ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 260/2024

Ședința publică din data de 6 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la 3 ianuarie 2024, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 532 din 4 aprilie 2023, pronunțată de această instanță în cadrul dosarului nr. x/2022

În motivarea contestației în anulare, a susținut că a avut parte de o judecată nedreaptă, întrucât în cadrul ședinței din 4 aprilie 2023 a cerut instanței să se efectueze o adresă către Camera Notarilor Publici Craiova în vederea eliberării unui certificat de moștenitor care să demonstreze că, la data decesului defunctului A., imobilul din Comuna Tălpaș, Sat Soceni, județul Dolj a fost în patrimoniul decedatului, însă instanța nu a dat curs acestei solicitări.

De asemenea, contestatorul a arătat faptul că prin acțiunile formulate împreună cu revizuentul B., au solicitat să se constate că sunt singurii moștenitori în viață ai defunctului decedat la 31 decembrie 1996, având calitatea de moștenitori testamentari conform testamentului încheiat la 29 septembrie 1986.

Din punctul său de vedere, atât timp cât imobilul în discuție nu s-a regăsit în patrimoniul defunctului la data decesului, existența certificatului suplimentar de moștenitor eliberat la data de 31 martie 1997 de către notarul public C. nu poate fi decât ilicită.

A subliniat că, deși deține alături de B. calitatea de moștenitor, stabilită în baza sentinței civile nr. 14738/2000 a Judecătoriei Sector 2 București, cu toate acestea au fost înlăturați de la moștenire prin luarea în considerare, în mod eronat, a declarației false a moștenitorului D., potrivit căreia acesta a fost singurul moștenitor al defunctului. Deși a formulat cerere, primarul comunei Talpaș a refuzat eliberarea titlului de proprietate pentru imobilul în discuție, dar în schimb a recunoscut că moștenitor este E..

La 25 ianuarie 2024, contestatorul a depus motivele contestației în anulare, indicând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția tardivității, invocată din oficiu, constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Astfel, termenul de exercitare a contestației în anulare este de 15 zile și curge de la momentul obiectiv al comunicării hotărârii. Pe de altă parte, indiferent cât timp ar trece de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data comunicării acesteia, limita maximă în timp până la care poate fi formulată contestația în anulare este de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. În cazul în care comunicarea hotărârii se realizează mai devreme de un an, termenul de 15 zile începe să curgă de la acest moment, iar nerespectarea acestuia va fi sancționată cu decăderea, chiar și atunci când contestația se formulează în limita unui an de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În acest sens sunt și statuările Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 505/2023 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., a reținut următoarele: "Faptul că hotărârea a fost comunicată înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare și până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin art. 506 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ.. Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau într-un an de la rămânerea definitivă a hotărârii. Termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de eventualele erori procedurale."

În litigiul pendinte, contestatorul A. a formulat, la 3 ianuarie 2024, contestație în anulare împotriva deciziei nr. 532 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. și B. împotriva deciziei nr. 1046 din 12 mai 2022, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2015.

Decizia nr. 532 din 4 aprilie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă, fiind pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire a unei decizii pronunțate în recurs, a rămas definitivă la data pronunțării, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) și (2) pct. 6 coroborate cu art. 513 alin. (5) C. proc. civ., fiind comunicată contestatorului la 24 aprilie 2023 .

Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare împotriva deciziei nr. 532 din 4 aprilie 2023 trebuia să fie exercitată în termenul de 15 zile, calculat de la data comunicării deciziei contestate.

Conform art. 180 alin. (1) C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură.

Față de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește", verificând actele dosarului, se constată că termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, contestația în anulare s-a împlinit la 10 mai 2023.

Reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite, servind unei mai bune administrări a justiției.

În situația nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora atunci "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Prin urmare, întrucât contestația în anulare a fost exercitată de contestatorul A. la 3 ianuarie 2024, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula calea de atac, ca tardiv declarată, ceea face de prisos analiza excepției inadmisibilității căii de atac, precum și a aspectelor invocate de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 532 din 4 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2024.