ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1273/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 112 C. proc. civ. de la 1865, art. 654, art. 669 și art. 670 C. civ. de la 1864 și Legea nr. 36/1995.

Prin sentința civilă nr. 6033 din 01.04.2010, Judecătoria Timișoara a admis exceptia de necompetență materială și a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența în soluționarea cauzei.

La 04.02.2011, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare in judecată, arătând că renunță la capătul de cerere privind anularea certificatului de moștenitor nr. x/2002, eliberat de BNP C. Cluj-Napoca și că solicită doar anularea certificatului de calitate de mostenitor eliberat de BNP D. din Timisoara sub nr. x/1996, iar, urmare a anulării acestui certificat, să se constate că imobilul situat in Timisoara, str. x, înscris în Cartea funciară nr. x a mun. Timisoara, nr. top x-9961, nu a fost preluat de Statul Roman de la antecesorii pârâtului B., rectificarea Cărții funciare în sensul revenirii la situația anterioară pronunțării deciziei civile 1006 din 25.06.2003 și, în consecință, reînscrierea dreptului său de proprietate.

De asemenea, la termenul din 25.03.2011, reclamanta a renunțat și la capătul de cerere privind constatarea faptului că imobilul situat în Timisoara, str. x, înscris în Cartea funciară nr. x a mun. Timisoara, nr. top x-9961, nu a fost preluat de Statul Roman de la antecesorii pârâtului B..

Prin sentința civilă nr. 3205 din 03.06.2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantă. De asemenea, a fost respinsă cererea pârâtului B. pentru obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 18.07.2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A. privind notele grefierului din ședința publică din 03.06.2011.

Prin încheierea din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată formulată de reclamantă în temeiul art. 24 alin. (1), art. 25, art. 26 și art. 27 pct. 1 și 7 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia civilă nr. 97 din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins apelul formulat de reclamantă.

Instanța de apel a motivat că prima instanță, în mod just, a reținut puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 613/2007, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, privind preluarea imobilului de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950 de la F., antecesoarea pârâtului B. (bunica maternă). Prin urmare, instanța de apel a reținut că această chestiune litigioasă tranșată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, nu poate face din nou obiectul unei cercetări judecătorești, opunându-se puterea de lucru judecat.

În privința cererii de constatare a nulității certificatului de calitate de moștenitor nr. 98/2006, instanța de apel a reținut că acțiunea este prescriptibilă având în vedere motivele de nulitate relativă invocate de reclamantă și că termenul de prescripție a fost depășit.

A mai reținut instanța de apel că prima instanță în mod corect a stabilit că în eventualitatea admiterii primelor capete de cerere din acțiunea reclamantei, nu s-ar putea dispune revenirea la situația anterioară în cartea funciară, respectiv a reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului întrucât contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei a fost constatat nul printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care nu a fost desființată.

Referitor la încheierea din 18.07.2011, prin care Tribunalul Timiș a respins cererea formulată de reclamanta A. pentru îndreptarea erorilor materiale din notele din caietul grefierului din ședința din 03.06.2011, instanța de apel a constatat că soluția este temeinică și legală întrucât notele de ședință ale grefierului au fost verificate și vizate de președintele completului de judecată și se prezumă că ele conțin dezbaterile ce au avut loc în acea ședință.

Totodată, curtea de apel a reținut că pretinsele neregularități indicate de reclamantă a fi erori materiale, nu sunt de natură a influența în vreun fel soluția dată în cauză.

Prin încheierea din 31 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind îndreptarea erorilor materiale din caietul grefierului din ședința publică din 25.04.2012. Totodată, a fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din încheierea din ședința de la 25.04.2012 și s-a dispus îndreptarea erorii în sensul că în calitate de reprezentant al pârâtului B. va fi trecut avocatul G., care a participat la dezbateri și a pus concluzii asupra recursului, în locul avocatei H., cum din eroare s-a consemnat. În rest, a fost respinsă cererea de îndreptare a erorilor materiale din încheierea din ședința de la 25.04.2012.

În considerarea motivului de casare prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, recurenta susține că hotărârea atacată cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, fiind străine de natura pricinii.

Recurenta susține că instanțele fondului au respins acțiunea reținând puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei 613 din 11.06.2007, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2006. Însă, cele două dosare nu au nicio legătură, întrucât dosarul nr. x/2002, în care s-a pronunțat decizia menționată, a avut ca obiect anularea unui contract de vânzare cumpărare, în timp ce prezentul dosar are ca obiect constatarea nulității absolute a unui certificat de moștenitor.

Recurenta mai arată că judecătorul, potrivit principiului disponibilității, are obligația de a administra doar probele care au o legătură cu obiectul cauzei, iar motivarea hotărârii trebuie să aibă la bază probele administrate și să fie în legătură cu obiectul cauzei. Or, în cauză au fost administrate probe în dovedirea falsității certificatului de moștenitor, iar motivarea trebuie să aibă în vedere probele administrate în legătură cu legalitatea certificatului de moștenitor și nu considerentele deciziei nr. 613 din 11.06.2007, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2006.

