ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 807/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 02 decembrie 2024, sub nr. x/2024, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei nr. 2561 din 19 noiembrie 2024 a acestei instanțe, pronunțată în dosarul nr. x/2023, susținând, în esență, că aceasta este potrivnică următoarelor hotărâri definitive:

- deciziei nr. 2039 din 7 octombrie 2021, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021;

- decizia nr. 375 din 1 martie 2023, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022;

- decizia nr. 303 din 16 februarie 2023, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022;

- decizia nr. 2112 din 9 octombrie 2024, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Revizuentul consideră că decizia atacată este nelegală și netemeinică, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. și prevederile art. 430-432 C. proc. civ.

Revizuentul a menționat că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a pronunțat, la 19 noiembrie 2024, decizia a cărei revizuire o solicită, părți fiind A., în calitate de contestator (debitor), și B. - Sucursala București, în calitate de intimată (creditor).

Prin decizia atacată s-a stabilit competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare în favoarea Judecătoriei C., în acord cu dezlegările date prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, având în vedere că, prin încheierea nr. 1565 din 7 aprilie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria C. a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc D., privind pe creditorul B. - Sucursala București și pe debitorul A..

La 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a pronunțat decizia nr. 2039, părți fiind A., în calitate de contestator (debitor), și E. în calitate de intimat (creditor), împreună cu alți intimați.

Prin această decizie s-a stabilit competența de soluționare a respectivei cauze, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București (instanța de la reședința debitorului).

Astfel, decizia a cărei revizuire o solicită este contrară primei hotărâri, respectiv soluției dispuse prin decizia nr. 2039/07.10.2021 a instanței supreme, care a intrat sub autoritate de lucru judecat, dar și soluțiilor dispuse prin deciziile nr. 375/01.03.2023, nr. 303/16.02.2023 și nr. 2112/09.10.2024 ale Înaltei Curți.

Revizuentul a apreciat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă a soluționa contestația, având în vedere faptul că domiciliul în fapt este în sectorul 6, iar instanța trebuie să asigure dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, precum și dreptul de acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.

În caz contrar, aceste drepturi devin iluzorii și formale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 pct. 1 CEDO.

Revizuentul a învederat că, așa cum a reținut și Înalta Curte în decizia nr. 2039/07.10.2021, noțiunea de domiciliu se raportează la locuința unde se găsește în fapt persoana și nu corespunde elementelor ce interesează evidența populației, prin raportare la mențiunile din cartea de identitate, care au numai un caracter de evidență a persoanei respective, potrivit art. 91 C. civ.

A mai arătat că i-ar fi imposibil să se prezinte la termenele de judecată și să se apere, fiindu-i astfel îngrădite dreptul la contradictorialitate și oralitatea, cu consecința prejudicierii sale datorită drumurilor pe care ar trebui să le facă între București și C..

În sensul celor susținute, revizuentul a indicat și a depus practică a instanțelor de judecată în care s-a stabilit, în ceea ce îl privește, competența de soluționare teritorială în București.

Totodată, a învederat că nu deține nicio proprietate, iar faptul că s-a născut în C. nu arată că ar avea domiciliul în fapt acolo, locuința sa principală fiind pe raza sectorului 6 București, conform mențiunii aplicate pe cartea sa de identitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2561 din 19 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, învestită fiind cu examinarea conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria C. și Judecătoria Sectorului 6 București, în legătură cu soluționarea cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimata B. - Sucursala București, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoria C..

Intimata nu a depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei juridic al căii extraordinare de atac promovate, pentru a face posibilă anularea deciziei atacate.

Astfel, revizuentul a pretins că decizia nr. 2561/19.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată ca regulator de competență, contrazice, prin statuările ei, cele stabilite cu autoritate de lucru judecat prin deciziile anterioare nr. 2039/07.10.2021, nr. 375/01.03.2023, nr. 303/16.02.2023 și nr. 2112/09.10.2024, pronunțate, de asemenea, de către instanța supremă în soluționarea unor conflicte negative de competență ivite între instanțe învestite cu soluționarea unor pricini în care acesta figura în calitate de parte (debitor/contestator, după caz).

Fără a indica expres dacă invocă încălcarea manifestării negative ori a celei pozitive ale autorității de lucru judecat, revizuentul s-a limitat doar la a arăta că decizia atacată ar fi contrară actelor jurisdicționale anterioare, care au stabilit competența de soluționare a respectivelor pricini în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

- Verificând, sub un prim aspect, susținerile revizuentului din perspectiva efectului negativ al autorității de lucru judecat, consacrat prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., text de lege potrivit căruia nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, se observă ab initio neîndeplinirea celei dintâi condiții prevăzute de norma de drept analizată, a identității de părți.

