Decizia nr. 2100/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva deciziei nr. 3472/2024 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată sub nr. x/3/23024 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 18 martie 2024, contestatorii A. și B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 4043 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 3472 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2024 (disjuns din dosarul nr. x/2024) a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București.

Decizia Curții de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia nr. 265 din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 4043 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, revizuenții A. și B. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Învederează că instanța de apel a respins contestația la executare în dosarul nr. x/2019, ca tardivă, dar a motivat soluția în raport cu autoritatea de lucru judecat. Mai susțin că aceeași instanță a apreciat tardivitatea contestației la executare în raport cu data pronunțării deciziei nr. 19/2018 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, potrivit dispozițiilor art. 714 C. proc. civ., termenele curg de la data comunicării actelor de executare. Curtea de apel a respins cererea de revizuire fără a motiva și a analiza temeinic tardivitatea contestației la executare reținută în dosarul nr. x/2019 și obiectul celor două contestații la executare, înregistrate în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2019 Mai susțin că nu au fost avute în vedere de instanță aspectele de fapt învederate de revizuenți, respectiv semnarea cererii de executare silită cu încălcarea dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. de către societatea de colectare creanțe, împrejurarea că pe parcursul judecății au intervenit aspecte noi legate de inopozabilitatea cesiunii de creanță și lipsa încuviințării executării silite, încălcarea drepturilor de consumatori ale recurenților, potrivit O.U.G. nr. 50/2010, prin practicarea procurilor și a semnării cererilor de executare de către societatea de recuperare a creanței, precum și neînfățișarea actelor de către notar și intimați - contractul de cesiune de creanță urmând a fi interpretat ca început de dovadă scrisă împotriva acestora. Recurenții invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004 și învederează că instanța a reținut că în discuție este o eroare de judecată, însă nu a analizat în ce constă această eroare. Recurenții interpretează dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 în sensul în care instanțele de judecată, din oficiu, trebuie să sesizeze instituțiile abilitate în caz de eroare judiciară.

Apărările formulate Prin întâmpinare, intimata C. S.A. a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Procedura de filtru Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că decizia nr. 265A din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este supusă recursului, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu vizează soluția pronunțată prin decizia atacată. În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere. Părțile nu au depus punct de vedere la raport. Prin rezoluția din 14 octombrie 2025, a fost fixat termen de judecată la 20 noiembrie 2025, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului. La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport cu excepția de nulitate, Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri. Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport cu motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.." Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. Recurenții pretind nelegalitatea deciziei recurate și învederează că instanța de revizuire a respins cererea de revizuire fără a motiva și a analiza temeinic tardivitatea contestației la executare reținută în dosarul nr. x/2019 și obiectul celor două contestații la executare, înregistrate în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2019 Totodată, recurenții susțin că nu au fost avute în vedere de instanță aspectele de fapt învederate de aceștia, respectiv semnarea cererii de executare silită cu încălcarea dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. de către societatea de colectare creanțe, împrejurarea că pe parcursul judecății au intervenit aspecte noi legate de inopozabilitatea cesiunii de creanță și lipsa încuviințării executării silite, încălcarea drepturilor de consumatori ale recurenților, potrivit O.U.G. nr. 50/2010, prin practicarea procurilor și a semnării cererilor de executare de către societatea de recuperare a creanței, precum și neînfățișarea actelor de către notar și intimați - contractul de cesiune de creanță urmând a fi interpretat ca început de dovadă scrisă împotriva acestora. Înalta Curte reține că nu au fost formulate critici de nelegalitate care să vizeze soluția pronunțată asupra cererii formulate de revizuenți, susținerile acestora nefiind în măsură să declanșeze controlul judiciar de legalitate specific instanței de recurs, deoarece nu își regăsesc corespondent în soluția și motivarea instanței care a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Astfel, învestită cu soluționarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curtea de apel a avut a analiza dacă cea de-a doua hotărâre invocată de revizuenți (decizia nr. 4043 din 19 decembrie 2023) a nesocotit autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (decizia nr. 4308 din 7 noiembrie 2016), din perspectiva respectării termenului de formulare a contestației la executare. Analizând din acestă perspectivă susținerile revizuenților, instanța a reținut că nu există contrarietate între cele două hotărâri având în vedere specificul cererii de chemare în judecată din ambele dosare, respectiv contestație la executare, precum și faptul că nu există identitate de obiect și cauză în cele două procese. Cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârilor contradictorii, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Prin urmare, susținerea revizuenților vizând nemotivarea și neanalizarea temeinică a tardivității contestației la executare reținute în dosarul nr. x/2019 [cea de-a doua hotărâre în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acesteia, întrucât nu respectă cerința esențială de a se raporta la dezlegările și raționamentele utilizate de curtea de apel. Pentru aceleași considerente, nici aspectele redate în continuare în cuprinsul memoriului de recurs nu constituie veritabile critici de nelegalitate, apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, din moment ce recurenții se rezumă la a invoca faptul că nu au fost avute în vedere de instanță aspectele de fapt învederate de aceștia (semnarea cererii de executare silită cu încălcarea dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. de către societatea de colectare creanțe, împrejurarea că pe parcursul judecății au intervenit aspecte noi legate de inopozabilitatea cesiunii de creanță și lipsa încuviințării executării silite, încălcarea drepturilor de consumatori ale recurenților, potrivit O.U.G. nr. 50/2010, prin practicarea întocmirii procurilor și a semnării cererilor de executare de către societatea de recuperare a creanței, precum și neînfățișarea actelor de către notar și intimați - contractul de cesiune de creanță urmând a fi interpretat ca început de dovadă scrisă împotriva acestora) ceea ce presupune analiza legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nepermisă și, ca atare, nerealizată, în cauză, de instanța de revizuire. Analizând în continuare susținerile din cadrul recursului, Înalta Curte reține că, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenții invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 303/2004, având în vedere că instanța de revizuire a apreciat critica revizuenților vizând neaplicarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 586 din 22 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca fiind o critică ce privește pretinse greșeli de judecată, de interpretare și aplicarea a legii, care nu pot fi valorificate prin intermediul revizuirii. În condițiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia instanței de revizuire, legala învestire a instanței de recurs presupune formularea, în cuprinsul motivării cererii de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității deciziei atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanța de prim control judiciar, care să conducă la reformarea hotărârii. Cum recurenții-revizuenți nu tind la infirmarea considerentelor regăsite în decizia atacată, ci, prin interpretarea greșită a acestora, fac confuzie între o greșeală de judecată și existența unei erori judiciare, ipoteză reglementată de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, instanța de recurs nu poate examina în mod efectiv respectiva susținere, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp aceasta nu constituie o critică propriu-zisă de nelegalitate cu corespondent în considerentele deciziei atacate. Astfel, în condițiile în care alegațiile recurenților nu se grefează pe dezlegările instanței de revizuire, Înalta Curte nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de curtea de apel. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să anuleze recursul declarat de revizuenții B. și A. împotriva deciziei nr. 265A din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.