ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1174/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună:

- obligarea acesteia sa semneze contractul de cesiune de părți sociale pentru 28 părți sociale, cu valoarea nominală de 10 Ron fiecare, cu o valoare totală de 280 Ron, reprezentând 14% din capitalul social al Societății C. S.R.L. și contractul de cesiune a creanței rezultata din împrumuturile acordate de reclamant societății în sumă de 145.570 RON, în condițiile oferite de reclamant și acceptate de pârâtă prin exercitarea dreptului de preemțiune conform art. 7.13-7.15 din actul constitutiv al Societății, respectiv la prețul total de 65.000 Euro, iar în caz de refuz, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de cesiune de părți sociale (la un preț egal cu diferența între suma de 65.000 Euro la cursul în RON de la data plății și prețul cesiunii de creanță în cuantum de 145.570 RON) și de contract de cesiune de creanță (la un preț egal cu valoarea nominală a creanței, adică 145.570 RON), în condițiile oferite de reclamant și acceptate de pârâtă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1808 din 19 iunie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B.; a constatat că între reclamant, în calitate de vânzător și pârâtă, în calitate de cumpărător, a intervenit un contract de cesiune de părți sociale pentru 28 de părți sociale (deținute de reclamant) reprezentând 14% din capitalul social al C. S.R.L. și un contract de cesiune a creanței în cuantum de 145.570 RON (rezultată din împrumuturile acordate de reclamant către C. SRL), la prețul total de 65.000 Euro, (preț ce urmează a fi achitat de către pârâtă, în echivalent în RON, la cursul BNR din ziua plății; Prezenta hotărâre ține loc de contract de cesiune, conform mențiunilor anterioare; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.642,19 RON.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București a declarat apel pârâta B., solicitând desființarea hotărârii apelate și pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 245 A din 19 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinței civile nr. 1808 din 19 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat; a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 5685,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

E. Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Contractul de vânzare (cesiune) părți sociale și de creanță se consideră încheiat atunci când acceptarea ofertei de către preemptor ajunge la promitent, în conformitate cu sistemul recepției prevăzut de C. civ., fie de actul constitutiv prin voința asociaților. În cauză, în actul constitutiv al societății C. S.R.L. s-a prevăzut în art. 7.12, art. 7.13, art. 7.15 că dacă, oricând pe durata de funcționare a societății, oricare dintre asociați primește din partea unui terț o ofertă de bună-credință având ca obiect achiziția, în tot sau în parte, a participației deținute de asociatul destinatar în societate și a creanțelor acestuia împotriva societății, asociatul destinatar este obligat să notifice de îndată ceilalți asociați, arătând condițiile ce i-au fost propuse de terțul achizitor. A. a primit din partea terțului D. oferta de achiziție a părților sociale și a creanțelor deținute împotriva societății în schimbul prețului de 65.000 euro. La data de 22 ianuarie 2018 reclamantul a notificat toți asociații asupra intenției de a vinde părțile sociale și creanța față de societate, cu respectarea procedurii stabilite în actul constitutiv.

Pârâta B. a comunicat reclamantului la data de 29 ianuarie 2018, că își exercită dreptul de preemțiune în legătură cu achiziția părților sociale și a creanțelor împotriva societății în schimbul prețului de 65.000 euro.

La acel moment, s-a întrunit acordul de voință al părților în ce privește vânzarea-cumpărarea pachetului de părți sociale deținut de reclamant și a creanței față de societate, fiind încheiat contractul de cesiune de părți sociale și de creanță.

Refuzul ulterior al pârâtei de a se prezenta la notar în vederea semnării actului de cesiune de părți sociale și de creanță în formă autentică rezultă din corespondența electronică și scrisă purtată de părți, din răspunsurile pârâtei la interogatoriul administrat de reclamant.

Susținerile apelantei referitoare la nedepunerea de către intimat a documentelor doveditoare ale creanței față de societate au fost înlăturate întrucât sunt ulterioare momentului acceptării ferme, necondiționate a ofertei de vânzare formulată de către intimatul-reclamant.

În considerarea aceluiași argument mai sus menționat a reținut instanța de fond faptul că ulterior formulării prezentei acțiuni reclamantul a solicitat de la societate restituirea creanțelor nu echivalează cu o desistare de ofertă, sau caducitatea ofertei.

În ceea ce privește faptul că ulterior pronunțării hotărârii atacate, societatea C. S.R.L. a intrat în procedura de faliment prevăzută de legea nr. 85/2014 care nu permite schimbarea structurii asociaților, Curtea a reținut că hotărârea care ține loc de contract de cesiune are caracter declarativ, cu efecte ex tunc, întrucât constată intervenită o situație juridică între părțile litigiului. Cu alte cuvinte, anterior intrării societății în procedura falimentului între asociați intervenise cesiunea de părți sociale.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs B., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au fost încălcate dispozițiile art. 1196 alin. (1) C. civ. potrivit cărora:

"Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost pronunțată, și ajunge în termen la autorul ofertei".