Astfel, deși titlurile executorii în baza cărora au fost declanșate executările silite din cele patru dosare au fost pronunțate în litigii în care debitor este revizuentul, creditorii sunt diferiți.

Prin urmare, se constată că, dacă în litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, având ca obiect contestație la executare, au fost părți revizuentul, în calitate de contestator (debitor), respectiv intimata (creditor), în celelalte cauze au figurat în calitate de creditori fie organe fiscale (precum în cauzele în care au fost pronunțate deciziile nr. 375/01.03.2023 și nr. 2112/09.10.2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă), fie persoane fizice (precum în pricinile în care au fost pronunțate deciziile nr. 303/16.02.2023 și nr. 2039/07.10.2021 ale instanței supreme).

Cu toate că lipsa identității de părți face, în sine, inutilă verificarea celorlalte două cerințe legale, analizând comparativ hotărârile pretins potrivnice, se constată în plus că decizia a cărei revizuire se solicită nu încalcă efectul negativ al autorității de lucru judecat a hotărârilor anterioare, întrucât nu există nici identitate de obiect între aceste litigii, în condițiile în care respectivele conflicte negative de competență intervenite între Judecătoria Sectorului 6 București și Judecătoria C. privesc dosare diferite, cu un obiect distinct.

Astfel fiind, se constată, pe de o parte, că pricina în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită are ca obiect contestația la executare prin care partea revizuentă a solicitat anularea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2023 al D., precum și a încheierii nr. 1565/07.04.2023, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. x/2023 (prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc D., privind pe creditorul B. și pe debitorul A. în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit și garanție F. nr. x/14.03.2018, pentru recuperarea sumei de 7.549,05 RON, reprezentând pretenții la care se vor adăuga dobânzi pe zi de întârziere până la achitarea efectivă a debitului, prin toate modalitățile prevăzute de lege).

Pe de altă parte, dosarul nr. x/2021 (în care a fost pronunțată decizia nr. 2039/07.10.2021 a instanței supreme) a avut ca obiect contestația la executare prin care partea revizuentă a solicitat anularea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. x/2020 al G., precum și a încheierii de încuviințare a executării silite nr. 5711/04.12.2020, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. x/2020 (îndreptată prin încheierea nr. 6021/21.12.2020 a aceleiași instanțe), executarea silită fiind demarată în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 4183/06.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, completată prin sentința civilă nr. 5424/05.09.2019 a aceleiași instanțe, și decizia civilă nr. 1604/25.09.2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pentru realizarea obligației de plată a sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

De asemenea, dosarul nr. x/2022 (în care a fost pronunțată decizia nr. 375/01.03.2023 a instanței supreme) a privit contestația la executare formulată de revizuent împotriva executării silite demarate împotriva sa de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mehedinți, în temeiul următoarelor titlurilor executorii nr. x din data de 26.07.2021 (privind suma de 474 RON), nr. x din data de 28.12.2021 (privind suma de 200 RON) și nr. x din data de 10.05.2022 (privind suma de 500 RON), emise conform art. 226 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Dosarul nr. x/2022 (în cadrul căruia a fost pronunțată decizia nr. 303/16.02.2023 a instanței supreme) a avut ca obiect încuviințarea executării silite pornite de H. împotriva revizuentului, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 983/06.04.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019.

Tot astfel, dosarul nr. x/2023 (în care a fost pronunțată decizia nr. 2112/09.10.2024 a instanței supreme) a privit contestația la executare formulată de revizuent împotriva executării silite declanșate împotriva sa de către Consiliul Local Sector 6 București - Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6 București, prin somația nr. x emisă în dosarul de executare nr. x/30.06.2023, urmare a procesului-verbal nr. x/18.01.2023 al Primăriei Municipiului București, Poliția Locală-Serviciul Rutier, prin care i s-a aplicat o sancțiune contravențională pentru abatere rutieră în cuantum de 290 RON.

Față de aceste împrejurări, nu se poate reține că cele cinci litigii îndeplinesc cerința triplei identități, de părți, obiect și cauză, cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca autoritatea de lucru judecat să conducă la anularea hotărârii a cărei revizuire se cere, în considerarea regulii res iudicata pro veritate habetur și a imutabilității jurisdicționale.

De altfel, în ipoteza în care ar fi fost incident, odată reținut, efectul extinctiv al autorității de lucru judecat ar fi oprit judecata din procesul în care a fost pronunțată cea din urmă hotărâre, lăsând fără dezlegare, fie și sub aspectul fixării instanței competențe, respectiva pricină, ceea ce nu poate fi primit, în condițiile în care litigiile își au izvorul în raporturi juridice distincte, după cum s-a arătat.

