ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2672/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 23 februarie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând instanței să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/5.08.2015 și repunerea părților în situația anterioară; în subsidiar, să dispună reducerea prețului contractului de vânzare-cumpărare, obligarea pârâților la plata sumei de 339.872,19 RON, cu titlu de daune interese, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare până la data plății; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 573 din 01 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului al doilea al cererii de chemare în judecată (reducerea prețului contractului de vânzare-cumpărare); s-a respins ca neîntemeiată în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C. și cu intervenientul D.; s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâților B. și C. privind cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1934 din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., împotriva încheierii din 01.02.2018 și a sentinței civile nr. 573 din 01.03.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C. și intimatul-intervenient D..

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, împrejurările de fapt ale cauzei nefiind pe deplin lămurite, iar apărările sale nu au primit decât motivări formale.

Recurenta-reclamantă arată că, în ceea ce privește obiectul material al cererii de chemare în judecată - terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare -cumpărare, atât prin cererea introductivă de instanță, cât și în calea de atac, a susținut faptul că, din suprafața totală contractată de 379 mp, în realitate, pârâții i-au predat doar 61 mp, ceea ce înseamnă 16,09 % din suprafața totală a terenului. Această situație s-a datorat faptului că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, terenul nu era împrejmuit, neputând fi corect identificat, iar din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că suprafața de 95 mp din terenul în suprafață totală de 379 mp se află în afara împrejmuirii, pe trotuar și pe stradă, iar suprafața de 223 mp se suprapune cadastral și funciar cu proprietatea situată în Intrarea Gliei nr. 13-15, aflându-se în interiorul împrejmuirii acestei proprietăți.

În raport de susținerile din cererea introductivă de instanță, de criticile formulate în apel, precum și de expertiza extrajudiciară, care conturează o situație de fapt contrară celei reținute de instanțele de fond, recurenta-reclamantă apreciază că se impune a fi pe deplin lămurită situația de fapt, astfel încât orice echivoc să fie înlăturat.

O altă critică vizează faptul că hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 1270, art. 1672 pct. 2, art. 1685, art. 1516 alin. (2), art. 1549-1554 C. civ.

În opinia recurentei, în mod greșit a reținut instanța de apel îndeplinirea de către pârâți a obligației de predare a suprafeței de teren de 379 mp, care ar rezulta din contractul de vânzare-cumpărare, în condițiile în care nu a solicitat anularea contractului pentru lipsa obiectului contractului.

Recurenta susține că pârâții E., în calitate de vânzători, în mod culpabil și nejustificat, i-au predat o suprafață de teren mult mai mică decât cea înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare, punând-o în imposibilitatea de a-și atinge scopul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința piederii tranșei I din prețul contractului de antrepriză, în sumă de 50.000 euro.

Recurenta-reclamantă susține, totodată, că, având reprezentarea că urma a dobândi în mod real și efectiv suprafața de teren de 379 mp, la aceeași dată cu cea a încheierii antecontractului - 22 iulie 2015, a încheiat și contractul de antrepriză, având ca obiect construirea, în regim de antrepriză, a unui imobil având regim de înălțime S+P+2E+M, cu apartamente rezidențiale, la cheie, prețul contractului fiind de 150.000 euro, din care 50.000 euro achitați imediat după încheierea acestuia.

Potrivit recurentei-reclamante, faptul că nu a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru lipsa obiectului contractului, nu echivalează cu o recunoaștere a îndeplinirii obligației vânzătorului de predare a bunului vândut, acțiunea în rezoluțiune nefiind condiționată de promovarea unui acțiuni în nulitate.

Recurenta-reclamantă invocă și prevederile art. 1.516 alin. (2), art. 1.672, art. 1.685 noul C. civ., expunând exhaustiv situația de fapt și făcând trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză.

Totodată, în opinia recurentei-reclamante, declarațiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare și pe care își fundamentează instanța de apel soluția, suportă dovada contrară, potrivit art. 270 alin. (2) C. proc. civ., însă instanțele de fond au respins, de plano, toate probele.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că în speță nu se regăsește numai ipoteza unei neexecutări fără justificare a obligației de predare a obiectului derivat al contractului de vânzare-cumpărare, dar această neexecutare este una foarte însemnată, în contextul în care pârâții i-au predat doar 61 mp din suprafața contractată de 379 mp, ceea ce înseamnă 16,09 % din suprafața totală a terenului, sancțiunea rezoluțiunii fiind de natură să restabilească echilibrul patrimonial al părților contractante.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți B. și C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deși a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmărește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulțurirea părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, în raport de probele administrate. Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1934 din 19 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1934 din 19 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.