ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4896/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.A.T. Com. Seaca a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C. Teleorman, anularea pct. 2 de la cap. 7 și de la cap. 1 din procesul - verbal din 30 august 0211, prevederile din raportul de audit financiar din 30 august 2011 de la cap. 7 pct. 3 și pct. 3 din cap. 1 al procesului - verbal de constatare din 30 august 2011, a Deciziei nr. 42/2011, a Raportului financiar nr. 50 din 30 august 2011, precum și a încheierii nr. 5 din 31 octombrie 2011. În motivarea cererii, reclamanta a susținut, în esență, că actele contestate sunt nelegale, întrucât sporul de dificultate și indemnizațiile imputate au fost corect stabilite și drept urmare recuperarea lor apare neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 840 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de către această instanță din oficiu și, în consecință, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Teleorman. Pentru a hotărî astfel, făcând aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut, în esență, că toate actele contestate au fost emise de C.C. Teleorman, entitate care chiar dacă nu are personalitate juridică, este o autoritate publică județeană și nu una centrală. La rândul său, prin Sentința civilă nr. 450 din 18 mai 2012, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea cauzei, spre competentă soluționare, către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei soluții, Tribunalul a invocat dispozițiile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului C.C., potrivit cărora competența de soluționare a acțiunilor formulate de entitățile verificate împotriva încheierii emise de C.S.C. aparține secției de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel, în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate. Constatând existența conflictului negativ de competență, Tribunalul Teleorman a decis, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal. Înalta Curte constată că, în speță, în urma acțiunii „Auditul financiar asupra situațiilor financiare încheiate pe anul 2010” la Primăria Com. Seaca, C.C. Teleorman a constatat abateri de la legalitate și regularitate consemnate în procesul - verbal de constatare din 30 august 2011. Pentru înlăturarea abaterilor constatate, C.C. Teleorman a stabilit, prin Decizia nr. 42/2011, măsuri privind stabilirea întinderii prejudiciului și măsuri de recuperare a acestuia.

Împotriva acestei decizii, entitatea verificată a formulat contestație la C.C. Teleorman, contestație respinsă prin Încheierea nr. 5/2011 a C.S.C. Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat anularea pct. 2 de la cap. 7 și de la cap. 1 din procesul - verbal din 30 august 2011, prevederile din raportul de audit financiar din 30 august 2011 de la cap. 7 pct. 3 și pct. 3 din cap. 1 al procesului verbal de constatare din 30 august 2011, a Deciziei nr. 42/2011, precum și a Încheierii nr. 5 din 31 octombrie 2011. Măsurile și constatările contestate se circumscriu prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C.C.

În conformitate cu prevederile art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”. Art. 33 alin. (3) prevede - „În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate”.

Pe de altă parte, Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei,contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat). Cum în speța de față nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a autorității emitente a actului contestat, în speță pârâta C.C. a Jud. Teleorman.

În aceste condiții, competența soluționării acțiunii reclamantei, vizând, în esență, anularea actelor administrative emise de C.C. a Jud. Teleorman, revine tribunalului, iar nu curții de apel. Este lipsit de relevanță că prevederile art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 trimit la curtea de apel, în a cărei rază teritorială este situat sediul entității verificate de controlorii financiari din cadrul C.C., ca instanță competentă material a soluționa acțiunea, deoarece nu poate fi aplicată cu prioritate o regulă dintr-un act infralegislativ în detrimentul normei cu putere de lege care reglementează competența materială a instanțelor de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), în lipsa unei norme derogatorii de aceeași forță juridică cu regula consacrată în Legea contenciosului administrativ.

De altfel, în acest sens este și Decizia nr. 4522/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 228 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului C.C. a României. Pentru aceste considerente, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta U.A.T. Com. Seaca prin Primar în contradictoriu cu pârâta C.C. Teleorman în favoarea Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.