- Lipsa identității de părți se repercutează, de asemenea, și în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care, deși vizează, în accepțiunea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., o identitate de chestiune litigioasă, adică o legătură cu lucrul judecat anterior, ce se impune în cadrul unei noi judecăți (pentru ca aspectele care au fost supuse dezlegărilor jurisdicționale definitive ale instanței să nu mai poată fi supuse ulterior reevaluării judiciare), presupune, la rândul său, existența acelorași părți litigante.

Aceasta întrucât autoritatea de lucru judecat este subordonată relativității efectelor sale, în sensul de a produce consecințe juridice doar între părțile care au stat în judecată în respectivele pricini.

Astfel fiind, în situația în care unui terț față de proces i s-ar opune dezlegările jurisdicționale date într-o judecată în raport cu care este un simplu terț, s-ar nesocoti principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, care se manifestă doar în relația dintre părți sub ambele aspecte, al obligativității acestor efecte (transpuse pe planul executorialității hotărârii) și respectiv, al lucrului judecat (indiferent că este vorba de efectul negativ sau pozitiv al acestuia).

Mai mult, suplimentar aspectului că în procedurile judiciare în care au fost pronunțate deciziile anterioare celei a cărei revizuire se solicită au figurat, în calitate de creditori, alte persoane față de litigiul pendinte, astfel cum s-a arătat în precedent, în speță nu se poate reține nici existența unei identități de chestiune litigioasă, cât timp pricinile invocate ca fiind opuse sunt guvernate de reguli deosebite în raport cu obiectul distinct al acestora (contestație la executare, respectiv încuviințarea executării silite, după caz), a calității creditorilor (pricinile pretins opuse vizând inclusiv creditori fiscali, în privința cărora sunt reglementate, prin Codul de procedură fiscală, reguli deosebite de urmărire a creanțelor), respectiv a momentului la care au fost pronunțate regulatoarele de competență (în raport cu care se apreciază incidența dezlegărilor obligatorii date prin hotărârile pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judecătorești).

Aceasta este și situația deciziei nr. 2039/07.10.2021 a instanței supreme, care distinct de lipsa identității de părți, de obiect și de cauză cu cel din urmă litigiu, a fost pronunțată anterior momentului publicării în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083/11.11.2021, a Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie, conform prevederilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

Or, cum, în pricina în care a fost pronunțat cel din urmă regulator de competență, contestația la executare silită a fost formulată în 29.05.2023, acesteia îi sunt pe deplin aplicabile dezlegările din mecanismul de unificare a practicii judiciare, anterior referite, motiv pentru care decizia nr. 2039/07.10.2021 a instanței supreme nu prezenta relevanță în cauza în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită nici măcar cu titlu de jurisprudență.

De altfel, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi putut fi opusă cu titlu de practică judiciară, acest aspect era la rândul său unul lipsit de relevanță juridică în condițiile în care jurisprudența nu constituie un reper de evaluare a legalității deciziei atacate, întrucât aceasta nu constituie izvor de drept, potrivit art. 1 C. civ., instanța de judecată fiind suverană în a-și forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecății, în funcție de circumstanțele speței și de regulile de drept aplicabile.

Ca atare, simpla împrejurare că în litigiile anterioare s-a stabilit competența de soluționare de către Judecătoria C., ca instanță de executare, a pricinilor având ca obiect contestație la executare/încuviințare executare silită, în legătură cu proceduri execuționale declanșate de creditori diferiți, în considerarea unor alte titluri executorii, nu înseamnă că, în litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență nu ar mai fi fost ținută să realizeze propria analiză jurisdicțională, în raport cu datele concrete ale speței (ce vizează alte circumstanțe de fapt, în acord cu cele expuse anterior), pentru a determina instanța competentă teritorial să soluționeze pricina, întrucât i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat al deciziilor anterioare.

Cum, pentru a putea opera efectul pozitiv al autorității lucrului judecat, cu efecte în planul revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesară, așadar, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atât identitatea de părți, cât și de chestiune litigioasă, iar, în speță, acestea lipsesc, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de motivul de revizuire invocat.

În realitate, prin demersul său, situat în afara dispozițiilor procedurale în materie, revizuentul pune în discuție dezlegări definitive, nesocotind faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancționează, în ipoteza invocată, încălcarea principiului autorității de lucru judecat, cu consecința restabilirii situației determinate de neobservarea acestuia, iar nu într-o cale de atac de reformare, deschisă controlului de legalitate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2561 din data de 19 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 2561 din data de 19 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2023.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.