ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1283/2025

Obiectul cererii de revizuire Prin cererea din data de 28.12.2023 înregistrată la Tribunalul București sub nr. x/2023, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 3721/29.11.2023, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, în sensul de a se anula decizia atacată și de a se rejudeca respectiva cauză, întrucât contravine atât deciziei civile nr. 3143/05.12.2022, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021, cât și deciziei civile nr. 1648/03.05.2022, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021. Prin sentința civilă nr. 2361A/06.06.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel București. I.

Hotărârea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 1105A din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 3721/29.11.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata B.. S-a respins în consecință, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C. în favoarea revizuentului și a fost obligat revizuentul la plata sumei de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1105A din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a formulat recurs revizuentul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivare, după prezentarea parcursului cauzei, a arătat, în esență, că în mod nelegal prin decizia a cărei revizuire o solicită s-a respins ca nefondat apelul său, în condițiile în care prin hotărârile judecătorești date în spețe identice, apelurile au fost admise, fiind constatată intervenirea prescripției executării silite și anulându-se toate actele de executare silită. Susține că, deși este aceeași situație juridică în toate dosarele execuționale, aspectele judecate anterior erau relevante și decisive pentru prezenta cauză. Prin respingerea cererii de revizuire instanța a arătat că nu este aplicabil art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu este identitate de părți în toate dosarele, însă a fost ignorat faptul că, deși există dosare execuționale diferite, părțile (soț și soție) figurau în același contract de împrumut. Consideră că prin nesocotirea autorității de lucru judecat s-a încălcat principiul securității juridice, precum și dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, arată că se impune cenzurarea sa, instanța nu poate admite un cuantum atât de mare, în condițiile în care avocatul părții adverse doar a redactat anumite acte juridice, fără a se prezenta, dosarul având un singur termen de judecată. În concluzie, recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea cererii de revizuire. În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar. I.

