ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1527/2024

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a civilă, la data de 25 martie 2021, sub numărul x/3/2021, reclamanții A S.A., B S.R.L. și Centrul C, în contradictoriu cu pârâtul Institutul D, au solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1.064.976 lei rezultate din facturile achitate de către reclamanți, reprezentând plata nedatorată din perioada 2017-2020, respectiv 439.596 lei, reprezentând plata nedatorată de A S.A., 481.010 lei, reprezentând plata nedatorată de Centrul C și 144.370 lei, reprezentând plata nedatorată de B S.R.L.; obligarea pârâtului să achite dobânda legală calculată la debitul dat de fiecare din ordinele de plată și facturile fiscale de la datele menționate în ordinele de plată, actualizată cu rata inflației, și dobânda legală calculată și actualizată cu indicii de inflație la debitul de 1.064.976 lei, până la restituirea sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată.

La termenul din data de 9 decembrie 2021 din dosarul nr. x/3/2021, instanța a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții B S.R.L. și Centrul C și formarea unor dosare separate.

Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 144.370 lei, formulată de reclamanta B S.R.L., a fost înregistrată sub dosar nr. y/3/2021.

Sentința pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă

Prin sentința nr. 463 din data de 15 martie 2022, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru plățile efectuate anterior datei de 25.03.2018; a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta B S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Institutul D; a fost obligat pârâtul la restituirea către reclamanta B S.R.L. a plăților nedatorate, în cuantum de 128.599,98 lei, care se vor actualiza cu rata inflației; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente plăților nedatorate restituite, dobândă calculată separat pentru fiecare plată, de la data efectuării și până la momentul restituirii; a fost respinsă acțiunea cu privire la plățile efectuate anterior datei de 25.03.2018, în sumă totală de 7.240 lei, ca prescrisă; a fost respinsă acțiunea cu privire la suma de 8.530,02 lei, ca neîntemeiată; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.677 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru aferentă plăților nedatorate restituite.

Decizia Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Prin decizia nr. 532 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul formulat de pârâtul Institutul D împotriva sentinței civile nr. 463 din data de 15 martie 2022, pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă; a fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect plățile efectuate ulterior datei de 25 martie 2018; au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 532 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta B S.R.L.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că instanța de apel a reținut, în mod eronat, că înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură decizia nr. 88 din 21 aprilie 2011, emisă de directorul general al Institutul D, act administrativ în sensul art. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2994 a contenciosului administrativ, nu este posibilă, efectele acesteia producându-se pe deplin până la anularea de către instanța de judecată, sesizată în condițiile art. 1 alin. (1) din același act normativ, sens în care reclamanta ar fi trebuit să formuleze un capăt de cerere distinct.

Arată că intimatul pârât nu este o instituție statală și, prin urmare, decizia în cauză nu a emanat de la un organ al administrației publice, în temeiul puterii publice de stat, pe baza și în vederea executării legii, fiind vorba de un act juridic cu caracter pur intern al institutului, care nu poate fi atacat în justiție în baza Legii contenciosului administrativ.

Instanța de fond, în raport de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., nu putea să rețină că decizia nr. 88 din 21 aprilie 2011 este legală.

Învederează că tarifele percepute de reclamantă nu au avut un suport legal, nefiind probată existența notei de fundamentare întocmite de secretariatul tehnic al Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții (CTPC), care să stea la baza emiterii deciziei contestate, și nici aprobarea Consiliului de administrație și avizul direcției de specialitate din cadrul ministerului coordonator.

Afirmă că instanța de apel a constatat că plățile efectuate de recurentă au avut ca temei tarifele percepute pentru activități privind secretariatul tehnic al CTPC, însă nu a motivat de ce erau facturate servicii de analiză și documentație în vederea introducerii în Registrul Național al Produselor pentru Construcții (RNPC), care nu a existat niciodată.

Susține că secretariatul tehnic al CTPC desfășura activități constând în primirea și înaintarea documentației privind calitatea în construcții (agremente tehnice), în vederea avizării acestora de către CTPC și, deși avizarea agrementelor tehnice se efectua de către CTPC, intimatul a condiționat primirea și înaintarea documentelor de plata unor taxe, fără a avea o bază legală și fără a exista o relație contractuală cu acesta.

