ÎCCJ, Decizia nr. 49/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 575

din 27 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3608/1/2010 a fost respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de petenta S.A. Inotești și ,ca nefondat, recursul

declarat de petentul D.M., împotriva sentinței nr. 247 din 18 februarie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul

nr. 9801/1/2009, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că prin sentința nr. 247 din 18 februarie

2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă,

ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petentul D.M. împotriva rezoluției

nr. 707/P/2009 din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe, petenta a formulat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin

decizia nr. 575 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că, în speță, S.A. Inotești nu

putea formula recurs împotriva sentinței nr. 247 din 18 februarie 2010 a Secției

penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neavând calitatea procesuală de

parte vătămată, calitate ce revenea numai petentului D.M.

Împotriva deciziei

nr. 575 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Completul de 9 Judecători, petenta S.A. Inotești a formulat contestație în

anulare, susținând că ”din motive medicale a necesitat deplasarea la toaletă și

cu greutate coborârea și urcarea, că judecătorul J.P. a fost recuzat și că are

3 dosare penale, iar președintele completului are, de asemenea 3 dosare penale”

, invocându-se cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a),

b) și d) C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a), b) și d)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Una dintre aceste

condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie

dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.

Raportând aspectele

teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a

cazurilor de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) b), și d) și

formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța

de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității

contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de

lege, care se referă exclusiv la : a) neîndeplinirea în condițiile legii a

procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul ; b)

imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și

de a încunoștința instanța despre această împiedicare ; c) situația în care

instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i)

1

, cu privire la

care existau probe în dosar ; d) situația în care împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care

la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Analizând

înscrisurile aflate în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul

de 9 judecători, în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se solicită

se constată că pentru termenul la care s-a judecat recursul (27 septembrie

2010) procedura de citare a fost legal îndeplinită cu contestatoarea S.A. Inotești,

potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. pen.

Așadar, cazul de

contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în

speța de față, nedovedindu-se contrariul tezei anterior precizate.

Criticile de fond ale

soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de

contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici

celelalte critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din

cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită

una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea

în principiu a contestației în anulare,

potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen

.

În consecință, Înalta

Curte

va respinge ca inadmisibilă contestația în

anulare formulată de

formulată

contestatoarea

S.A. Inotești împotriva deciziei nr. 575 din 27 septembrie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 3608/1/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată

la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.A. INOTEȘTI

împotriva deciziei nr. 575 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3608/1/2010.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.