ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1262/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă petentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 778/25.03.2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2025.

În motivarea cererii petentul s-a limitat la a solicita instanței să dispună anularea deciziei atacate și rejudecarea cererii sale având ca obiect repunerea în drepturi în calitate de legatar al defunctului A..

Cererea de revizuire a fost formulată în termen legal și semnată personal de către petent la data de 28.04.2025.

Prin decizia nr. 778 din 25 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 260 din 06 februarie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2024.

Prin decizia nr. 260 din 06 februarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 532 din 4 aprilie 2023, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.

Prin decizia nr. 532 din 4 aprilie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1046 din 12 mai 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 1046 din data de 12 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 117 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Intimații nu formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce privește revizuirea, se reține că aceasta reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, ce oferă posibilitatea desființării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt descoperite după pronunțarea acesteia.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Așadar, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

Ceea ce trebuie reținut ca aspect general al revizuirii este faptul că aceasta prezintă două componente esențiale: pe de o parte, este o cale extraordinară de atac, putând fi formulată exclusiv pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de lege1, iar, pe de altă parte, că se poate exercita doar după epuizarea căii ordinare de atac.

O caracteristică importantă a revizuirii constă în faptul că, prin exercitarea ei, se urmărește, ca regulă, desființarea (retractarea) unei hotărâri judecătorești pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Obiectul căii de atac a revizuirii este determinat prin dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., text legal potrivit căruia se poate solicita revizuirea "unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul", iar motivele pentru care se poate formula revizuirea sunt reglementate limitativ de același temei legal.

De asemenea, prevederile art. 509 alin. (2) C. proc. civ., prevăd în mod expres, pe cale de excepție de la regula menționată anterior, că sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul, pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11.

Prin urmare, admisibilitatea unei cereri de revizuire este dublu condiționată, fiind necesar, pe de o parte, ca motivele de revizuire să fie dintre cele expres reglementate de art. 509 C. proc. civ., iar pe de ală parte, hotărârea definitivă a cărei revizuire se solicită, în principiu, să fie pronunță asupra fondului sau să evoce fondul.

Ambele condiții sunt impuse de caracterul acestei căi extraordinare de atac, de cale de retractare, prin care se solicită instanței care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate.

În speță, Înalta Curte constată că nici una dintre condiții nu este îndeplinită.

Astfel, după cum mai sus s-a arătat temeiurile (motivele) care stau la baza exercitării acestei căi extraordinare de atac sunt prevăzute în mod limitativ în art. 509 alin. (1) C. proc. civ., așadar, atunci când nu este invocat nici un motiv sau sunt invocate alte motive, retractarea unei hotărâri judecătorești prin intermediul revizuirii este inadmisibilă, ceea ce ne duce la concluzia că normele care guvernează motivele de revizuire sunt de strictă interpretare și aplicare.

Potrivit art. 509 C. proc. civ., sunt supuse revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul (cu excepția situațiilor când se invocă art. 509 pct. 3, 7-10 C. proc. civ., când nu se mai restrânge obiectul revizuirii).

În speță, cererea de revizuire nu dezvoltă niciun motiv încadrabil între cele strict prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1-11 care permit exercițiul acestei căi de atac, ci reiterează, într-o manieră extrem de vagă și succintă, nemulțumiri generale privind modul în care s-a desfășurat judecata în general, ceea ce atrage, inadmisibilitatea revizuirii.

Pe de altă parte, fără a se invoca art. 509 pct. 3, 7-10 C. proc. civ., se atacă o decizie prin care s-a respins o altă cerere de revizuire ca inadmisibilă motivat de faptul că decizia asupra căreia se exercitase revizuirea nu evoca fondul; această decizie nu este una care să evoce fondul, motiv pentru care nu este susceptibilă a fi revizuită.

Revizuirea în procesul civil român este un remediu procedural de excepție, menit să corecteze erori grave sau situații injuste care afectează substanța unei hotărâri definitive. Regimul său juridic este caracterizat prin norme de strictă interpretare: se aplică numai hotărârilor pe fond (sau care evocă fondul) și doar pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Revizuirea nu este un "apel deghizat" și nici o cale de a ocoli autoritatea de lucru judecat, ci acționează într-un cadru bine delimitat, pentru a înlătura vicii deosebit de serioase ale hotărârii (vătămări procedurale majore, descoperirea ulterioară a unor elemente determinante, contrarietăți rezolvate între hotărâri, încălcări constatate de instanțe superioare, ș.a.).

În privința limitării revizuirii asupra hotărârilor pronunțate în căi extraordinare, atât legea, cât și jurisprudența converg spre ideea că o hotărâre dată într-o cale extraordinară (recurs, contestație în anulare, revizuire) nu poate fi ea însăși atacată cu o nouă cale extraordinară decât dacă sunt întrunite riguros condițiile legale specifice.

S-a afirmat clar că revizuirea unei decizii pronunțate în revizuire este inadmisibilă atunci când decizia anterioară nu a soluționat fondul cauzei.

Opinia doctrinară este unanimă în a sublinia că textul legal trebuie respectat întocmai: revizuirea nu poate deveni o cale de atac perpetuă.

Enumerarea hotărârilor revizuibile are caracter limitativ, iar extinderea revizuirii la alte categorii de hotărâri ar încălca principiul legalității și finalitatea instituției revizuirii (aceea de a corecta situații cu totul excepționale, nu de a oferi părților un nou ciclu de judecată).

În concluzie, revizuirea rămâne un instrument procedural valoros, dar de strictă folosință, destinat să mențină echilibrul între două imperative: legalitatea și justețea soluțiilor definitive, pe de o parte, și securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, pe de altă parte.

Astfel, cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunțate într-o altă revizuire, respinsă anterior ca inadmisibilă, pune în discuție echilibrul necesar între dreptul la exercitarea căilor extraordinare de atac și principiul securității juridice. În această materie, opțiunea legiuitorului este clară, privilegiind securitatea raporturilor juridice, prin stabilirea inadmisibilității unei noi revizuiri atunci când hotărârea atacată nu a fost pronunțată asupra fondului cauzei. Atât doctrina, cât și practica judiciară au confirmat în mod constant această abordare, subliniind că utilizarea căilor extraordinare de atac nu poate constitui un mijloc perpetuu de eludare a autorității de lucru judecat și a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 778 din 25 martie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 778 din 25 martie 2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2025.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.