ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 100/2026

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2026

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 18 martie 2024, contestatorii A. și B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 4043 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 3472 A din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2024 (disjuns din dosarul nr. x/2024) a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 265 A din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 4043 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, revizuenții A. și B. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2100 din 20 noiembrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul declarat de revizuenții B. și A. împotriva deciziei nr. 265A din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 2100 din 20 noiembrie 2025, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024, au formulat contestație în anulare contestatorii A. și B..

Învederează contestatorii că nu au fost citați în dosarul nr. x/2024 și nu au avut posibilitatea de a invoca excepția necompetenței materiale procesuale a secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că au fost prejudiciați.

Contestatorii precizează că au avut convingerea că la termenul din camera de consiliu, în temeiul art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., instanța va invoca din oficiu excepția necompetenței materiale procesuale.

Arată că în ceea ce privește competența materială procesuală a secțiilor instanței supreme, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Hotărârea nr. 99 din 20 septembrie 2018, a statuat că, începând cu 1 octombrie 2018, litigiile ce revin în competența secției I civile și secției a II-a civile se vor repartiza între cele două secții în funcție de lista de obiecte, cu ID corespunzătoare, grupate pe materii juridice, astfel: (i) secției I civile, litigiile din Nomenclatoarele: Civil, Proprietate Intelectuală, minori și familie și (ii) secției a II-a civile, litigiile din Nomenclatoarele: Litigii cu profesioniștii, Faliment, Asigurări Sociale, Litigii de muncă, Drept Maritim și Fluvial și Insolvența persoanei fizice.

Modul de repartizare a cauzelor între cele două secții civile ale instanței supreme, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 99 din 20 septembrie 2018, a fost menținut prin Hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 258 din 19 decembrie 2019 și nr. 191 din 15 decembrie 2021.

Prin urmare, față de împrejurarea că decizia civilă nr. 586 din 22 decembrie 2022 a fost pronunțată de secția a V-a civilă a Curții de Apel București într-un litigiu cu profesioniștii, soluționarea cererii de revizuire ce face obiectul prezentului dosar revine în competența secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, contestatorii fac trimitere la Decizia nr. 631 din 6 martie 2025 a ÎCCJ, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2024.

În concluzie, contestatorii arată că secția a II-a civilă a instanței supreme, specializată în litigii cu profesioniștii, este competentă să soluționeze cererea de revizuire.

Intimata C.- Sucursala București Marriot a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea contestației în anulare, ca netimbrată, "în cazul în care contestatorii nu au depus dovada achitării taxei de timbru".

Totodată, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare arătând că litigiul nu vizează profesioniști.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând contestația în anulare sub aspectul admisibilității căii de atac, în considerarea dispozițiilor art. 503 coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil, în ceea ce privește susținerea intimatei din cuprinsul întâmpinării privind aspectul timbrajului, Înalta Curte reține că părțile au achitat taxa de timbru în cuantum legal, de 100 RON, potrivit art. 26 alin. (1) C. proc. civ., sens în care au depus la dosar chitanța nr. x/26.01.2026 .

În continuare, reținând dispozițiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", Înalta Curte va analiza, cu prioritate, admisibilitatea prezentei căi de atac prin prisma normelor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, care, potrivit mențiunilor din Sistemul ECRIS, este 8 iunie 2015, fiind un proces început sub imperiul noului C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Principiul legalității căii de atac, consacrat de dispozițiile art. 457 C. proc. civ., stabilește că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, sens în care potrivit alin. (1) al normei evocate hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Ca atare, controlul judiciar al hotărârii judecătorești este condiționat, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., de exercitarea căii de atac în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile art. 503 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată împotriva oricăror hotărâri judecătorești definitive [contestația în anulare de drept comun -obișnuită – art. 503 alin. (1) C. proc. civ..], ori poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs și a celor pronunțate de instanțele de apel, atunci când acestea din urmă sunt date fără drept de recurs [contestația în anulare specială – art. 503 alin. (2) C. proc. civ..].

Cu toate acestea, există situații în care legiuitorul a prevăzut expres fie că nu se poate exercita contestație în anulare împotriva unor hotărâri judecătorești, fie că nu se poate exercita nicio cale de atac, nici împotriva unor hotărâri și nici a unor măsuri dispuse de instanță.

O atare situație este cea prevăzută de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în care legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text să nu fie supuse niciunei căi de atac.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei căi de atac(...)".

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În aceste coordonate, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Totodată, liberul acces la justiție nu impune posibilitatea promovării tuturor căilor de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunțată în cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

În cauza pendinte, prin decizia civilă nr. 2100 din 20 noiembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2024, a fost anulat recursul declarat de revizuenții B. și A. împotriva deciziei nr. 265A din 13 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în considerarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținându-se că nu pot fi identificate în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Decizia anterior amintită, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestației în anulare, a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., astfel că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Din interpretarea textului procedural mai sus menționat reiese că, în completul de filtru, se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din același act normativ, precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Astfel, procedura examinării admisibilității recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.

În consecință, Înalta Curte, reținând că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., decizia atacată cu contestație în anulare nefiind supusă niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 493 alin. (5) și art. 503 din același act normativ, va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 2100 din 20 noiembrie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 2100 din 20 noiembrie 2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2026.