Arată că tarifele nu sunt fundamentate de CTPC, beneficiarul acestora, cum este prevăzut, în mod expres, în art. 44 din Regulamentul CTPC, aprobat prin Ordinul nr. 1296/2004, ci de directorul general al intimatului, în mod aleatoriu, iar avizul este dat tot de directorul general al intimatului, nu de direcția din minister, conform actului de înființare a Institutului D.

Învederează că, în mod eronat, instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1341 C. civ., deși reține în considerentele hotărârii că mențiunile din cuprinsul facturilor emise de apelant către intimat fac referire expresă la servicii de analiză a documentației în vederea introducerii în RNPC, nu și la servicii de natura celor indicate de apelant.

Afirmă că intimatul nu a fost abilitat prin nicio dispoziție legală sau statutară să efectueze avizarea agrementelor tehnice în construcții și să perceapă sume de bani în acest sens, cum eronat a reținut instanța de apel, care a constatat că facturile emise de pârât, a căror contravaloare este solicitată de reclamantă, se referă la activități ce intră în domeniul art. 44 din Regulamentul de organizare și funcționare al CTPC, aprobat prin Ordinul MDRT nr. 1269/2011, pentru asigurarea Secretariatului Tehnic al CTPC, atribuție ce intră în sarcina pârâtului.

Precizează că taxa percepută ca înscriere în RNPC, stabilită prin decizia nr. 88 din 21 aprilie 2011, nu are nicio legătură cu procesul de avizare a agrementelor tehnice, iar valoarea tarifelor pentru înscriere în RNPC nu a fost avizată de ministerul de resort, potrivit art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 1398/2009 de înființare a Institutului D. Mai arată că intimatul nu gestionează nicio bază de date privind RNPC, tarifele fiind percepute fără niciun temei legal.

Susține că decizia nr. 88/2011 a fost dată în baza H.G. nr. 622/2004, abrogată în anul 2017 prin art. 38 din H.G. nr. 668/2017.

Învederează că prin H.G. nr. 668/2017, coroborată cu H.G. nr. 750/2017 anexa 5, prin aprobarea unui nou regulament CTPC nu mai sunt stabilite tarife pentru introducerea în baza de date a agrementelor tehnice, bază de date ce nu a funcționat niciodată.

Consideră că, potrivit art. 20 din procedura PAT 4, aprobată prin Ordinul MTCT nr. 1889/2004, cheltuielile pentru avizare sunt suportate de organismele elaboratoare de agrement tehnic și, prin urmare, sunt cheltuieli de avizare și nu tarife de registru.

Concluzionează că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, întrucât datoria nu a existat din punct de vedere juridic, iar plata a fost făcută din eroare. Urmare a efectuării plății nedatorate, se naște obligația restituirii a ceea ce s-a primit, poziția pârâtului putând fi interpretată ca rea credință, în condițiile în care a primit plata, deși știa că nu este datorată, urmare a notificărilor reclamantei.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul Institutul D solicită respingerea recursului, ca nefondat, susținând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a învestit instanța cu un capăt de cerere prin care să ceară anularea deciziei nr.88/21.04.2011, ci doar obligarea pârâtului la plata sumei de 144.370 lei, precum și la plata dobânzii legale și actualizarea debitului cu indicele de inflație.

Învederează că, astfel, reclamanta a formulat o cerere care nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin rezoluția din 28 februarie 2024, a fost fixat termen de judecată la 30 mai 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea cu care a sesizat instanța în prezenta cauză, reclamanta a solicitat restituirea sumelor de bani achitate în temeiul unor facturi emise de pârât pe numele acesteia, în baza deciziei nr. 88/21.04.2011, pentru „analiză documentație în vederea introducerii în RNPC”, pe considerentul că i-au fost pretinse fără nicio bază legală, întrucât taxa percepută pentru înscrierea în Registrul Național al Produselor pentru Construcții (RNPC) nu are nicio legătură cu procesul de avizare a agrementelor tehnice; tarifele pentru înscrierea în RNPC au fost stabilite prin decizia nr. 88/21.04.2011 fără avizul ministerului de resort și fără existența notei de fundamentare întocmite de secretariatul tehnic al Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții; pârâtul nu gestionează nicio bază de date, iar o astfel de bază nu se regăsește în H.G. nr. 668/2017; din anul 2017, pârâtul se află în coordonarea Ministerului Cercetării și Inovării, motiv pentru care nu mai putea fi ordonator de credite pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, potrivit legii; prin încasarea acestor tarife, pârâtul practică o concurență neloială față de celelalte organisme care elaborează agremente tehnice în construcții.

