ÎCCJ, Decizia nr. 49/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 49/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 24 ianuarie 2011
Asupra contestației
în anulare de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 575
din 27 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3608/1/2010 a fost respins, ca
inadmisibil, recursul declarat de petenta S.A. Inotești și ,ca nefondat, recursul
declarat de petentul D.M., împotriva sentinței nr. 247 din 18 februarie 2010
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul
nr. 9801/1/2009, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către
stat.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut că prin sentința nr. 247 din 18 februarie
2010 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă,
ca tardiv introdusă, plângerea formulată de petentul D.M. împotriva rezoluției
nr. 707/P/2009 din 29 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, cu obligarea
acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei
sentințe, petenta a formulat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin
decizia nr. 575 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, cu motivarea că, în speță, S.A. Inotești nu
putea formula recurs împotriva sentinței nr. 247 din 18 februarie 2010 a Secției
penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neavând calitatea procesuală de
parte vătămată, calitate ce revenea numai petentului D.M.
Împotriva deciziei
nr. 575 din 27 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Completul de 9 Judecători, petenta S.A. Inotești a formulat contestație în
anulare, susținând că ”din motive medicale a necesitat deplasarea la toaletă și
cu greutate coborârea și urcarea, că judecătorul J.P. a fost recuzat și că are
3 dosare penale, iar președintele completului are, de asemenea 3 dosare penale”
, invocându-se cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. a),
b) și d) C. proc. pen.
Examinând în
principiu contestația în anulare formulată în temeiul art. 386 lit. a), b) și d)
C. proc. pen., Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Conform
dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a
contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a
cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea
procesual-penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,
precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac
exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Una dintre aceste
condiții este ca motivul pe care se sprijină contestația în anulare să fie
dintre cele prevăzute expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen.
Raportând aspectele
teoretice prezentate speței de față, se constată că invocarea formală a
cazurilor de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) b), și d) și
formularea de critici privind modul de soluționare a cauzei de către instanța
de recurs nu pot reprezenta temeiuri pentru constatarea admisibilității
contestației în anulare, neregăsindu-se printre cele 5 motive prevăzute de
lege, care se referă exclusiv la : a) neîndeplinirea în condițiile legii a
procedurii de citare a părții la termenul când s-a judecat recursul ; b)
imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul de judecare a recursului și
de a încunoștința instanța despre această împiedicare ; c) situația în care
instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului
penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i)
1
, cu privire la
care existau probe în dosar ; d) situația în care împotriva unei persoane s-au
pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă și e) situația în care
la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,
inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie
potrivit art. 385
14
alin. (1)
1
ori art. 385
16
alin. (1) C. proc. pen.
Analizând
înscrisurile aflate în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul
de 9 judecători, în care a fost pronunțată decizia a cărei anulare se solicită
se constată că pentru termenul la care s-a judecat recursul (27 septembrie
2010) procedura de citare a fost legal îndeplinită cu contestatoarea S.A. Inotești,
potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. pen.
Așadar, cazul de
contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu este incident în
speța de față, nedovedindu-se contrariul tezei anterior precizate.
Criticile de fond ale
soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de
contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.
Nici
celelalte critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din
cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită
una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea
în principiu a contestației în anulare,
potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen
.
În consecință, Înalta
Curte
va respinge ca inadmisibilă contestația în
anulare formulată de
formulată
contestatoarea
S.A. Inotești împotriva deciziei nr. 575 din 27 septembrie 2010, pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, în dosarul nr. 3608/1/2010.
Totodată, în baza
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată
la plata sumei de 400
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.A. INOTEȘTI
împotriva deciziei nr. 575 din 27 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, în dosarul nr. 3608/1/2010.
Obligă contestatoarea
la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.