ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1046/2022

Ședința publică din data de 12 mai 2022

Deliberând, asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 26 noiembrie 2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.: să se constate că reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctului A., decedat la 20 decembrie 1996, având fiecare cota de 1/6 din masa succesorală, conform sentinței civile nr. 14738 din 16 noiembrie 2000 a Judecătoriei Sector 2 București pronunțată în dosar nr. x/2000, și ca urmare au aceste cote și din imobilul situat în comuna Talpaș, sat Soceni, jud. Dolj compus din trei camere, pivniță și 200 m.p. teren; anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 59 din 31 martie 1997, eliberat de B.N.P. D.; anularea certificatului de moștenitor nr. x din 23 iulie 2015 eliberat de B.N.P. E. și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 177 din 28 septembrie 2015 eliberat de același notariat.

Prin sentința civilă nr. 1402 din 9 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., pentru autoritate de lucru judecat.

Prin decizia civilă nr. 3080A din 28 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2015, instanța a admis apelul, a anulat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 1141 din 23 martie 2018 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat în privința capătului 1 al cererii referitor la constatarea calității de moștenitori a reclamanților după defunctul A. cu privire la imobilul situat în comuna Talpas, sat Soceni, jud. Dolj, a respins capătul 1 al cererii formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C., pentru autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, a respins capetele 2 si 3 ale cererii formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C., referitoare la anularea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 59 din 31 martie 1997 eliberat de Notar Public D., a certificatului de moștenitor nr. x din 23 iulie 2015 eliberat de Notarul Public E., precum și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 177 din 28 septembrie 2015 eliberat de același notar public, ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei civile nr. 1141 din 23 martie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și B..

Prin încheierea din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a suspendat judecata recursului conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului intimatei-pârâte C..

Prin decizia civila nr. 117 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1141 din 23 martie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 117 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs reclamanții A. și B..

Prin cererea de recurs, reclamanții au solicitat casarea hotărârii prin care s-a constatat perimarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, formulând următoarele critici:

Instanța nu a avut în vedere că termenul de perimare s-a prelungit cu 60 de zile ca urmare a stării de urgență care a fost declarată în perioada de 6 luni care constituia termenul de perimare.

S-a reținut în considerente că reclamanții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la 16 septembrie 2020, după împlinirea termenului legal al perimării, calculat de la momentul suspendării pricinii - 28 noiembrie 2019.

Cererea de perimare s-a judecat în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. care este decedată și nu are moștenitori.

Instanța nu a analizat cererea reclamanților de prelungire a termenului de perimare cu perioada de 60 de zile în care a existat starea de urgență.

Au arătat că deși în condica de pronunțări a instanței este menționat că hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, cu toate acestea nu este menționat termenul.

În lipsa acestor mențiuni, reclamanții au precizat că au așteptat comunicarea hotărârii pentru a putea declara recurs.

Cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 17 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cu toate acestea criticile expuse de recurenții-reclamanți urmează a fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece acestea privesc încălcarea unor norme de procedură referitoare la constatarea incidentului perimării.

Printr-o primă critică s-a invocat că instanța de apel nu ar fi avut în vedere că termenul de perimare s-a prelungit cu 60 de zile, ca urmare a împrejurării că starea de urgență a fost declarată pe parcursul termenului de perimare.

Critica este nefondată.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că termenul de perimare a fost calculat în mod corect de către curtea de apel. Astfel, cauza a fost suspendată la 28 noiembrie 2019, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor intimatei C..

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., termenul de perimare a judecății este de 6 luni și curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel încât se împlinește în ziua corespunzătoare zilei de plecare din ultima lună.

Fiind un termen procedural legal peremptoriu, termenul de perimare ar trebui să curgă continuu, însă legea stabilește că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat.

În ceea ce privește suspendarea termenului de perimare, se reține că această instituție juridică este reglementată de prevederile art. 418 C. proc. civ., care stabilesc că termenul de perimare este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Prin prevederile alineatului al doilea se arată că, în cazurile prevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare. Iar în alineatul final al textului de lege examinat, legiuitorul stabilește că termenul de perimare se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 41 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile. În conformitate cu art. 42 alin. (6) din același act normativ, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.

De asemenea, prin art. 62 Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României s-a statuat că prescripțiile, uzucapiunile și termenele de decădere de orice fel, altele decât cele prevăzute la art. 63 alin. (12), nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență, dispozițiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.

Sub un prim aspect se reține că, în cauză, începând cu data de 28 noiembrie 2019, când a fost pronunțată încheierea de suspendare a cursului judecării cauzei, a început să curgă termenul de perimare a recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1141 din 23 martie 2018, care urma a se împlini la 28 mai 2020, însă curgerea acestuia a fost suspendată pe durata stării de urgență, respectiv între 16 martie 2020 - 14 mai 2020, în temeiul art. 418 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile din Decretele nr. 195/2020 și nr. 240/2020 ale Președintelui României, termenul reluându-și curgerea la 15 mai 2020.

Drept urmare, Înalta Curte constată că față de prelungirea termenului de perimare cu perioada aferentă stării de urgență, rezultă că în mod corect curtea de apel a constatat că cererea de repunere pe rol a cauzei, comunicată la 16 septembrie 2020 (plic - vero dosarul curții de apel), a fost formulată după împlinirea termenului de perimare (28 iulie 2020). Ca atare, cauza a rămas în nelucrare, deoarece înăuntrul termenului impus de lege nu a existat nicio activitate procesuală cu scopul de a soluționa procesul.

Față de aceste considerații, Înalta Curte reține că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., perimarea fiind constatată în mod corect.

Înalta Curte nu poate reține nici susținerea recurenților în sensul că judecarea cererii de perimare s-a realizat în contradictoriu cu intimata-pârâtă C., care este decedată și nu are moștenitori, întrucât se invocă nulitatea relativă a unui act de procedură, care poate fi invocată ca motiv de recurs numai de partea ocrotită prin norma încălcată, raportat la dispozițiile art. 178 alin. (2) și art. 247 C. proc. civ. Totodată, critica este lipsită de interes pentru recurenți, de vreme ce aceștia au fost citați, iar recurentul-reclamant B. a fost prezent la dezbaterile din ședința din 4 februarie 2021 și a pus concluzii asupra perimării, prin urmare este exclusă orice vătămare a intereselor procesuale a acestor părți.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate și că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 117 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2022.