ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3472/2024

Ședința publică din data de 19 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2024, din data de 07.03.2024, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei de anulare a permisului de ședere temporară cu numărul x, cu consecința menținerii permisului de ședere temporară cu numărul x; în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou permis de ședere temporară.

2.1. Prin sentința civilă nr. 394/PI/2024 din 24.04.2024, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, coroborând dispozițiile art. 51 alin. (1), art. 52 și ale art. 85 din Ordonanța de urgență nr. 194/2002, tribunalul a apreciat că prezenta acțiune este de competența curții de apel, prevăzută expres la art. 85 din O.U.G.

2.2. Prin sentința civilă nr. 386 din data de 16.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale.

S-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul IGI-Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș.

S-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru prounțarea soluției de declinare a competenței, a avut în vedere curtea de apel împrejurarea că prezentul litigiu nu are ca obiect anularea deciziei de returnare, spre a fi incidente dispozițiile art. 83 alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 194/2002, ci anularea actului prin care a fost anulat dreptul de ședere acordat reclamantului, care reprezintă o cerere de drept comun privind anularea unui act administrativ, astfel cum este definit acesta de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554-2004, aflată în competența tribunalului de la domiciliul reclamantului, conform art. 10 din Legea 554/2004.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a contestat decizia de anulare a permisului de ședere temporară cu numărul x, cu consecința menținerii ca legal și temeinic a permisului de ședere temporară cu numărul x, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unui nou permis de ședere temporară.

Tribunalul Timiș a reținut ca temei a soluției de declinare a competenței de soluționare, dispozițiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002 care prevăd că:

"Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă."

Înalta Curte constată că prin dispozițiile arătate se instituie, într-adevăr, o competență materială exclusivă, stabilind că revine curții de apel competența de soluționare în cauzele având ca obiect anularea deciziilor de returnare care, potrivit art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară.

În situația în care legiuitorul instituie, prin norme speciale cum sunt cele prevăzute în O.U.G. nr. 194/2002, anumite proceduri de contestare și competențe care derogă de la normele generale de drept comun, în virtutea caracterului special acestea sunt de strictă aplicare și nu pot fi supuse unei interpretări extensive.

Observă Înalta Curte din Comunicarea nr. x din 28.02.2024 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul Imigrări Timiș și Referatul cu propunere de anulare a cererii de prelungire a permisului de ședere temporară în scop de angajare atașat, că prin aceasta i s-a adus la cunoștință recurentului faptul că dreptul de ședere a fost anulat pentru neîndeplinirea condițiilor legale.

În aceste condiții, astfel cum corect a reținut curtea de apel, întrucât nu ne aflăm în prezenta unei decizii prin care s-a dispus returnarea și fixarea unui termen pentru plecarea voluntară, pentru a fi incident textul prevăzut la art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, Înalta Curte constată că prezenta acțiune se soluționează potrivit normelor generale prevăzute de art. 10 din Legea nr. 554/2004, competența aparținând tribunalului de la domiciliul reclamantului (în raport de rangul autorității emitente).

În consecința, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări al Județului Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.