Din oferta transmisă de terț rezultă că cesiunea și plata prețului erau condiționate de îndeplinirea condițiilor legale pentru ca cesiunea să devină efectivă. Oferta nu face referire la simpla semnare a contractului de cesiune, ci la "îndeplinirea formalităților legale de semnare" a actelor de transfer.

Recurenta susține că a dat curs ofertei astfel cum aceasta a fost transmisă, neînțelegând în niciun moment să semneze contractul de cesiune fără a fi îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să opereze în mod efectiv și să fie recunoscută de societate.

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1188 C. civ.

Oferta transmisă de către intimatul-reclamant prevedea un preț global de 65.000 euro, fără a se face mențiune despre prețul cesiunii de creanță, respectiv prețul părților sociale.

Art. 1188 C. civ. prevede:

"O propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta conține suficiente elemente pentru formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar".

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea art. 1279 alin. (3) și art. 1669 alin. (1) C. civ.

Nu se poate aprecia că recurenta și-a exprimat refuzul de a încheia contractele de cesiune de părți sociale și cesiune de creanță, ci a precizat că va semna cele două contracte la momentul îndeplinirii obligațiilor impuse de lege pentru perfectarea valabilă a acestora.

Decizia a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 203 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel considerând că hotărârea AGA de aprobare a cesiunii de părți sociale are doar rolul de a recunoaște modificările aduse în cadrul structurii societății, în vederea asigurării opozabilității acestora față de terți.

Pentru a produce efecte juridice, potrivit dispozițiilor legale în materie, transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați ai societății.

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea art. 133 alin. (5) lit. i) din Legea nr. 85/2014.

Societatea C. S.R.L. a intrat în faliment prin procedura simplificată la data de 23 septembrie 2019, iar cesiunea nu mai poate avea loc, ca urmare a acestei situații. Transmiterea părților sociale între asociați presupune modificarea actului constitutiv.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

După comunicarea deciziei instanței de apel, recurenta a depus motive suplimentare de recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și arătând următoarele:

Decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța de apel neanalizând motivul de apel referitor la echivocitatea ofertei. Nu s-a cercetat dacă în cauză a intervenit întâlnirea ofertei cu acceptarea și nu s-a stabilit în mod complet situația de fapt.

Decizia cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât reține că din probele administrate ar fi rezultat refuzul recurentei de a se prezenta la notar în vederea încheierii contractului de cesiune.

Au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. A fost încălcat principiul disponibilității, întrucât capătul principal al cererii introductive este obligarea pârâtei să semneze contractul de cesiune de părți sociale și contractul de cesiune a creanței rezultată din împrumuturile acordate de reclamant societății C. S.R.L., iar cu privire la acesta nu se face trimitere nicăieri în considerentele deciziei recurate.

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1196 C. civ., art. 1188 C. civ., art. 1279 și art. 1669 C. civ.

De asemenea, au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1732 și art. 1733 C. civ.

Notificarea transmisă de intimatul-reclamant nu cuprindea elementele esențiale prevăzute de lege, făcându-se referire exclusiv la transmiterea părților sociale și nu la transmiterea creanțelor. În mod greșit a reținut instanța de apel faptul că în data de 29 ianuarie 2018 ar fi intervenit acordul de voință al părților cu privire la cesiunea părților sociale și a creanței, întrucât notificarea transmisă de vânzător, având același regim juridic ca cel al ofertei de a contracta, nu respectă toate condițiile prevăzute de lege.

Decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1669 alin. (1) C. civ. și art. 133 din Legea nr. 85/2014.

Hotărârea care ține loc de contract de cesiune nu are caracter declarativ (cu efecte ex tunc), ci are caracter constitutiv de drepturi (cu efect ex nunc).

În materia hotărârii care să țină loc de contract, deși instanța suplinește un acord al părții care refuză să își îndeplinească obligația cu privire la o situație preexistentă, hotărârea judecătorească marchează momentul de la care se realizează în mod efectiv transferul proprietății.

Efectele hotărârii constitutive de drepturi nu se pot produce decât pentru viitor, iar instanța de apel trebuia să observe că în cauză nu mai poate opera cesiunea părților sociale ca urmare a intrării în insolvență a societății C. S.R.L. Instanța de apel a încălcat prevederile art. 133 din Legea nr. 85/2014, care nu permit cesiunea părților sociale și modificările intervenite în cadrul structurii societății în procedura falimentului.

Față de toate motivele dezvoltate ale recursului se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel.

G. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a răspuns criticii formulate în apel referitor la faptul că oferta a devenit echivocă. Cu privire la acest motiv de apel în considerentele hotărârii atacate nu se regăsește nicio analiză sau motivare, făcându-se referire doar la corectitudinea sentinței de fond cu privire la desistarea de ofertă și la caducitatea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Motivul arătat presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Art. 1279 alin. (3) C. civ. prevede:

"dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se prevede altfel".

Art. 1669 alin. (1) C. civ., aplicabil în materia promisiunii de vânzare, face referire în mod expres la refuzul nejustificat de a încheia contractul promis:

"Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite".

Așadar, în cazul neexecutării promisiunii sinalagmatice de contract, părțile sunt îndreptățite la un remediu special, care constă în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract.

