ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 532/2023

Ședința publică din data de 04 aprilie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 26 noiembrie 2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.: să se constate că reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctului A., decedat la 20 decembrie 1996, având fiecare cota de 1/6 din masa succesorală, conform sentinței civile nr. 14738 din 16 noiembrie 2000 a Judecătoriei Sector 2 București pronunțate în dosar nr. x/2000, și, ca urmare, au aceste cote și din imobilul situat în comuna Talpaș, sat Soceni, jud. Dolj compus din trei camere, pivniță și 200 m.p. teren; anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 59 din 31 martie 1997, eliberat de B.N.P. D.; anularea certificatului de moștenitor nr. x din 23 iulie 2015 eliberat de B.N.P. E. și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 177 din 28 septembrie 2015 eliberat de același notariat.

Prin sentința civilă nr. 1402 din 9 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., pentru autoritate de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 3080A din 28 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015, instanța a admis apelul, a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1141 din 23 martie 2018 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat în privința capătului 1 al cererii referitor la constatarea calității de moștenitori a reclamanților după defunctul A. cu privire la imobilul situat în comuna Talpas, sat Soceni, jud. Dolj, a respins capătul 1 al cererii formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C., pentru autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, a respins capetele 2 si 3 ale cererii formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C., referitoare la anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 59 din 31 martie 1997 eliberat de Notar Public D., a certificatului de moștenitor nr. x din 23 iulie 2015 eliberat de Notarul Public E., precum și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 177 din 28 septembrie 2015 eliberat de același notar public, ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei civile nr. 1141 din 23 martie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și B..

Prin încheierea din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a suspendat judecata recursului conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului intimatei-pârâte C..

Prin decizia civilă nr. 117 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1141 din 23 martie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 117 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 1046 din data de 12 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 117 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva deciziei civile nr. 1046 din data de 12 mai 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă, în baza art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire A. și B..

Prin cererea de revizuire, revizuenții au învederat că Înalta Curte, prin decizia nr. 1046/12.05.2022, a respins ca nefondat recursul, reținând că instanța de apel a calculat corect termenul de perimare și că nulitatea relativă invocată de aceștia, constând în faptul că cererea de perimare s-a judecat în contradictoriu cu o persoană decedată, fără moștenitori, este justificată de faptul că au fost citați pentru termenul respectiv.

Or, în opinia revizuenților, soluția Înaltei Curți trebuie revizuită în baza art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât simplul fapt că aceștia au fost citați pentru termenul în care cererea de perimare a fost judecată în contradictoriu cu o persoană decedată, nu poate justifica respingerea criticii formulate de aceștia.

De asemenea, au susținut că, având în vedere că intimata-pârâtă C. nu are moștenitori, confirmă faptul că revizuenții sunt moștenitorii imobilului situat în comuna Talpaș, sat Soceni, jud. Dolj, în baza sentinței civile nr. 14738/16.11.2000 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, prin care s-a constatat că fiecare revizuent are câte o cotă de 1/6 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului A..

Totodată, revizuenții au considerat că nici perimarea și nici recursul nu puteau fi judecate în contradictoriu cu o persoană decedată, care nu are moștenitori.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 509 C. proc. civ., calea de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul. Din interpretarea textului rezultă că numai hotărârile instanței de recurs prin care se evocă fondul cauzei pot fi atacate cu revizuire, deoarece calea de atac extraordinară a revizuirii este un mecanism de îndreptare a unor greșeli de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ce țin de specificul căii de atac.

Cererea de revizuire, ce formează obiectul dosarului pendinte, este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire asupra unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanța sa.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează posibilitatea exercitării acestei căi de atac numai în cazuri strict determinate.

Or, din textul de lege menționat rezultă că pentru hotărârile judecătorești, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă au fost pronunțate asupra fondului sau prin ele se evocă fondul cauzei.

Hotărârea care evocă fondul cauzei este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond făcute de instanțele de control judiciar, care, statuând în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

În categoria acestor hotărâri nu intră hotărârea prin care s-a respins recursul pe motiv că este nefondat, întrucât instanța nu evocă fondul, ci se rezumă exclusiv la analiza motivelor de casare, care prin ipoteză nu presupun evocarea fondului.

Este adevărat că în speța de față hotărârea a cărei revizuire se cere este o hotărâre dată în recurs, însă aceasta nu este o hotărâre care evocă fondul, întrucât instanța supremă nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, nu a aplicat alte dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite și nici nu a dat o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, ipoteza reglementată de textul de lege anterior amintit nu este respectată sub acest aspect, decizia atacată neîntrunind cerințele legale în raport cu care să poată fi supusă revizuirii, întrucât, deși este dată în recurs, în cuprinsul ei nu a fost evocat fondul.

Ca atare, constatând că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea atacată să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul, situație în raport cu care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) devine inutilă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1046 din 12 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 aprilie 2023.