul de comodat nu întrunește cerințele referitoare la formă, cerută pentru opozabilitate față de terți, deoarece nu a fost supus niciunei proceduri formale de publicitate, prin menționarea, înscrierea sau înregistrarea actului juridic respectiv în vreun registru public și nici nu are dată certă.

Cu privire la data încheierii contractului de comodat, recurenta a arătat că deși în cuprinsul acestuia, la art. 7.4, se menționează data de 10.10.2009, totuși nu se poate stabili cu certitudine dacă într-adevăr a fost sau nu semnat la acea dată, întrucât data nu este certă. Așadar, a susținut că este foarte posibil ca, în realitate, contractul să fi fost semnat, pro causa, anterior zilei de 26.08.2010, data semnării contractului de închiriere dintre S.C. D. S.A. și S.C. C. S.R.L., dar ulterior înființării A. "B.", 19.02.2010, și ulterior dobândirii personalității juridice a asociației, 27.05.2010.

Prin urmare, a susținut că cea de-a doua condiție privind stabilirea calității de avânzi-cauză a proprietarilor apartamentelor din București, Tronsonul B, str. x, sector 3 nu este îndeplinită.

Referitor la cea de-a treia condiție, recurenta a arătat că nici aceasta nu îndeplinește cerințele privitoare la formă, cerută pentru opozabilitate față de terți, contractul de comodat nefiind supus vreunei proceduri formale de publicitate.

De aceea, recurenta a apreciat că proprietarii apartamentelor sunt terți față de contractul de comodat, aceștia neputând fi avânzi-cauză, iar contractul de comodat nu le este opozabil.

În ceea ce privește cererea subsidiară, referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, a susținut că în mod nefondat a reținut instanța de apel că nu sunt îndeplinite condițiile legale de angajare a răspunderii, având în vedere calitatea de terți a cumpărătorilor apartamentelor față de contractul de comodat.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, deoarece instanța de apel în mod corect a aplicat normele de drept material incidente cauzei.

Recurenta a răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, iar recurentul a depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 17.02.2021, a fost admis în principiu recursul și s-a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., recursul putând fi exercitat numai pentru motive ce au făcut obiectul analizei instanței anterioare, și care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

În acest sens, dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În acest fel, norma evocată dă eficiență principiului dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări și susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu judecata recursului.

În cadrul memoriului de recurs, sub aparența invocării nelegalității deciziei atacate, recurenta susține că proprietarii apartamentelor din cadrul ansamblului rezidențial sunt terți față de contractul de comodat și că aceștia nu pot avea calitatea de avânzi-cauză, întrucât nu le este opozabil contractul de comodat.

Sub acest aspect, al opozabilității contractului față de terți, a susținut că nu sunt întrunite cerințele referitoare la formă, în sensul că nu a fost supus niciunei proceduri de publicitate și că acesta nu are dată certă, existând posibilitatea ca, în realitate, contractul să fi fost antedatat, chiar dacă la art. 7.4 din contract se menționează semnarea lui la 10.10.2009.

Înalta Curte constată că, în această etapă procesuală a judecății, recurenta își conturează pentru prima dată o nouă apărare, în contextul în care aspectele referitoare la lipsa datei certe a contractului de comodat nu au stat la baza fundamentului acțiunii, motiv pentru care nu o poate analiza, deoarece invocarea omisso medio a unor motive direct în recurs, nepropuse în apel, nu este îngăduită de lege. Sub acest aspect, înlătură susținerea recurentei, potrivit căreia ar fi invocat această critică în apel, notând că nicăieri în cuprinsul memoriului de apel ori în concluziile expuse, ea nu poate fi identificată.

De aceea, în aplicarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ., critica formulată în recurs cu privire la neîndeplinirea condiției datei certe nu poate forma obiectul examenului de legalitate în această fază procesuală.

În ceea ce privește susținerile vizând neîndeplinirea cerinței privitoare la forma cerută pentru opozabilitatea față de terți a contractului de comodat, cu referire la condiția de publicitate imobiliară și împrejurarea că acesta nu a fost notat în cartea funciară a imobilului, precum și cele referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Analiza motivelor de recurs relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate.

Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanței de prim control judiciar, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, recurenta a arătat că proprietarii apartamentelor din ansamblul rezidențial sunt terți față de contractul de comodat aflat în discuție și că aceștia nu pot avea calitatea de avânzi-cauză, că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la formă pentru opozabilitatea pentru terți și că în mod nefondat a apreciat instanța de apel că nu ar fi îndeplinită condiția privind caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză.

Acestea reprezintă însă elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanțele de fond.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi circumscrisă ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 5.800,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, culpa sa procesuală fiind dovedită prin pierderea procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. "B." împotriva deciziei civile nr. 317/19.03.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata a sumei de 5.800,54 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.