Prin urmare, recurenta susține că hotărârea cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, fiind străine de natura pricinii, în sensul prevăzut de motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Totodată, potrivit recurentei, o astfel de hotărâre care cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei întrunește și condițiile prevăzute de motivele de casare de la 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

În continuare, recurenta prezintă situația de fapt și probele administrate la instanțele de fond.

De asemenea, recurenta a solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr. x/2012 al Judecătoriei Timișoara potrivit dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.

La 14.03.2013 intimații Statul Român, prin Municipiul Timișoara, prin Primar și prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara au depus întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Prin concluziile scrise depuse la 18.03.2013, pârâtul B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 11.07.2012.

Prin încheierea nr. 1144 din 19 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009, a fost scoasă cauza de pe rol și a fost înaintat dosarul spre competentă soluționare secției I a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea nr. 2232 din 16 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, a fost scoasă de pe rol cauza și a fost înaintat dosarul spre competență soluționare, secției a II-a Civile.

Prin încheierea din 3 decembrie 2013 s-a dispus suspendarea recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2012 al Judecătoriei Timișoara, iar prin încheierea din 07.06.2016 s-a menținut măsura suspendării judecării recursului.

La 23.03.2022, respectiv 25.03.2022, intimatul pârât B. și recurenta-reclamantă au formulat cereri de repunere pe rol a recursului, soluționate la termenul din ședința de la 24 mai 2022.

Înalta Curte, analizând decizia și încheierile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În ceea ce privește criticile referitoare la încheierea din 18 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte nu le poate primi fiind inadmisibile.

În cauză, prin încheierea din 18.07.2011, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta A. privind notele grefierului de ședință din ședința publică din 03.06.2011.

Împotriva acestei încheieri reclamanta a formulat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 97 din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009.

Prin urmare, împotriva încheierii recurate a fost exercitată calea de atac a apelului iar prin exercitarea căii de atac extraordinare a recursului împotriva aceleiași încheieri și nu a soluției din apel se încalcă principiul unicității căii de atac, întrucât calea de atac împotriva unei hotărâri poate fi promovată o singură dată.

De asemenea, potrivit art. 281

3

C. proc. civ. de la 1865, "încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și 281

1

, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281

2

sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea."

Având în vedere că decizia pentru care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale a fost dată cu apel și încheierea recurată este supusă aceleiași căi de atac potrivit dispozițiilor evocate, cale de atac care, de altfel, a fost exercitată și soluționată.

Totodată, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 privind obiectul recursului, "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului".

Față de prevederile menționate, obiectul recursului este clar delimitat, în sensul că pot fi atacate cu recurs doar anumite hotărâri, respectiv hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

În consecință, prevederile legale evocate nu permit declararea unui recurs împotriva unei încheieri de îndreptare a erorii materiale strecurate într-o hotărâre supusă căii de atac a apelului, aceasta neîncadrându-se în ipotezele prevăzute la art. 299 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Având în vedere principiul legalității căii de atac, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, iar o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, Înalta Curtea constată că nu este admisibilă atacarea unei încheieri prin care a fost soluționată cererea de îndreptare a erorii materiale de către tribunal, prima instanță sesizată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată inadmisibilitatea atacării cu recurs a încheierii din 18.07.2011, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2009, nefiind aduse critici modului de soluționare a apelului împotriva acestei încheieri.

Nici motivele privind încheierile din 6 martie 2012 și 31 mai 2012, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, nu pot fi primite.

Prin încheierea din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, s-a respins cererea de recuzare a membrilor completului de judecată formulată de reclamantă în temeiul art. 24 alin. (1), art. 25, art. 26 și art. 27 pct. 1 și 7 C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit recurentei, curtea de apel în mod greșit a respins cererea de recuzare a completului de judecată care a soluționat calea de atac a apelului, întrucât din modalitatea de motivare a deciziei recurate rezultă că președinta completului are un interes în cauză, aceasta fiind cea care a făcut parte și din completul de judecată care a pronunțat în recurs decizia nr. 613/2007.

Verificând încheierea recurată, se constată că s-a reținut faptul că judecătorii recuzați nu și-au expus părerea cu privire la soluția pe care ar adopta-o. În acest sens, s-a reținut că împrejurarea că unul din membrii completului a pronunțat decizia nr. 613/2007 nu este în măsură a se încadra în motivul de incompatibilitate prevăzut la art. 27 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

Motivele de nelegalitate expuse de reclamantă se rezumă la reiterarea dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 privind pronunțarea într-o altă cauză a unui membru al completului și la modul de soluționare și redactare al deciziei criticate, pronunțate ulterior fără să fie expuse pretinsele erori de judecată în soluționarea cererii de recuzare de către completul sesizat cu această cerere incidentală, în sensul art. 304 din același cod.

Totodată, criticile privind încheierea din 31 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind îndreptarea erorilor materiale din caietul grefierului din ședința publică din 25.04.2012 și fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din încheierea din ședința de la 25.04.2012, urmează a fi înlăturate, întrucât recurenta nu a relevat prin raționamente logico-juridice încălcarea unor reguli de drept, potrivit art. 304 C. proc. civ.

