ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4237/2012

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la data de 27 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Teleorman,

secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 5619/87/2011, reclamantul Primarul comunei S. a formulat în contradictoriu

cu pârâta Camera de Conturi

Teleorman

,

contestația

împotriva încheierii

nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către pârâta Camera de Conturi a județului

Teleorman, solicitând anularea acestei încheieri și admiterea contestației împotriva

prevederilor pct. 1 al deciziei nr. 49/2011 cu privire la acordarea sporului de

dispozitiv pentru salariații din cadrul Instituției Primarului comunei S.

aflate în conflict

Prin sentința nr. 117

din 07 februarie 2012,

Tribunalul

Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, a a

dmis excepția de necompetență materială a Tribunalului Teleorman

invocată de către pârâta Camera de Conturi a județului Teleorman, a declinat competența

de soluționare a contestației formulată de reclamantul Primarul comunei S. împotriva

încheierii nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către pârâta Camera de Conturi a

județului Teleorman, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, Tribunalul a reținut că, prin încheierea nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă

de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi a

județului Teleorman, s-a respins contestația formulată de reclamantul Primarul comunei

S. împotriva deciziei nr. 49/2011.

Conform art. 228 din Regulament,

împotriva acestei încheieri se poate face plângere la secția de contencios administrativ

și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ, în speță Curtea de

Apel București.

Potrivit art. 11

alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

de Conturi „organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi,

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități se efectuează potrivit

regulamentului aprobat de plenul Curții de Conturi”, regulament care se publică

în M. Of. al României.

Acest regulament nu are

dispoziții contrare Legii 94/1992, stabilind în mod clar competența materială de

soluționare a plângerilor împotriva încheierilor pronunțate de Comisiile de soluționare

a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi în favoarea Curților de Apel.

doua instanțe aflate în conflict

Prin sentința civilă

nr. 3311 din 17 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a a

dmis excepția de necompetență materială a instanței, invocată

din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei

privind pe reclamantul

Primarul comunei S., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Teleorman și

Curtea de Conturi a României,

în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ

și fiscal, a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat

dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului

negativ de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut că dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curții

de Apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise

de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență

stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 4522/2011 prin care a fost admisă excepția de nelegalitate

a dispozițiilor respective din Regulament.

Potrivit soluției de unificare

a practicii judiciare adoptată la data de 20 februarie 2012, în ședința plenului

judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în raport de art. 126 alin. (3) din Constituție și art. 18 alin. (2)

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, aparține Tribunalului

competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită:

(1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației

administrative formulate împotriva măsurilor dispuse prin decizia emisă de Camera

de Conturi județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi județeană;

(3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi județeană.

Înalta Curte, constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin.

(3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ

și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a soluționa conflictul

negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte

reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea încheierii

nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul Camerei de Conturi a județului Teleorman emisă în soluționarea contestației

împotriva deciziei nr. 49/2011.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică,

în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care

dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate,

se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau

stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui

obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate

din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în

M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin

decizia Camerei de Conturi județene se poate formula contestație în termen de 15

zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie

de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor,

prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin

care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește

cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Este adevărat că Regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ.

Potrivit art. 228 din

același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel

în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii

contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența

instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile

din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se

pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare

la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta

fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate

publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010,

sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește

competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut

de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții

speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul

în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii

Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului,

secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un

act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate

publică județeană.

În cazul în care, în procedura

instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea

deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de Comisia

de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene,

competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios

administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care

produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”,

fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează

în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice

doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 04 octombrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate

și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele

expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel

cauze.

În cauza dedusă judecății,

contestația împotriva deciziei nr. 49/2011 emisă de Camera de Conturi a județului

Teleorman a fost respinsă prin încheierea nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi a județului

Teleorman, astfel încât Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în

temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului

Teleorman, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Primarul comunei S. în contradictoriu

cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Teleorman în favoarea

Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.