ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4237/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5619/87/2011, reclamantul Primarul comunei S. a formulat în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Teleorman , contestația împotriva încheierii nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către pârâta Camera de Conturi a județului Teleorman, solicitând anularea acestei încheieri și admiterea contestației împotriva prevederilor pct. 1 al deciziei nr. 49/2011 cu privire la acordarea sporului de dispozitiv pentru salariații din cadrul Instituției Primarului comunei S. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin sentința nr. 117 din 07 februarie 2012, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a a dmis excepția de necompetență materială a Tribunalului Teleorman invocată de către pârâta Camera de Conturi a județului Teleorman, a declinat competența de soluționare a contestației formulată de reclamantul Primarul comunei S. împotriva încheierii nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către pârâta Camera de Conturi a județului Teleorman, în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin încheierea nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi a județului Teleorman, s-a respins contestația formulată de reclamantul Primarul comunei S. împotriva deciziei nr. 49/2011. Conform art. 228 din Regulament, împotriva acestei încheieri se poate face plângere la secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ, în speță Curtea de Apel București.

Potrivit art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi „organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități se efectuează potrivit regulamentului aprobat de plenul Curții de Conturi”, regulament care se publică în M. Of. al României. Acest regulament nu are dispoziții contrare Legii 94/1992, stabilind în mod clar competența materială de soluționare a plângerilor împotriva încheierilor pronunțate de Comisiile de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi în favoarea Curților de Apel.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 3311 din 17 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a a dmis excepția de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Primarul comunei S., în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Teleorman și Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, care stabilesc în favoarea Curții de Apel competența de soluționare a sesizării formulate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, nu pot contraveni normelor de competență stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004, în acest sens fiind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4522/2011 prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor respective din Regulament.

Potrivit soluției de unificare a practicii judiciare adoptată la data de 20 februarie 2012, în ședința plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport de art. 126 alin. (3) din Constituție și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, aparține Tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor dispuse prin decizia emisă de Camera de Conturi județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi județeană.

4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea încheierii nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi a județului Teleorman emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei nr. 49/2011.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia Camerei de Conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același Regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de Comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin decizia nr. 4522 din 04 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

În cauza dedusă judecății, contestația împotriva deciziei nr. 49/2011 emisă de Camera de Conturi a județului Teleorman a fost respinsă prin încheierea nr. 6 din 07 decembrie 2011 emisă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Camerei de Conturi a județului Teleorman, astfel încât Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Primarul comunei S. în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Teleorman în favoarea Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.