Criticile recurentei privind considerentele străine de natura pricinii cuprinse în decizia recurată, care în opinia acesteia nu ar avea nicio legătură cu obiectul cauzei, subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, nu sunt fondate.

Potrivit recurentei, instanța de apel a respins apelul reținând în mod greșit argumentele primei instanțe privind puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 613 din 11.06.2007, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2006, deși cele două dosare nu au nicio legătură.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze probele administrate în dovedirea nulității certificatului de calitate succesorală.

Verificând decizia recurată, se constată că instanța de apel a respins apelul reclamantei reținând puterea de lucru judecat a celor statuate prin decizia 613 din 11.06.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2006, privind preluarea imobilului în litigiu de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, de la F., antecesoarea pârâtului B..

Totodată, se reține că prin cererea de chemare în judecată și prin apelul promovat, reclamanta a contestat valabilitatea certificatului de calitate succesorală, susținând că pârâtul B. nu ar fi fost succesorul proprietarilor imobilului în litigiu de la data decretului de naționalizare a imobilului.

Înalta Curte reține că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe constatarea definitivă a instanței privind identitatea proprietarei F. și legăturile de filiație ale succesorului pârât.

Contrar celor susținute de recurentă, se reține că între considerentele reținute cu putere de lucru judecat din decizia evocată și prezentul litigiu există o strânsă legătură, întrucât instanțele de judecată în mod irevocabil au statuat asupra aspectelor invocate de reclamantă ca motive de anulare a certificatului de calitate de moștenitor, în cadrul acțiunii introductive.

În consecință, se constată că decizia recurată nu cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul pricinii în sensul art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

De altfel, corect observă instanța de apel că nici soluționarea acțiunii în sensul pretins de reclamantă nu ar putea conduce, automat la reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei fiind anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

De asemenea, criticile recurentei privind lipsa triplei identități referitoare la obiect, cauză și părți, prevăzută la art. 163 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, privind excepția litispendenței, nu sunt fondate, întrucât în cauză instanțele devolutive au reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat care se manifestă ca o prezumție, mijloc de probă în dezlegarea aspectelor litigioase din raporturile juridice deduse judecății, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se impune în al doilea litigiu care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are strânsă legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Manifestarea puterii de lucru judecat ca o prezumție vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea litigiu, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în mod corect că nu erau incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. de la 1865 și puterea de lucru judecat a considerentelor din decizia 613 din 11.06.2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, aspecte care se impun în prezentul litigiu, fără posibilitatea de a mai fi contrazise.

Prin urmare, motivarea instanței de apel nu cuprinde considerente care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, răspunde motivelor din apelul formulat de reclamantă și este conformă dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, nefiind cazul unor motive străine de natura pricinii cuprinse în hotărârea atacată, contrar celor susținute de recurentă.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu considerentele instanței de apel nu echivalează cu incidența unor motive străine de natura pricinii și nu determină aplicarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, astfel încât critica întemeiată pe aceste dispoziții legale va fi respinsă ca nefondată.

Motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, sunt invocate formal, urmând a fi înlăturate, în lipsa unor critici care să se încadreze în aceste dispoziții legale.

Modificarea hotărârii atacate se poate cere pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865 "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" iar pentru cel prevăzut la art. 304 pct. 9 din același cod "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs. Prin urmare, nu pot fi primite motivele suplimentare depuse în cursul judecății de reclamantă prin notele de ședință, în dezvoltarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

În susținerea motivelor de casare astfel cum sunt formulate prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2012 la curtea de apel, recurenta reiterează situația de fapt și demersurile efectuate pentru a dovedi că pârâtul B., nu este adevăratul succesor al foștilor proprietari ai imobilului în litigiu și, în consecință, ar fi întemeiată solicitarea de anulare a certificatului de moștenitor.

Prin urmare, recurenta nu precizează în ce constau greșelile de judecată prin identificarea ipotezelor prevăzute de motivele de recurs invocate, de strictă interpretare, astfel că susținerile acesteia nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul prevăzut de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865, ci o reiterare a susținerilor de la instanțele de fond, care au primit o soluționare din partea acestora.

Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la elementele de fapt și prin care se solicită reaprecierea probatoriului administrat. Or în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, sub aspectul respectării regulilor de drept.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 18 iulie 2011, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2009, precum și împotriva încheierilor din 6 martie 2012 și 31 mai 2012 și a deciziei civile nr. 97 din 2 mai 2012, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009.

Referitor la cererea intimatului-pârât B. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată."

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs, Înalta Curte constată că intimatul-pârât nu a depus la dosarul cauzei dovezi din care să rezulte efectuarea cheltuielilor de judecată în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-pârât privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 18 iulie 2011, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția Civilă, în dosarul nr. x/2009, precum și împotriva încheierilor din 6 martie 2012 și 31 mai 2012 și a deciziei civile nr. 97 din 2 mai 2012, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2009.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimatul-pârât B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.