Instanțele fondului au reținut, în conturarea cadrului factual, că pârâtul asigură secretariatul tehnic al CTPC și, în temeiul deciziei nr. 88/21.04.2011 emise de Institutul D, încasează tarifele aferente operațiunilor enunțate la art. 44 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții, aprobat prin Ordinul MDRT nr. 1269/2011, pentru prestarea acestor activități.

Totodată, au constatat că facturile fiscale emise de către pârât, a căror contravaloare este solicitată de reclamantă, se referă la activități ce intră în domeniul art. 44 de mai sus, pentru asigurarea secretariatului tehnic CTPC, atribuție ce intră în sarcina pârâtului.

Prima instanță a apreciat că decizia nr. 88/21.04.2011 nu respectă dispozițiile art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 1398/2009, astfel încât tarifele percepute de la reclamantă nu au un suport legal, aceasta fiind îndreptățită la restituirea plăților nedatorate, în cuantum de 128.599,98 lei.

Analizând critica formulată de pârât vizând depășirea limitelor învestirii instanței de fond, curtea de apel a constatat că, prin examinarea legalității deciziei nr. 88/21.04.2011, tribunalul a încălcat dispozițiile art. 9 C. proc. civ., depășind obiectul și limitele procesului, astfel cum acestea au fost stabilite prin cererea de chemare în judecată de către reclamantă.

Ca efect al înlăturării celor constatate de prima instanță relativ la nelegalitatea deciziei de stabilire a tarifelor practicate de pârât, instanța de apel a reținut că cerințele prevăzute de dispozițiile art. 1341 C. civ. pentru constatarea plății nedatorate nu sunt îndeplinite în cauză întrucât există un raport juridic între părți care să includă obligațiile ce au fost stinse prin plățile a căror restituire a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta a criticat decizia instanței de apel din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art. 1341 C. civ., susținând că datoria nu a existat din punct de vedere juridic, iar plata a fost făcută din eroare.

Critica astfel formulată, încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Înalta Curte, raportându-se la pretenția dedusă judecății, reține că plata nedatorată este reglementată de dispozițiile art. 1341 C. civ., iar efectul principal se regăsește în alin. (1) al art. 1341 potrivit cu care cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.

Cel care susține că a avut loc o plată nedatorată trebuie să facă proba caracterului nedatorat al plății, răsturnând astfel prezumția plății efectuate cu intenția de a stinge o datorie (existentă), condiție ce rezultă din dispozițiile art. 1341 alin. (3) C. civ., potrivit căruia se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenția de a stinge o datorie proprie.

Astfel, dreptul la acțiunea în restituire plată nedatorată (acțiunea în repetițiune) este recunoscut doar persoanei care plătește din eroare, în lipsa oricărei înțelegeri, având credința că este debitoare și că datorează plata.

Prin urmare, această condiție nu este îndeplinită atunci când plata reprezintă aducerea la îndeplinire a unei obligații convenționale sau legale a persoanei care a efectuat-o.

Înalta Curte reține că, în speță, plata a fost pretinsă și apoi efectuată în baza facturilor fiscale emise pentru servicii de analiză documentație în vederea introducerii în RNPC, stabilite conform deciziei nr. 88/21.04.2021 de către Institutul D, care asigura, la acel moment, secretariatul tehnic al Consiliului Tehnic Permanent pentru Construcții, potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 1398/2009.

Prin urmare, constatând că suma solicitată a fi restituită a fost plătită de partea reclamantă în considerarea existenței unui temei juridic al plății, reprezentat de facturile emise pârât, instanța de apel a reținut, în mod legal, că nu sunt incidente dispozițiile art. 1341 C. civ., iar acțiunea în repetițiune nu poate fi primită.