Instanța de apel a reținut că la momentul în care pârâta recurentă B. a comunicat reclamantului la data de 29 ianuarie 2018 că își exercită dreptul de preemțiune în legătură cu achiziția părților sociale și a creanțelor împotriva societății în schimbul prețului de 65.000 euro, la acest moment deci, s-a întrunit acordul de voință al părților în ce privește vinderea-cumpărare pachetului de părți sociale deținut de reclamant și a creanței față de societate, fiind încheiat contractul de cesiune de părți sociale și de creanță.

Potrivit dispozițiilor art. 1188 C. civ.:

"o propunere constituie oferta de a contracta dacă aceasta conține suficiente elemente pentru formarea contractului și exprimă intenția ofertantului de a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar".

Așadar, oferta trebuie să fie clară și neechivocă și să cuprindă suficiente elemente pentru formarea contractului.

Notificarea transmisă de intimatul-reclamant nu cuprindea elementele esențiale prevăzute de art. 1732 alin. (2) C. civ., întrucât se referă exclusiv la transmiterea părților sociale și nu la transmiterea creanțelor. Așa fiind, instanța de apel a stabilit că la 29 ianuarie 2018 s-a întrunit acordul de voință al părților în ceea ce privește vinderea-cumpărarea pachetului de părți sociale deținut de reclamant și a creanței față de societate, însă la acest moment nici chiar reclamantul însuși nu cunoștea care este în realitate valoarea creanței sale față de societate. Din acest punct de vedere, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, reținând pe de o parte că la 29 ianuarie 2018 s-a încheiat contractul de cesiune de părți sociale și de creanță, iar pe de altă parte faptul că reclamantul, în urma demersurilor efectuate, a constatat că deține o creanță împotriva societății în valoare de 145.570 RON (iar nu 165.650 RON cum a menționat inițial).

În mod greșit a reținut instanța de apel faptul că hotărârea care ține loc de contract de cesiune are caracter declarativ, cu efecte ex tunc, întrucât constată intervenită o situație juridică între părțile litigiului.

În realitate, este fără îndoială faptul că hotărârea care ține loc de contract de vânzare, sau cum este în speța de față, contract de cesiune, (instanța de fond reținând că între reclamant în calitate de vânzător și pârâtă în calitate de cumpărător, a intervenit un contract de cesiune de părți sociale și un contract de cesiune a creanței) - această hotărâre reprezintă o hotărâre constitutivă de drepturi, întrucât dă naștere sau realizează transferul dreptului de proprietate.

De altfel, acesta este și scopul legiuitorului în edictarea instituției hotărârii care să țină loc de contract de vânzare potrivit dispozițiilor art. 1669 alin. (1) C. civ., care vine să sancționeze, pe cale judiciară, refuzul nejustificat al promitentului care și-a asumat obligațiile unui astfel de transfer și care, ulterior, înțelege să nu și le mai respecte.

Efectele hotărârii constitutive de drepturi se produc numai pentru viitor. Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, avocatul intimatului-reclamant a susținut că între părți a fost încheiat contractul, însă nu se putea obține satisfacerea dreptului său decât cu ajutorul forței coercitive a statului. Așadar, nu se putea obține prețul contractului (care era deja încheiat) decât în măsura în care se obținea o hotărâre care să țină loc de contract.

Din această perspectivă, soluția instanței de apel este greșită, întrucât s-a considerat că anterior intrării societății în procedura falimentului între asociați intervenise cesiunea de părți sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 133 din Legea nr. 85/2014, nu este permisă cesiunea părților sociale și modificările intervenite în cadrul structurii societății în procedura falimentului.

În ceea ce privește problema caracterului subsidiar al acțiunii în constatare, astfel cum a fost invocată de recurenta-pârâtă ca un motiv de ordine publică distinct de cererea de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

În prezentul litigiu se regăsește o aplicație a promisiunii sinalagmatice de vânzare, respectiv cea din materia dreptului de preempțiune. Această varietate de contract implică obligația asumată de ambele părți de a încheia în viitor un contract.

Promisiunile sinalagmatice dau naștere unor obligații personale de a face, a căror prestație este cea de a încheia în viitor contractul promis.

În cazul neexecutării promisiunii sinalagmatice de contract, părțile sunt îndreptățite la un remediu special, care constă în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract.

Așadar, este admisibilă o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1279 C. civ. și respectiv art. 1669 alin. (1) C. civ., instanța urmând a verifica dacă sunt întrunite cerințele generale de validitate ale actului juridic.

Astfel cum s-a reținut anterior, hotărârea instanței de apel, pe de o parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, pe de altă parte, cuprinde motive contradictorii. Din această perspectivă se impune admiterea recursului și casarea deciziei. Nu se poate reține lipsa de interes a reclamantului, de altfel, instanța de recurs nici nu a reținut aceasta ca fiind o veritabilă excepție, ci o apărare de fond. Reținând că reclamantul are deschisă calea unei acțiuni prin care să se solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1279 și art. 1669 C. civ., instanța de apel urmează să analizeze din această perspectivă dacă în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de lege, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract.

Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează a admite recursul și va casa decizia atacată, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 245 A din 19 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,13 mai 2021.