Apărările formulate în cauză Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea căii de atac pentru neîncadrarea recursului în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pe fondul recursului, intimata a arătat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât între cele trei decizii nu există autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză. Nu s-a depus răspuns la întâmpinare. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 12 decembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie . În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. cu aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 6 februarie 2025 s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, dar și cu privire la fondul acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prioritar, cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că, față de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în situația în care niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu poate fi încadrată în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din același act normativ, împrejurare care nu se verifică în speța de față. Astfel, prin cererea de recurs revizuentul a susținut că decizia atacată este dată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, instanța ignorând faptul că, deși există dosare execuționale diferite, situația este identică, iar părțile figurează în același contract de împrumut. Sub un prim aspect în această direcție, Înalta Curte observă că dezvoltarea acestor critici, subsumate de către revizuent motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu relevă incidența acestui caz de casare, nefiind susținută o încălcare a normelor de drept material, ci este vizată o încălcare a unor norme de drept procesual (art. 430 și urm. C. proc. civ.). Prin urmare, criticile formulate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., context în care vor fi analizate din perspectiva acestui motiv de nelegalitate. Ca atare, Înalta Curte, față de cele anterior arătate, constatând că nu poate fi aplicată sancțiunea reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de către intimată prin întâmpinare și va proceda la analiza pe fond a căii de atac. Astfel, Înalta Curte observă că, analizând incidența motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire a apreciat că părțile și obiectul acțiunilor soluționate în cadrul dosarelor nr. x/2021, nr. y/2021** și nr. z/2021** ale Tribunalului București nu sunt identice. În acest sens, a observat că "în dosarul finalizat prin pronunțarea deciziei atacate cu revizuire s-au judecat apelantul contestator A. și intimata B. în legătură cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al D.. În dosarul finalizat prin decizia civilă nr. 3143/05.12.2022 pronunțată de Tribunalul București s-au judecat apelanta contestatoare C. și intimata B. în legătură cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al D.. În dosarul finalizat prin decizia civilă nr. 1864/A/03.05.2023 pronunțată de Tribunalul București s-au judecat apelanta contestatoare C. și intimata B. în legătură cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al D.". Instanța de revizuire a constatat că în speță, identitatea de părți nu este respectată, iar contestațiile la executare deduse judecății în procesele anterioare vizează dosare de executări silite diferite. Prin dispozițiile art. 431 C. proc. civ. sunt reglementate cele două forme de manifestare a autorității de lucru judecat (negativă și pozitivă), care dau expresie celor două reguli fundamentale potrivit cărora o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și, pe de altă parte, o constatare judecătorească, în sensul de soluție dată raporturilor deduse judecății, nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, întrucât ea este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar. Forma negativă sau efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat presupune ca o judecată să nu poată avea loc decât o singură dată, cu interdicția de a fi readusă în fața justiției, în condițiile identității de părți, cauză și obiect. Această formă este de natură să asigure evitarea contradicțiilor între dispozitivele hotărârilor judecătorești. Forma pozitivă sau efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, consacrat în alin. (2) al art. 431 C. proc. civ., înseamnă că oricare dintre părți poate opune, într-un proces, lucrul anterior judecat, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. De data aceasta nu este necesară tripla identitate de elemente cerută în cazul efectului negativ, fiind suficientă suprapunerea chestiunii litigioase. Astfel, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat funcționează, astfel cum s-a menționat anterior, atunci când în al doilea proces se pune în discuție o chestiune rezolvată printr-o hotărâre anterioară și nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Spre deosebire de efectul negativ, cel pozitiv are drept scop prevenirea contrazicerilor la nivelul considerentelor hotărârilor judecătorești. În același timp însă, dată fiind relativitatea efectelor autorității de lucru judecat, se impune să existe identitate de părți, pentru ca aceea ce s-a tranșat jurisdicțional anterior să poată fi opus cu efect obligatoriu în noul proces. În raport cu aspectele arătate, efectul pozitiv sau negativ al lucrului judecat se manifestă doar în ceea ce privește persoanele care au participat la proces. În cauză, sub un prim aspect, se impune constatarea că părțile nu sunt aceleași, contestatorul A. neavând calitatea de parte în primele două dosare. Pe de altă parte, elementul relevant expus în analiza instanței de revizuire este acela că, pentru a opera cazul de revizuire invocat, este necesar ca în al doilea dosar să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța de judecată să fi omis să se pronunțe asupra ei. În acest sens, se constată că în motivarea deciziei a cărei revizuire se solicită, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului București, s-a reținut că, "În ceea ce privește soluțiile pronunțate în dosarele având ca obiect contestațiile la executare formulate de soția apelantului-contestator, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului intimatei de a solicita executarea silită, potrivit extraselor de pe portalul instanțelor, depuse de apelant, tribunalul constată că soluțiile pronunțate în sens contrar în alte dosare nu se impun în cauza de față, atât timp cât respectivele contestații la executare au fost formulate de un alt debitor (C.) și au vizat alte dosare de executare decât cel care face obiectul prezentei contestații la executare (dosarele de executare nr. 791/E/2014, respectiv nr. 795/E/2014)". Or, potrivit art. 430 - art. 432 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat se atașează automat hotărârii prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului, dar și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât și asupra unor chestiuni litigioase, dezlegate în cuprinsul considerentelor. Deși recurentul-revizuent se arată nemulțumit de faptul că instanța de revizuire a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat în cauză, critica nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a tranșat în sens negativ asupra incidenței autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiile anterioare, în cauza ce îi fusese dedusă judecății, astfel încât reanalizarea acesteia în procedura de revizuire, cum de fapt sugerează revizuentul prin ansamblul criticilor din cererea de recurs arondate motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ar însemna o înfrângere a dezlegărilor date cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel asupra chestiunii legate de această incidență. Situația premisă pentru incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este ignorarea hotărârii anterioare: fie aceasta nu a fost cunoscută de instanța care a soluționat cauza, fie autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată în fața acesteia sau, deși a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei. În cazul în care, astfel cum este situația din speță, aspectul autorității de lucru judecat a fost invocat și analizat în al doilea proces, instanța de revizuire nu poate proceda la o analiză a acelorași elemente, întrucât într-o astfel de situație, instanța de revizuire ar încălca autoritatea lucrului judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că înțelege să critice soluția pronunțată de curtea de apel și cu privire la cuantumul onorariului de avocat stabilit în sarcina acestuia, solicitând cenzurarea acestuia, pe motiv că suma la plata căreia ar fi fost obligat ar fi disproporționată în raport cu dificultatea, amploarea și durata cauzei. Astfel, prin cererea de recurs, revizuentul nu a criticat soluția instanței sub aspectul temeiurilor juridice aplicate și care au dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, motiv pentru care afirmațiile recurentului relative la reevaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată nu constituie critici concrete de nelegalitate cu privire la maniera în care instanța de apel a interpretat ori a aplicat prevederile legale în materie. Înalta Curte apreciază că aspectele decelate în această direcție din cererea de recurs reprezintă chestiuni de temeinicie și nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din Codul de de procedură civilă. În același sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În considerente, s-a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanentă, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. Prin urmare, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare sau aplicare a normei juridice, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 sau pct. 5 din C. proc. civ. În concluzie, în raport de toate aceste argumente expuse, Înalta Curte constată că nici motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu își găsește incidența în cauză. Pentru toate aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva sentinței civile nr. 1105A din 31 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.