Faptul că obligația pe care reclamanta a executat-o nu ar fi valabilă, fiind întemeiată pe un act emis contrar legii, astfel cum susține recurenta, nu prezintă relevanță în cazul unei acțiuni întemeiate pe faptul juridic al plății nedatorate, când se cer întrunite următoarele condiții: să existe o plată, adică prestația efectuată de solvens să aibă semnificația unei plăți, fie că aceasta constă în remiterea unei sume de bani, fie în remiterea unui bun material, fiind necesar ca plata să fie efectuată cu voința fermă de a stinge o datorie; datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens; plata să fi fost făcută din eroare, în lipsa oricărei înțelegeri, ceea ce înseamnă ca solvensul să fi avut credința că este debitor al accipiensului.

Sub un alt aspect, se reține că în cadrul procesual configurat în cauză de reclamantă, nu se poate înlătura pe considerente de nelegalitate decizia nr. 88/21.04.2011, în baza căreia au fost emise facturile fiscale ce au constituit cauza juridică a plății.

Aceasta întrucât, astfel cum, în mod corect a reținut instanța de apel, singura pretenție din cererea de chemare în judecată a constat în solicitarea de restituire a sumelor achitate către pârât, reprezentând contravaloarea serviciilor de analiză a documentelor în vederea introducerii în Registrul Național al Produselor pentru Construcții, iar în lipsa unui capăt de cerere prin care să se solicite anularea deciziei nr. 88/21.04.2021 emise de pârât, înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul în cauză nu este posibilă, efectele producându-se pe deplin până la anularea acestuia de către instanța de judecată.

Invocarea, de către recurent, a faptului că pârâtul nu este o instituție statală, astfel încât decizia în cauză nu a emanat de la un organ al administrației publice, în temeiul puterii publice de stat, pe baza și în vederea executării legii și nu poate fi atacată în justiție în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cum a reținut instanța de apel, nu este în măsură să contureze o altă dezlegare în cauză, din moment ce și în ipoteza în care decizia emisă de recurentă ar fi calificată drept act juridic civil, concluzia este, în esență, aceeași, anume că actul în temeiul căruia a fost efectuată plata este prezumat valid, în cauză nefiind formulată o acțiune în anulare împotriva sa.

Relativ la celelalte susțineri ale recurentei, vizând lipsa notei de fundamentare din partea CTPC, conform dispozițiilor art. 44 din Regulamentul CTPC, aprobat prin Ordinul nr. 1296/2004 și lipsa unei abilitări a intimatului printr-o dispoziție legală sau statutară să efectueze avizarea agrementelor tehnice în construcții și să perceapă sume de bani în acest sens, se constată că acestea nu prezintă relevanță în analiza legalității hotărârii recurate, raportat la ceea ce s-a reținut anterior cu privire la cadrul procesual obiectiv stabilit în cauză și la prezumția de legalitate de care se bucură decizia în baza căreia au fost emise facturile fiscale achitate de reclamantă.

Recurenta susține, prin motivul de recurs ce se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel a constatat că plățile efectuate de aceasta au avut ca temei tarifele percepute pentru activități privind secretariatul tehnic al CTPC, însă nu a motivat de ce erau facturate servicii de analiză și documentație în vederea introducerii în Registrul Național al Produselor pentru Construcții (RNPC), care nu a existat niciodată.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Prin urmare, acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale de motivare a hotărârii judecătorești, obligație consacrată și de jurisprudența CEDO, motivare ce constituie pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac.

Contrar celor afirmate de recurent, din verificarea considerentelor deciziei atacate Înalta Curte reține că instanța de apel a arătat, cât privește critica prin care s-a susținut că probele administrate nu demonstrează într-un mod lămuritor titlul cu care au fost plătite sumele a căror restituire a solicitat-o intimata-reclamantă, că este nefondată teza expusă, având în vedere mențiunile din cuprinsul facturilor emise chiar de către apelant, ce fac referire expresă la servicii de analiză a documentației în vederea introducerii în Registrul Național al Produselor pentru Construcții, nu și la servicii de natura celor indicate de apelant.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B S.R.L. împotriva deciziei nr. 532 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B S.R.L. împotriva deciziei nr. 532 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 6 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.